-

-

miercuri, 23 decembrie 2009

:)








                             
                    

marți, 22 decembrie 2009

Gestul conteaza...

                                          
                                         

                                     
                                   

duminică, 20 decembrie 2009

Nimicuri

                                           
                                                
Cand zambesc ma simt tanar, foarte tanar. Cu fiecare zambet al meu stiu ca am mai adaugat o treapta la scara catre Rai a omenirii. Ca am mai adaugat un ragaz apocalipsei. Ca mi-am daruit mie insumi o sansa...
Nu m-a invatat nimeni sa zambesc. Nici eu nu pot invata pe nimeni. Si atunci, va cer Voua, Oamenilor: faceti-ma sa zambesc cat mai des! Folositi-va de mine! Copiii vostri s-ar putea sa ma imite...                       
                             
 
 
 


vineri, 18 decembrie 2009

Omagiul meu...

                                                                                       

                                   

  Rugăciune


                                      Tatăl nostru carele eşti în ceruri
                                         coboară, de eşti, pe pământ
                                             şi opreşte viforul morţii
                                               şi fă din căşti pălării
                                          şi mângâie feţele morţilor
                                          păstrându-i în viaţă pe vii
                                      şi stai printre noi de ni-eşti tată,
                                        din sângele scurs făcând vin
                                             şi fă din oricare armată
                                                     alaiuri civile.

                                                                             (Eugen Jebeleanu)
                            
                              



Vali Sterian - Vino Doamne

                                                    

miercuri, 16 decembrie 2009

Noul Babilon al "realitatii"


Ohe!... Ohe! Presto affrettiamoci - I Pagliacci (Paiate)
                                                                          
Aceasta este o continuare a discutiei inceputa pe marginea postarii precedente. Tema ar fi : cum definesc eu notiunea de "prejudecata".


Dictionarul da o definitie extrem de sumara a fenomenului. Cea propusa de mine ar fi:
prejudecata - perceptie a realitatii insusita la un moment dat, in absenta altor informatii de natura de a o infirma.


Aceasta ar fi esenta. De ce prejudecata persista sau de cate categorii poate fi, ar fi tema unei eventuale alte discutii. Astept definitiile voastre, sa vedem daca reusim sa le combinam cumva si sa ne "lipim" de vreun premiu academic. :)
                                
                                             

marți, 15 decembrie 2009

Cultura prejudecatilor sau prejudecatile culturii

                                                                                                                      


Multi oameni isi planifica lecturile, unii mai riguros si mai constient, altii oarecum manati de trenduri. Dupa care, tind sa evalueze nivelul de cultura al altora prin prisma aceasta. De ce omul e mai "citit", de ce este inclinat mai mult catre un anumit snobism. Sigur, exista carti si carti, sigur ca in operele lui Kant, spre exemplu, gasesti filozofie la superlativ, ca intr-o cutie de vitamine concentrate. Pe cutia de vitamine insa, sta scris ca, tocmai pentru ca sunt concentrate, este indicat sa se administreze doar putine unitati pe zi, cu intervalele de rigoare. Avertisment pe care nu il gasesti in prefatele a nici macar uneia dintre cartile "de baza".
Prin urmare, ce se intampla, in majoritatea cazurilor? Tocmai ai fost redus la tacere intr-o discutie de grup, unde a venit vorba de conceptul, sa zicem al iubirii, asa cum reiese el din viziunea unui notoriu ganditor contemporan. I-ai mai auzit mentionat numele, dar nu te-ai invrednicit sa faci inca cunostinta cu ideile sale, poate pentru ca tocmai incepusesi un ciclu de lecturi foarte captivante, pe alte teme. In discutia cu pricina, variantele ar fi fost: ori gaseai o scuza si te indepartai, ori ramaneai si ascultai, in speranta ca tema va reveni curand pe taramuri comune, constrans, pana atunci, la hmmm- uri guturale, aprobari repetate cu capul, totul pe fondul unei mimici etanse care sa nu lase sa transpire totala ta ignoranta asupra subiectului. Sigur, ipotetic ar mai fi o varianta, sa declari deschis ca esti cu pluta! Ipotetic...

Remediul? Evident, marcat de episod, alergi la cea mai apropiata librarie sau biblioteca, nu inainte de a da un "search" pe net, varianta electronica o fi ea riscanta pentru ochisori, dar chiar si cultura are alt gust daca e de pleasca, nu-i asa? Odata procurat volumul/volumele, ligheanul cu apa rece si la studiu!, eventual inarmat cu creion si carnetel, pentru cei mai sistematici. Reguli obligatorii: memorarea catorva pasaje mai importante - pot servi ca si proba; elemente din biografia si bibliografia autorului; recenzii facute de oarece "monstri" reprezentativi ai culturii. Iata cum, in doar doua ore, ti-ai castigat dreptul de a iti da cu parerea si, implicit o mare doza de siguranta.

Imi aduc aminte si acuma de coperta primei carti citite. Cred ca, de fapt, aceasta m-a si atras, initial. Se numea "O mie si una de nopti". Era acolo, in mica biblioteca de familie si cred ca ai mei nu o citisera... Altfel, banuiesc ca mi-ar fi interzis lectura sa la o varsta atat de frageda, desi este o carte de basme. Veti sti cu siguranta despre ce vorbesc, este posibil ca cineva sa nu fi citit "O mie si una de nopti"?!! He, he, iac'asa imi confirm eu ce-am scris mai sus...

Eu chiar am citit acea carte ca pe o culegere de povesti. Nu am fost tulburat si nici influentat de vaditele accente erotice prezente in ele. Pentru simplul motiv ca scapau intelegerii mele. Daca vrem, putem spune ca era un cifru, scris la vedere, dar caruia nu ii posedam cheia. Am avut sansa de a nu fi inceput cu citirea recenziilor si de a nu fi constrans sau auto-constrans de trenduri si/sau vanitate. Astfel, inocenta mea de copil a fost salvata, iar eu am asimilat doar informatia de care aveam nevoie la timpul respectiv. Fara canoane, ideile s-au filtrat si au inceput sa se combine, spontan, in uriasul puzzle care urma sa devina viziunea mea personala asupra unei discipline de baza, pe care insa nimeni nu va reusi vreodata sa o inghesuie intr-un tratat si cu atat mai putin sa o predea de la vreo catedra: REALITATE.

Am recitit cu mult mai tarziu acele basme, cu aceiasi placere si am asimilat si celelalte informatii oferite acolo. Recitesc mereu, dupa oarecare vreme, cartile care mi-au placut. Si mereu imi pare ca le inteleg mai profund. Nu am avut niciodata un criteriu de lectura, pur si simplu citesc de-a valma tot ce imi pica in mana. Foarte rar invat pe de rost pasaje si foarte rar citesc recenziile. Nu stiu sa incadrez un autor intr-un anume curent literar si nici nu ma intereseaza cine i-a fost mentor. Poate ca nici el nu a stiut-o vreodata si nici nu a fost constient de stilul in care a creeat, din afara totul pare mult mai clar. Ceea ce Kant m-ar putea face sa ingurgitez intr-o singura fraza, s-ar putea sa ma intoxice, sa-mi forteze organismul. Aceleasi idei insa, s-ar putea ca eu sa le posed deja, in subconstient, instalate acolo in mod natural, putin cate putin, in urma lecturilor unor multitudini de autori insignificanti, in aparenta.

Cititi ce vreti voi, dar faceti-o liber, cand se va filozofa pe marginea unui anume concept cu nume pompos, lexical veti fi pe din afara, dar veti sti cu siguranta despre ce este vorba...
                                                   
                                                          

duminică, 13 decembrie 2009

Leapsha (sic)

                                             
                                             
Am fost "bagat la inaintare"... Asa ca trebuie sa ma conformez, mai ales ca "virusul" are sursa dubla:  OANA si  DAN. La randu-mi, voi urma "traditia si fac sa pice magareatza in curtea urmatorilor:

CRISTIANA, ca prea este serios blogul sau...

MARIANA, careia ii admir spontaneitatea si pofta de nou.


Iata si rezultatul efortului meu filozofic:



Ca sa simt ca traiesc am nevoie de... mult mai mult timp...
E simplu sa ... ba nu, nu e...
E (prea) complicat sa... sintetizezi...
Lupt mereu... din inertie...
Mi-e rusine... da' nu vreau sa mor de foame...
Vreau sa inteleg... dar nu e suficient...
As vrea sa castig... in greutate...
Ma poticnesc mereu... cam atat...
Ma simt batran cand... am timp...
Ma simt copil cand... vreau...
Ma plictisesc de moarte cand... ma gandesc ce mult tine...
M-am impacat cu gandul... el cu mine nu...
Mi se pare ca am inceput... cu sfarsitul...
Nu stiu cand... si nici nu vreau...
Ii ascult pe cei care... nu am cum sa-i evit...
Mint cei care...deschid gura...
Cel ce iubeste... Dumnezeu sa-l ierte...
Cel ce este iubit... a vazut prea multe filme...
Nu mi se pare deloc absurd... sa sustin ca e absurd...
Nebun este cel care... da sah la rege...
As vrea ca Mos Craciun sa-mi aduca... mai cu nadejde...                                

                                           
                                                         


                                                
                                                             

joi, 10 decembrie 2009

Scrisoare de sezon



                                      
Draga Mosule
Stiu ca esti ocupat cu Coca Cola, Jacobs, Bergenbier si toate celelalte 250.000 de alte branduri, e criza si cadourile or fi scumpe... Totusi, intre doua spoturi, sper ca vei avea timpul necesar sa-ti arunci ochii si pe scrisorica mea, caci altfel sfarseste ca iar imi aduci, al cincilea an la rand, vesnica cravata "limba de bou"... Recunosc ca si eu, punctual, o reimpachetez frumos si i-o fac cadou sefului, in februarie....

Desi au cam trecut ani de cand purtam pantaloni scurti si ghiozdan in spinare, cred ca sunt inca indreptatit de a-ti scrie caci, mai ceva ca atunci, incasez replica: "parca ai fi copil!", sau : "da' tu nu te mai maturizezi odata?". Io-te ca nu vreau sa nu mai fiu copil, ar fi si greu cu cata lume a ajuns sa creada ca jena de a spune "minti!" este de fapt naivitate...

Dar sa lasam problemele existentiale si sa trecem la subiect, nu inainte de a preciza ca anul acesta am fost inca si mai cumintel fata de altii, am mancat tot, mi-am facut mereu temele, ba chiar am fost si la vot! Si sa stii ca am votat cu cine mi-ai spus tu, aveai dreptate, sunt baieti de treaba, mi-au dat chiar si o galeata nou-nouta, m-au dus cu autobusul la sectie si mi-au promis atatea chestii minunate ca, aproape nu mai am ce sa iti cer. Am sa o fac totusi, caci mi-a zis mie cineva, un nene important, ca e mai bine sa fii sigur si ca vitelul care suge la doua vaci iese mai bou decat aialalti...

Asa ca as vrea sa imi aduci multa, multa sanatate, dar la purtator, am sa o redaruiesc parintilor care si-au cam consumat-o pe a lor, in mare parte crescandu-ne pe noi. Daca ai mai multa, am sa mai fac cateva portii si pentru alti batranei pe care nu ii cunosc, dar tare ma doare cand ii vad cu plicul in mana pe la usa shamanilor moderni, costumati in lungi halate albe... As mai dori, daca incap in sanie si cateva pachete de curaj si speranta pentru multi dintre prietenii mei mai putin norocosi, pentru ca s-au nascut handicapati, cu sindromuri grave cum ar fi incredere in oameni, cinste sau altruism. Dar daca consideri potrivit, poti sa le inlocuiesti cu doze mari de nesimtire, am observat ca sunt mai eficiente si usureaza enorm viata.

Poti sa intri linistit pe horn, anul asta nu prea facem focul, chiar daca murim de frig... rusii is cam suparati pe lume si fac fite cu gazul si, oricum, aia marii ne tot atentioneaza ca poluam cu centralele, ca ledurile de la standby -uri distrug clima, ca respiram prea mult... Tie ce-ti pasa, renii sunt ecologici, pe noi ne obliga sa ne luam masini noi tot la sase luni, ca alea "vechi" deja sunt depasite si, daca poluezi, platesti taxa de mediu, de circulatie, de posesie, de geamuri fumurii si de ce dracu' nu stai acasa in orele de varf... Asa ca vezi, daca nu uiti, adu-mi si un covor zburator, dar sa nu fie cumva chinezesc! Cu asta scapi sa-mi aduci o autostrada pana acasa si pot sa renunt si la aeroportul ala care se pare ca va fi construit in mai multa vreme decat le-a trebuit egiptenilor pentru Piramide...

Ar mai fi multe de cerut, de pilda o clona, a lui Solomon, alta a lui Shakespeare, n-ar strica nici a lui Tepes, insa nu vreau sa exagerez, deja cu tot ce am cerut, viata nu ar mai avea nici un haz, ar fi totul prea frumos... Insa o ultima rugaminte tot as mai avea: in caz ca vei decide ca aceste dorinte ale mele sunt imposibil de satisfacut, Mosule draga, facem asa: renunt la toate, fara ranchiuna. In schimb, vei fi atat de bun si imi vei aduce... un revolver! Cu un singur cartus.
                                             
                                                


Genius - Mos Craciun

marți, 8 decembrie 2009

Capsunarii

                                                         
Imi propusesem sa nu cad in patima politica a acestor zile. Nu doream sa contribui la incarcarea ulterioara cu energii negative a acestei adevarate "constiinte universale", NET -ul nostru cel de toate zilele. Parca poti?...
De ce m-am suparat? Ehee, o fi el incapator serverul googalist, dar nu cred ca ar fi suficient pentru a cuprinde cate am pe suflet... De aceea ma voi rezuma la cateva chestii din compozitia "turtei" mele si am sa incerc sa exprim cat-de-cat acea iluzie numita realitate, asa cum se vede ea de aici, dintre capsuni.

Pentru cine nu stie (vorbesc de copilasii mai mici de un an), apelativul de "capsunar" este folosit pentru a indica o parte a societatii romanesti care, din motive subiective, a optat pentru parasirea momentana a patriei natale. Alegand sa traiasca prin alte parti mai "binecuvantate" ale mapamondului, fara a renunta insa, la "avantajele" cetateniei romane. Initial, cu acest termen erau indicati doar cei care, sezonier, munceau in Spania, Grecia sau Italia, mai apoi a patruns temeinic in lexic. Dispretul si zeflemeaua sunt evidente, dar obisnuinta si-a spus cuvantul si noi, capsunarii, am invatat sa convietuim cu aceasta eticheta, chiar daca ustura mult mai rau decat multele epitete grele "decernate" noua de catre gazdele de moment. Drept pentru care, am sa las la o parte "etnia" si am sa vorbesc despre componentii sai.

Este adevarat ca multi dintre noi nu am facut chiar "bella figura" pe sub umbra Columnei, Turnului Eiffel sau Sagradei Familia. Cu atat mai putin cand ne-am rupt in fite prin "concediile" petrecute Acasa, epatand concitadinii cu limuzine si toale exotice, basca accente ciudate si alte calcaturi pe grebla. Si sunt convins ca s-a exagerat oarecum si cu rolul de "motor" sau colac de salvare al economiei romanesti post-decembriste, atribuit sau auto-atribuit valutei trimise in tara. Totusi, nu cred ca sta in puterea nimanui sa arunce piatra biblica, avand in vedere ca ce naste din pisica soareci mananca si ca "neamurile" nu ti le poti alege dar nici repudia dupa bunul plac al momentului. Cei mai "varstnici" isi vor aduce aminte, cu siguranta, de celebra conditie care ti se punea pe vremea comunistilor, la "Alimentara", atunci cand voiai sa cumperi branza: erai obligat sa cumperi si stavrizi, chiar daca traiai pe balta...

Uite asa, ne intoarcem la politica... Desi aparent ne cam doare in pais'pe, ca doar "nu tragem noi consecintele", ca demni moftangii ce ne aflam, mai toti astia diasporezii ne tinem la curent cu can-can -urile de prin tara. Chiar si cu cele de pe la Cotroceni. Rar sa fie casa sau rulota de om emigrat sa nu dispuna de "parabolica", rar sa intri pe la careva si sa nu-ti vorbeasca televizorul romaneste. Sa nu mai vorbim de internet. Stim cand sunt alegerile, stim si cine candideaza si nu suntem plecati de chiar asa de mult timp incat sa nu ne mai amintim decat plaiurile verzi si impadurite, linistea patriarhala si fanetele bucolice. Mai presus de toate, stim ca intr-o zi, tot acolo ne vom intoarce si ne dorim sa fie maine...

Da, suntem putin descurajati, uneori nu ne ducem sa votam, poate ne e lehamite, poate nu vrem sa stam la cozile de care, e drept, ne-am cam dezobisnuit. Sau poate ca, pur si simplu locuim in zone indepartate de cele cateva putine consulate, pompos chemate astfel... Oare, cu exceptia ultimului punct, nu fac la fel si cei ramasi acasa? Sigur, nu stam toata ziua la televizor sau pe net, nu prea avem ziare proaspete, putem fi acuzati ca facem politica cu prea putine date la dispozitie, ca mai bine ne-am abtine daca habar nu avem si sa ne vedem de chiverniseala noastra de parveniti egoisti. Cine sa ne acuze? Cei care nu mai stiu pe care mogul sa comuteze canalul, uitandu-se cu nesat drept in omusorul aluia care deschide gura mai mare? Cei care fac troc cu viitorul copiilor lor in schimbul unei plapumi, unei galeti sau unui sac de cartofi? Celor care, se inrosesc si isi inghit limba la cel mai mic semn de iritare a functionarului de dupa ghiseu, ba ii mai spun si "sa traiti" cand sunt concediati prin aruncarea dispretuitoare a documentelor pe tejghea? Cand nici nu au inteles de ce nu sunt in regula si la care coada vor trebui sa o ia de la capat?! De cei care se informeaza de cat merge "darul" la medic atunci cand trebuie sa faca o operatie de rutina? Sau poate de cei care traiesc in blocuri cu fatade scorojite unde, patrunzand pe casa scarii, dai cu capul in tevi de gaz si cabluri ce par aruncate cu furca, iar peretii gem de graffiti si mucegai, dar usile apartamentelor sunt care mai de care mai din nuc sculptat sau metal atat de emailat ca ti-e mila sa il atingi? In cartiere unde, daca te duci in vizita nu ai unde sa parchezi, pentru ca absolut toate locurile sunt private si iti risti viata daca indraznesti sa lasi masina doua minute pe vreunul din ele? Pai?...

Spunea astazi un analist, pe un post de televiziune, o fraza care m-a socat prin adevarul sau. Moderatorul punea problema de cum va reactiona electoratul nu stiu cui in cazul in care acela ar fi incheiat o alianta cu un partid pe care l-a folosit drept cal de bataie in campanie. Politologul a raspuns sec ca pana la alegerile viitoare mai sunt trei ani. Astuia i-as da pe loc premiul alui mai lucid si mai bun cunoscator al sufletului romanesc. Vorbe sfinte a spus, parca ar fi fost Preafericitul Mitropolit: nu conteaza pacatele pe care le faci in viata, atata timp cat te "pocaiesti" la timp, Dumnezeu te iarta. Cred si eu, El isi poate permite. Romanii nu...

In strainatate au votat putin sub 200.000 de capsunari. Din cei probabil peste 3 milioane plecati. Pe langa toate dezastrele combinate pana acum, si-au mai manjit numele cu un altul: au decis presedintele Romanilor adevarati, impotriva vointei acestora! Imediat dupa alegeri, se vorbea de doua Romanii. Ei bine, astazi au inventat-o si pe a treia! Aia mai infama! Vuieste presa, prin urmare indignarea este la apogeu in ochii si sufletele tuturor acelora care "se tin informati". "Cretinilor, n-ati vazut voi, prin capsunariile voastre, cum Basescu a zdrobit cu o lovitura de kung-fu fata unui nevinovat copilas de-ai nostri?!!!" "Care dom'le, o fi fost vreun copilul strazii, de cate ori nu i-ai dat si dumneata suturi mai abitire cand bloca traficu' cersind si te grabeai la chermeza?" "Las-o vere p-aia, da ce, eu is presedinte?" "Pai nu s-a ajuns la concluzia ca a fost filmul trucat?" "Pai vezi ma ca ai umblat degeaba prin Italia aia? Te crezi mai destept ca Vantu?!"

Capsunarii l-au votat pe Basescu!! Noi, adevaratii si indreptatitii Romani nu suntem asa de pretentiosi, dom'le, nu ni se ridica parul pe spinare cand auzim de Moscova si de intalniri cu iz de Komintern. Noi nici nu ne mai amintim ca acu' vreun anisor un anume Geoana dadea cu draga inima 20.000 de euroi fiecarui roman care se intorcea acasa din pribegie. Ce ne-am mai distrat de naivitatea alor doi-trei care au pus botu' si dupa ceva vreme plangeau pe la ziare... Dac-au fost fraieri... Ar fi trebuit sa se prinda de teapa, doar o luasera cat pomu' cu Bursa Locurilor de Munca de la Roma si alte Madriduri! Noua ne-a spus Antonescu sa votam asa, ce daca in primul tur Geoana era Satana mioritica iar crinul nostru era mai imaculat decat insasi Sfantul Neprihanit si Sfantul Ideal al Sacrificiului pe Altarul Principiilor? Si fiti mai atenti, curve sunt aia de se culca cu toti, nu numai cu vre-o zece, colea...

Capsunarii se cred mai lucizi, dom'le. Cica Basescu ar fi mai cu atributele virile la locul lor, ar fi avut, cel putin, curajul de a se "lepada" public de comunism. Ar fi avut curaj sa dizolve gasca aia de banditi chemata parlament. Ar fi avut curajul sa ne scuteasca de cateva miliarde pe an, sa ia painea copilasilor alora din senat. Tocmai el, care se cheama Traian, senatul este mostenire de la Ram, in plus cine suntem noi, dom'le, ce suntem mai ai dracu' ca rusii, astora nu le mai stau in gat doua camere parlamentare! Cica pe cine sa aleaga intre o marioneta a altor marionete si un papusar? Si ce ii intereseaza pe capsunari ca de cateva luni suntem practic fara guvern? Ca suntem fripti fara pomana de la FMI, pe care o vor rambursa copiii nostri, vai de mama lor, dar fara de care suntem afara din joc?

Capsunarii pot sa fi si gresit in alegerea lor politica. Ca si voi, au facut ceea ce au crezut mai avantajos pentru cei pe care i-au lasat in marasmul democratiei romanesti, aflata inca in frageda copilarie, in pofida celor 20 de ani din acte... Au crezut ca timpul petrecut intre straini le-a dat posibilitatea de a fi invatat ceva mai mult decat Armani, Nokia si Bmw, pentru ca avand mai timpuriu acces la ele, poate au inteles ca viata nu se rezuma doar la atat...

Capsunarii vor ca, atunci cand vin sa se fandoseasca prin Romania, sa nu aiba nevoie de viza si nici de pasaport cu litere chirilice. Capsunarii ar vrea inca sa afle cine si de ce le-au impuscat rudele si prietenii, acolo in pietele pe care nu trebuie sa isi mai permita vreodata vreun politician sa le mai pangareasca cu simpla sa prezenta... Mai cu seama, capsunarii ar vrea sa nu mai fie numiti "zingari" sau "gitanes" aici si "capsunari" acolo... Si sa le fie respectate deciziile, asa cum ei le respecta pe ale voastre... Nu profitati de avantajul vostru, caci voi puteti sa ii repudiati usor, ei nu au cum sa faca acelasi lucru...
                           
                                    




Divertis-Capsuna

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Recrudescente atavice

Iata un pasaj din " Suferintele tanarului Werther" a lui Goethe, care mi-a atras atentia:
"Soarta omului este de a suferi pana la urma si de a sorbi pana la fund cupa vietii? De ce eu ar trebui sa ma arat puternic si sa spun ca e dulce, daca insusi Dumnezeul din ceruri o simti prea amara pentru buzele sale omenesti? Ar trebui oare sa ma rusinez cand, intr-un moment teribil, toata existenta mea tremura intre a fi si a nu fi si trecutul este asemanator unei clipiri asupra tenebrosului abis al viitorului, in timp ce totul se scufunda in jurul meu si cu mine naufragiaza universul?"



Jules Massenet - ''Pourquoi me reveiller'' din opera Werther

luni, 23 noiembrie 2009

Solutii de criza

                                                                
                                                        

                                      
                                            

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Poveste

                                                             
                                  

"Eheee, ce credeati voi? Oile nu mai sunt atat de oi ca odata. Nooo!! Ajunge cu jaful lanii, oile nu mai intra la tuns, nici cei mai fiorosi dulai nu le mai pot constrange. Ia-n te uita cata vehementa se simte in behaiturile lor, s-au strans gramada si nu, nu vor sa fie date la strunga, nu mai vor exploatare ciobaneasca! Sa va vad acum, dragi pastorei!"
"Hmmm" - face unul dintre bacii mai tinerei. Scoase din chimirul lat un ciot de condei si se apuca sa mazgaleasca ceva pe o scandurica. La urma, o pironi cu doua cuie ruginite, sus, deasupra strungii. Behaiturile incetara brusc. Dupa cateva secunde, oile prinsera a se calca in picioare, care mai de care mai grabita sa intre prima la strunga. Ridicai privirea. Sus, pe scandurica, cu litere strambe, era scris: Hair stylist!
Ca un magar ce sunt, plecai ingandurat sa-mi iau un dictionar.
                                                     
                                         

Orfani

                                                                    

A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?
Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.


Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-răieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.
Noi – parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.


Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.
Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.


Adrian Paunescu

                                                     
                                              

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Noi si Bula

Premiza: cu putin timp in urma, explorand aceasta vasta preerie chemata Blogosfera, atentia mi-a fost atrasa de un articol in care autoarea, cu o luciditate intelectuala demna de un mare gazetar, facea o scurta analiza a politicii romanesti actuale. Cu o frumoasa figura de stil aducea in discutie un vechi, dar mereu nou, cunoscut de-al nostru : Bula. In final, se intreba retoric : " Care o fi pluralul de la Bula? O fi oare BULE, de apa si sapun?UN BULA, DOUA BULE...S-o intrebam pe d-soara Elena ca ea sigur stie...sau daca nu pe Vanghelie, ca sigur ne spune..." ( http://heramariana.blogspot.com/2009/11/un-bula-doua-bule.html ).            Imi permit sa dezvolt aici ideea inceputa in comentariul pe care il faceam acolo.


Bula nu are plural. Si nu pentru ca ar fi unic, ci pentru ca Bula, Pacala, Nastratin Hogea sau Till Eulenspiegel nu sunt nume proprii. Sunt concepte, teorii ale reducerii la absurd. Exista insa si un mare paradox. Creatorul acestui personaj, regasit aproape fara exceptie in mai toate culturile lumii, este nimeni altul decat poporul. In cazul nostru poate ar fi mai potrivit termenul de "intelepciune populara", insa tinde putin sa depersonalizeze. Si mai este un motiv, dar toate la randul lor.


Bula este o specie de nume in cod. Originile sale se pierd in istorie, probabil este o expresie a timpurilor cand libertatea cuvantului era doar o mare utopie. Geniul popular a gasit acest mijloc de a putea derade moravurile si desertaciunea "elitelor", dar nu numai. Bancurile si povestioarele cu talc, in combinatie cu acest personaj universal, au fost dintotdeauna un mijloc de dizidenta. Stiuta, dar imposibil de dovedit . Bula sau cum l-or fi chemand alte popoare, este un ALIBI perfect. Nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase! Cineva ar putea spune ca este perfect de inteles din punct de vedere uman.


Ajungem acum si la paradox. Acelasi creator prolific, inexplicabil, a inzestrat personajul sau cu o dubla personalitate. Intr-un banc, Bula este prostia intruchipata. Duplicitar, las, lingau, depravat. In altul insa, situatia poate fi diametral opusa: amicul nostru este atat de inteligent incat, contrapus altor personaje, iese mereu pe locul intai. Utilizand, de cele mai multe ori, trucuri sau jucand pe sensurile duble ale cuvintelor. In concluzie, Bula este si fraierul, de criticat si luat in deradere, dar si smecherul, de admirat si de dat pilda.


Intrebarea se naste spontan: l-am creat noi pe Bula, sau este el creatorul nostru? Raspunsul nu ar schimba nimic, probabil in ambele cazuri, aplicand axioma Creatiei, unul este dupa asemanarea celuilalt...
Dupa cum aminteam, toate popoarele au un Bula. Toate au bancuri. Intamplarea face ca eu sa fi avut contact cu o buna parte a culturilor populare ale lumii, avand sansa de a intalni exponenti de toate tipurile. Va asigur ca, in domeniul bancurilor, am putea fi o super-potenta mondiala. Ca si cantitate pro capite. Unii ar tinde sa fie mandri, dar eu cred ca ar trebui sa se gandeasca putin inainte. Tot intelepciunea populara ne spune ca "Un popor are conducatorii pe care si-i merita". Poate ca in cazul nostru sa fie eronat. Dar poate ca ar fi cazul sa producem mai putine bancuri. E putin cam demodata aceasta forma de curaj...







joi, 12 noiembrie 2009

XXL

                                                          

miercuri, 11 noiembrie 2009

Clepsidra digitala

Aud de multe ori sintagma: "Foloseste Timpul in favoarea ta. Fa-ti-l aliat!". Sigur. Bine ar fi daca si el ar fi de acord.Unde s-a mai vazut alianta unilaterala? Iar Timpul, cine este tipul asta? Sau ce este? Si unde-l gasesc, poate bem o cafea impreuna si, cine stie, dam la pace. O punem de vreo alianta, asa ma lasa in pace toti desteptii...

Fiecare are in casa o sumedenie de orologii, analogice, digitale, cu arc, cu cuc. Le gasesti peste tot, pe strada, la mana, pe telefon, pe displayul computerului. Nu ai cum sa-l ignori, Timpul. Dar ceasurile sunt nimic pe langa alta diavolerie: Calendarul! Cu ceasul o mai potrivesti cumva, face o tura si apoi o ia de la inceput. Ora trei de astazi era trei si ieri. Si in toate zilele. Cu zilele nu te intelegi asa usor, astea au nume. Bine ca nu s-a gandit nimeni sa dea nume si saptamanilor, un scurt chatarsis care te ajuta sa mai respiri. Dar cu lunile nu mai este la fel. Si astea au fost botezate. Marinimos fata de saraca noastra memorie chinuita, inventatorul calendarului nu a pus nume si anilor. I-a numerotat. Marinimos pe naiba! Aici e pacaleala! Orele se repeta, la fel si zilele. Lunile insa, incep sa faca diferenta. Zici: "noiembrie, deja... cum a mai trecut anul...". Instinctiv - ba nu - mecanic, cand ai zis vorba asta, vizualizezi un numar din patru cifre.

Ce poate fi rau in asta? Dupa parerea mea, aici e cuiul lui Pepelea: nu este un simplu numar, este numarul unui fisier. Simpla sa constientizare echivaleaza cu un dublu-click. Totul se petrece, natural, in sub-constient , un soi de reflex conditionat. Nu credeti? Faceti o proba si incercati sa retineti flash-urile care se succed intr-o milionime de secunda. De azi-dimineata si de ieri, imaginile sunt mai clare; poate si de acum doua saptamani. De ce se indeparteaza, zilele, lunile sau anii vor fi inlocuite de un soi de jaloane: douamiisi - cand s-a nascut ala micu', omienouasutesi - cand am luat diploma, omienouasutetoamna - cand m-a muscat dalmatianu'... O scurta retrospectiva personala care, aparent, nu poate dauna cu nimic. Aparent.

Analogia cu fisierul nu era intamplatoare , traim intr-o epoca in care cuvantul stress face parte din lexicul oricarei limbi. Suntem stressati deja din primele zile de viata, iarasi papica, iarasi baita?!!... Rutina, incet, incet , ne intra in obiceiuri. Tindem sa aranjam totul uniform spre a detine controlul, incercam sa mecanizam pentru a reduce efortul intelectual. Numerotam si arhivam. Astfel, economisim TIMP. Obsesia suprema.

Nu numai amintirile sunt numere. Viitorul este indexat si el: pe 8 - dentistul, pe 15 - rata la banca, pe 20 - salariul, 18/12 - asigurarea la masina, 2010 - nunta de argint a lu' matusa, varuitul casei, vaccinu' lu' Grivei... Astora de ma tot piseaza cu alianta, morometian, le-am pus intrebarea: "Pe ce te bazezi?". Cica ar fi spus unul, om important : "Timpul e relativ", adica "E = MC2" ! Pai nu tot la numere ajungem?...

Delete file
Are you sure to want delete the file?
Yes
The file was deleted at 03:00 PM/ 11.10.2009
Fuck you too!

luni, 9 noiembrie 2009

Pro-memoria


duminică, 8 noiembrie 2009

Astia suntem...

Un site cu "rating" bun, sa zicem un "YouTube" romanesc. Mi se intampla de multe ori sa caut cate o melodie si sa gasesc o seama de erori a celor care fac upload, pornind de la scrierea gresita a titlurilor, pana la confuzii grosolane in ceea ce priveste autorii si interpretii. Fiind un fan al informatiei corecte, uneori imi permit sa postez cate un mic comentariu unde, fara malitie, atrag atentia asupra echivocului creat. Din 10 astfel de tentative, 7 au rezultatul pe care il puteti vedea in imaginea de mai jos. Acesta este ultimul si jur ca cel care l-a "emanat" este un domn fata de ceilalti...                                      
                                              
                                     


sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Natiunea Suspecta




vineri, 6 noiembrie 2009

Go West !...

                                                                                                     
                                   
            
                                                               

duminică, 1 noiembrie 2009

Cascina Gobba

Publicam aceste randuri acum mai bine de un an, pe un forum. De atunci, nu am mai avut ocazia sa mai trec prin zona descrisa, ieri, insa, am avut curiozitatea de a "verifica" daca relatarea mai este de actualitate. Din pacate, este... :(

Cascina Gobba este o periferie a orasului Milano, capatul uneia din liniile de metrou, a catorva linii de autobus si un fel de mica autogara pentru liniile autostradale.
Pana aici, nimic neobisnuit afara de aerul dezolat, de lasare in paragina, accentuat poate si de apele urat mirositoare ale raului Lambro care curge la doi pasi. Seamana putin cu multe zone din Romania si, poate din acest motiv, in spatele acestui complex, bine ascuns de ochii ignorantilor, se afla un imens tarc strans intre tangentiala si campuri necultivate.
Este faimosul "targ", cu valente de club, loc de intalnire a tuturor vorbitorilor de limba romana, inclusi "maldavanii", ucrainienii si bineinteles rromii. Aici vin si pleaca zeci de microbuze, unele se opresc pentru doua- trei zile pentru a strange pachetele destinate celor de acasa; intre timp, pe tarabe improvizate, soferii vand produse alimentare, bautura, tigari si nelipsitele c.d- uri cu stim care faimosi interpreti. Evident, totul riguros de contrabanda, cat despre calitate si conditii igienice, prefer sa nu ma exprim. Daca ai noroc, poti gasi si ziare, integrame, dar nu carti, ca nu "merg"...
In parte, asta ar fi decorul, dar nu este asta ideea principala. Cum am mai spus, locul s-a transformat intr-un fel de "club" unde multi conationali merg cu placere, in special la sfarsit de saptamana, chiar daca nu au de trimis pachete sau de facut "cumparaturi".
Veti intreba unde este problema, veti spune ca fac pe desteptul sau ca am ceva cu biata lume... Este si normal, mare parte din voi nu a fost acolo si probabil cuvintele mele sarace nu vor reusi sa zugraveasca nici pe departe atmosfera in loco. Totusi, voi incerca:
Primul lucru care te izbeste cand ajungi in marea rotatorie de dinaintea intrarii, este prezenta catorva echipaje de politie si "vigili urbani", foarte des cu girofarurile in functiune. Asta te duce imediat cu gandul ca ceva s-a intamplat, cu timpul vei sti ca e ceva normal in zona, tin "de ochi" situatia si stiu ei ce stiu... La fiecare sfert de ora, una dintre masini face un tur de rotatorie incercand sa convinga soferii celor mai variate tipuri de vehicole de a le muta in imensul parcaj acoperit din imediata apropiere. Cu rezultate foarte slabe dealtfel, parcajul e cu plata, nu costa mult, dar cu banii aia "mai bine beau o bere" , de la ucrainieni. Amenda? "Las' sa-mi dea, cine o plateste?"
Inca de afara se poate percepe un mix de manele, muzica ruseasca si Gigi D'Alessio, punctat de cate o neaosa injuratura, oricum italieni nu sunt in preajma... cine sa se ofenseze? Dau sa intru dar imi atine calea o tiganca, foarte civilizat se prezinta : "Hai sa traiesti fhrumoshule, eu sunt fata bulibashei din Sibiu (?!!), stiu trecutul, prezentul si viitorul, pa bune, nu ca tiganii hastialalti!" Chiar daca foarte flatat de atentia acordata de ditamai exponenta "sangelui albastru" ( pai ce-i de colo sa-ti ghiceasca o fata de bulibas?!), multumesc politicos si ma indepartez, foarte curios de ce ar putea sa insemne "az morocar"- ul ce-mi vine strecurat printre dinti. Nu ca nu as banui, intonatia e elocventa...
Intrarea in tarc e libera, platesc taxa doar masinile care au si autorizatie, exista o ghereta cu gardieni publici, astia iau banii si... cam atat, nu prea intervin ei in distractiile din interior. Acum ar trebui sa va reamintiti schita nemuritorului nea' Iancu, "La mosi", veti avea putin idee de ceea ce se poate vedea inauntru, adaugand cateva siruri lungi de microbuze cu numere de inmatriculare romanesti, ucrainiene si moldovenesti. Totul condimentat cu gramajoare de gunoi, ambalaje, nelipsitele sticle de plastic si cutii de bere turtite care se revarsa din putinii saci "negri", de preferinta sparti. Cate unul mai intreprinzator, deasupra tarabei cu un picior lipsa, a agatat si o prelata cu culorile obosite, innodata de usile posterioare ale masinii, iar pentru amici are chiar si o lada veche pe post de taburet si votca d'aia buna, nu de pe tejghea.
Dar adevaratul soc urmeaza doar cand, ridicandu-ti privirea, intalnesti adevaratii protagonisti ai locului: oamenii. S-ar putea scrie o carte pe seama fiecaruia, multora li se citeste pe fata si in ochi povestea, nu ca vreau eu sa fur meseria si painea fetei bulibasei din Sibiu...
Oameni - puzderie, in orele ce varf efectiv e ingramadeala (atentie la posete si portofele, celulare si alte maruntisuri), un continuu dute-vino dar si grupuri- grupulete incepand de la statia de metrou, in parcare si bineinteles in tarc. Se mananca in aer liber la terasele singurelor doua "restaurante-bar" ramase dupa ce, fiind atins apogeul, autoritatile au fost nevoite sa intervina. Drept sa spun, nu stiu care a fost criteriul de selectie, dar daca cele doua sunt considerate "igienice", zau ca nu doresc macar sa-mi imaginez cum aratau celelalte...
Se mananca, dar mai ales se bea, romaneste, aproape ruseste. Nu numai pe terase, grupurile de care vorbeam inainte, organizate in cerc, au ca centru cateva sticle de votca, care se "stinge" cu bere. Vinul are putina cautare. Foarte curand, limbile se descalcesc, iar spiritele se aprind, cu complicitatea catorva decolteuri indraznete si a niscai pantaloni bine mulati, purtati cu demnitate in sus si in jos, mai mult sau mai putin provocator. Se stie ca romancele sunt femei ingrijite, nu ies din casa cu te miri ce zdreanta pe ele, iar ucrainiencele is chiar mai date incolo. Asta nu era o critica, depinde totul insa si de context.
Barbatii insa, afara de cei tinerei, nu isi prea fac complexe in privinta vestiarului, si nu exagereaza nici cu toaleta personala, ca doar "suntem intre noi". Bineinteles ca nu e o regula, se mai vad si fete barbierite si cate o camasa calcata, dar acestia fac parte din poporul celor care sunt acolo strict cu treburi, pachete, bani sau scrisori de trimis in tara, la preturi "avantajoase" dar cu destul de putine garantii. Dar, daca sunt multumiti ei...
Dupa cum spuneam, se dezleaga limbile, se rememoreaza vechi rivalitati si datorii. Si incepe sa clocoteasca "barbatia" si testosteronul. Incepi sa regreti momentele in care te suparasesi ca se injura. Acum circul e garantat, dar mai discret, ca se prind gardienii si s-ar putea sa ii strici gheseftul consateanului care cara pachete si te-a ospatit pe langa taraba sa, deci, nu-i nimic, se amana pentru mai pe seara, pe camp sau pe drumusorul prost luminat ce duce la metrou. "Cum, zici ca "dusmanul" nu merge la metrou, e venit cu masina aia de 25.000? Pai eu care il credeam o carpa, asta da barbat, conduce dupa o sticla de tarie si nu mai stiu cate beri... Aaa...n-are nici carnet? Hai ca-l iert atunci, chiar ca e baiat la locul lui, lasa de la mine, ce daca m-a "lucrat" la italian de m-a dat afara de pe santier... Zi, mai bine, de aia maritata, iete aia de bea cu moldovenii aia, da-mi si mie numarul ei. Si striga-l pe ala de vinde calculatoare si celulare de furat, ca fii-mea imi toaca capul sa ii trimit o "scula" faina, e si ea domnisoara de acum, merge p'a treia..."
Da, da, ati inteles bine, o gramada de femei si jur ca nu pustoaice, beau de-a'npicioarelea, cot la cot cu barbatii si nu e lucru rar defel sa le vezi umbland clatinandu-se. Acestia sunt oameni care in marea majoritate, au lasat familiile acasa, foarte des doar copiii, pe la cine stie care ruda sau bunici, si au venit aici in speranta rezolvarii problemelor materiale. Sunt, in general, oameni trecuti de prima tinerete, care isi imaginau ca vor da rapid "lovitura" si se vor intoarce plini de glorie. Odata naruite aceste vise, se intra in promiscuitate, devine o obisnuinta aceasta viata "provizorie" care se prelungeste an dupa an, zi dupa zi. Acesti oameni isi refuza lor insusi un trai normal, continua sa urmareasca o himera care se indeparteaza din ce in ce, considera ca daca se intorc la familie sau copii fara sacul de bani, sunt niste ratati, ca lumea ii va vorbi si isi va da coate... Accepta aici un trai mizerabil, in adevaratul sens al cuvantului, inghesuiti cate 10-12 intr-o casa, cumparand de la discounturi si de la insasi "Gobba", acceptand munci scarboase si prost platite, totul pentru a "economisi".
In realitate, ei nu economisesc nimic, isi prelungesc doar agonia si isi distrug familiile, cresc copiii prin corespondenta, acei copii se pot lipsi de haine de marca, de celulare scumpe, de studii superioare pe la facultati nerecunoscute in lume. Dar nu se pot lipsi de un trai normal, alaturi de parinti normali, acum deveniti "trasgresivi", giovanili in purtari. Ca doar nu ii stie nimeni...
Precizez din nou, nu doresc sa fac un proces, nici sa generalizez, dar sunt cu adevarat putine familii care au avut curajul sa infrunte viata de aici impreuna, traind ca si inainte, in tara. Cei care, odata vazut ca provizoratul se prelungeste, au avut curajul fie sa se intoarca, fie sa aduca familia aici, la bine sau la rau. Iata de ce suntem perceputi ca si nomazi, nu doar din vina mult blamatilor tigani. Iata si de ce nu exista in ziua de astazi o adevarata comunitate romaneasca in Italia, suntem prea cu fundul in doua barci.


P.S.
Cascina Goba este reala, marturie a celor spuse pana acum... O singura data am mai vazut o situatie la fel de degradata, in anii '90, Tahana Merkazit- Tel Aviv... Din pacate protagonistii sunt tot romani, poate candva am sa va povestesc si asta.

vineri, 30 octombrie 2009

Gramatica, cultura si... Statul

Stau si ma minunez... ciudate vremuri traim!
Interesanta viziunea unora care populeaza virtualul si pe undeva le dau dreptate : nu este nevoie de cine stie ce gramatica pentru a transmite urmasilor manele si injuraturi neaose, iar net-ul este asa, un fel de cloaca unde sa " bage omu " tot ceea ce ii avorteaza mintea...
Lasand la o parte referintele la persoane si fapte, sunt perfect de acord cu cei care lupta pentru pastrarea intacta a limbii si a gramaticii, a traditiilor si a tuturor caracteristicilor care ne dau dreptul de a numi un popor. In conditiile in care am ajuns plebeii si calul de bataie a Europei si nu numai, in momentul in care cultura Romana este intr-o criza mult mai profunda decat cea din epoca post-decembrista... scrie romaneste, iti convine! Nu stiu altii, dar eu cand ies din casa, chiar si pe fuga, ma spal, dau cu mana prin par si imi pun o "toala" curata. Nu ca sa pice fulgerate mandrele, ci din respect pentru lume si pentru mine insumi. O parte din lume este si net-ul, asa ca scuzele nu rezista!
Romanul nostru are un fix: Statul. Nu statul in sensul de degeaba (desi...) ci Statul, ca si conducere. Supremul sau argument. Mie imi vine in minte un personaj din romanul "Print si cersetor" a lui Twain, citit in pruncie, anume copilul care lua bataie in locul odraslei regale atunci cand facea boacane...
Departe de a considera Statul drept o masina perfecta, cateodata imi pare totusi ca e un fel de tap ispasitor comod si la indemana oricui. In special in forma depersonalizata, asa, ca si cum ar fi o entitate indepartata si abstracta. Sa nu uitam ca Statul este oglinda perfecta a unui popor. De ce poporul e mai indolent, de ce statul este mai corupt si depravat, pe cine si ce trebuie sa incurajeze si sa promoveze?
Nici in Occident si nici in States nu am auzit de cazuri in care ministrul culturii sau presedintele sa-l fi luat pe X sau pe Y din pub sau din fata blocului si sa-i fi spus: "Stimabile concetatean, ai fost selectionat sa devii pictor, in alternativa putem merge pe muzician clasic..."
Daca copilul nu plange, nimeni nu ii va da de mancare. Pentru ca persoanele valoroase si de talent sa ajunga in faza de a obtine burse sau subventii de la Stat, ar trebui sa existe o "infrastructura" care sa le descopere si sa le promoveze, asociatii de artisti, curente de tendinta, literare, filozofice, muzicale, etc. Candva acest rol si-l asumau mediile universitare dar nu numai, existau oameni inimosi care credeau in puterea culturii si, cu toate ca viata de zi cu zi punea si atunci destule probleme practice, existau o multime de cenacluri de arta fara mari pretentii dar in grad de a pune pe rampa multe talente veritabile. Astazi insa, probabil ca au trecut in ilegalitate, cele putine care mai sunt... afara de lipsa acuta de interes, eventualii frecventatori sunt priviti ca si persoane ciudate, lunatice, ba chiar cu ostilitate. Asta in cel mai bun caz, cand isi fac afacerile lor, sa-i fereasca sfantul sa critice sanatoasele moravuri populare... parca-i vad cu niscai simboluri obligatorii cusute pe haine, gen Steaua lui David...


Doresc sa precizez ca regula nu este universal-valabila si ca mai sunt si muste albe. Totusi, ingrijorator de putine...

marți, 27 octombrie 2009

SUFLET REGĂSIT

Ascunzi durerea prin surâsuri,
Sub lespezi grele şi obscure
Te zbaţi cu aripi de oţel,
În freamătul de ani pierduţi
Plângând la malul de-amintire,
Cu lacrimi grele din gheţari
Curbate dens pe-obrazul dur.


Îti biciui tâmpla cu-ntrebări,
Fără răspuns şi totuşi cauţi,
Nimic din sens nu ţi-e de-ajuns
S-acoperi nopţile de plumb
Şi ziua despicată-n zări.


Aruncă masca şi acceptă,
Iertarea ce te-a înălţat
Pe culmi de zgură dar curate
Priveşte-ţi ochii şi te-ntreabă:
De ce-ai plătit moneda urii
Şi inima ţi-ai întinat-o?


Suflet hoinar de anotimpuri,
Izvorul cald ţi l-ai curmat
Dar azi împacă-te cu tine,
Înnobilează iar trecutul
Şi tot ce-n urmă ai mocnit,
Îngroapă-ti setea sub fântâni
Dezleagă lanţul indignării.


Îţi văd floarea de colţ din suflet,
Şi licărul schimbat din ochi
Ştiam că vei putea învinge
Gheţarii ce te-au rătăcit,
Ai inima cât universul
Şi stele blânde prinzi în mâini
Cu ele-ţi semeni iarăşi viaţa
Că-ţi este dat doar să iubeşti...


Luminita Ciuraru

duminică, 25 octombrie 2009

Evolutie

La scoala, fiecare din noi a invatat despre evolutia omenirii, a societatii in speta. Unii au fost mai mult, altii mai putin interesati, poate au fost atrasi mai mult de stiintele exacte. Sigur, aici un rol fundamental l-a avut familia, mediul social. Cati nu am auzit si nu o data, faimoasa fraza: " Daca nu inveti ai sa ajungi la coada sapei sau gunoier ca si cutarica..." Meseriile cele mai ravnite? Inginer! Avocat!! Doctor!!! Ravnite de ei, cei care doreau ceea ce este mai bun pentru tine. Ceva gresit in asta? Nicidecum, din contra: firesc. Totusi...



Cand am auzit pentru prima data teoria conform careia, dupa ce maimuta s-a pogorat din pom, a inceput sa se organizeze, mi s-a luminat mintea! Aha! Asa s-au petrecut lucrurile... Apoi, mi s-a predat o teza si mai uimitoare: cea a surplusului. Conform acesteia, stadiul primordial, animalic, dominat de instincte, ar fi luat sfarsit atunci cand au aparut rezervele alimentare. In acest fel, omul nu a mai fost nevoit sa se gandeasca zilnic la indestularea stomacului ca si prioritate. Si a aparut conceptul de "timp liber". Creativitatea s-a nascut atunci, asa ca si notiunea de abstract, precum si spiritualitatea. La marginea pesterii sale, putin mai retras, totusi in larma progeniturilor si a celorlalti membri ai tribului, un umanoid hirsut si cu fruntea ceva mai putin tesita, si-a pus pentru prima data intrebarea: cine sunt eu? Poate ca a meditat putin si asupra cuvantului "sunt"... profesorul meu a omis sa specifice. Cert este ca tipul nu isi dadea seama de rolul sau fundamental in ceea ce va fi istoria propriei specii. Si nici consecintele pe care le va avea asupra sa, ca individ, acest interogativ nascut din ce?... Din timp liber.


Avand in vedere amploarea pe care a luat-o noua viziune asupra vietii, e de presupus ca respectivul si-ar fi impartasit ideile si altor semeni. Iar aia, nu toti, desigur, dupa socul initial, au inceput sa petreaca din ce in ce mai mult timp cu gurile cascate si cu privirile imobilizate intr-un punct inexistent. Lucru care, foarte probabil, nu a fost deloc apreciat de catre autoritarul sef de trib. Acesta, in primele faze, era preocupat doar de aportul material mai scazut pe care "ganditorii" il aduceau comunitatii. Mai putin vanat, mai putine sanse de supravietuire. Nu stiu ce masuri a luat. Stiu ce masuri au luat corespondentii sai din vremuri mai recente. Unii dintre ei, mai mult ca sigur, proveniti tocmai din tabara "gurilor casca", dar care au alterat scopul initial, mai bine spus l-au confiscat, adaptandu-l exigentelor proprii de conservare a puterii. Acestia, evoluand, au inteles rolul esential al spiritului, dar si amenintarea la adresa "societatii". Nu l-au extirpat. L-au pus doar in carantina. In asa fel ca sa nu poata contagia masele, dar sa poata sa produca in folosul celor care il tin sub control.


Bine, bine, dar ce impiedica masele (triburile) sa creeze noi "gura-casca"? Ei bine, profesorii, cei care ne invata rolul fundamental al REZERVELOR. Cu cat mai multe, cu atat mai bine! Nu vedeti ce vremuri traim? Nu va ganditi la copiii vostri?! Acumulati, alergati, stressati-va! Indatorati-va astazi, o sa platiti in rate, comod. Comod?!!


Ie-te-te, un alt adept al teoriei conspirationiste! Da si nu. Admit ca profesorii ar putea sa nu fie "pe mana" cu seful de trib. Poate ei sunt convinsi de ceea ce predau. Sau poate spera ca, fiecare, in timpul sau liber, nemultumindu-se cu dogme, va incerca sa iasa la gura pesterii si sa caste gura, la stele sau la copaci. Poate nu percep ca seful tribului ii tine in carantina, in timp ce a avut grija ca masele sa nu mai aiba timp liber. Sau poate percep dar il considera privilegiu. Naiba sa mai stie, in plus, la ce imi pierd eu timpul cu prostii? Ratez si emisiunea lui "Big Brother", iar de maine trebuie sa o iau iarasi de la capat, sa muncesc, sa acumulez, sa acumulez...
 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)