-

-

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Momâia

                 
                          
Un arhitect prea tributar matematicii a trasat candva, sec, diagonalele pietii si exact in punctul de intersectie a dispus plasarea statuii. Rareori locuitorii urbei in trecerea lor grabita isi mai ridicau ochii catre figura nu prea expresiva imortalizata in bronz. Cred ca de vina era si soclul, mult prea inalt, aproape dublul statuii insesi - un bloc de beton ordinar, cu muchiile fierastruite de ingheturi. O adevarata binecuvantare a providentei numai pentru batranul vanzator abuziv de seminte care, in arsita verii, profita de umbra generoasa urmand-o credincios in circulara-i peregrinare. Nici macar el nu ar fi stiut sa spuna pe cine reprezinta silueta in postura usor inaturala, cu proportii prost alese. Tablita de alama fusese furata si inlocuita de mai multe ori, astfel ca in final fu montata aproape de marginea superioara a soclului, la o inaltime prea mare pentru a mai fi lizibila. Drept marturie si cronologie a odiseei catre inalturi stateau grupurile de cate patru gauri din beton, pe care nimeni nu se obosise sa le mai astupe. O singura data, un fotograf profesionist facu cateva cadre cu statuia, determinandu-i pe cei cativa prezenti sa isi arunce curiosi privirile catre tinta unui atat de inconsuet gest. De regula putinii turisti, mai toti straini, preferau sa se fotografieze pe fondul fatadei vechii sinagogi aflata pe latura de sud a pietii, singura cladire cat de cat restaurata si lipsita de firme si panouri publicitare. Nici ochiul expert al fotografului-artist nu fusese capturat de reprezentarea viziunii sculptorului si nici de identitatea celui imortalizat. Pur si simplu fusese atras de un contrast "norocos". Reusi sa "ia" cateva imagini sugestive, cu complicitatea luminii specifice orei matinale si a unghiului in care se gasea. Dar principalii artizani al interesantului efect obtinut erau de fapt porumbeii. Acestia, in decursul anilor, isi marcasera desele popasuri pe crestetul statuii, incaruntind-o. Artistul publica fotografiile pe un site strain, de profil, la rubrica "funny", unde se bucurara de o multime de "like". Avu parte de un singur comentariu peiorativ, din partea unuia care se semna cu pseudonimul "Un pensionar indignat" si care bolborosi ceva in legatura cu un "sacrilegiu" si cu o presupusa lipsa de scrupule in atingerea notorietatii. Urmau cateva detalii despre personajul infatisat de catre monumentul respectiv si o retorica la adresa contemporanilor atinsi de catre o "acuta lipsa de valori si recunostinta". Paradoxal, comentariul intrecu de departe postarea prin numarul de "like" incasate, fapt care il determina pe fotograf sa stearga imaginile incriminate si sa isi aleaga in viitor cu mai multa grija si mai putina spontaneitate subiectele.


La cativa ani de la "incident", aceeasi piata anosta, de provincie, se trezi intr-o buna dimineata de Gerar intr-o haina inedita. Cenusiul exasperant al ultimelor zile, in care plouase "mocaneste" si instigator la sinucideri, fusese inlocuit de o sclipitoare si pufoasa rogojina de zapada atat de aderenta, incat se asezase in egala masura fie pe suprafetele orizontale cat si pe cele verticale a oricarei forme, modificand radical geometria colturos-agresiva a locului. Uimiti, primii trecatori matinali se opreau cateva secunde pentru a-si stabili noile repere intre mogaldetele diforme, pana mai ieri atat de familiare. Cei mai ursuzi nu vedeau in asta decat o ulterioara frustrare, de adaugat nemasuratului sir ale celor deja prezente. Altii insa, in special cei foarte tineri, treceau in revista cu incantare, indicandusi-le unul altuia, toate elementele pe care in zilele obisnuite incetasera sa le mai si constientizeze, limitandu-se la a le ocoli in mod mecanic. Iata tomberoanele, seamana acum cu cei sapte pitici! Da, da, iar Alba Ca Zapada nu e nimeni alta decat vechea cutie postala, cocotata pe catalige, ca sa nu ajunga copiii la gura sa, sa o umple de pietre si de bete! Iar parcarea seamana cu un sat de eschimosi! Un barbat nebarbierit si incruntat, grabindu-se catre cine stie ce incert loc de munca, priveste aproape fara sa vrea in directiile indicate si, miracol, rictusul desenat pe fata-i obosita se destinde pentru cateva secunde. "Eh, copiii", mormaie doar pentru el, "dar stalpii? Nu seamana ei cu niste cocostarci carora le-a crescut pe neasteptate barba?" Acum rade de-a dreptul si parca drumul nu i se mai pare atat de neplacut.
Catre seara, intorcandu-se catre casa, aproape ca regreta picioarele ude de asta dimineata. Acum paseste, fara efort, pe o alee umeda flancata de gramezi de zapada murdara. Satul eschimosilor a disparut si in locul sau se afla, inghesuite, aceleasi masini de totdeauna. Alba Ca Zapada a imbatranit, nu mai este decat o zgripturoaica rosie, slaba, plina de zgarieturi adanci, ranjind din fanta-i neagra, fara dinti, la adresa piticilor care au mai crescut de-o schioapa de pungi, cartoane si peturi labartate. Un om de zapada a fost transat in doua de lama unui utilaj care a redesenat scuarul, jumatatea intacta este tinuta in picioare de inutila pancarta "Nu calcati iarba; Nu rupeti florile!". Privita de sus, piata pare acum o tabla de sah desenata de cineva fara simt armonic, cu prea multe patrate cenusiu-umede in raport cu cele albe. Un tanar isi distreaza iubita lovind puternic cu piciorul stalpii inalti si subtiri, iar fata, prefacut indignata dar chicotind, se fereste in ultimul moment de livreaua cazatoare a fostilor cocori. A mai ramas putin, foarte putin intact din magia diminetii. Se afla acolo unde, un arhitect prea tributar matematicii, a hotarat sa aseze o statuie, a cuiva important, al carui nume si merite si le mai amintesc putini, dar se bucura de solidarietatea celor ce le-au uitat sau nu le-au stiut vreodata. Exact la intersectia diagonalelor pietii, pe soclul sau inalt, de beton zgrunturos, se afla o imensa momaie alba. Nimeni nu si-a amintit sa o curete de zapada groasa, poate nici nu a observat-o nimeni. Doar un sugubat anonim care, cine stie cum, poate cu un bat lung, a gravat, acolo unde ar fi trebuit sa fie capul, doua puncte si, ceva mai jos, o larga linie curba. Cine stie daca uriasa fantoma alba, zambitoare, va fi fotografiata de cineva. De "funny", e "funny".
                 
            

duminică, 22 ianuarie 2012

Fereastra cu unghiuri moarte

                                            

Duminica trecuta, pe seara, primesc un telefon din Ţara. "Sorine, a inceput revolutia!", imi spune mama, putin speriata, putin surescitata. Stirea nu m-a mirat foarte tare, undeva, in subconstient, probabilitatea ca ea sa sa soseasca era cotata cu un bun procentaj. Spre deosebire de alti observatori "externi" al unui fenomen de acest tip, noi, "emigrantii", avem sansa de a beneficia in contemporan fie de o privire de ansamblu, oarecum neutra, fie - cu complicitatea radacinilor care ne mentin intr-un contact destul de acurat cu realitatea de acasa - a unor amanunte social-economice fara de care este aproape imposibil sa intelegi corect actiunile si motivatiile protagonistilor. Convingerea ultimei afirmatii isi are originea in faptul ca urmarind de-a lungul anilor o multime de reportaje si documentare, mai mult sau mai putin istorice, direct la "sursa", am fost impresionat de cat de eronate au fost (si sunt) unele interpretari si, din contra, de cat de fara echivoc erau altele in viziunea analistilor occidentali. Ma refer, evident, la acea parte de istorie nationala pe care am avut "privilegiul" de a o trai si evalua in mod direct, caci despre cealalta, desi m-a pasionat dintotdeauna, sincer, nu mai stiu ce sa cred. Desi aceasta intortocheata premisa risca sa ma indeparteze de argumentul propus si sa ma cadoriseasca cu cine stie ce judecati peiorative, trebuie sa mai adaug, din pacate, o alta convingere pe care mi-am format-o si care priveste modul de a se informa al romanului, care este, in general, unul foarte partizan. Nu stiu daca aceasta meteahna ne-a fost transmisa genetic, prin intermediul latinitatii (sau a elevatei parti a acesteia) ce ne curge in vene, sau am achizitionat-o mai recent, in epoca asaltului asfixiant al Informatiei libere - in sensul de fara reguli elementare - salbatice si desucheate. Constat doar ca fiecare din noi are "izvoarele" sale sfinte din care se adapa exclusiv, fie ele posturi de televiziune, tabloide sau Morometele&Cocosila-ul personal. De mult, de prea mult timp, am uitat inteleptul "in medio stat virtus" (°). Poate pentru ca l-am luat prea ad litteram. Caci, daca adevarul nu se afla exact la mijloc, este foarte plauzibil ca el sa nu fie nici apanajul a doar uneia dintre extreme.

Desi televizorul este, indiscutabil, preferatul omului dornic de a se informa, in mod paradoxal este si cel mai frustrant! El iti restrange la un cerc foarte limitat (de regula consort/oarta, ocazional oarece ruda/e) capacitatea de a-ti face cunoscut consensul sau/si/eventual dezacordul cu viziunea exprimata acolo. Am folosit atat de neortodoxul (d.p.d.v. sintactic) "sau/si/eventual" din cauza unei anumite doze de idealism pe care inca o mai posed, chiar daca tinde sa contrazica teoria partizanatului trup si suflet. Situatia se schimba insa, in mod radical, in cazul celorlalte doua "izvoare", tabloidul si Moromete&CO(cosila). Acolo da, acolo iti poti da frau liber "thumb-up"-urilor elogiative, acolo poti completa cu argumente relevante, doar acolo te poti simti parte a opiniei publice, a unei convingeri politice, parte a orice, caci, la urma urmei ce mai conteaza? Parte sa fie, uniunea e putere.

Tabloidul "on line" este, de departe, preferatul meu in topul celor trei minunatii informative. De ce? Pai, este singurul care iti permite, pe langa hrana spirituala si sfanta senzatie de apartenenta, sa devii si un soi de apostol. Adica, calare pe superbul cal alb al convingerii vizionare, sa dai iama in paginile "dusmanului" - tabloidul antagonist! Citesti titlul si primele doua-trei randuri. Atat cat sa ai habar de ce se vorbeste, mai mult nu, ca risti sa te "suceasca" specialistii astia in indoctrinarea maselor! Apoi, "iupta si dai!". Cu televizorul am vazut deja cum sta treaba - nu se poate. In Poiana Lui Iocan s-ar putea, dar confruntarea risca sa nu fie doar verbala, basca ca te mai procopsesti si cu niscai A Lu' Miai de ocrotit. Tabloidul insa, iti ofera posibilitatea unor incursiuni perfect "safe"(°°) din punct de vedere fizic. N-am auzit inca pe nimeni sa se laude cu efectul devastant al unui "uppercut"(°°°) plasat in barbia unui pseudonim. Mai tineti minte, din copilarie, dulaul fioros din curtea vecinului de pe coltul stazii? Placerea de a tarai un bat pe barele de fier ale gardului si, la doar cativa centimetri de formidabilii colti ranjiti si a ochilor injectati, sa asisti la furioasa neputinta a sarmanului animal? Asa-i pe tabloid! Cea mai diabolica strategie a secolului in materie de jurnalism este, dupa parerea mea, introducerea permisiunii de a comenta articolele gazetelor "on line"! Urmeaza imediat in clasamentul machiavelic strategia autorului de a nu raspunde si a nu modera NICIODATA comentariile. Se simte, probabil, ca mitologica Eris(°°°°). Sau, numara doar click-urile, cu gandul la minunatul instrument al publicitatii AdSense. In orice caz, macelul fizic este oribil, dar cel virtual il intrece in ferocitate, chiar si numai pentru faptul ca cel deja doborat nu are parte de minima pietate.

Cam asa arata tabloul informatiei noastre. Iata de ce, cu tot respectul pe care il port parintilor mei si ai altora, cand am auzit "a inceput revolutia", dintr-o casa in care locuiesc doar doua persoane dar contine trei televizoare, nu m-am inflacarat prea tare, desi as fi vrut din tot sufletul. Acum, dupa o saptamana intreaga de "rasfoit" situri ale televiziunilor romanesti si - cum oare as fi putut sa nu?! - a cotidianelor "on line" de toate culorile si interesele politice, cu comentariile aferente (oh, Doamne!), cred ca sunt in masura sa imi "linistesc" parintii. Desi m-am ridicat pe varfuri si am privit in interior printr-o fereastra mica, prafuita. Care, unui simplu observator manat doar de curiozitate ar putea sa ii ofere o imagine estompata si plina de unghiuri moarte. Eu nu am facut-o din curiozitate. Iar partea de imagine lipsa, cea din unghiurile moarte, o am prea adanc gravata in memorie ca sa mai fie nevoie sa o vad fizic.







° - "in medio stat virtus" (lat.) = adevarul se afla la mijloc
°° - "safe" (engl.) = sigur, fara pericol
°°° - "uppercut" (engl.) = lovitura in box, de jos in sus
°°°° - "Eris" = zeita greaca a discordiei
                  
                       

vineri, 6 ianuarie 2012

Cupola

                                        

De-a lungul anilor am oscilat mereu intre cele doua explicatii ale fenomenului oniric, fiind pe rand partizanul cand a teoriei "oficiale", stiintifice, cand a celei metafizice, empirice. Nu pot explica cauzele unei astfel de inconstante ideologice, probabil sunt strict legate de perceptualitati de moment sau, de ce nu, de o oarecare doza de labilitate psihointelectuala. O entitate minuscula, ascunsa in urechea mea stanga, imi sopteste insa ca toata aceasta fraza sofisticat-dialectica s-ar putea condensa intr-un singur cuvant: ignoranta. Ignoranta primordiala, vazuta ca o foaie alba din carnetelul unui reporter iesit in lume sa adune informatii despre un subiect anume. Pe masura ce afla cate ceva isi noteaza. Uite asa ucide entitatea, din fasa, entuziasmul meu de auto-analist psihologic. Si cred ca am gasit si vinovatul inconstantelor mele... Dar sa vedem cum suna

Teoria stiintifica

In linii mari, aceasta dictatoare rece si rationala - Stiinta, ne invata ca visele altceva nu sunt decat reziduuri ale Subconstientului, acumulate in stare de veghe si "reciclate" in timpul somnului. O imagine, un sentiment, o dorinta, reprimate prin trecerea intr-un plan secundar de catre asa zisa Logica. Fiind aceasta o foarte mare consumatoare de resurse, pe parcursul procesului de "reincarcare", numit somn, va fi prima comutata in stand-by. Ocazia este prompt exploatata de tenebrosul Subconstient care, avand evidente veleitati de aspirant regizor, se apuca sa distribuiasca toate aceste personaje marginalizate intr-o multitudine de filmulete care de care mai fantastice si mai neverosimile. In cazurile de exceptie, in care clipurile au totusi un minim de coerenta, Stiinta, in afara dezarmantului "exceptia confirma regula", ne mai ofera si o alta explicatie: in anumite imprejurari, Logica, afectata de o partiala insomnie, incearca sa remedieze situatia si se apuca sa "traduca" reprezentatiile cabotinului. Pentru a realiza aceasta performanta, se va alia cu un alt protagonist pe care, de regula, il dispretuieste si il combate: Fantezia. Recapituland, am putea spune ca visul este un soi de proces fiziologic prin care mintea isi curata filtrul, dejectand elementele nefolositoare. Acceptand aceasta teorie, va trebui sa acceptam si ca Fantezia altceva nu este decat un banal laxativ. Imaginea nu este dintre cele mai placute si constituie un generator de circumstante atenuante pentru cei care prefera

Teoria metafizica

care, substantial, foloseste cam aceleasi elemente: Subconstient, Logica, Constiinta, aceasi dualitate a cadrului de actiune: somn, trezie - stare de veghe. Dar redistribuieste valentele fiecaruia, rasturnand complet ecuatia. Astfel realitatea isi pierde rolul de matrice si devine doar un apendice, un soi de rau necesar. Iar somnul, din proces fiziologic regenerativ, se transforma in portal intradimensional permitand adevaratei naturi a psihicului sa zburde liber pe Campiile Elisee sau prin sumbrul Tartar, dupa caz. Caci nu trebuie sa uitam ca visele nu sunt numai trairi idilice ci, destul de des, sub numele generic de cosmare, adevarate torturi. Contrariu oricarei asteptari, Metafizica, spre deosebire de Stiinta, tinde sa suprime tocmai elementul Fantezie, de care se teme ca dracul de agheazma!

Ca om de bun simt si in virtutea inteleptului dicton "in medio stat virtus", m-am intrebat daca nu ar fi posibila o conciliere, o teorie unificata a oniricitatii. Si am fost tentat sa o identific in ceea ce obisnuim sa numim "vis cu ochii deschisi", in acele confabulatii - amestec de idealuri, dorinte si fantezie carora pana si cel mai riguros om de stiinta li se abandoneaza din cand in cand. Mi-am dat seama la timp ca sunt pe un drum gresit. Din cauza fanteziei, aici are un rol prea important pentru a putea satisface cele doua parti care, am vazut, care mai bland, care mai drastic, tind sa o repudieze. Nu, pentru a putea realiza o dogma solida ar fi nevoie de ceva mai consistent, o manifestare mai "palpabila". O stare in care cele doua "realitati" se intrepatrund si coexista fara a avea nevoie de hotarul somnului sau al veghei. Singura care ar putea sa corespunda cerintelor este ceea ce obisnuim sa numim alienatie mintala. Maria Sa, Delirul! Evrika!!

In concluzie, realitatea poate fi identificata printr-o camasa de forta realizata, nu se stie de ce, in talie unica. Astfel, cei maruntei si agili reusesc sa se elibereze cu facilitate, iar celor supraponderali nici macar nu le este pusa. Si unii si altii s-ar putea considera norocosi. Daca ar ignora usa balamucului, capitonata gros, care ramane ferecata...
        
               

marți, 3 ianuarie 2012

Perpetuum mobile

                  
              
Ufff! Da' stiu ca a fost greu! Insa am trecut-o si de data aceasta. Cumpăna... Cumpăna anilor, se-ntelege. Ce, nu asa se spune? Mai mare cumpana de atata nici nu poate fi: sa trec sau sa nu trec in noul an? E obligatoriu? Se merita?
Sigur ca e obligatoriu, desi, dupa o anumita varsta, tare ne-ar mai placea sa mai ramanem si "repetenti"... Si la o adica, ce sa regreti din anul proaspat incheiat? Sumedenia de probleme si de ganduri negre, catastrofe, atentate, razboaie si cate altele? Dar criza? Eh?
Recunosc, au fost si momente placute, nunta lui Borcea, a lui Willy, a Printului de Monaco... Moartea lui Osama, a lui Gheddafi... Pe de-o parte, triumful iubirii, pe de alta, triumful justitiei. Basca inaltatorul sentiment de a fi asistat la asemenea irepetabile pagini de pura istorie! Chiar uitasem de astea, acum parca stau in cumpana cu privire la arhivarea cu rezolutie negativa a lui 2011. Mai ales ca...

Pai da! Sau credeati ca sunt suficiente doua urari de "La multi ani" si traditionalul "Si-alta data, si-alta data, o s-o facem si mai si mai laaataaa" ca sa sconjure teribila spada ce ne atarna amenintatoare deasupra capetelor?! Eh, bine ar fi, da' uite ca nu-i asa! Va imaginati cumva ca macar unul dintre sutele de milioane de petrecareti cu pahare de sampanie in mana si cu largi surasuri fericite tiparite pe fete, in fatidica secunda de la miezul noptii, intre pupaturi si sincere sau conventionale urari, ar fi uitat? Sa fim seriosi, insusi apostolul Toma, de ne-ar fi fost contemporan, nu cred ca si-ar fi putut reprima usoara strangere de miocard atunci cand pe ecranul televizorului ar fi citit, printre stelute colorate si confetti, teribila contradictie: "La multi ani, 2012"! Desi, natural, nici un muschi nu i s-ar fi clintit pe fata. Apoi, ce figura ar fi facut in ochii invitatilor, primo - stricandu-le toata distractia, secondo - compromitandu-si statutul de persoana respectabila , cu picioarele bine ancorate in realitate? Sunt atat de convins incat as indrazni sa sfidez pe cine afirma ca, pe undeva prin adancurile tainice ale paradigmei sale de om modern, nu ar avea si acest mic, micut, minuscul viermusor care, ireventios, isi vede de galeria sa. Mi-e greu sa-mi inchipuiesc ca, de acum, pana si cel mai sepentrional eschimos sa fi fost ocolit de stirea teribilei profetii, parvenita umanitatii din tenebrele istoriei sale. Ehee, lumea a devenit mica, iar focile vorbesc vrute si nevrute...

Cate unul, mai spiritual, face pe viteazul: "Salut, cum mai merge? Tu unde te-ai gandit sa-ti petreci Sfarsitul Lumii?" "Ha, ha, ha! Te vad eu pe tine..." il admonesteaza cel mai slab de inger, fara prea mare convingere insa. Adevarul este ca mai toata lumea oscileaza intre cele doua extreme, intr-un echilibru foarte precar. Care mai declarat, care mai in secret, a incercat sa se documenteze cat mai mult in privinta nelinistitorului subiect. In mod paradoxal insa, in epoca super-informatiei, cu cat te documentezi mai mult, cu atat esti mai departe de a reusi sa ai o viziune pertinenta asupra realitatii. In disperare de cauza, ca sa nu fii luat drept unul care moare cu painea in mana, va trebui sa te decizi: pro sau contra. Nu exista neutralitate in acest domeniu, risti sa fii luat drept ultimul ignorant. Asa ca iti iei la examinat conditia: statut social - nesatisfacator; statut fizic - deplorabil, statut psihic - deprimat, frustrat, hiperlabil. Ce-am avut si ce-am pierdut! Ada-l, Doamne! Evident, variabilele din ecuatie sunt mai multe si nu au aceeasi greutate pe balanta deciziei. De pilda, unul cu aceleasi valori negative in curriculumul personal, poate fi gasit in tabara lui "Puschea pe limba-ti!", doar pentru simplul fapt ca are o frica bestiala de moarte. Sau, ma rog, pentru ca are un unchi foarte bogat si foarte batran care, intr-o zi, cine stie...

Acu', io ce sa zic?... Nu ca as fi mai destept ca altii, nici mai curajos si cu atat mai putin profet, dar am gasit un sistem simplu pentru a ma edifica. Acesta se bazeaza pe un concept ajuns pana la noi tot de la stramosi, chiar daca nu atat de indepartati ca eruditii Mayasi: in caz de naufragiu, sobolanii sunt primii care parasesc corabia. Si atunci, ma uit in jur: bancherii sunt la locul lor, mai avizi ca niciodata; cartelul de la Medelin face afaceri infloritoare; Guta se pregateste sa scoata un nou album; NATO priveste chioras la Iran, peste barna siriana iar Vaticanul mai are putin si include pedofilia in rechizitele fundamentale pentru a putea fi hirotonisit. M-am linistit. Tot aici ne vom vedea si la sarbatorile viitoare. Din pacate...
              
              
 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)