Fereastra cu unghiuri moarte

                                            

Duminica trecuta, pe seara, primesc un telefon din Ţara. "Sorine, a inceput revolutia!", imi spune mama, putin speriata, putin surescitata. Stirea nu m-a mirat foarte tare, undeva, in subconstient, probabilitatea ca ea sa sa soseasca era cotata cu un bun procentaj. Spre deosebire de alti observatori "externi" al unui fenomen de acest tip, noi, "emigrantii", avem sansa de a beneficia in contemporan fie de o privire de ansamblu, oarecum neutra, fie - cu complicitatea radacinilor care ne mentin intr-un contact destul de acurat cu realitatea de acasa - a unor amanunte social-economice fara de care este aproape imposibil sa intelegi corect actiunile si motivatiile protagonistilor. Convingerea ultimei afirmatii isi are originea in faptul ca urmarind de-a lungul anilor o multime de reportaje si documentare, mai mult sau mai putin istorice, direct la "sursa", am fost impresionat de cat de eronate au fost (si sunt) unele interpretari si, din contra, de cat de fara echivoc erau altele in viziunea analistilor occidentali. Ma refer, evident, la acea parte de istorie nationala pe care am avut "privilegiul" de a o trai si evalua in mod direct, caci despre cealalta, desi m-a pasionat dintotdeauna, sincer, nu mai stiu ce sa cred. Desi aceasta intortocheata premisa risca sa ma indeparteze de argumentul propus si sa ma cadoriseasca cu cine stie ce judecati peiorative, trebuie sa mai adaug, din pacate, o alta convingere pe care mi-am format-o si care priveste modul de a se informa al romanului, care este, in general, unul foarte partizan. Nu stiu daca aceasta meteahna ne-a fost transmisa genetic, prin intermediul latinitatii (sau a elevatei parti a acesteia) ce ne curge in vene, sau am achizitionat-o mai recent, in epoca asaltului asfixiant al Informatiei libere - in sensul de fara reguli elementare - salbatice si desucheate. Constat doar ca fiecare din noi are "izvoarele" sale sfinte din care se adapa exclusiv, fie ele posturi de televiziune, tabloide sau Morometele&Cocosila-ul personal. De mult, de prea mult timp, am uitat inteleptul "in medio stat virtus" (°). Poate pentru ca l-am luat prea ad litteram. Caci, daca adevarul nu se afla exact la mijloc, este foarte plauzibil ca el sa nu fie nici apanajul a doar uneia dintre extreme.

Desi televizorul este, indiscutabil, preferatul omului dornic de a se informa, in mod paradoxal este si cel mai frustrant! El iti restrange la un cerc foarte limitat (de regula consort/oarta, ocazional oarece ruda/e) capacitatea de a-ti face cunoscut consensul sau/si/eventual dezacordul cu viziunea exprimata acolo. Am folosit atat de neortodoxul (d.p.d.v. sintactic) "sau/si/eventual" din cauza unei anumite doze de idealism pe care inca o mai posed, chiar daca tinde sa contrazica teoria partizanatului trup si suflet. Situatia se schimba insa, in mod radical, in cazul celorlalte doua "izvoare", tabloidul si Moromete&CO(cosila). Acolo da, acolo iti poti da frau liber "thumb-up"-urilor elogiative, acolo poti completa cu argumente relevante, doar acolo te poti simti parte a opiniei publice, a unei convingeri politice, parte a orice, caci, la urma urmei ce mai conteaza? Parte sa fie, uniunea e putere.

Tabloidul "on line" este, de departe, preferatul meu in topul celor trei minunatii informative. De ce? Pai, este singurul care iti permite, pe langa hrana spirituala si sfanta senzatie de apartenenta, sa devii si un soi de apostol. Adica, calare pe superbul cal alb al convingerii vizionare, sa dai iama in paginile "dusmanului" - tabloidul antagonist! Citesti titlul si primele doua-trei randuri. Atat cat sa ai habar de ce se vorbeste, mai mult nu, ca risti sa te "suceasca" specialistii astia in indoctrinarea maselor! Apoi, "iupta si dai!". Cu televizorul am vazut deja cum sta treaba - nu se poate. In Poiana Lui Iocan s-ar putea, dar confruntarea risca sa nu fie doar verbala, basca ca te mai procopsesti si cu niscai A Lu' Miai de ocrotit. Tabloidul insa, iti ofera posibilitatea unor incursiuni perfect "safe"(°°) din punct de vedere fizic. N-am auzit inca pe nimeni sa se laude cu efectul devastant al unui "uppercut"(°°°) plasat in barbia unui pseudonim. Mai tineti minte, din copilarie, dulaul fioros din curtea vecinului de pe coltul stazii? Placerea de a tarai un bat pe barele de fier ale gardului si, la doar cativa centimetri de formidabilii colti ranjiti si a ochilor injectati, sa asisti la furioasa neputinta a sarmanului animal? Asa-i pe tabloid! Cea mai diabolica strategie a secolului in materie de jurnalism este, dupa parerea mea, introducerea permisiunii de a comenta articolele gazetelor "on line"! Urmeaza imediat in clasamentul machiavelic strategia autorului de a nu raspunde si a nu modera NICIODATA comentariile. Se simte, probabil, ca mitologica Eris(°°°°). Sau, numara doar click-urile, cu gandul la minunatul instrument al publicitatii AdSense. In orice caz, macelul fizic este oribil, dar cel virtual il intrece in ferocitate, chiar si numai pentru faptul ca cel deja doborat nu are parte de minima pietate.

Cam asa arata tabloul informatiei noastre. Iata de ce, cu tot respectul pe care il port parintilor mei si ai altora, cand am auzit "a inceput revolutia", dintr-o casa in care locuiesc doar doua persoane dar contine trei televizoare, nu m-am inflacarat prea tare, desi as fi vrut din tot sufletul. Acum, dupa o saptamana intreaga de "rasfoit" situri ale televiziunilor romanesti si - cum oare as fi putut sa nu?! - a cotidianelor "on line" de toate culorile si interesele politice, cu comentariile aferente (oh, Doamne!), cred ca sunt in masura sa imi "linistesc" parintii. Desi m-am ridicat pe varfuri si am privit in interior printr-o fereastra mica, prafuita. Care, unui simplu observator manat doar de curiozitate ar putea sa ii ofere o imagine estompata si plina de unghiuri moarte. Eu nu am facut-o din curiozitate. Iar partea de imagine lipsa, cea din unghiurile moarte, o am prea adanc gravata in memorie ca sa mai fie nevoie sa o vad fizic.







° - "in medio stat virtus" (lat.) = adevarul se afla la mijloc
°° - "safe" (engl.) = sigur, fara pericol
°°° - "uppercut" (engl.) = lovitura in box, de jos in sus
°°°° - "Eris" = zeita greaca a discordiei
                  
                       

Decalog personalizat

1. Sà nu te (mai) imprumuti la bancà! (Daca deja ai facut-o renuntà sà faci copii! Dacà deja ai fàcut, nu te mai obosi sa respecti celelalte porunci...)


2. Sà nu asculti manele in Van! (Exceptie fac Coupè -urile si Suv -urile cu trapà, obtinute fàrà a viola comandamentul n.1!


3. Sà nu te culci pe urechea lui 2012! Da' nici pe a lui Corut! Nici pe a Omidei! (Urmàtoarele treizeci de pagini au fost omise din cauza asemanàrilor cu rezultatele gàsite. Doriti sà se afiseze toate rezultatele càutarii?  Yes - No )


4. Sà nu consumi sare, zahàr sau gràsimi !


5. Sà nu votezi!!!


6. Sà nu emigrezi in càlduri! Nici in Franta, daca ai stat mai mult la plajà...


7. Sà nu omori! (Bine, hai, doar cainii ne/comunitari si pisicile care atenteazà la stabilitatea drobului de sare...)


8. Sà nu-ti faci chip catodic, LCD, plasmà, 3D, holografic! (Emanatorul isi rezervà dreptul de a completa lista in functie de eventualele progrese ale tehnologiei.)


9. Iubeste-ti aproapele! De cat mai de departe!


10. Nu cumpara Dacia Duster!

Roza vanturilor. Buletin meteorologic pentru pilotii de vanatoare

Patatrack!! Asa a facut blanda covalescenta post-criza a Batranei Doamne atunci cand vanticelul acela uscat, un scirocco, s-a involburat brusc si s-a transformat in teribilul Storm of Desert, cel adevarat. El Simun! E drept, era destul de greu sa iti faci o imagine de ansamblu, cu tot acel praf ridicat in aer, praf care putea foarte bine proveni de la un antrenament ecvestru de rutina al pitorestilor amazoane ale colonelului Gaddafi sau a altor raisi sau sheiki autoritari de care e plin nordul africii si consiliile de administratie a multinationalelor europei... Ca doar nu va asteptati ca drepturile omului sau democratia sa fi fost cauza patatrackului?! Pe drept cuvant, ce sa fie cateva sute amarate de victime pe langa cu ce ne-am obisnuit de ceva anisori incoace sa mormaim plictisiti si sa schimbam canalul cand, dupa epopeea elodica si iliadele basesciene, la stiri vine randul ultimelor douazeci de atentate talebanice din statele alea cu terminatii masculine. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre si avem, slava Domnului, destule. Ba multi s-au si suparat, "uite dom'le, asta ne mai lipsea acuma, nu era destul de scumpa benzina!". Batranii nostri, clipind rar pe sub sprancenele patriarhale, vor spune, fatalisti, cum le sta mai bine, ca era stiut ca de acolo se va trage sfarsitul. Pe cand ignorantii de Mayasi nu vazusera nici macar cum arata un cal, noi, Europenii, avusesem deja de-a face cu sarazinii lui Sal ad-din, asa ca nu am avut vreme sa cioplim pietre profetice...



Astfel ca leaganul democratiei, ba chiar si paradisul sau de peste ocean, au fost neplacut surprinse de brusca escaladare a evenimentelor in sanul acelor popoare ale caror lideri pareau plantati acolo pentru eternitate, garanti a stabilitatii geo-politice occidentale. Si cand e vorba de caldutele noastre cuibusoare, cine se mai uita la niscai excese de mano forte, doar si Machiavelli este tot un produs al culturii noastre. Mai ales acum cand pilda lui Sadam contribuise atat de frumos la ulterioarea crestere a bunavointei si cordialitatii cooperante a respectabililor printi ai desertului de toate calibrele posibile. Las' ca si noi suntem baieti subtiri si nu ii lasam sa stea cu banul la saltea, ca trogloditii, le-am oferit minunate oportunitati de a-i investi in mai toate colturile economiei noastre, ii primim pe la noi cu toate onorurile, le dam oglinjoare si margele colorate... Bine, mai sunt si neamuri de traista, ca uratul ala de Gaddafi care pretinde de fiecare data sa fie lasat sa isi instaleze corturile si sa isi plimbe camilele prin te miri ce gradina-parc istorica din capitalele noastre si ne obliga liderii sa ia parte la mascaradele sale, invesmantati ca insasi Paiata-Sa, dar e minimul sacrificiu in comparatie cu contra-serviciile sale de vajnic gardian al coastelor mediteraneene. De cand, contra unor modice miliarde de dolari deghizati in despagubiri, a fost ratificat minunatul acord intre Colonel si Il Cavaliere (n.b: Berlusconi), Europa a asistat la scaderea drastica a debarcarilor clandestine pe plajele sale meridionale, aducandu-i acestuia din urma nu putine elogii din partea Uniunii. Se pare ca toata lumea a facut o afacere minunata, mai putin aspirantul la functia de primar al Orasului Etern, constrans sa gaseasca alti cai de bataie pentru campania electorala a Domniei Sale, avand in vedere ca magrebinii, hoti de locuri de munca, traficanti de droguri si notorii violatori priveau cu jale catre Pamantul Fagaduintei, de pe plajele libiene, peste siluetele fregatelor colonelului. Se stie pe cine a cazut alegerea, dar asta este alta istorie...


In apararea liderilor nostri, a noastra, in definitiv, pot sa spun ca, totusi, interesele de stabilitate si implicit economice, nu au reusit sa inabuse profundul caracter solidar, umanitar si democratic european. Pentru ca putem inchide un ochi la lacrimogene si bate, un ochi si jumatate la rafale de mitraliera si snipers mercenari, dar folosirea aviatiei pentru reprimarea unei revolte populare este categoric prea mult! Asa ca, razlete si timide la inceput, ceva mai rasarite atunci cand balanta tindea sa se incline in defavoarea regimului, vocile europene au luat atitudine. Auzi tupeu! Hitler si Mussolini s-ar rasuci in morminte si si-ar blestema popoarele pe vecie ca au permis unui Untermensch, unei foste colonii europene, sa ne sufle un alt primat!


Cine are urechi sa auda! Alteta Sa, Hamad Bin Isa Al Khalifa al Bahreinului, are deja cartonas galben: din cauza sa, marele premiu de Formula Unu in calendar pentru jumatatea lunii viitoare, a trebuit sa fie posticipat. Suntem deja cu nervii la limita, Inaltimea Ta! Vezi ce faci cu zurbagii aia, treaba ta, noi ne vrem jucaria inapoi! Dar, pentru numele lui Dumnezeu, Alah, daca preferi, fii discret!

Aleluia!

Vesti bune! Cui ii mai e frica de criza?
Prahlad Jani este un hindus care are venerabila varsta de 82 de ani. Stiu, nu e unicul sa fi atins aceasta frumoasa etate. Tipul asta, insa, de 74 de ani batuti pe muchie, nu mananca si nu bea o picatura de apa! A facut sa innebuneasca comunitatile stiintifice care, neincrezatoare, dupa cum bine le sta, au tinut sa il verifice, l-au tinut timp indelungat intr-un soi de Big Brother, zi si noapte sub ochiul vigilent al telecamerelor. Defence Institute of Physiologist and Allied Science a vrut sa se imposeseze de secretul sau, dar fara rezultat. El sustine ca totul este datorat unor puteri ce i-au fost daruite de o divinitate.

Scriu din fuga. Am de facut bagajele. Destinatia: India. Am sa il rog sa ma ia drept discipol. Dupa care, ma voi intoarce linistit in Romania. Am sa va rog doar sa nu parpaliti mititei si fleici in preajma mea si sa ascundeti peturile pantecoase de "Izvorul Minunilor". Nu fiti haini! Oricum, dupa cum merg treburile, scapati si voi repede de aceste obiceiuri nesanatoase. Chiar si fara guru...





                                         
                                                   

                                               
                                                     

Capsunarii

                                                         
Imi propusesem sa nu cad in patima politica a acestor zile. Nu doream sa contribui la incarcarea ulterioara cu energii negative a acestei adevarate "constiinte universale", NET -ul nostru cel de toate zilele. Parca poti?...
De ce m-am suparat? Ehee, o fi el incapator serverul googalist, dar nu cred ca ar fi suficient pentru a cuprinde cate am pe suflet... De aceea ma voi rezuma la cateva chestii din compozitia "turtei" mele si am sa incerc sa exprim cat-de-cat acea iluzie numita realitate, asa cum se vede ea de aici, dintre capsuni.

Pentru cine nu stie (vorbesc de copilasii mai mici de un an), apelativul de "capsunar" este folosit pentru a indica o parte a societatii romanesti care, din motive subiective, a optat pentru parasirea momentana a patriei natale. Alegand sa traiasca prin alte parti mai "binecuvantate" ale mapamondului, fara a renunta insa, la "avantajele" cetateniei romane. Initial, cu acest termen erau indicati doar cei care, sezonier, munceau in Spania, Grecia sau Italia, mai apoi a patruns temeinic in lexic. Dispretul si zeflemeaua sunt evidente, dar obisnuinta si-a spus cuvantul si noi, capsunarii, am invatat sa convietuim cu aceasta eticheta, chiar daca ustura mult mai rau decat multele epitete grele "decernate" noua de catre gazdele de moment. Drept pentru care, am sa las la o parte "etnia" si am sa vorbesc despre componentii sai.

Este adevarat ca multi dintre noi nu am facut chiar "bella figura" pe sub umbra Columnei, Turnului Eiffel sau Sagradei Familia. Cu atat mai putin cand ne-am rupt in fite prin "concediile" petrecute Acasa, epatand concitadinii cu limuzine si toale exotice, basca accente ciudate si alte calcaturi pe grebla. Si sunt convins ca s-a exagerat oarecum si cu rolul de "motor" sau colac de salvare al economiei romanesti post-decembriste, atribuit sau auto-atribuit valutei trimise in tara. Totusi, nu cred ca sta in puterea nimanui sa arunce piatra biblica, avand in vedere ca ce naste din pisica soareci mananca si ca "neamurile" nu ti le poti alege dar nici repudia dupa bunul plac al momentului. Cei mai "varstnici" isi vor aduce aminte, cu siguranta, de celebra conditie care ti se punea pe vremea comunistilor, la "Alimentara", atunci cand voiai sa cumperi branza: erai obligat sa cumperi si stavrizi, chiar daca traiai pe balta...

Uite asa, ne intoarcem la politica... Desi aparent ne cam doare in pais'pe, ca doar "nu tragem noi consecintele", ca demni moftangii ce ne aflam, mai toti astia diasporezii ne tinem la curent cu can-can -urile de prin tara. Chiar si cu cele de pe la Cotroceni. Rar sa fie casa sau rulota de om emigrat sa nu dispuna de "parabolica", rar sa intri pe la careva si sa nu-ti vorbeasca televizorul romaneste. Sa nu mai vorbim de internet. Stim cand sunt alegerile, stim si cine candideaza si nu suntem plecati de chiar asa de mult timp incat sa nu ne mai amintim decat plaiurile verzi si impadurite, linistea patriarhala si fanetele bucolice. Mai presus de toate, stim ca intr-o zi, tot acolo ne vom intoarce si ne dorim sa fie maine...

Da, suntem putin descurajati, uneori nu ne ducem sa votam, poate ne e lehamite, poate nu vrem sa stam la cozile de care, e drept, ne-am cam dezobisnuit. Sau poate ca, pur si simplu locuim in zone indepartate de cele cateva putine consulate, pompos chemate astfel... Oare, cu exceptia ultimului punct, nu fac la fel si cei ramasi acasa? Sigur, nu stam toata ziua la televizor sau pe net, nu prea avem ziare proaspete, putem fi acuzati ca facem politica cu prea putine date la dispozitie, ca mai bine ne-am abtine daca habar nu avem si sa ne vedem de chiverniseala noastra de parveniti egoisti. Cine sa ne acuze? Cei care nu mai stiu pe care mogul sa comuteze canalul, uitandu-se cu nesat drept in omusorul aluia care deschide gura mai mare? Cei care fac troc cu viitorul copiilor lor in schimbul unei plapumi, unei galeti sau unui sac de cartofi? Celor care, se inrosesc si isi inghit limba la cel mai mic semn de iritare a functionarului de dupa ghiseu, ba ii mai spun si "sa traiti" cand sunt concediati prin aruncarea dispretuitoare a documentelor pe tejghea? Cand nici nu au inteles de ce nu sunt in regula si la care coada vor trebui sa o ia de la capat?! De cei care se informeaza de cat merge "darul" la medic atunci cand trebuie sa faca o operatie de rutina? Sau poate de cei care traiesc in blocuri cu fatade scorojite unde, patrunzand pe casa scarii, dai cu capul in tevi de gaz si cabluri ce par aruncate cu furca, iar peretii gem de graffiti si mucegai, dar usile apartamentelor sunt care mai de care mai din nuc sculptat sau metal atat de emailat ca ti-e mila sa il atingi? In cartiere unde, daca te duci in vizita nu ai unde sa parchezi, pentru ca absolut toate locurile sunt private si iti risti viata daca indraznesti sa lasi masina doua minute pe vreunul din ele? Pai?...

Spunea astazi un analist, pe un post de televiziune, o fraza care m-a socat prin adevarul sau. Moderatorul punea problema de cum va reactiona electoratul nu stiu cui in cazul in care acela ar fi incheiat o alianta cu un partid pe care l-a folosit drept cal de bataie in campanie. Politologul a raspuns sec ca pana la alegerile viitoare mai sunt trei ani. Astuia i-as da pe loc premiul alui mai lucid si mai bun cunoscator al sufletului romanesc. Vorbe sfinte a spus, parca ar fi fost Preafericitul Mitropolit: nu conteaza pacatele pe care le faci in viata, atata timp cat te "pocaiesti" la timp, Dumnezeu te iarta. Cred si eu, El isi poate permite. Romanii nu...

In strainatate au votat putin sub 200.000 de capsunari. Din cei probabil peste 3 milioane plecati. Pe langa toate dezastrele combinate pana acum, si-au mai manjit numele cu un altul: au decis presedintele Romanilor adevarati, impotriva vointei acestora! Imediat dupa alegeri, se vorbea de doua Romanii. Ei bine, astazi au inventat-o si pe a treia! Aia mai infama! Vuieste presa, prin urmare indignarea este la apogeu in ochii si sufletele tuturor acelora care "se tin informati". "Cretinilor, n-ati vazut voi, prin capsunariile voastre, cum Basescu a zdrobit cu o lovitura de kung-fu fata unui nevinovat copilas de-ai nostri?!!!" "Care dom'le, o fi fost vreun copilul strazii, de cate ori nu i-ai dat si dumneata suturi mai abitire cand bloca traficu' cersind si te grabeai la chermeza?" "Las-o vere p-aia, da ce, eu is presedinte?" "Pai nu s-a ajuns la concluzia ca a fost filmul trucat?" "Pai vezi ma ca ai umblat degeaba prin Italia aia? Te crezi mai destept ca Vantu?!"

Capsunarii l-au votat pe Basescu!! Noi, adevaratii si indreptatitii Romani nu suntem asa de pretentiosi, dom'le, nu ni se ridica parul pe spinare cand auzim de Moscova si de intalniri cu iz de Komintern. Noi nici nu ne mai amintim ca acu' vreun anisor un anume Geoana dadea cu draga inima 20.000 de euroi fiecarui roman care se intorcea acasa din pribegie. Ce ne-am mai distrat de naivitatea alor doi-trei care au pus botu' si dupa ceva vreme plangeau pe la ziare... Dac-au fost fraieri... Ar fi trebuit sa se prinda de teapa, doar o luasera cat pomu' cu Bursa Locurilor de Munca de la Roma si alte Madriduri! Noua ne-a spus Antonescu sa votam asa, ce daca in primul tur Geoana era Satana mioritica iar crinul nostru era mai imaculat decat insasi Sfantul Neprihanit si Sfantul Ideal al Sacrificiului pe Altarul Principiilor? Si fiti mai atenti, curve sunt aia de se culca cu toti, nu numai cu vre-o zece, colea...

Capsunarii se cred mai lucizi, dom'le. Cica Basescu ar fi mai cu atributele virile la locul lor, ar fi avut, cel putin, curajul de a se "lepada" public de comunism. Ar fi avut curaj sa dizolve gasca aia de banditi chemata parlament. Ar fi avut curajul sa ne scuteasca de cateva miliarde pe an, sa ia painea copilasilor alora din senat. Tocmai el, care se cheama Traian, senatul este mostenire de la Ram, in plus cine suntem noi, dom'le, ce suntem mai ai dracu' ca rusii, astora nu le mai stau in gat doua camere parlamentare! Cica pe cine sa aleaga intre o marioneta a altor marionete si un papusar? Si ce ii intereseaza pe capsunari ca de cateva luni suntem practic fara guvern? Ca suntem fripti fara pomana de la FMI, pe care o vor rambursa copiii nostri, vai de mama lor, dar fara de care suntem afara din joc?

Capsunarii pot sa fi si gresit in alegerea lor politica. Ca si voi, au facut ceea ce au crezut mai avantajos pentru cei pe care i-au lasat in marasmul democratiei romanesti, aflata inca in frageda copilarie, in pofida celor 20 de ani din acte... Au crezut ca timpul petrecut intre straini le-a dat posibilitatea de a fi invatat ceva mai mult decat Armani, Nokia si Bmw, pentru ca avand mai timpuriu acces la ele, poate au inteles ca viata nu se rezuma doar la atat...

Capsunarii vor ca, atunci cand vin sa se fandoseasca prin Romania, sa nu aiba nevoie de viza si nici de pasaport cu litere chirilice. Capsunarii ar vrea inca sa afle cine si de ce le-au impuscat rudele si prietenii, acolo in pietele pe care nu trebuie sa isi mai permita vreodata vreun politician sa le mai pangareasca cu simpla sa prezenta... Mai cu seama, capsunarii ar vrea sa nu mai fie numiti "zingari" sau "gitanes" aici si "capsunari" acolo... Si sa le fie respectate deciziile, asa cum ei le respecta pe ale voastre... Nu profitati de avantajul vostru, caci voi puteti sa ii repudiati usor, ei nu au cum sa faca acelasi lucru...
                           
                                    




Divertis-Capsuna

Cascina Gobba

Publicam aceste randuri acum mai bine de un an, pe un forum. De atunci, nu am mai avut ocazia sa mai trec prin zona descrisa, ieri, insa, am avut curiozitatea de a "verifica" daca relatarea mai este de actualitate. Din pacate, este... :(

Cascina Gobba este o periferie a orasului Milano, capatul uneia din liniile de metrou, a catorva linii de autobus si un fel de mica autogara pentru liniile autostradale.
Pana aici, nimic neobisnuit afara de aerul dezolat, de lasare in paragina, accentuat poate si de apele urat mirositoare ale raului Lambro care curge la doi pasi. Seamana putin cu multe zone din Romania si, poate din acest motiv, in spatele acestui complex, bine ascuns de ochii ignorantilor, se afla un imens tarc strans intre tangentiala si campuri necultivate.
Este faimosul "targ", cu valente de club, loc de intalnire a tuturor vorbitorilor de limba romana, inclusi "maldavanii", ucrainienii si bineinteles rromii. Aici vin si pleaca zeci de microbuze, unele se opresc pentru doua- trei zile pentru a strange pachetele destinate celor de acasa; intre timp, pe tarabe improvizate, soferii vand produse alimentare, bautura, tigari si nelipsitele c.d- uri cu stim care faimosi interpreti. Evident, totul riguros de contrabanda, cat despre calitate si conditii igienice, prefer sa nu ma exprim. Daca ai noroc, poti gasi si ziare, integrame, dar nu carti, ca nu "merg"...
In parte, asta ar fi decorul, dar nu este asta ideea principala. Cum am mai spus, locul s-a transformat intr-un fel de "club" unde multi conationali merg cu placere, in special la sfarsit de saptamana, chiar daca nu au de trimis pachete sau de facut "cumparaturi".
Veti intreba unde este problema, veti spune ca fac pe desteptul sau ca am ceva cu biata lume... Este si normal, mare parte din voi nu a fost acolo si probabil cuvintele mele sarace nu vor reusi sa zugraveasca nici pe departe atmosfera in loco. Totusi, voi incerca:
Primul lucru care te izbeste cand ajungi in marea rotatorie de dinaintea intrarii, este prezenta catorva echipaje de politie si "vigili urbani", foarte des cu girofarurile in functiune. Asta te duce imediat cu gandul ca ceva s-a intamplat, cu timpul vei sti ca e ceva normal in zona, tin "de ochi" situatia si stiu ei ce stiu... La fiecare sfert de ora, una dintre masini face un tur de rotatorie incercand sa convinga soferii celor mai variate tipuri de vehicole de a le muta in imensul parcaj acoperit din imediata apropiere. Cu rezultate foarte slabe dealtfel, parcajul e cu plata, nu costa mult, dar cu banii aia "mai bine beau o bere" , de la ucrainieni. Amenda? "Las' sa-mi dea, cine o plateste?"
Inca de afara se poate percepe un mix de manele, muzica ruseasca si Gigi D'Alessio, punctat de cate o neaosa injuratura, oricum italieni nu sunt in preajma... cine sa se ofenseze? Dau sa intru dar imi atine calea o tiganca, foarte civilizat se prezinta : "Hai sa traiesti fhrumoshule, eu sunt fata bulibashei din Sibiu (?!!), stiu trecutul, prezentul si viitorul, pa bune, nu ca tiganii hastialalti!" Chiar daca foarte flatat de atentia acordata de ditamai exponenta "sangelui albastru" ( pai ce-i de colo sa-ti ghiceasca o fata de bulibas?!), multumesc politicos si ma indepartez, foarte curios de ce ar putea sa insemne "az morocar"- ul ce-mi vine strecurat printre dinti. Nu ca nu as banui, intonatia e elocventa...
Intrarea in tarc e libera, platesc taxa doar masinile care au si autorizatie, exista o ghereta cu gardieni publici, astia iau banii si... cam atat, nu prea intervin ei in distractiile din interior. Acum ar trebui sa va reamintiti schita nemuritorului nea' Iancu, "La mosi", veti avea putin idee de ceea ce se poate vedea inauntru, adaugand cateva siruri lungi de microbuze cu numere de inmatriculare romanesti, ucrainiene si moldovenesti. Totul condimentat cu gramajoare de gunoi, ambalaje, nelipsitele sticle de plastic si cutii de bere turtite care se revarsa din putinii saci "negri", de preferinta sparti. Cate unul mai intreprinzator, deasupra tarabei cu un picior lipsa, a agatat si o prelata cu culorile obosite, innodata de usile posterioare ale masinii, iar pentru amici are chiar si o lada veche pe post de taburet si votca d'aia buna, nu de pe tejghea.
Dar adevaratul soc urmeaza doar cand, ridicandu-ti privirea, intalnesti adevaratii protagonisti ai locului: oamenii. S-ar putea scrie o carte pe seama fiecaruia, multora li se citeste pe fata si in ochi povestea, nu ca vreau eu sa fur meseria si painea fetei bulibasei din Sibiu...
Oameni - puzderie, in orele ce varf efectiv e ingramadeala (atentie la posete si portofele, celulare si alte maruntisuri), un continuu dute-vino dar si grupuri- grupulete incepand de la statia de metrou, in parcare si bineinteles in tarc. Se mananca in aer liber la terasele singurelor doua "restaurante-bar" ramase dupa ce, fiind atins apogeul, autoritatile au fost nevoite sa intervina. Drept sa spun, nu stiu care a fost criteriul de selectie, dar daca cele doua sunt considerate "igienice", zau ca nu doresc macar sa-mi imaginez cum aratau celelalte...
Se mananca, dar mai ales se bea, romaneste, aproape ruseste. Nu numai pe terase, grupurile de care vorbeam inainte, organizate in cerc, au ca centru cateva sticle de votca, care se "stinge" cu bere. Vinul are putina cautare. Foarte curand, limbile se descalcesc, iar spiritele se aprind, cu complicitatea catorva decolteuri indraznete si a niscai pantaloni bine mulati, purtati cu demnitate in sus si in jos, mai mult sau mai putin provocator. Se stie ca romancele sunt femei ingrijite, nu ies din casa cu te miri ce zdreanta pe ele, iar ucrainiencele is chiar mai date incolo. Asta nu era o critica, depinde totul insa si de context.
Barbatii insa, afara de cei tinerei, nu isi prea fac complexe in privinta vestiarului, si nu exagereaza nici cu toaleta personala, ca doar "suntem intre noi". Bineinteles ca nu e o regula, se mai vad si fete barbierite si cate o camasa calcata, dar acestia fac parte din poporul celor care sunt acolo strict cu treburi, pachete, bani sau scrisori de trimis in tara, la preturi "avantajoase" dar cu destul de putine garantii. Dar, daca sunt multumiti ei...
Dupa cum spuneam, se dezleaga limbile, se rememoreaza vechi rivalitati si datorii. Si incepe sa clocoteasca "barbatia" si testosteronul. Incepi sa regreti momentele in care te suparasesi ca se injura. Acum circul e garantat, dar mai discret, ca se prind gardienii si s-ar putea sa ii strici gheseftul consateanului care cara pachete si te-a ospatit pe langa taraba sa, deci, nu-i nimic, se amana pentru mai pe seara, pe camp sau pe drumusorul prost luminat ce duce la metrou. "Cum, zici ca "dusmanul" nu merge la metrou, e venit cu masina aia de 25.000? Pai eu care il credeam o carpa, asta da barbat, conduce dupa o sticla de tarie si nu mai stiu cate beri... Aaa...n-are nici carnet? Hai ca-l iert atunci, chiar ca e baiat la locul lui, lasa de la mine, ce daca m-a "lucrat" la italian de m-a dat afara de pe santier... Zi, mai bine, de aia maritata, iete aia de bea cu moldovenii aia, da-mi si mie numarul ei. Si striga-l pe ala de vinde calculatoare si celulare de furat, ca fii-mea imi toaca capul sa ii trimit o "scula" faina, e si ea domnisoara de acum, merge p'a treia..."
Da, da, ati inteles bine, o gramada de femei si jur ca nu pustoaice, beau de-a'npicioarelea, cot la cot cu barbatii si nu e lucru rar defel sa le vezi umbland clatinandu-se. Acestia sunt oameni care in marea majoritate, au lasat familiile acasa, foarte des doar copiii, pe la cine stie care ruda sau bunici, si au venit aici in speranta rezolvarii problemelor materiale. Sunt, in general, oameni trecuti de prima tinerete, care isi imaginau ca vor da rapid "lovitura" si se vor intoarce plini de glorie. Odata naruite aceste vise, se intra in promiscuitate, devine o obisnuinta aceasta viata "provizorie" care se prelungeste an dupa an, zi dupa zi. Acesti oameni isi refuza lor insusi un trai normal, continua sa urmareasca o himera care se indeparteaza din ce in ce, considera ca daca se intorc la familie sau copii fara sacul de bani, sunt niste ratati, ca lumea ii va vorbi si isi va da coate... Accepta aici un trai mizerabil, in adevaratul sens al cuvantului, inghesuiti cate 10-12 intr-o casa, cumparand de la discounturi si de la insasi "Gobba", acceptand munci scarboase si prost platite, totul pentru a "economisi".
In realitate, ei nu economisesc nimic, isi prelungesc doar agonia si isi distrug familiile, cresc copiii prin corespondenta, acei copii se pot lipsi de haine de marca, de celulare scumpe, de studii superioare pe la facultati nerecunoscute in lume. Dar nu se pot lipsi de un trai normal, alaturi de parinti normali, acum deveniti "trasgresivi", giovanili in purtari. Ca doar nu ii stie nimeni...
Precizez din nou, nu doresc sa fac un proces, nici sa generalizez, dar sunt cu adevarat putine familii care au avut curajul sa infrunte viata de aici impreuna, traind ca si inainte, in tara. Cei care, odata vazut ca provizoratul se prelungeste, au avut curajul fie sa se intoarca, fie sa aduca familia aici, la bine sau la rau. Iata de ce suntem perceputi ca si nomazi, nu doar din vina mult blamatilor tigani. Iata si de ce nu exista in ziua de astazi o adevarata comunitate romaneasca in Italia, suntem prea cu fundul in doua barci.


P.S.
Cascina Goba este reala, marturie a celor spuse pana acum... O singura data am mai vazut o situatie la fel de degradata, in anii '90, Tahana Merkazit- Tel Aviv... Din pacate protagonistii sunt tot romani, poate candva am sa va povestesc si asta.