-

-

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Ultima frontiera a paranormalului

                                                   
Daca pe coperta unei carti sau pe genericul unui film intalnesti cuvantul " PARANORMAL ", interesul iti este luat de guler, zguduit bine si eventual primeste drept in fata-i adormita o cana de apa proaspata si rece. Puteam sa zic simplu: trezit. Sau desteptat. Ma rog... Prin urmare, chestia te incita, lucru dealtfel, absolut NORMAL. Cumperi cartea, o citesti, vezi filmul, meditezi, mai discuti cu vreun amic... Ce mai incoace si incolo, misterele si ciudateniile fac toata sarea si piperul vietii!

Ce intelegem prin paranormal? Cineva spunea ca fenomenele de acest tip sunt coordonate spatio-temporale pe a caror raza se pare ca legile fizicii, asa cum o cunoastem noi, nu se aplica. As putea sa fiu rautacios si sa observ ca, la cata fizica cunosc eu, aproape toate fenomenele la care asist sunt inexplicabile, inaplicabile si ciudate. Ca, spre exemplu, restaurantele cu meniu pe baza de peste, unde in carticica sta scris "salmone alla griglia - 13 €", in final platesti 35, cica nefericitul avea mai mult decat cele 250 de grame standard, dar in farfurie te regasesti, dupa decapitarea si dezosarea facuta cu maini experte, cu o gramajoara informa de carne rosiatica peste care a fost asezat savant un "pizzico" de patrunjel si ditamai foaia de salata verde, evident cruda! Mai paranormal de atat... Sigur ca legile fizicii nu se aplica, actiunea ar fi - "mananci", reactiunea ar trebui sa fie - "te saturi". Din cate am putut sa imi dau seama sunt un medium de prima clasa, avand in vedere ca soiul asta de fenomene se tin scai de mine... La cata fizica mi-a intrat mie in cap, printre doua caricaturi facute profei si trei ochiade catre Marilyn Monroe a clasei, am retinut o lege, pare-se inderogabila: NIMIC NU SE CREEAZA, NIMIC NU SE DISTRUGE; TOTUL SE TRANSFORMA! Iar daca-i lege, nu-i tocmeala! Mai-mai ca mi-as revizui si parerea in legatura cu pestele...

Facand o socoteala simpla si plecand de la premiza ca pestele a fost cantarit proaspat, adica incastrat intr-un cub de gheata, care mai apoi s-a transformat, dar e inca acolo, in canalizarea restaurantului; tinand seama ca solzii, capul si tot sistemul osos al respectivului eu nu le-am mancat, dar exista, se pot inca pipai, undeva prin spate, pe la tomberon (daca nu le-a infulecat vreo pisica), insumand toate acestea cu cantitatea infima ajunsa in sistemul meu digestiv, unde a fost la randu-i transformata in energie si... nu are importanta in ce altceva, ei bine, legea se aplica si se demonstreaza. Mai putin costul exagerat, dar aici intervin alte tipuri de legi, cu care e mai bine sa nu avem de-a face... Din tot rationamentul incalcit (asa sunt legile fizicii, ce credeati?) de mai sus, deducem ca nu tot ce inoata e paranormal! Asa ca mai bine ne intoarcem la alte domenii in care acest fenomen poate fi intalnit mai cu usurinta. Carti? Documentare? Internet? Sigur. Pe alese. Unicul dezavantaj ar fi insa, ca va trebui sa ne incredem in ceea ce ni se relateaza. Iar asta ne cam sacaie. Ar mai fi si problema timpului si chiar a banutilor. Ce facem deci, murim ignoranti? Hai sa va dau eu un pont. Sigur suta la mie! Cel mai inexplicabil si paranormal fenomen, verificabil fara a cheltui nimic. Adica fara a mai cheltui nimic, caci mai toti ati participat deja cu obolul personal, vrand-nevrand. Sa mai zica cineva ca lui nu i s-au intamplat chestii paranormale!

 Despre ce vorbim? Ei bine, despre Dracul in persoana. Mai precis, despre una din partile sale anatomice: ochiul. Ochiul Dracului. Si ca sa nu fim prea academici, vom folosi termenul popular vulgar: Banii. Ii tin demult sub observatie. Va spun cu mana pe inima ca astia nu se supun defel legilor fizicii. Nici macar a celor de bun-simt, dar sa nu intram pe taramuri abstracte... Si nu ma refer la binecunoscuta lor capacitate de a se scurge printre degete. Asta poate fi explicata, de ajuns sa ne gandim ca in limbaj economic banii sunt denumiti... lichiditati. In limbaj de profan am sa incerc sa definesc notiunea de bani: toate acele hartiute frumos colorate si toate monedele sunatoare cu care suntem atat de familiarizati, sunt expresia echivalentului lor in aur. Niste chinezi, acum vreo mie de ani, se vede ca aveau cam prea mult din acest pretios metal si ii cam apasa prin buzunare, in lungile ore pe care sotiile lor cu ochi oblici ii obligau sa cutreiere magazinele pentru a face shopping. Ma rog, ei il chemau sho - pyng, dar asta nu schimba mare lucru... Asa ca, mintea lor cea isteata a nascocit ideea ca aurul sa stea acasa, sub cheie si in locul sau negustorul sa primeasca un soi de angajament scris, cu care era indeajuns sa se prezinte la usa celui ce l-a emis, pentru a-si ridica drepturile. Mai apoi, un italian care nu prea avea ce face, s-a apucat sa vagabondeze prin lume, a ajuns pana in China si a importat ideea. Marco Polo, blestemat sa fie! Camatarii din toata "lumea civilizata", au mirosit imediat avantajele pe care noul sistem le-ar aduce, astfel ca au inceput sa faca lobby pe langa regi si guverne, in favoarea adoptarii sale generalizate. In acest scop, si-au schimbat pana si numele, devenind bancheri. Schimbarea s-a rezumat in exclusivitate la nume...

Sistemul s-a mondializat si s-a perfectionat in timp, fiind reglementat de legi precise si severe. Una dintre acestea si cea mai importanta, a fost si este inca cea care decreta ca un stat care emite propria-i moneda, adica tipareste bucatele de hartie, sa nu depaseasca valoarea aurului pe care il detine efectiv. Nu am sa ma apuc acum sa vorbesc despre inflatie si alte maruntisuri, important este ca si din punct de vedere al legilor fizicii, sistemul parea cu totul si cu totul viabil. Mai apoi, camatarii care isi schimbasera parul, au incercat sa faca ceea ce facusera chinezii cu aurul, inventand un nou produs financiar: actiunile si titlurile bancare. Acestea ar fi trebuit sa simplifice si mai mult circulatia fostelor bucatele de aur, lasand si mai libere buzunarele umanitatii. Si la propriu si la figurat! Ochiul Dracului a inceput sa fie din ce in ce mai mult un concept si nu ceva fizic, palpabil. Numai prostimea il mai folosea in forma sa rudimentara, tipii mai destepti si mai evoluati, crema societatii, elita, il tranzactionau fara ca macar sa il atinga, prin intermediul bancilor si, mai ales, prin intermediul acestui adevarat templu numit Bursa. Poate v-ati plictisit si o sa spuneti: ce ma intereseaza pe mine daca aia invart cifre pe ecrane mai degraba decat pachete de bancnote sau tone de lingouri? Si unde sta in toata afacerea asta fenomenul ala paranormal?

 E simplu: banii mei, daca ar fi inca din aur si mi-ar trage in jos nadragii cu greutatea lor, daca nu i-as cheltui, mi-ar ramane tot mie si tot aceeasi greutate ma va "impovara". Nici nu ar creste si nici nu s-ar micsora, deci legile fizicii sunt respectate intocmai pana acum. In cazul in care i-as cheltui, as obtine ceva in schimb, deci i-as transforma si iarasi imi da cu plus in ceea ce priveste realitatea. Dar eu aurul l-am dat statului sa mi-l pastreze. Acesta, in schimb, mi l-a transformat in bucati de hartie. Mi-am tinut cateva, de cheltuiala, iar cele ce imi prisoseau le-am dat bancii, prietena statului, sa mi le pastreze. Si se produce pe nepusa-masa acest pardalnic fenomen numit CRIZA. Se darama templul Bursei mai ceva ca cel a lui Solomon, pe vremuri. Eu insa sunt linistit. Hartiutele mele de la banca sunt acoperite de lingourile pe care mi le pastreaza statul. Nimic nu se pierde, eventual se poate transforma, ce mama naibii, suntem oameni realisti, cu picioarele pe pamant! Firma la care lucrez, un colos cu sufix de S.A , cedeaza. Criza. Ok, sunt somer, nu e placut dar nici o tragedie. Am ceva rezerve, am sa supravietuiesc o perioada, pana gasesc altceva de lucru. Ma duc la banca sa scot niste bani. Banca sta sa inchida: Criza. Bine-bine, va compatimesc, acum dati-mi ce e al meu, am sa tin banii sub saltea, sau imi cumpar un seif, nu e o problema. Ba da, este. Banii mei nu mai sunt! Banca i-a transformat in cifre, pe un ecran din sala Bursei. A investit in actiunile S.A.- ului care tocmai m-a pus pe liber. Nu-i bai asa mare, inversam procesul de transformare si ajungem la bucatelele noastre de metal galben lucitor, sanatoase si palpabile pe care Statul, garantia noastra de stabilitate si pazitor al legilor fizice, il pastreaza in beci. Dar Statul ridica din umeri! In beci nu e nimic care sa imi apartina. Cum asa? Nimeni nu poate sa explice. Triunghiul Bermudelor este o gluma nevinovata pe langa aceasta afacere... Ma gandesc serios sa iau un ParAnormal de mare si sa ma duc sa scot ochii Dracului! Si sa-mi dau demisia din armata ingerilor care intorc si celalalt obraz, ba chiar si partea dorsala, caci mi-a ajuns la urechi o vorba: "precum in Cer, asa si pe Pamant"! Cine il mai judeca pe Faust?!
                                                            

vineri, 29 ianuarie 2010

Scrisori intarziate

Scriitorului Serban Tomsa, cu respect


Acest post este inspirat de discutiile de pe blogul http://serbantomsa.blogspot.com/ pe care il vizitez cu placere si unde, in comparatie cu tendinta altor bloguri de scriitori, am intalnit inainte de toate Omul, cu credintele si angoasele sale expuse sincer, fara urma de superioritate, desi legitima in cazul domniei-sale. Nu stiu daca am intuit corect dar, mai incolo de rafinatele provocari intelectuale lansate, am simtit o intensa framantare launtrica a unui scriitor care, in ciuda consacrarii, cauta in continuare calea catre sufletele semenilor. Si o face nu din dorinta celebritatii, ci din aceea de a lasa in urma sa o contributie valabila la ceea ce poate fi numita constiinta universala. Din pacate, aceste intuite eforturi m-au purtat cu gandul la unul dintre predecesorii dansului, care nu mai are nevoie de prezentare si care a exprimat infinit mai bine ceea ce as fi dorit eu sa transmit, ale carui preocupari si constatari par sa fie extrem de actuale la mai bine de un secol de cand au fost scrise. Apeland la consideratiile sale, voi fi exonerat si de ceea ce ar putea fi luata drept infatuare, dat fiind statutul meu de simplu "consumator" de literatura si nu de somitate a criticii literare.
Desi la o privire superficiala mesajul poate parea pesimist, menirea sa este de a sublinia faptul ca dintr-o intensa lupta a spiritului cu vicisitudinile societatii, lupta ce in aparenta poate sa para pierduta a priori si chiar riscand oprobiul sau marginalizarea din partea contemporanilor, se poate pastra integritatea principiilor, fara ca aceasta sa dauneze recunoasterii ulterioare a valorii.


De ce pana mea mea ramâne în cerneala, ma întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngramadite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile?
Daca tu stiai problema astei vieti cu care lupt,
Ai vedea ca am cuvinte pana chiar sa o fi rupt,
Caci întreb, la ce-am începe sa-ncercam în lupta dreapta
A turna în forma noua limba veche si-nteleapta?
Acea tainica simtire, care doarme-n a ta harfa,
În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfa,
Când cu sete cauti forma ce sa poata sa te-ncapa,
Sa le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apa?
Însa tu îmi vei raspunde ca e bine ca în lume
Prin frumoasa stihuire sa patrunza al meu nume,
Sa-mi atrag luare-aminte a barbatilor din tara,
Sa-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunaoara,
Si dezgustul meu din suflet sa-l împac prin a mea minte.
Dragul meu, cararea asta s-a batut de mai nainte;
Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearca prin poeme sa devina cumularzi,
Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt cântati în cafenele si fac zgomot în saloane;
Iar cararile vietii fiind grele si înguste,
Ei încearca sa le treaca prin protectie de fuste,
Dedicând brosuri la dame a caror barbati ei spera
C-ajungând cândva ministri le-a deschide cariera.
De ce nu voi pentru nume, pentru glorie sa scriu?
Oare glorie sa fie a vorbi într-un pustiu?
Azi, când patimilor proprii muritorii toti sunt robi,
Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor închina, numind mare pe-un pitic
Ce-o besica e de spuma într-un secol de nimic.
Încorda-voi a mea lira sa cânt dragostea? Un lant
Ce se-mparte cu fratie între doi si trei amanti.
Ce? sa-ngâni pe coarda dulce, ca de voie te-ai adaos
La cel cor ce-n opereta e condus de Menelaos?
Azi adeseori femeia, ca si lumea, e o scoala,
Unde-nveti numai durere, înjosire si spoiala;
La aceste acad?mii de stiint- a zânei Vineri
Tot mai des se perindeaza si din tineri în mai tineri,
Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas,
Pâna când din scoala toata o ruina a ramas.

Vai! tot mai gândesti la anii când visam în academii,
Ascultând pe vechii dascali cârpocind la haina vremii,
Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune
Si-n a lucrurilor peteci cautând întelepciune?
Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum
Câstigând cu clipoceala nervum rerum gerendarum;
Cu evlavie adânca ne-nvârteau al mintii scripet,
Leganând când o planeta, când pe-un rege din Egipet.

Parca-l vad pe astronomul cu al negurii repaos,
Cum usor, ca din cutie, scoate lumile din chaos
Si cum neagra vecinicie ne-o întinde si ne-nvata
Ca epocile se-nsira ca margelele pe ata.
Atunci lumea-n capatâna se-nvârtea ca o morisca,
De simteam, ca Galilei, ca comedia se misca.
Ametiti de limbe moarte, de planeti, de colbul scolii,
Confundam pe bietul dascal cu un crai mâncat de molii
Si privind painjenisul din tavan, de pe pilastri,
Ascultam pe craiul Ramses si visam la ochi albastri
Si pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pilda
Catre vreo trandafirie si salbatica Clotilda.
Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic
Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.
Scârtiirea de condeie dadea farmec astei linisti,
Vedeam valuri verzi de grâne, undoiarea unei inisti,
Capul greu cadea pe banca, pareau toate-n infinit;
Când suna, stiam ca Ramses trebuia sa fi murit.

Atunci lumea cea gândita pentru noi avea fiinta,
Si, din contra, cea aievea ne parea cu neputinta.
Azi abia vedem ce stearpa si ce aspra cale este
Cea ce poate sa convie unei inime oneste;
Iar în lumea cea comuna a visa e un pericul,
Caci de ai cumva iluzii, esti pierdut si esti ridicul.

Si de-aceea de-azi-nainte poti sa nu ma mai întrebi
De ce ritmul nu m-abate cu ispita de la trebi,
De ce dorm îngramadite între galbenele file
Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile...
De-oi urma sa scriu în versuri, teama mi-e ca nu cumva
Oamenii din ziua de-astazi sa ma-nceap-a lauda.
Daca port cu usurinta si cu zâmbet a lor ura,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste masura.
(Scrisoarea II)

-----------------------------------------------------------------------------

Si ca mumii egiptene stau cu totii-n scaun tepeni,
Tu cu mâinile-nclestate, mai cu degetele depeni,
Mai sucesti vre o tigara, numeri fire de musteti
Si-n probleme culinare te încerci a fi istet.
Sunt satul de-asa viata... nu sorbind a ei pahara,
Dar mizeria aceasta, proza asta e amara.
Sa sfintesti cu mii de lacrimi un instinct atât de van
Ce se-abate si la pasari de vreo doua ori pe an?
Nu traiti voi, ci un altul va inspira - el traieste,
El cu gura voastra râde, el se-ncânta, el sopteste,
Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg,
Vecinic este numai râul: râul este Demiurg.

Nu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni
Nu simtiti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?
Nu vedeti c-acea iubire serv-o cauza din natura?
Ca e leagan unor viete ce seminte sunt de ura?
Nu vedeti ca râsul vostru e în fiii vostri plâns,
Ca-i de vina cum ca neamul Cain înca nu s-a stâns?
O, teatru de papuse... zvon de vorbe omenesti,
Povestesc ca papagalii mii de glume si povesti
Fara ca sa le priceapa... Dupa ele un actor
Sta de vorba cu el însusi, spune zeci de mii de ori
Ce-a spus veacuri dupolalta, ce va spune veacuri înca,
Pân' ce soarele s-o stinge în genunea cea adânca.

(Scrisoarea IV)

----------------------------------------------------------------------

De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii...
În izvoadele batrâne pe eroi mai pot sa caut;
Au cu lira visatoare ori cu sunete de flaut
Poti sa-ntâmpini patriotii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de mariri va adumbriseti,
Ati ajuns acum de moda de va scot din letopiset,
Si cu voi drapându-si nula, va citeaza toti nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Ramâneti în umbra sfânta, Basarabi si voi Musatini,
Descalecatori de tara, datatori de legi si datini,
Ce cu plugul si cu spada ati întins mosia voastra
De la munte pân' la mare si la Dunarea albastra.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?
N-o sa aflu într-ai nostri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lânga capistea spoielii?
Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii,
N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti
În aplauzele grele a canaliei de uliti,
Panglicari în ale tarii, care joaca ca pe funii,
Masti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,
De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul?
Nici visezi ca înainte-ti sta un stâlp de cafenele,
Ce îsi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fara suflet, fara cuget,
Cu privirea-mparosata si la falci umflat si buget,
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri;
Toti pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpa,
Chintesenta de mizerii de la crestet pâna-n talpa.
Si deasupra tuturora, oastea sa si-o recunoasca,
Îsi arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca...
Dintr-acestia tara noastra îsi alege astazi solii!
Oameni vrednici ca sa saza în zidirea sfintei Golii,
În camesi cu mâneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patriotii! Virtuosii, ctitori de asezaminte,
Unde spumega desfrâul în miscari si în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, sed pe locuri
Si aplauda frenetic schime, cântece si jocuri...
Si apoi în sfatul tarii se adun sa se admire
Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
Sa ajung-a fi stapâna si pe tara si pe noi!
Tot ce-n tarile vecine e smintit si stârpitura,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natura,
Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,
Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
Încât fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
Bâlbâiti cu gura strâmba sunt stapânii astei natii!

Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni!
I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni!
Si aceasta ciuma-n lume si aceste creaturi
Nici rusine n-au sa ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,
Îndraznesc ca sa rosteasca pân' si numele tau... tara!

La Paris, în lupanare de cinismu si de lene,
Cu femeile-i pierdute si-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ati pus averea, tineretele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?


Ne-ati venit apoi, drept minte o sticluta de pomada,
Cu monoclu-n ochi, drept arma betisor de promenada,
Vestejiti fara de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept stiint-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toata vrun papuc de curtezana...
O, te-admir, progenitura de origine romana!

Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,
Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?
Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul îl vâneaza si câstigul fara munca,
Azi, când fraza lustruita nu ne poate însela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati atatat arama sfâsiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei!
Da, câstigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici;
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punând mâna pe ei,
Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,
Si în doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!

(Scrisoarea III)

------------------------------------------------------------------------------

Începând la talpa însasi a multimii omenesti
Si suind în susul scarii pân' la fruntile craiesti,
De a vietii lor enigma îi vedem pe toti munciti,
Far-a sti sa spunem care ar fi mai nenorociti...
Unul e în toti, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridica cine poate,
Pe când altii stând în umbra si cu inima smerita
Nestiuti se pierd în taina ca si spuma nezarita
Ce-o sa-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...
Ca si vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericeasca-l scriitorii, toata lumea recunoasca-l...
Ce-o sa aiba din acestea pentru el, batrânul dascal?
Nemurire, se va zice. Este drept ca viata-ntreaga,
Ca si iedera de-un arbor, de-o idee i se leaga.
"De-oi muri - îsi zice-n sine - al meu nume o sa-l poarte
Secolii din gura-n gura si l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Si-or gasi, cu al meu nume, adapost a mele scrieri!"
O, sarmane! tii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ti trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea putin. De ici, de colo de imagine-o fasie,
Vre o umbra de gândire, ori un petec de hârtie;
Si când propria ta viata singur n-o stii pe de rost,
O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri bracuite asezat si el, un brac,
Aticismul limbii tale o sa-l puna la cântari,
Colbul ridicat din carte-ti l-o sufla din ochelari
Si te-o strânge-n doua siruri, asezându-te la coada,
În vro nota prizarita sub o pagina neroada.
Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami... orice-ai spune,
Peste toate o lopata de tarâna se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului si gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or sa vie pe-a ta urma în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slavindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta.
Ba sa vezi... posteritatea este înca si mai dreapta.

Neputând sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dânsii... Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dânsul. Si prostatecele nari
Si le umfla orisicine în savante adunari
Când de tine se vorbeste. S-a-nteles de mai nainte
C-o ironica grimasa sa te laude-n cuvinte.
Astfel încaput pe mâna a oricarui, te va drege,
Rele-or zice ca sunt toate câte nu vor întelege...
Dar afara de acestea, vor cata vietii tale
Sa-i gaseasca pete multe, rautati si mici scandale
Astea toate te apropie de dânsii... Nu lumina
Ce în lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mâna de pamânt;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
(Scrisoarea I)

------------------------------------------------------------------------------

S-apoi... cine stie de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar stie oricine
Ca ceea ce nu e, nu simte dureri,
Si multe dureri-s, putine placeri.

A fi? Nebunie si trista si goala;
Urechea te minte si ochiul te-nsala;
Ce-un secol ne zice ceilalti o deszic.
Decât un vis sarbad, mai bine nimic.

Vad vise-ntrupate gonind dupa vise,
Pân' dau în morminte ce-asteapta deschise,
Si nu stiu gândirea-mi în ce o sa stâng:
Sa râd ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i plâng?

(Mortua est)

miercuri, 27 ianuarie 2010

Programul spatial secret al Romaniei

                                                
Sonda spatiala "Badea Cartan One", lansata in anul 2007 de catre Agentia Spatiala Romana (ASR), a fost distrusa in imprejurari inca neelucidate, ieri la orele 14:30 GMT, informeaza agentia ANSA, citata de numeroase publicatii mondiale.

Emuland un mai vechi program spatial american, "Badea Cartan One" avea menirea de a face cunoscuta existenta poporului Roman eventualelor altor civilizatii din univers, un pas firesc dupa indeplinirea cu succes a aceluiasi obiectiv la scara planetara, in mai putin de 20 de ani de circulatie libera. In ciuda opozitiei si criticilor venite din partea statelor cu traditie in domeniu, in special a celor de peste ocean, care sustineau ca un proiect de acest tip fusese deja pus in practica prin lansarea in 1972 si 1973 a sondelor Pioneer 10 si 11, Romania a decis ca mesajul continut in interiorul acestora este prea generic. Astfel ca, in lumina noilor descoperiri si ipoteze a unora din reprezentantii noii intelectualitati romanesti, s-a decis ca statutul de "buric al pamantului", atata vreme ascuns noua de organizatii malefice si complotiste internationale, sa fie relevat si inteligentelor extraterestre. Programul a fost denumit "Shi Io Can" si a demarat sub acoperirea celui mai strict secret. Uriasele fonduri necesare infaptuirii acestui pas istoric fara precedent au fost procurate prin implementarea unor tehnici financiare subtile, care au sustras in secret importante resurse din economia nationala. Pentru a nu da de banuit populatiei, elitele politice romanesti au ales sa-si sacrifice integritatea morala, preferand sa fie acuzate de "jaf la drumu' mare", "mogulism", "baronism", cu adanca si nobila credinta ca atunci cand se va fi inteles idealul lor patriotic, istoria le va reabilita numele si le va reconsemna demnitatea inzecit, insutit, fara numar. Ceea ce, in mod eronat, lumea a vazut-o ca pe o lupta pentru "ciolan", se dovedeste astfel a fi fost una dintre cele mai curate aspiratii romanesti din milenara noastra istorie. Biserica Ortodoxa Romana va fi inundata in scurt timp de catre cererile populatiei pentru proclamarea celei mai consistente serii de sfinti ai neamului din toate timpurile, concomitent cu solicitarea benevola a celor mai aspre canoane de pocainta personale.

Tehnologia folosita la constructia sondei se bazeaza pe importante inventii si inovatii ale unor eminenti savanti Romani ai tuturor timpurilor, intre acestia amintim doar pe Coanda, Vuia sau Moisil. Desi marea parte a brevetelor a trebuit sa fie inregistrate in strainatate, acolo unde respectivii au fost constransi sa traiasca mai tot timpul vietii, practica chiar accentuata in zilele noastre, iata ca Statul Roman ii iarta si reprimeste la sanul sau, in mod dezinteresat, numele si valorile lor, facandu-le cinstea, chiar cu riscul de a fi considerat ilicit, de a le folosi munca. Totusi, in ceea ce priveste continutul mesajului din interiorul capsulei, s-a renuntat la includerea referintelor asupra savantilor, artistilor sau intelectualilor asa-zisi clasici, dorindu-se ilustrarea perfectiunii la care cultura romaneasca a ajuns doar in ultimii ani, dupa o travaliata cautare a constiintei proprii. In acest scop s-a luat decizia ca, pe langa clasica placheta gravata, din aur masiv donat de comunitatile rrom (prapaditii de americani au pus aluminiu placat cu aur...), sa fie prezente urmatoarele:

- discografia completa a lui Salam si a lui Sorinel Pustiu', pe suport "blu ray" (fapt ce a produs consistente intarzieri proiectului, datorita uimitoarei prolificitati a amintitilor artisti, cd- urile ocupand mult mai mult din spatiul initial prevazut)

- ultima creatie a emeritului Napoleon Savescu, "Noi nu suntem urmasii romei", in editie princeps, cu semnatura autografa a autorului

- bibliografia completa a lui Corut, incarcata in prealabil cu o puternica doza de energie pozitiva de catre Mama Omida

- sigla postului de televiziune OTv, insotita de un contract de exclusivitate, de returnat semnat si parafat,"par avion"

- una bucata "fiola" de 750 cc. de coniac "Unirea", cu autograful lui Dorel pe eticheta

- un recipient ermetic continand prenadez, o punga de plastic si instructiuni de folosire

- capul mumificat al colonelului Trosca

In ceea ce priveste placheta gravata, s-a cazut de acord sa se plece de la modelul de baza lansat de americani si care arata asa:


Avand un avans consistent, s-a ajuns la concluzia ca cea de pe Pioneer 10 va fi studiata prima de catre locuitorii din Andromeda, astfel ca a romanilor a fost conceputa ca un fel de "gaseste cele 10 diferente". La asta a contribuit si elevatul nivel cultural-intelectual a celor care au fost chemati, in calitate de experti in sociologie, sa isi spuna cuvantul in calibrarea cat mai atenta a mesajului. Pentru realizarea crochiului de baza a fost invitat sa colaboreze un reprezentant de spic al artelor plastice al noului mileniu: cel mai tare graffitar din Bucuresti, care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Nu din ratiuni ce tin de modestie sau altruism. Pur si simplu avea probleme cu politia si nu dorea publicitate.
Acestuia i s-au dat indicatii clare in privinta placii: pozitia tampa si pasiva a perechii de umani a fost inlocuita prin reprezentarea mainilor ridicate la nivelul umerilor, intruchipand o mai veche figura de dans numita "faraonul", combinata cu alta inspirata dintr-un vechi film, Zorba-Grecul si altoita pe specificul dansurilor orientale. Artistul a contribuit cu geniul sau, facand sa para atunci cand le priveai degetele ca auzi si pocnetul lor sec, reprezentand cu plasticitate degetul mare unit in tensiune cu cel mijlociu. Tot din proprie initiativa, la gaturile celor doi au fost adaugate consistente lanturi cu pandantive orientale.
Penisul barbatului a fost incrementat in masura substantiala si i s-au accentuat rotunjimile abdominale, simbol clar al bunastarii. In ce priveste femeia, sanii i-au fost dublati iar buzele au mai castigat in volum, dar partile superioare ale picioarelor au fost marcate cu cateva incretituri aproape imperceptibile, menite sa asigure asupra onestitatii noastre populare si a iesirii de sub jugul lui Barbie cea prea perfecta. Dupa o atenta valutare, consilierii au cazut de comun acord ca sanii si buzele femeii sa fie indicate cu sageti la capatul carora sa se scrie "no silicon containts", pentru inlaturarea oricarui echivoc.

Locul schemei astronomice din stanga a fost luat de catre o harta a Romaniei pe care erau reprezentate absolut toate localitatile, pana si catunele cele mai mici, toate legate intre ele prin autostrazi a sase benzi pe sens, in asa fel ca, cu greu s-a mai reusit a se marca nelipsitul punct rosu cu sloganul "Dracula's Castel - Visit Romania!". Deasupra acestei harti, prin eliminarea ochelarilor lui Einstein, din colt, s-a putut reprezenta constelatia Andromeda, intersectata de un mic banner cu sageata: "You are here". Adeptilor onestitatii totale, care reusisera sa impuna mai inainte celulita pe coapsele femeii, atunci cand s-au opus reprezentarii unor autostrazi in mod clar inexistente, li s-a replicat ca pentru a ajunge la tinta, sonda spatiala va avea nevoie de circa doua milioane de ani si ca pana atunci, sigur, nu vor putea fi gata chiar toate autostrazile, dar se presupune ca o civilizatie avansata ca aceea extraterestra nu o sa se apuce acum sa caute nodul din papura, doar nu sunt nemti!

Iata de ce primim cu durere stirea pierderii unor atat de insemnate eforturi financiare si intelectuale in tentativa noastra de a stabili contacte cu forme de viata cat de cat inteligente aflate undeva acolo, in imensitatea universului. Dupa trista experienta avuta cu celelalte natiuni cu care suntem nevoiti sa impartim planeta, era singura noastra speranta de a ne mai face intelesi de catre cineva. Surse de incredere din randul oficialitatilor romanesti au comentat stirea lasand sa se inteleaga ca ipoteza unui sabotaj din partea puterilor ostile nu este de inlaturat. Aceiasi diplomati au mai afirmat ca Romania nu se va lasa impresionata de acest esec si ca va continua programul sau pana la indeplinirea obiectivelor propuse. La intrebarea jurnalistilor daca Romanii vor mai putea sustine in continuare efortul financiar excesiv, s-a raspuns ca mamaliga nu explodeaza atat de usor si ca cetatenii s-au resemnat de acum, iar politicienii vor continua sa functioneze pe post de paratrasnet chiar daca asta le aduce imense prejudicii de imagine. In acest sens, unul dintre cei mai cunoscuti lideri politici, parlamentar european, presupus pe nedrept mafiot si nabab, a facut o remarca foarte plastica, desprinsa din intelepciunea ancestrala a meseriei familiei dansului: "Cainii latra, ursul merge-ncet!".

Va vom tine la curent cu eventualele amanunte si desfasurari ale cazului.
                                                 

luni, 18 ianuarie 2010

Cusca fara zavoare

                                     
                                              
Se afirma despre OM ca este un "animal social". Acestei caracteristici ii datoreaza, in mare parte, uluitorul sau progres, fara precedent in istoria vreunei specii cunoscute. Comunitatile umane au evoluat continuu, ajungandu-se de la cei cativa indivizi care imparteau aceeasi pestera, la multe milioane, inghesuiti in perimetre inverosimil de aglomerate: marile metropole. Magnete irezistibile, promitatoare de viata comoda, taram al tuturor posibilitatilor, ideal de existenta. Desigur, sunt poluate si haotice, dar asta este un tribut necesar, progresul are exigentele sale. Apoi, n-o fi dracul chiar atat de negru, altminteri cum se face ca populatia lor continua sa creasca de la o zi la alta? Si ce este un pic de fum inhalat in comparatie cu rutina oraselului natal unde, iesind in strada, parohul se uita chioras la tine pentru ca stie ca ai saltat slujba de duminica, matusile de pe banca din fata unei porti nu te scapa din priviri, susotind frenetic despre ultimul tau flirt amoros, esti nevoit sa saluti pana si sperietoarea de paie din gradina lui nea' Tachita, postasul, iar bacanul gras si insolent te priveste cu suspiciune cand te prezinti la tejghea cu cosul mai plin ca de obicei? In metropola, daca iti vine pe chelie, faci foamea o saptamana, dar iti tragi un costum de blugi plin de efigii, iesi la plimbare si toata lumea va vedea in tine un tip trendy, sigur de sine, nu pe baiatul lui Ghita geamgiul, cel cu o casa de copii, care s-a gasit sa faca pe fudulul... Dar strazile pline de gropi, dar autobuzul care vesnic intarzie si pe cei cativa "prieteni" limitati si deja cu tabieturi de pensionari? Pe astea nu le pui la socoteala?

Daaa, putin fum nu poate sa acopere diferenta... Slujba-i slujba si plata-i buna, chiar daca iti ocupa mai toata ziua, cariera e fundamentala, in plus, cobori din bloc si gasesti o suta de magazine, ai net si televiziune prin cablu, dai un telefon si pizza sau mancarea aia in cutiute simpatice, de se mananca cu betisoare, iti soseste la usa si cate altele... Poti cere mai mult de la viata? Cei doi-trei vecini cu care te cunosti din intamplare, de cand s-a spart teava de la baie si au venit la usa sa te atentioneze civilizat ca le-ai flescait tavanele si cu care ai ramas in relatii bune dupa ce asigurarea i-a despagubit copios, nu sunt invadenti, "buna-ziua", "buna ziua", "cam frigulet astazi, nu?", "iar n-a reparat administratorul usa de la casa scarii". Dupa cum te imbraci si dupa masina din parcare, presupun, probabil, ca esti antreprenor sau director pe undeva. Intelegi asta din privirile lor vag invidioase. Dar asta e un semn clar de respect la care nu ai renunta doar pentru a bea o bere impreuna si a-i cunoaste mai bine, fiind nevoit sa te deconspiri. E adevarat ca vreunul ar putea sa iti devina chiar prieten, dar asta ar comporta prea multe complicatii, obligatii si parca nu iti vine sa sacrifici asa usor putinul timp liber. Iti ajung traditionalele seri de vineri, in compania colegilor de munca, oarecum obligatorii si carora cu greu te sustragi, uneori.

Ok, trecuta euforia primilor ani, poti admite ca, in fond, viata in metropola si-a mai pierdut din acea tenta idealistica de la inceput. Nu ca regreti babele barfitoare, cu memorie de elefant si priviri pe baza de raze X, sau duminicile in care te plictiseai. Poate prietenii, asa limitati cum erau, dar fara intentii ascunse, poate harmalaia vesela din casa parinteasca, simpla dar decenta, poate conversatiile cu cunoscutii, lejere, fara neologisme, in autobuzul hodorogit si nepunctual, dar pe care il simteai cumva ca pe o proprietate... De-a dreptul primitiv, daca ar fi sa-l compari cu metroul impetuos cu care faci naveta zilnic, acum. Monument al tehnologiei moderne, scaune si bare ergonomice, harta traseului digitala, cu led- uri frumos colorate, aer conditionat, lume civilizata si discreta... Chiar asa, poate putin cam prea discreta. La inceput, era fascinanta calatoria cu metroul, fet(z)e noi, niciodata aceleasi. Ce placere ca rezemat intr-un colt, sa studiezi cate un chip, sa incerci sa ghicesti povestea posesorului sau. Iata, acesta cu castile pe urechi, probabil e un student, dezinvolt si flegmatic.Sau cel de pe scaun, care picoteste, se vede de la o posta ca a iesit din tura de noapte, probabil se duce sa doarma cateva ore in patul sau, in vreo mansarda cu grinzi crapate, dar garnisita de tehnologie. Uite si o batranica care a refuzat mandra locul oferit de o femeie mai tanara si sta dreapta, eleganta si cocheta, in ciuda varstei pe care o are, dar din care arata cu siguranta mai putin. Expresia ei e pur si simplu fascinanta. Ops, se pare ca te-a surprins fixand-o! Da, da, iata ca incepe sa te masoare banuitor. La fel si tipul care credeai ca motaie... Studentul iti adreseaza de-a dreptul un gest intrebator! Uff, ce jena! Zambesti stingherit si privesti in intunericul punct si linie de pe fereastra. Iti da o usoara senzatie de ameteala, asa ca iti intorci privirile in vagon, tintind catre podea. In treacat insa, constati ca batranica inca te priveste, cu suspiciune. Te joci cu un nasture, dar degeaba, simti ca esti observat insistent. "Victimele" tale au renuntat, acum e randul femeii intre doua varste, simpatica, care sta in fata ta, aproape va atingeti. Ii surazi, fara nici o intentie. Expresia ii devine dura si se deplaseaza mai catre usa, intorcandu-se cu spatele. Hmm, oare aerul conditionat nu functioneaza? Ba se pare ca da. Totusi, ti-e mai cald ca in alte dimineti....

Ehee, orice inceput e greu, mai comiti si gafe. Acum, in acelasi metrou, la distanta de timp de atunci, zambesti... Fara frica de a fi suspectat de ceva, ai invatat sa iti porti alibiul mereu in buzunar. Acum odihneste in poala, deschis la o pagina la intamplare: e o carte. Nu prea iti vine sa citesti si chiar nu citesti, dar privirea nu se misca de pe slovele tiparite prost. Nu e o carte, e un scut. Te apara de gafe si de privirile altora. Ce sa vada? Borul palariei? In plus, de cand metropola a mai imbunatatit o zamislire de-a sa mai veche, din urechi atarna si firele IPhon - ului si merg sa se piarda undeva in reverele hainei. Aparatul in sine, l-ai uitat ieri la birou. Dar castile le porti, oricum. O completare a scutului personal. Cersetorului care se tanguie vehement trecand pe intervalul din mijlocul vagonului, nu vei fi nevoit sa ii sustii privirea atunci cand ii faci semn sa te lase in pace. Va trece fara sa insiste. Desi pare ca apartine altei lumi, pricepe codurile moderne...
                          
                       

vineri, 15 ianuarie 2010

Cu smerenie...

                                     
                                          

                          
                           

marți, 12 ianuarie 2010

UFO deasupra Brasovului - by Google Earth

Escadrila de OZN - uri? Iluzie optica? Baba-Cloanta?



Imaginile sunt extrapolate din programul "Google Earth" pe care il consider aproape o capodopera. Pe vremea cand se mai facea armata, aveam o gluma intre noi, racanii, atunci cand unul se uita pe harta: "Ce ba', te duci acasa, in permisie?". Ei bine, astazi este posibil. Sper sa imi iasa ceva de aici, cu toata reclama ce le-o fac... :)
Coordonate:
45°39'10.53 N / 25°36'55.00" E

 Pe NET s-a creat o adevarata manie in a gasi cat mai multe ciudatenii fotografiate involuntar de satelitul lui Google. Daca dai un search si alaturi cuvintele "OZN", "UFO" sau "OVNI", ai de studiat toata noaptea. Aceste imagini insa, eu le-am gasit din greseala, pe cand ma duceam in "permisie". M-am gandit ca geme reteaua de cat or fi fost de comentate, dar am avut o mare surpriza. Absolut nici un cuvant! O perioada m-am multumit sa le studiez si pe fata si pe dos, facand tot felul de ipoteze, cu documentarea de rigoare. Mai apoi, m-am gandit ca n-ar strica sa consult si pareri mai experte, asa ca am cautat un forum de specialitate. Cam putintele cele romanesti cat de cat serioase, alegerea a cazut pe "RUFOn". Rezultatul il puteti constata vizitand topicul respectiv la adresa:
http://www.rufon.org/forum/index.php/topic,2646.0.html
Dupa cum spuneam, exista multe imagini descoperite care au fost etichetate drept UFO, parerea mea insa este ca acestea pot fi considerate de departe cele mai spectaculoase, prin acuratetea lor destul de ridicata. Am incercat, in limita software -ului de care dispun si a putinei mele experiente, sa filtrez si sa imbunatatesc cateva cadre. Le public si aici, in speranta ca, din greseala, trece vreun expert si va avea bunavointa sa ma lumineze. Pana atunci, as fi curios sa ascult parerile voastre.
                        
                               









































                           
                          
                       
                                  





Robert Miles - X-files
                          
                              

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Non multa sed multum

                        
                          
Probabil ca multi dintre voi au auzit deja despre 100Ro. Este un blog mai deosebit, creat cu putine luni in urma. Imi amintesc ca pe vremea aceea, gaseai cam prin toate blogurile un scurt comentariu, foarte simtit dealtfel, care continea invitatia de a te alatura acestei comunitati in devenire. Se fagaduia un audience mai mare si nu avea prea multe conditii restrictive. "Pomana curata"- am gandit eu si am declinat respectuos invitatia...
Marturisesc ca, initial, l-am suspectat de parvenitism pe semnatar. Ma asteptam de la o zi la alta sa vad blogul sau inundat de publicitate (pana acum nu a aparut, desi banuiesc ca vizitele au atins nivele destul de bune). Dar am urmarit evolutia conceptului pe care il consideram oricum bun. In mare parte, imi place si acum, cu rezervele de rigoare, pe care le voi expune mai catre sfarsit.
Dar sa vedem putin cine este nascocitorul acestei idei. Se numeste Francisc Kaszoni. Un tanar de numai 25 de ani care a reusit sa demoleze in oarecare masura imaginea, recunosc, nu minunata, pe care personal, mi-o formasem in privinta junimii noastre, in general. Bun manuitor al limbii romane si un mare muncitor, fara ifose. Nu am sa continui, gasiti mai multe, in format autobiografic, aici:
http://100ro.blogspot.com/2009/11/mos-libidinosrobotsau-extraterestru.html
Poate ca acest articol si-ar fi gasit locul mai bine chiar acolo, pe site- ul sau, dar pentru ca contine si critici care pot fi subiective, am ales sa il postez aici, din respect pentru nu putina munca depusa. Si ca sa nu dea impresia de barfa pe la spate, am sa il invit pe Francisc sa "ia la cunostinta". Sunt sigur ca va intelege ca este doar un sfat lipsit de interes.
Totul a pornit de la una dintre ultimele postari pe care le-am citit pe 100Ro, astazi de dimineata si care il are ca autor tocmai pe el:
http://100ro.blogspot.com/2010/01/cum-sa-scrii-un-articol-google.html
Plin de adevaruri si de sugestii perfect functionale, din punctul meu de vedere. Daca nu ar fi un mic amanunt: seamana a marketing. Or eu, bazandu-ma pe concluzia de mai sus, cea cu publicitatea si implicit pe ideea scopului nelucrativ al blogului, am ramas oarecum descumpanit. Ca sa ma explic mai bine, am sa aduc un exemplu practic: pana acum cativa ani, cu toate ca motoarele de cautare nu erau atat de performante, gasirea unei definitii sau chiar a unui banal sinonim, pe Web, era mult mai simpla. Astazi, pe Google sau Yahoo, ca sa citez pe cele mai cunoscute, inainte de a ajunge la ceea ce intentionai trebuie sa parcurgi zeci sau sute de rezultate si lynk- uri care nu au absolut nimic de-a face cu ceea ce doreai. De ce? Tocmai pentru ca "tot prostul" cunoaste aceste trucuri cu cuvintele cheie sau cu tag- urile si se folosesc de ele pentru a intoxica efectiv reteaua. Am sa fiu acuzat de autosuficienta, dar adevarul este evident: o gramada de pierde-vara s-a refugiat in virtual si, precum ca timpul nu le lipseste, ba chiar se plictisesc, literalmente au creat o monstruoasa cantitate de "spam", adica de gunoi de cel mai prost gust. Incepand de la YouTube, inundat de video execrabile, pana la site- urile de muzica, trecand prin absolut orice platforma interactiva. Ca sa nu mai vorbim de spam-ul comercial, dar acesta cel putin o ratiune o are.
Sigur, oricine are dreptul de a face uz de acest minunat instrument, dar mi se pare ca frizeaza criminalitatea ideea de a ma obliga pe mine sau pe altul sa iti admir "creatiile". Faceti o proba, pe YouTube: digitati un clasic al muzicii. Sigur s-a gasit vreun idiot sa insereze in tag- ul clipului postat de el si acel nume. Iar cand accesezi, te vor oripila acordurile ultimei creatii ale lui Guta sau cine stie carui personaj cu sufixul "de aur"! Si este doar o incercare palida de a ilustra fenomenul la scara sa reala...
Poate sa para ca m-am cam indepartat de la subiect. Argumentez mintenas: pe 100Ro sunt circa 100 de autori. Este inevitabil , avand in vedere criteriile de inscriere nerestrictive, sa fie foarte mult balast si doar o parte de minereu veritabil. Se intampla si la case mari, a se citi publicatii de presa profesioniste. Ca si acolo, deschizi un ziar cu 20 de pagini si citesti pana la capat cateva articole, in cel mai fericit caz. Atentie, ma refer la cititorul mediu, fara prea multe "ifose" intelectuale! Pe 100Ro am citit articole lungi de trei ecrane de monitor din care nu am reusit sa retin nimic. Iar urmatoarele patru purtau semnatura aceluiasi autor prolific! Am citit postari care miroseau de la o posta a "copy-paste", dar la sfarsit, ioc sursa. In altele, 50% din propozitii incep cu: "eu sunt", "mie imi place" si se termina cu "asa sunt eu" cu vadita tenta de buricism pamantesc (nici o referinta la un blog al unui prieten drag...). Trebuie sa mai spun si de gramatica? Mai bine ma opresc...
Atingerea unei mari popularitati nu este prea usoara. Dar adevarata greutate o constituie mentinerea sa. Ineditul, curiozitatea de moment, pot crea o notorietate vremelnica, asemanatoare unui foc de paie. Ar fi pacat de sufletul si munca care s-au pus, e un vis frumos. Navigatorul va fi pacalit o data, poate, de cuvintele "cheie". Va fi dorit sa citeasca despre "soare", "entuziasm", "originalitate". Le va gasi doar in prima fraza, iscusita capcana de vulpi, cu caractere majuscule. Dezamagit, va vasli catre alte meleaguri, desenand un X mare si rosu pe harta. Atlantida...

S-auzim de bine!
                 
                  



Vasco Rossi - Buoni o cattivi
                          
                        

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Cuiul lu' Pepelea

                                 

Iar am descoperit apa calda... Nu, nu are nimic de-a face cu boilerul din postarea precedenta. Doar ca am vazut ca subiectul e prea putin abordat, desi sunt sigur ca, macar o data in viata, fiecare s-a intrebat: ce-o fi dom'ne in capul parintilor atunci cand pun doua nume copilului?!!
Lasa-i p'aia de se imbizaresc cu chestii exotice, Coco-Chanell, Melchiore sau... Clementin! Clementin?!! Va dati seama?!! Totusi, pe astia ii mai crezi cumva. Dar doua nume? La ce bun? Una din posibilele explicatii ar fi ca onoratii viitori propietari de nou-nascut nu au reusit sa dea la pace. Adicatelea, ea s-a fixat pe Fernando. Iar el pe Gicu, ca asa il chema pe bunica-su' al de muri la '44. Si ca e traditional. Compromis? Bate palma! Gicu-Fernando sa fie! Poti sa zici ceva de gustul omului? Nu, da' pot sa intreb: copilul la ce nume va raspunde? Ca nu cred ca ma-sa' il va striga Fernandel, iar tat-su' Gicuta... Sau dau cu zarul?
Stai ca m-am luminat!! Ie-te de ce pe-o gramada de oameni ii cheama Gicu-Fernando sau Ioshka-Arthuro, au de-acuma 45 de ani, dar toata lumea ii stie de... Bebe. Sau Puiu!...
Al dracului d. Mitica!
                    
                              



Radu Gheorghe - Broasca testoasa
             
                        

Acelasi nisip curge

                                   
                             
Nu a fost suficient... Mail- ul plin. La celular am schimbat semnalul acustic care avizeaza cand ai primit un SMS... devenise obsesiv. Fel de fel de urari, unele sincere, altele "comerciale" de tip iei un mesaj pompos, selectionezi "tutta la rubrica" si dai "ok". Misto tehnologia asta... Te ajuta sa te re-pacifici cu niste tipi pe care nu ii mai suferi de mult dar care, datorita indolentei de a ii fi sters din memoria telefonului, vor fi placut gadilati la orgoliul personal, primind un mesaj dragut. Ca si cum ar fi de ajuns...
Simbolism. Anul vechi trimis la arhive, anul nou care se infatiseaza, ca orice inceput, rozuliu si durduliu ca un amoras al pictorilor flamanzi, sperante si hotarari drastice... Incercare de autosugestie pozitiva, inceputa undeva cu vreo doua zile inaintea craciunului, complice si atmosfera. Culminata cu fatidica numaratoare inversa si clinchet voios de cupe inspumate. Si dupa?...
Vecinii tot se cearta. Dis de dimineata. Boilerul nu a suferit nici o magie, continua sa bolboroseasca si sa nu aiba presiune. Instalatorul continua sa promita... Peste doua zile vei gasi aceleasi hartii pe birou si acum chiar ca nu mai ai motive sa le amani, colegul cel antipatic tot cu fat(z)a aia a facut revelionul... Si continua sa ploua si sa fie frig, se intuneca prea devreme, pana la concediu mai e o eternitate...
E clar, nu a fost suficient!
                         
                            


BEATLES-Yellow Submarine
 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)