-

-

joi, 23 februarie 2012

Amigdalita, sare si antiderapant

                                   

Februarie tarziu... Pe deasupra, bisect. Ziua aia in plus, imi sta fix acolo, da. Douas'patru de ore de cenusiu suplimentar...
Toate flendurile astea grele, captusite, matlasate, infoiate, cu gulere, cu glugi... Basca ghetele. "Tlonc, tlonc, ploc, ploc, târş, târş!..." Pe trotuarele si pe strazile albite de sare, patate de caini si stirbite de "antiderapant" invernal. Care, dupa topirea zapezii, isi inverseaza rolul devenind un optim derapant. Si distrugator de talpi tintuite. "Daca tarai mereu picioarele alea..." spunea mama acum , cred, o suta si mai bine de ani. Iar eu, un mic cosmonaut, nu mai aveam , macar, puterea de a ma lamenta, oricum, stiam raspunsul. Daca nu ma imbrac gros, raceala, amigdalita si de consecventa, siringa! "Da' nu mai e zapada, a trecut iarna!" "Ai uitat povestea babei?!" Hm, asa este... Cum o fi facut, frate, sa duca in spinare sapte scurteici? Tre' ca avea amigdalele mai mari decat pumnii si sensibile mai dihai ca o mimoza... Si putea si ea sa stea dracului acasa in ziua aia, ce n-avea meteo la televizor?! "Mama, ma dor picioarele... si mi-e cald!" "Hai, ca aproape am ajuns". E clar, nu ma va lua in brate... Am sa car singur mandrete de bocanci...

Da, metropola este deprimanta zilele astea. Bananierul din curtea vilei vecine, anul acesta a ridicat steagul alb. Si-a sprijinit foile late si stufoase pe barele gardului si fâşâie sec si ursuz, nu-l convinge prea mult vanticelul asta dezmortit. Masinile parcate pe marginea strazii au toate, fara exceptie, aceeasi culoare sura si cearcane de pamant pe parbrize. Asteapta rabdatoare sa se mai razbune cerul asta etern plumburiu, si sa scape stapanii de obsesia legilor lui Murphy. Cred ca si ele mor de nerabdare sa lepede cauciucurile "de zapada" carora nu le-au inteles rostul niciodata. Se invart doar prin oras!... Unde, e plin de antiderapant! Prea plin! Dar lanturile? Nu le poarta, saracele, de mai bine de trei luni in portbagaje? Douas'cinci de kile de fieratanii. Niciodata folosite, ni-cio-da-ta! Sa speram ca stapanul si-o aduce aminte sa le dea jos, in martie, nu ca in anţărţ, in august... Noroc ca masinile nu au, ca si copiii, gura sa intrebe. Lor ce li s-ar mai istorisi drept pilda? Poveste Babei Cisterna, impotmolita pe Oituz?
Si acuma, grozavia asta cu anul bisect! O alta interminabila zi de adaugat in coada iernii. Da, dar de la Intai, gata cu povestile! Vie toate babele, mosii, stramosii si alte sperietori, de la Intai - masina la spalat si matlasatele in dulap, cu graunte de naftalina in buzunare si in glugi! Pantofi sport in picioare! Stiu, cu proverbialul meu ghinion, exact a doua zi am sa tremur si am sa bat marunt din buze din cauza brustei si "neprevazutei" scaderi de temperatura (acu' pricep de ce nu se obosea Baba sa asculte la meteo...) Si am sa privesc cu mila si la caroseria patata de pojar. Dar, la naiba cu toate, in fond, amigdalele mi le-a scos (aproape pe viu!) un doctor-colonel de la Spitalul Militar, acu'... demult, oricum. Pe data de Intai, daca nu fizic, psihologic intru sigur in primavara! Howgh!
          
                    

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)