-

-

joi, 5 iulie 2012

Vânturile

          
            
Am sa plec de aici si am sa ma transform intr-un nai supendat deasupra oceanului, departe de rutele comerciale ale corabiilor pantecoase si negre. Voi vibra adanc in bataia brizei melodii pe masura dansului delfinilor, hipnotizandu-i si tinandu-i departe de coastele sterpe unde pescarii lacomi si egoisti nu ii vor mai putea harpona pentru a-si descarca frustrarile. Si daca, intr-un tarziu, nesatisfacuti, vor porni in cautarea lor la bordul a milioane de ambarcatiuni fumegatoare si muscate de rugina indolentei, voi permite ciclonului sa sufle in ultima tevusoara, cea mai subtire, cea pe care o tin mereu astupata cu degetul mic al credintei. Sunetul sau dureros de acut va ridica si va asmuti in goana nebuna, desfranata, colosalul val al tuturor nedreptatilor si marsaviilor acumulate de milenii pe fundalurile maloase. In desfasurare-ai concentrica, nemiloasa, va face un tur complet al sferei maturand insule si continente si se va intoarce, molcomit, la cenaclul delfinilor, omagiindu-i cu vestigiile imbucatatite ale civilizatiei. Peste macabrele trofee, cu buzele alizeelor, voi canta o ultima melodie apoi voi lasa naiul sa se inece. Blandele sageti de argint vor iesi din transa si nu isi vor aminti nimic in afara ultimelor acorduri, de bun augur. Se vor intoarce sa isi reia in stapanire lumea primitiva dar proaspata si etica. Iar ciclul se va repeta de cate ori va fi nevoie.
           
                 

marți, 29 mai 2012

In memoriam...



                  
                

                  

Spunem deseori ca lumea este mica... Atunci cum se explica ca reusim sa ne indepartam atat, uneori la distante siderale, de oamenii care ne-au fost dragi candva, tovarasi cu care am impartit un crampei din calatoria noastra spre necunoscut? Cum se face ca ne ajung din urma doar vestile nenorocirilor, prin emisari ocazionali? Daca lumea e mica, de ce pe zi ce trece locuim atat de aproape de atat de cunoscuti straini? Iar din amestecatura grea ca un mâl de conventionalism, pudori, orgolii sau vanitati, interese, nesimtire si pragmatism, amnezie, de ce, totusi, doar ATUNCI zabovim o clipa pe frunza unui nufar pudrat de regrete? Pe cine evocam de fapt, pe ei sau pe noi insine?...


Odihneste-te in pace, draga prietena! Ar trebui sa inclin capul si sa pastrez o viata de reculegere in amintirea persoanei tale solare. Dar sunt un neputincios si stiu ca voi aluneca curand de pe frunza curata, inapoi, in mâlul frenetic...
                        

marți, 22 mai 2012

Imanenţă sau conspiraţionism?

                
                       
"Incerc sa focalizez noile caracteristici cu care despotismul se poate prezenta in lume. Primul lucru care frapeaza este viziunea unei nenumarate cantitati de persoane - toate asemanatoare- care se zbat pentru a-si procura tot soiul de placeri meschine si ieftine cu care sa isi umple propriile existente, fiecare dintre acesti oameni traind separat si strain de destinul celorlalti; fiii si prietenii sai cei mai apropiati reprezinta pentru el intreaga umanitate. Cat despre restul concitadinilor sai, sunt langa el dar nu ii vede, ii atinge dar nu ii simte; el exista in sine insusi si doar pentru el insusi; daca ii ramane propria familie, nu-l va interesa daca si-a pierdut tara. Deasupra acestei populatii umane se afla o imensa putere tutelara care isi aroga dreptul de a-i asigura gratificari si a-i controla destinul. Aceasta putere este absoluta, capilara, regulata, chiar grijulie si delicata. Ar putea fi asemanata autoritatii unui parinte asupra copilului sau daca obiectivul ar fi acela de a pregati copiii pentru maturitate; din contra, acesta face tot posibilul sa il mentina intr-o copilarie perpetua si este multumit daca poporul este fericit, cu conditia ca acesta din urma sa nu se gandeasca la nimic altceva decat la cum sa fie fericit."


La o prima lectura, citatul de mai sus poate fi perceput fie ca o fidela ilustratie a societatii contemporane, fie ca ultima - deliranta si negativista - teorie conspirationista; in functie de eresurile si credintele fiecaruia. Dar daca unul isi doreste sa fie obiectiv, nu poate sa nu tina seama ca autorul frazei si-a exprimat viziunea in anii 30 al secolului al XIX-lea, in timpuri, daca vreti, non-suspecte. Este vorba despre Alexis de Tocqueville, iar lucrarea se numea "Democracy in America". Daca mai consideram si faptul ca in perioada postbelica SUA si sistemul lor social au devenit sablon indiscutabil si aspiratia oricarui individ (inclusiv ai celor din tarile ex sau actual comuniste) - toate acestea ducand la un masiv "import" al numitei democratii, poate ca am privi cu alti ochi toata sleatha aia de catastrofisti care ne tot bazaie pe la urechi tocmai cand dam sa ne scufundam, cu disperare, in onirica lume a fericirii.
         
                  

joi, 3 mai 2012

Hedonism?

                                  
Da' de unde... Un tip care isi permite sa plateasca fara a clipi 120 de milioane de dolari pentru un obiect, fie el si o opera de arta dintre cele mai notorii, va pare cumva un adept al filozofiei hedoniste? Mie imi aduce mai degraba a autolezionist, un masochist dintre cei mai rafinati. Pai, "iupta" si liciteaza, castiga si.... nici macar nu iti dezvalui numele? Unde este placerea? Bun, sa admitem ca respectivul, om subtire, este mai presus de anumite vulgare tendinte care, se pare, caracterizeaza societatea moderna. Putem sa ne gandim si la un alt aspect, cel al sigurantei, pur si simplu omului ii este frica ca toata floarea interlopilor specializati in furturi de arta (si la propriu, si la figurat) se va ingramadi la usa/fereastra/tunelul-de-acces al pinacotecii sale private. Care, foarte probabil, este un buncar subteran, dotat cu cele mai sofisticate sisteme anti-intruziune, basca o mica armata de supraveghetori si "stuff-guarzi". Ca doar nu va imaginati ca tabloul cu pricina va trona la loc de cinste, intr-o rama din acelea cu pompoane si floricele de gips aurit, deasupra caminului in stil rococo din sufrageria hedonistului...
Nu's de ce, mie imi face impresia ca misteriosul nabab este de fapt un seic. Sau, ma rog, un arab. Din cei traditionalisti, hiperconservatori, care, dupa ce a cheltuit cins'pe turme de capre, opt dromaderi si o panoplie care ar putea foarte bine sa figureze drept manual de istorie a armamentului din neolitic pana in zilele Ariei 51, cu unicul scop de a-si adjudeca cea mai plina de nuri nevasta disponibila pe piata, o obliga sa iasa din casa doar imbracata ca un Ninja si scalambaindu-se ca si cum ar fi schioapa, lalaie si balcaza. (Trebuie sa recunoastem, oricum, ingeniozitatea sa, menita sa economiseasca tot hi-tech -ul detinatorului de tablouri.) Nici macar tatal nefericitei, in calitate de "autor", nu va mai avea dreptul sa vada integral fata "operei" sale! Ramane faptul ca, in schimb, se va bucura de capre, dromaderi si tot restul. Nu sunt un expert in materie, dar imi apare clar ca in acest caz, hedonismul scuza mijloacele. Si consecintele.

Dar, intorcandu-ne la... caprele noastre, ei bine, da! "Strigatul", care mie imi pare mai mult un urlet, faimoasa pictura a faimosului Edward Munch, a detronat “Nude, Green Leaves and Bust” a nu mai putin celebrului Picasso din suprematia celei mai scump platite opera de arta. Scorul: 119.922.500 la 106.482.500. In dolari, evident. Dorind a fi de buna-credinta, presupunand ca norocosul (fara nici un fel de ghilimele si mi-ar trebui o pagina pentru a reusi sa insir toata motivatia epitetului) si-a adjudecat opera din motive pur hobbystice si nu speculative - drept investitie, ar trebui sa imi rezulte o persoana de o fina cultura, ceea ce atrage dupa sine si prezumtia unei elevate nobilitati, morale, bineinteles. Un puternic indiciu in sprijinul acestei presupuse nobilitati de spirit l-ar putea reprezenta insasi faptul ca nu a dorit sa isi trambiteze in cele patru zari identitatea. Iar acest fapt este in flagranta cu spiritul epocii in care vietuim, vremuri in care omul comun in plina iarna, la minus 15 grade, umbla cu cojocul si camasa descheiate pana la buric doar de dragul de a-i fi admirat pandantivul in aur masiv, se indatoreaza la trei banci doar pentru placerea de a savura ochii , cat hubloul masinii de spalat si arzand de invidie, ai vecinilor si a cunoscutilor. Da, da, cel care a cumparat tabloul este, fara indoiala, un om fin, discret. Gestul sau lasa sa se intrevada posesia unei averi fabuloase. Dar sigur nu este un hedonist. Pentru a putea acumula aceste bogatii, astazi ca si ieri, tinand seama de etica si context social general, ma indoiesc ca personajul cu pricina traieste cu seninatatea - ingredient fundamental al hedonismului - in suflet. Si nici nu vreau sa ma gandesc la mijloacele prin care acei 120 de milioane au fost pusi "ban pe ban". Las aceasta piatra de moara in seama sa si sunt linistit ca nu va atenta la seninatatea noastra, oripilandu-ne cu amanunte. L-ar impiedica, sa zicem, discretia...

Cata clarviziune a putut sa aiba Munch! Si cum a tinut el sa fie prezent de fiecare data cand opera sa, creata in scopuri hedonistice, si-a ratat mesajul. De pe piedestalul fiecarei sali de licitatie pe care a vizitat-o si pe care, in mod sigur, o va mai vizita, dinaintea figurilor lacome din public, el va avea mereu aceeasi expresie, de oroare premonitorie...
               

                    

vineri, 6 aprilie 2012

Carpe diem iepuresc

                                           

"Ahmm, ahmm!" isi drese vocea, autoritar, batranul Presedinte Iepuroi. In valcea se facu brusc liniste iar urechile Reprezentantilor, dupa o scurta falfaire, ramasera in pozitie de "drepti". Fusesera convocati pe neasteptate si nu li se anuntase motivul acestei adunari extraordinare, astfel ca, in asteptarea inceperii lucrarilor fusesera lansate zeci de presupuneri, care de care mai sumbre si mai pesimiste. Traditionalei si foarte normalei anxietati, specifice Neamului, i se adaugasera note aproape isterice si nu putini dintre Reprezentanti trebuira sa fie readusi in simtiri dupa lesinuri si atacuri de panica.
  " Declar deschise lucrarile reuniunii extraordinare a Valcelei Reprezentantilor si aduc la cunostinta distinsilor colegi ordinea de zi".
In poiana tensiunea atinse paroxismul, mai ales ca Batranul intarzia mosmondind ceva prin vraful de hartii de dinainte-i. Sute de perechi de ochi imensi, sticlosi, fixau buturuga prezidiului in timp ce tot atatea sute de perechi de mustati se contorsionau frenetice odata cu tremurul tot mai rapid al nasucurilor umede.
  "Punct unic: Adoptarea Decretului-lege cu privire la drepturile de imagine ale Poporului Iepuresc."
Un lung oftat de usurare se ridica la unison din randurile celor prezenti, nervii incordati se destinsera iar mustatile se ostoira, obosite. Priviri ucigatoare pornira sa se intretaie, in cautarea celor care pana atunci, cu emfaza si siguranta atoatestiutorului, profetizasera, cucuvelic, cate si mai cate nenorociri iminente. Ii puteai recunoaste usor, respectivele urechi, lasate pe spate, se framantau nervos si fara noima. Doar cei mai sfruntati si mai harsiti in ale politicii reusira sa isi mentina, sfidator, urechile sus, ba mai si infruntau ochiturile reprobatoare cu un suras malitios: "Ei, si ce-i cu asta?!" pareau a spune, mut, "asta demonstreaza doar ca tara arde si baba se piaptana, nicidecum ca cele ipotizate de noi nu ar fi reale!" Ceea ce, dealtfel, era perfect plauzibil, astfel ca in valcea, dupa initiala totala destindere, se instala o clima de optimism temperat in care expunerea Presedintelui aproape ca fu ignorata pana ce o fraza nu facu sa zvacneasca din nou catre cer padurea de urechi:
  "... astfel ca, dupa adoptarea acestui important decret, se va institui o comisie insarcinata cu evaluarea si declansarea unei actiuni juridice, la nivel inter-specie, impotriva umanilor, cu scopul de a recupera, retroactiv, toate drepturile pecuniare derivate din folosirea abuziva a imaginii speciei noastre, atat in scopuri comerciale cat si in scopuri defaimatoare, prin lansarea si intretinerea de-a lungul timpului de locuri comune injositoare la adresa Noastra."

Intre murmurele si privirile descumpanite create de aceste cuvinte, se ridicara din nou, mandre, urechile catastrofistilor: "Ati vazut ca aveam dreptate?! Asta echivaleaza cu o declaratie belica, sa te tii vanatori si haituiala de acum!... Ce s-a intamplat in istorie o sa fie floare la ureche, gonac va fi meseria predominanta in randul Oamenilor, te pomenesti ca vor anula si pauzele oficiale dintre sezoanele de vanatoare. Vai si-amar!"
  "Da, da, au dreptate distinsii colegi, , de ce sa ne aprindem paie in cap? Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie si, mai apoi, de cand ne impunge pe noi asa de rau orgoliul speciei ca ne supara locurile comune? Se stie, gura lumii nici pamantul n-o astupa, de ce nu ne vedem noi de vizuinile noastre?!"
  "Un proces la asa nivel inalt contra Umanilor?! Si cine o sa ne reprezinte, ma rog? Loc comun sau nu, gresesc sau onorabilii reprezentanti ai speciei noastre nu prea sunt vestiti pentru calitatile lor retorice? Astfel ca, sa tragi cu tunul (Doamne-fereste, ajunge si o pusca cu alice!) si nu gasesti macar un avocat! Desigur, am putea angaja o vulpe, intrebarea e cine se insarcineaza sa se prezinte la biroul dumneaei si, daca prin absurd o face, cat timp va avea sa expuna motivul vizitei inainte de a fi.... Hmm!"
Haosul era de acum suveran in valcea, ciocanul cu care Presedintele batea furibund in buturuga prezidiului nu era de nici un folos. Care mai de care, Reprezentantii erau absorbiti in a gasi si expune colegilor cat mai multe motive contra unui astfel de decret nemaiauzit si bulversator. Se parea ca soarta acestuia era pecetluita, tabara conservatorilor-din-prudenta castiga tot mai multi si mai multi adepti:
  "D'aia nu pot eu sa dorm acuma, ca Oamenii folosesc "Iepure" ca metafora! Daca am avea noi pustile si cainii, iar ei doar campul mare, as vrea sa vad cam cum le-ar scapara si lor picioarele! Ba le-ar pune in functie si pe cele doua pe care, din lipsa de folosinta, s-au obisnuit sa le cam tina in buzunare! Restul e pura invidie si ar trebui sa fim mandri de ceea ce spun despre noi. Rad ca, chipurile, din punct de vedere sexual... stiti voi, noi, repede... deh, ca iepurii. Dar, pe de alta parte, nu tot ei spun "se inmultesc ca iepurii"? Vezi? Rapid, rapid, dar eficient. Asta inseamna barbatie si nu toata ziua-buna-ziua la coada la clinicile de fertilitate."

Ce mai incoace si incolo, rar s-a mai asistat la o astfel de coeziune de parere in toata istoria Valcelei Reprezentantilor. Desi cu ideologii politice diferite, astazi se pare ca ar fi apartinand cu totii unui unic partid, cel al defetistilor. O majoranta ca asta nu se mai vazuse de pe vremea cand votasera impotriva legii care prevedea ca minoritatile - Albinosii, Corcitii si cei nascuti in captivitate - sa aiba dreptul sa acceada la suprema functie de Presedinte. Tocmai din randurile acestora se ridica acum un Reprezentant care reusi sa faca ceea ce se chinuia de jumatate de ora sa faca batranul Presedinte. Cuvintele sale masurate, dar incarcate de patima retinuta, facura ca agitatia sa se topeasca si sarcasmele sa inceteze:
  "Bravii si inteleptii mei colegi, se pare ca ati omis o parte esentiala din expunerea onorabilului nostru Presedinte!" striga acesta, inclinand respectuos urechile in directia prezidiului. "V-ati dezlantuit cu totii impotriva unui drept care, consider eu, desi se poate trai si fara de el, reprezinta o componenta majora a identitatii unei specii. Desi nu impartasesc opinia domniilor voastre, ca un bun democrat ce sunt, pot sa o accept caci nu este vitala. Dar, gandindu-ma la responsabilitatile noastre de simpli parinti, nu pot sa nu atrag atentia la pasajul decretului care spune "...de a recupera, retroactiv, toate drepturile pecuniare derivate din folosirea abuziva a imaginii speciei noastre...". Cineva dintre domniile voastre are idee cam la ce suma s-ar ridica aceste drepturi?
  "In morcovi sau in napi?" incerca unul sa faca pe spiritualul, dar deveni o gramajoara informa de blanita sub ochii rosii, spectrali, ai albinosului de opt kile si jumatate. In interesul crescand al adunarii acesta continua:
  "Are cineva idee daca, chiar primind un minim de un morcov, ca sa il citez pe inspiratul nostru coleg, toate felicitarile pascale, toate pliculetele de vopsea de oua, toti iepurasii de plus si toate episoadele cu Bugs Bunny din toate timpurile, ar fi taxate in baza legii drepturilor de imagine? Recent, un uman a facut asta cu fotografia unuia dintre semenii sai. Fotografie pe care a facut-o el insusi si care de-a lungul anilor a fost reprodusa de cine a vrut si de cine nu. Iar cel din fotografie este considerat un erou, o icoana a libertatii si curajului. Che Guevara! Lumea ar fi trebuit sa se razvrateasca, sa protesteze, dar asta nu s-a intamplat. Iar voua va e frica ca s-ar sinchisi de imaginea unui iepure!"

Acest impecabil rationament, dar mai ales perspectiva unor nemasurate gramezi de morcovi proaspeti si atragatori, lasa fara suflare pana si pe cel mai incainit opozitor al noului decret. Care, fara a pierde o secunda, in mod natural, ca si cum s-ar fi aflat in tabara "pro" de o viata, isi lua sarcina, menita sa intre in anale, de a da lovitura decisiva stancii vointei populare care, abia intanata, ezita sa porneasca pe panta fara intoarcere a consensului umanim:
"Vreti sa o aflati pe ultima? Blestematii aceia au o noua anecdota: cica, de ce dorm iepurii cu ochii deschisi? Ha? Vreti sa stiti de ce? Cica, ar avea prea putina piele si daca inchid ochii... ghiciti ce li se beleste?! Ha?! Ce alegeti? Votati, sau ramaneti toata viata niste... clipitori?
         
                        



miercuri, 28 martie 2012

Beneficiile globalizarii


     Motto :    Near a law foothill
                    At heaven’s doorsill...            
             
Beh, e stiuta, traim vremuri din ce in ce mai obscure si lumea seamana cu orice vrei, dar nu cu ceea ce visam noi candva. Bine, ca si noi, cu orice semanam, numai cu noi insine nu. Ne-am transformat, oare? Stiu si eu?... Mai degraba cred ca ne-am blazat. Uite, eu, de exemplu, asa ma simt - blazat, cu ascendent in obtuzism si cu steaua aia buna in contrapozitie. Si ceea ce e mai rau, nici macar nu pot sa imi desart oful, ca omu', unei rude, prieten, cunoscut, sau macar batranelului care ma fixeaza, fascinat de cine stie ce detaliu ciudat al fizionomiei mele, in timp ce astept plictisit sa imi vina randul la ghiseul postei. Credeti ca nu am incercat? Oh, da si m-am blazat si mai rau. M-am blazat de blazarea celor care, drept consolare lamentelelor tale, iti expun succint, cu demnitatea aceea molcoma izvorata din cel mai autentic fatalism, propriile lor neajunsuri - adevarate drame care, prin comparatie, mai ca te fac sa te simti amantul Fortunei si urmasul direct al lui Brutus cel hain si nerecunoscator. Ascultandu-i, iti pleci privirea pana la nivelul bombeurilor din dotare si, pe masura ce grozaviile se insira, mainile ti se inmoaie din ce in ce si atarna flasce, atrase parca si ele tot catre blestematele de pingele. Invariabil, discursul se sfarseste cu clasica, de acum, fraza: "Eh, ce sa-i faci, e criza si este doar inceputul!" Multam!! Si te duci, nici tu nu mai stii unde, nitel mai imbarbatat, o seama buna mai usurat, asa, ca unul care tocmai si-a aflat sentinta de condamnare la moarte. Si te mai gandesti ca uite, ce bine e sa traiesti printre oameni, atunci cand ti-e capra bolnava de icter. N-or fi stiind vecinii sa ti-o trateze, dar ai cel putin satisfactia ca ale lor sunt care in metastaza, care deja calatorita catre Tara Pasunilor-mereu-verzi. Paradisul caprelor, vezi bine! Acolo. Aici, al oilor...
              
                  
        

joi, 23 februarie 2012

Amigdalita, sare si antiderapant

                                   

Februarie tarziu... Pe deasupra, bisect. Ziua aia in plus, imi sta fix acolo, da. Douas'patru de ore de cenusiu suplimentar...
Toate flendurile astea grele, captusite, matlasate, infoiate, cu gulere, cu glugi... Basca ghetele. "Tlonc, tlonc, ploc, ploc, târş, târş!..." Pe trotuarele si pe strazile albite de sare, patate de caini si stirbite de "antiderapant" invernal. Care, dupa topirea zapezii, isi inverseaza rolul devenind un optim derapant. Si distrugator de talpi tintuite. "Daca tarai mereu picioarele alea..." spunea mama acum , cred, o suta si mai bine de ani. Iar eu, un mic cosmonaut, nu mai aveam , macar, puterea de a ma lamenta, oricum, stiam raspunsul. Daca nu ma imbrac gros, raceala, amigdalita si de consecventa, siringa! "Da' nu mai e zapada, a trecut iarna!" "Ai uitat povestea babei?!" Hm, asa este... Cum o fi facut, frate, sa duca in spinare sapte scurteici? Tre' ca avea amigdalele mai mari decat pumnii si sensibile mai dihai ca o mimoza... Si putea si ea sa stea dracului acasa in ziua aia, ce n-avea meteo la televizor?! "Mama, ma dor picioarele... si mi-e cald!" "Hai, ca aproape am ajuns". E clar, nu ma va lua in brate... Am sa car singur mandrete de bocanci...

Da, metropola este deprimanta zilele astea. Bananierul din curtea vilei vecine, anul acesta a ridicat steagul alb. Si-a sprijinit foile late si stufoase pe barele gardului si fâşâie sec si ursuz, nu-l convinge prea mult vanticelul asta dezmortit. Masinile parcate pe marginea strazii au toate, fara exceptie, aceeasi culoare sura si cearcane de pamant pe parbrize. Asteapta rabdatoare sa se mai razbune cerul asta etern plumburiu, si sa scape stapanii de obsesia legilor lui Murphy. Cred ca si ele mor de nerabdare sa lepede cauciucurile "de zapada" carora nu le-au inteles rostul niciodata. Se invart doar prin oras!... Unde, e plin de antiderapant! Prea plin! Dar lanturile? Nu le poarta, saracele, de mai bine de trei luni in portbagaje? Douas'cinci de kile de fieratanii. Niciodata folosite, ni-cio-da-ta! Sa speram ca stapanul si-o aduce aminte sa le dea jos, in martie, nu ca in anţărţ, in august... Noroc ca masinile nu au, ca si copiii, gura sa intrebe. Lor ce li s-ar mai istorisi drept pilda? Poveste Babei Cisterna, impotmolita pe Oituz?
Si acuma, grozavia asta cu anul bisect! O alta interminabila zi de adaugat in coada iernii. Da, dar de la Intai, gata cu povestile! Vie toate babele, mosii, stramosii si alte sperietori, de la Intai - masina la spalat si matlasatele in dulap, cu graunte de naftalina in buzunare si in glugi! Pantofi sport in picioare! Stiu, cu proverbialul meu ghinion, exact a doua zi am sa tremur si am sa bat marunt din buze din cauza brustei si "neprevazutei" scaderi de temperatura (acu' pricep de ce nu se obosea Baba sa asculte la meteo...) Si am sa privesc cu mila si la caroseria patata de pojar. Dar, la naiba cu toate, in fond, amigdalele mi le-a scos (aproape pe viu!) un doctor-colonel de la Spitalul Militar, acu'... demult, oricum. Pe data de Intai, daca nu fizic, psihologic intru sigur in primavara! Howgh!
          
                    

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Momâia

                 
                          
Un arhitect prea tributar matematicii a trasat candva, sec, diagonalele pietii si exact in punctul de intersectie a dispus plasarea statuii. Rareori locuitorii urbei in trecerea lor grabita isi mai ridicau ochii catre figura nu prea expresiva imortalizata in bronz. Cred ca de vina era si soclul, mult prea inalt, aproape dublul statuii insesi - un bloc de beton ordinar, cu muchiile fierastruite de ingheturi. O adevarata binecuvantare a providentei numai pentru batranul vanzator abuziv de seminte care, in arsita verii, profita de umbra generoasa urmand-o credincios in circulara-i peregrinare. Nici macar el nu ar fi stiut sa spuna pe cine reprezinta silueta in postura usor inaturala, cu proportii prost alese. Tablita de alama fusese furata si inlocuita de mai multe ori, astfel ca in final fu montata aproape de marginea superioara a soclului, la o inaltime prea mare pentru a mai fi lizibila. Drept marturie si cronologie a odiseei catre inalturi stateau grupurile de cate patru gauri din beton, pe care nimeni nu se obosise sa le mai astupe. O singura data, un fotograf profesionist facu cateva cadre cu statuia, determinandu-i pe cei cativa prezenti sa isi arunce curiosi privirile catre tinta unui atat de inconsuet gest. De regula putinii turisti, mai toti straini, preferau sa se fotografieze pe fondul fatadei vechii sinagogi aflata pe latura de sud a pietii, singura cladire cat de cat restaurata si lipsita de firme si panouri publicitare. Nici ochiul expert al fotografului-artist nu fusese capturat de reprezentarea viziunii sculptorului si nici de identitatea celui imortalizat. Pur si simplu fusese atras de un contrast "norocos". Reusi sa "ia" cateva imagini sugestive, cu complicitatea luminii specifice orei matinale si a unghiului in care se gasea. Dar principalii artizani al interesantului efect obtinut erau de fapt porumbeii. Acestia, in decursul anilor, isi marcasera desele popasuri pe crestetul statuii, incaruntind-o. Artistul publica fotografiile pe un site strain, de profil, la rubrica "funny", unde se bucurara de o multime de "like". Avu parte de un singur comentariu peiorativ, din partea unuia care se semna cu pseudonimul "Un pensionar indignat" si care bolborosi ceva in legatura cu un "sacrilegiu" si cu o presupusa lipsa de scrupule in atingerea notorietatii. Urmau cateva detalii despre personajul infatisat de catre monumentul respectiv si o retorica la adresa contemporanilor atinsi de catre o "acuta lipsa de valori si recunostinta". Paradoxal, comentariul intrecu de departe postarea prin numarul de "like" incasate, fapt care il determina pe fotograf sa stearga imaginile incriminate si sa isi aleaga in viitor cu mai multa grija si mai putina spontaneitate subiectele.


La cativa ani de la "incident", aceeasi piata anosta, de provincie, se trezi intr-o buna dimineata de Gerar intr-o haina inedita. Cenusiul exasperant al ultimelor zile, in care plouase "mocaneste" si instigator la sinucideri, fusese inlocuit de o sclipitoare si pufoasa rogojina de zapada atat de aderenta, incat se asezase in egala masura fie pe suprafetele orizontale cat si pe cele verticale a oricarei forme, modificand radical geometria colturos-agresiva a locului. Uimiti, primii trecatori matinali se opreau cateva secunde pentru a-si stabili noile repere intre mogaldetele diforme, pana mai ieri atat de familiare. Cei mai ursuzi nu vedeau in asta decat o ulterioara frustrare, de adaugat nemasuratului sir ale celor deja prezente. Altii insa, in special cei foarte tineri, treceau in revista cu incantare, indicandusi-le unul altuia, toate elementele pe care in zilele obisnuite incetasera sa le mai si constientizeze, limitandu-se la a le ocoli in mod mecanic. Iata tomberoanele, seamana acum cu cei sapte pitici! Da, da, iar Alba Ca Zapada nu e nimeni alta decat vechea cutie postala, cocotata pe catalige, ca sa nu ajunga copiii la gura sa, sa o umple de pietre si de bete! Iar parcarea seamana cu un sat de eschimosi! Un barbat nebarbierit si incruntat, grabindu-se catre cine stie ce incert loc de munca, priveste aproape fara sa vrea in directiile indicate si, miracol, rictusul desenat pe fata-i obosita se destinde pentru cateva secunde. "Eh, copiii", mormaie doar pentru el, "dar stalpii? Nu seamana ei cu niste cocostarci carora le-a crescut pe neasteptate barba?" Acum rade de-a dreptul si parca drumul nu i se mai pare atat de neplacut.
Catre seara, intorcandu-se catre casa, aproape ca regreta picioarele ude de asta dimineata. Acum paseste, fara efort, pe o alee umeda flancata de gramezi de zapada murdara. Satul eschimosilor a disparut si in locul sau se afla, inghesuite, aceleasi masini de totdeauna. Alba Ca Zapada a imbatranit, nu mai este decat o zgripturoaica rosie, slaba, plina de zgarieturi adanci, ranjind din fanta-i neagra, fara dinti, la adresa piticilor care au mai crescut de-o schioapa de pungi, cartoane si peturi labartate. Un om de zapada a fost transat in doua de lama unui utilaj care a redesenat scuarul, jumatatea intacta este tinuta in picioare de inutila pancarta "Nu calcati iarba; Nu rupeti florile!". Privita de sus, piata pare acum o tabla de sah desenata de cineva fara simt armonic, cu prea multe patrate cenusiu-umede in raport cu cele albe. Un tanar isi distreaza iubita lovind puternic cu piciorul stalpii inalti si subtiri, iar fata, prefacut indignata dar chicotind, se fereste in ultimul moment de livreaua cazatoare a fostilor cocori. A mai ramas putin, foarte putin intact din magia diminetii. Se afla acolo unde, un arhitect prea tributar matematicii, a hotarat sa aseze o statuie, a cuiva important, al carui nume si merite si le mai amintesc putini, dar se bucura de solidarietatea celor ce le-au uitat sau nu le-au stiut vreodata. Exact la intersectia diagonalelor pietii, pe soclul sau inalt, de beton zgrunturos, se afla o imensa momaie alba. Nimeni nu si-a amintit sa o curete de zapada groasa, poate nici nu a observat-o nimeni. Doar un sugubat anonim care, cine stie cum, poate cu un bat lung, a gravat, acolo unde ar fi trebuit sa fie capul, doua puncte si, ceva mai jos, o larga linie curba. Cine stie daca uriasa fantoma alba, zambitoare, va fi fotografiata de cineva. De "funny", e "funny".
                 
            

duminică, 22 ianuarie 2012

Fereastra cu unghiuri moarte

                                            

Duminica trecuta, pe seara, primesc un telefon din Ţara. "Sorine, a inceput revolutia!", imi spune mama, putin speriata, putin surescitata. Stirea nu m-a mirat foarte tare, undeva, in subconstient, probabilitatea ca ea sa sa soseasca era cotata cu un bun procentaj. Spre deosebire de alti observatori "externi" al unui fenomen de acest tip, noi, "emigrantii", avem sansa de a beneficia in contemporan fie de o privire de ansamblu, oarecum neutra, fie - cu complicitatea radacinilor care ne mentin intr-un contact destul de acurat cu realitatea de acasa - a unor amanunte social-economice fara de care este aproape imposibil sa intelegi corect actiunile si motivatiile protagonistilor. Convingerea ultimei afirmatii isi are originea in faptul ca urmarind de-a lungul anilor o multime de reportaje si documentare, mai mult sau mai putin istorice, direct la "sursa", am fost impresionat de cat de eronate au fost (si sunt) unele interpretari si, din contra, de cat de fara echivoc erau altele in viziunea analistilor occidentali. Ma refer, evident, la acea parte de istorie nationala pe care am avut "privilegiul" de a o trai si evalua in mod direct, caci despre cealalta, desi m-a pasionat dintotdeauna, sincer, nu mai stiu ce sa cred. Desi aceasta intortocheata premisa risca sa ma indeparteze de argumentul propus si sa ma cadoriseasca cu cine stie ce judecati peiorative, trebuie sa mai adaug, din pacate, o alta convingere pe care mi-am format-o si care priveste modul de a se informa al romanului, care este, in general, unul foarte partizan. Nu stiu daca aceasta meteahna ne-a fost transmisa genetic, prin intermediul latinitatii (sau a elevatei parti a acesteia) ce ne curge in vene, sau am achizitionat-o mai recent, in epoca asaltului asfixiant al Informatiei libere - in sensul de fara reguli elementare - salbatice si desucheate. Constat doar ca fiecare din noi are "izvoarele" sale sfinte din care se adapa exclusiv, fie ele posturi de televiziune, tabloide sau Morometele&Cocosila-ul personal. De mult, de prea mult timp, am uitat inteleptul "in medio stat virtus" (°). Poate pentru ca l-am luat prea ad litteram. Caci, daca adevarul nu se afla exact la mijloc, este foarte plauzibil ca el sa nu fie nici apanajul a doar uneia dintre extreme.

Desi televizorul este, indiscutabil, preferatul omului dornic de a se informa, in mod paradoxal este si cel mai frustrant! El iti restrange la un cerc foarte limitat (de regula consort/oarta, ocazional oarece ruda/e) capacitatea de a-ti face cunoscut consensul sau/si/eventual dezacordul cu viziunea exprimata acolo. Am folosit atat de neortodoxul (d.p.d.v. sintactic) "sau/si/eventual" din cauza unei anumite doze de idealism pe care inca o mai posed, chiar daca tinde sa contrazica teoria partizanatului trup si suflet. Situatia se schimba insa, in mod radical, in cazul celorlalte doua "izvoare", tabloidul si Moromete&CO(cosila). Acolo da, acolo iti poti da frau liber "thumb-up"-urilor elogiative, acolo poti completa cu argumente relevante, doar acolo te poti simti parte a opiniei publice, a unei convingeri politice, parte a orice, caci, la urma urmei ce mai conteaza? Parte sa fie, uniunea e putere.

Tabloidul "on line" este, de departe, preferatul meu in topul celor trei minunatii informative. De ce? Pai, este singurul care iti permite, pe langa hrana spirituala si sfanta senzatie de apartenenta, sa devii si un soi de apostol. Adica, calare pe superbul cal alb al convingerii vizionare, sa dai iama in paginile "dusmanului" - tabloidul antagonist! Citesti titlul si primele doua-trei randuri. Atat cat sa ai habar de ce se vorbeste, mai mult nu, ca risti sa te "suceasca" specialistii astia in indoctrinarea maselor! Apoi, "iupta si dai!". Cu televizorul am vazut deja cum sta treaba - nu se poate. In Poiana Lui Iocan s-ar putea, dar confruntarea risca sa nu fie doar verbala, basca ca te mai procopsesti si cu niscai A Lu' Miai de ocrotit. Tabloidul insa, iti ofera posibilitatea unor incursiuni perfect "safe"(°°) din punct de vedere fizic. N-am auzit inca pe nimeni sa se laude cu efectul devastant al unui "uppercut"(°°°) plasat in barbia unui pseudonim. Mai tineti minte, din copilarie, dulaul fioros din curtea vecinului de pe coltul stazii? Placerea de a tarai un bat pe barele de fier ale gardului si, la doar cativa centimetri de formidabilii colti ranjiti si a ochilor injectati, sa asisti la furioasa neputinta a sarmanului animal? Asa-i pe tabloid! Cea mai diabolica strategie a secolului in materie de jurnalism este, dupa parerea mea, introducerea permisiunii de a comenta articolele gazetelor "on line"! Urmeaza imediat in clasamentul machiavelic strategia autorului de a nu raspunde si a nu modera NICIODATA comentariile. Se simte, probabil, ca mitologica Eris(°°°°). Sau, numara doar click-urile, cu gandul la minunatul instrument al publicitatii AdSense. In orice caz, macelul fizic este oribil, dar cel virtual il intrece in ferocitate, chiar si numai pentru faptul ca cel deja doborat nu are parte de minima pietate.

Cam asa arata tabloul informatiei noastre. Iata de ce, cu tot respectul pe care il port parintilor mei si ai altora, cand am auzit "a inceput revolutia", dintr-o casa in care locuiesc doar doua persoane dar contine trei televizoare, nu m-am inflacarat prea tare, desi as fi vrut din tot sufletul. Acum, dupa o saptamana intreaga de "rasfoit" situri ale televiziunilor romanesti si - cum oare as fi putut sa nu?! - a cotidianelor "on line" de toate culorile si interesele politice, cu comentariile aferente (oh, Doamne!), cred ca sunt in masura sa imi "linistesc" parintii. Desi m-am ridicat pe varfuri si am privit in interior printr-o fereastra mica, prafuita. Care, unui simplu observator manat doar de curiozitate ar putea sa ii ofere o imagine estompata si plina de unghiuri moarte. Eu nu am facut-o din curiozitate. Iar partea de imagine lipsa, cea din unghiurile moarte, o am prea adanc gravata in memorie ca sa mai fie nevoie sa o vad fizic.







° - "in medio stat virtus" (lat.) = adevarul se afla la mijloc
°° - "safe" (engl.) = sigur, fara pericol
°°° - "uppercut" (engl.) = lovitura in box, de jos in sus
°°°° - "Eris" = zeita greaca a discordiei
                  
                       

vineri, 6 ianuarie 2012

Cupola

                                        

De-a lungul anilor am oscilat mereu intre cele doua explicatii ale fenomenului oniric, fiind pe rand partizanul cand a teoriei "oficiale", stiintifice, cand a celei metafizice, empirice. Nu pot explica cauzele unei astfel de inconstante ideologice, probabil sunt strict legate de perceptualitati de moment sau, de ce nu, de o oarecare doza de labilitate psihointelectuala. O entitate minuscula, ascunsa in urechea mea stanga, imi sopteste insa ca toata aceasta fraza sofisticat-dialectica s-ar putea condensa intr-un singur cuvant: ignoranta. Ignoranta primordiala, vazuta ca o foaie alba din carnetelul unui reporter iesit in lume sa adune informatii despre un subiect anume. Pe masura ce afla cate ceva isi noteaza. Uite asa ucide entitatea, din fasa, entuziasmul meu de auto-analist psihologic. Si cred ca am gasit si vinovatul inconstantelor mele... Dar sa vedem cum suna

Teoria stiintifica

In linii mari, aceasta dictatoare rece si rationala - Stiinta, ne invata ca visele altceva nu sunt decat reziduuri ale Subconstientului, acumulate in stare de veghe si "reciclate" in timpul somnului. O imagine, un sentiment, o dorinta, reprimate prin trecerea intr-un plan secundar de catre asa zisa Logica. Fiind aceasta o foarte mare consumatoare de resurse, pe parcursul procesului de "reincarcare", numit somn, va fi prima comutata in stand-by. Ocazia este prompt exploatata de tenebrosul Subconstient care, avand evidente veleitati de aspirant regizor, se apuca sa distribuiasca toate aceste personaje marginalizate intr-o multitudine de filmulete care de care mai fantastice si mai neverosimile. In cazurile de exceptie, in care clipurile au totusi un minim de coerenta, Stiinta, in afara dezarmantului "exceptia confirma regula", ne mai ofera si o alta explicatie: in anumite imprejurari, Logica, afectata de o partiala insomnie, incearca sa remedieze situatia si se apuca sa "traduca" reprezentatiile cabotinului. Pentru a realiza aceasta performanta, se va alia cu un alt protagonist pe care, de regula, il dispretuieste si il combate: Fantezia. Recapituland, am putea spune ca visul este un soi de proces fiziologic prin care mintea isi curata filtrul, dejectand elementele nefolositoare. Acceptand aceasta teorie, va trebui sa acceptam si ca Fantezia altceva nu este decat un banal laxativ. Imaginea nu este dintre cele mai placute si constituie un generator de circumstante atenuante pentru cei care prefera

Teoria metafizica

care, substantial, foloseste cam aceleasi elemente: Subconstient, Logica, Constiinta, aceasi dualitate a cadrului de actiune: somn, trezie - stare de veghe. Dar redistribuieste valentele fiecaruia, rasturnand complet ecuatia. Astfel realitatea isi pierde rolul de matrice si devine doar un apendice, un soi de rau necesar. Iar somnul, din proces fiziologic regenerativ, se transforma in portal intradimensional permitand adevaratei naturi a psihicului sa zburde liber pe Campiile Elisee sau prin sumbrul Tartar, dupa caz. Caci nu trebuie sa uitam ca visele nu sunt numai trairi idilice ci, destul de des, sub numele generic de cosmare, adevarate torturi. Contrariu oricarei asteptari, Metafizica, spre deosebire de Stiinta, tinde sa suprime tocmai elementul Fantezie, de care se teme ca dracul de agheazma!

Ca om de bun simt si in virtutea inteleptului dicton "in medio stat virtus", m-am intrebat daca nu ar fi posibila o conciliere, o teorie unificata a oniricitatii. Si am fost tentat sa o identific in ceea ce obisnuim sa numim "vis cu ochii deschisi", in acele confabulatii - amestec de idealuri, dorinte si fantezie carora pana si cel mai riguros om de stiinta li se abandoneaza din cand in cand. Mi-am dat seama la timp ca sunt pe un drum gresit. Din cauza fanteziei, aici are un rol prea important pentru a putea satisface cele doua parti care, am vazut, care mai bland, care mai drastic, tind sa o repudieze. Nu, pentru a putea realiza o dogma solida ar fi nevoie de ceva mai consistent, o manifestare mai "palpabila". O stare in care cele doua "realitati" se intrepatrund si coexista fara a avea nevoie de hotarul somnului sau al veghei. Singura care ar putea sa corespunda cerintelor este ceea ce obisnuim sa numim alienatie mintala. Maria Sa, Delirul! Evrika!!

In concluzie, realitatea poate fi identificata printr-o camasa de forta realizata, nu se stie de ce, in talie unica. Astfel, cei maruntei si agili reusesc sa se elibereze cu facilitate, iar celor supraponderali nici macar nu le este pusa. Si unii si altii s-ar putea considera norocosi. Daca ar ignora usa balamucului, capitonata gros, care ramane ferecata...
        
               

marți, 3 ianuarie 2012

Perpetuum mobile

                  
              
Ufff! Da' stiu ca a fost greu! Insa am trecut-o si de data aceasta. Cumpăna... Cumpăna anilor, se-ntelege. Ce, nu asa se spune? Mai mare cumpana de atata nici nu poate fi: sa trec sau sa nu trec in noul an? E obligatoriu? Se merita?
Sigur ca e obligatoriu, desi, dupa o anumita varsta, tare ne-ar mai placea sa mai ramanem si "repetenti"... Si la o adica, ce sa regreti din anul proaspat incheiat? Sumedenia de probleme si de ganduri negre, catastrofe, atentate, razboaie si cate altele? Dar criza? Eh?
Recunosc, au fost si momente placute, nunta lui Borcea, a lui Willy, a Printului de Monaco... Moartea lui Osama, a lui Gheddafi... Pe de-o parte, triumful iubirii, pe de alta, triumful justitiei. Basca inaltatorul sentiment de a fi asistat la asemenea irepetabile pagini de pura istorie! Chiar uitasem de astea, acum parca stau in cumpana cu privire la arhivarea cu rezolutie negativa a lui 2011. Mai ales ca...

Pai da! Sau credeati ca sunt suficiente doua urari de "La multi ani" si traditionalul "Si-alta data, si-alta data, o s-o facem si mai si mai laaataaa" ca sa sconjure teribila spada ce ne atarna amenintatoare deasupra capetelor?! Eh, bine ar fi, da' uite ca nu-i asa! Va imaginati cumva ca macar unul dintre sutele de milioane de petrecareti cu pahare de sampanie in mana si cu largi surasuri fericite tiparite pe fete, in fatidica secunda de la miezul noptii, intre pupaturi si sincere sau conventionale urari, ar fi uitat? Sa fim seriosi, insusi apostolul Toma, de ne-ar fi fost contemporan, nu cred ca si-ar fi putut reprima usoara strangere de miocard atunci cand pe ecranul televizorului ar fi citit, printre stelute colorate si confetti, teribila contradictie: "La multi ani, 2012"! Desi, natural, nici un muschi nu i s-ar fi clintit pe fata. Apoi, ce figura ar fi facut in ochii invitatilor, primo - stricandu-le toata distractia, secondo - compromitandu-si statutul de persoana respectabila , cu picioarele bine ancorate in realitate? Sunt atat de convins incat as indrazni sa sfidez pe cine afirma ca, pe undeva prin adancurile tainice ale paradigmei sale de om modern, nu ar avea si acest mic, micut, minuscul viermusor care, ireventios, isi vede de galeria sa. Mi-e greu sa-mi inchipuiesc ca, de acum, pana si cel mai sepentrional eschimos sa fi fost ocolit de stirea teribilei profetii, parvenita umanitatii din tenebrele istoriei sale. Ehee, lumea a devenit mica, iar focile vorbesc vrute si nevrute...

Cate unul, mai spiritual, face pe viteazul: "Salut, cum mai merge? Tu unde te-ai gandit sa-ti petreci Sfarsitul Lumii?" "Ha, ha, ha! Te vad eu pe tine..." il admonesteaza cel mai slab de inger, fara prea mare convingere insa. Adevarul este ca mai toata lumea oscileaza intre cele doua extreme, intr-un echilibru foarte precar. Care mai declarat, care mai in secret, a incercat sa se documenteze cat mai mult in privinta nelinistitorului subiect. In mod paradoxal insa, in epoca super-informatiei, cu cat te documentezi mai mult, cu atat esti mai departe de a reusi sa ai o viziune pertinenta asupra realitatii. In disperare de cauza, ca sa nu fii luat drept unul care moare cu painea in mana, va trebui sa te decizi: pro sau contra. Nu exista neutralitate in acest domeniu, risti sa fii luat drept ultimul ignorant. Asa ca iti iei la examinat conditia: statut social - nesatisfacator; statut fizic - deplorabil, statut psihic - deprimat, frustrat, hiperlabil. Ce-am avut si ce-am pierdut! Ada-l, Doamne! Evident, variabilele din ecuatie sunt mai multe si nu au aceeasi greutate pe balanta deciziei. De pilda, unul cu aceleasi valori negative in curriculumul personal, poate fi gasit in tabara lui "Puschea pe limba-ti!", doar pentru simplul fapt ca are o frica bestiala de moarte. Sau, ma rog, pentru ca are un unchi foarte bogat si foarte batran care, intr-o zi, cine stie...

Acu', io ce sa zic?... Nu ca as fi mai destept ca altii, nici mai curajos si cu atat mai putin profet, dar am gasit un sistem simplu pentru a ma edifica. Acesta se bazeaza pe un concept ajuns pana la noi tot de la stramosi, chiar daca nu atat de indepartati ca eruditii Mayasi: in caz de naufragiu, sobolanii sunt primii care parasesc corabia. Si atunci, ma uit in jur: bancherii sunt la locul lor, mai avizi ca niciodata; cartelul de la Medelin face afaceri infloritoare; Guta se pregateste sa scoata un nou album; NATO priveste chioras la Iran, peste barna siriana iar Vaticanul mai are putin si include pedofilia in rechizitele fundamentale pentru a putea fi hirotonisit. M-am linistit. Tot aici ne vom vedea si la sarbatorile viitoare. Din pacate...
              
              
 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)