-

-

Casetto

                                                          Traficantul


Un fluture de noapte facu un viraj brusc, evitand in ultima clipa coliziunea cu imensa limba rosie à là Rolling Stones desenata pe capota portbagajului, apoi se pierdu in intunericul vazduhului caldut si parfumat. In masina parcata neglijent, la un metru de trotuar, cei doi politisti tocmai terminasera de savurat cafelele si gogosile oferite, ca de obicei, de patronul "non-stop" -ului de peste drum. Girofarurile se invarteau lenes, proiectand culori pastelate si discrete pe zidurile cladirilor, facand sa licareasca ici si colo cate un afis electoral lipit impecabil, la aceeasi inaltime cu celelalte. Pe unul dintre cele mai apropiate se putea deslusi bine fotografia unui om intre doua varste cu o scufie caraghioasa compusa din o multime de tuguie terminate fiecare cu ciucuri multicolori, nas borcanat si rosu, surprins intr-o grimasa comica. "Am sa rad pana am sa crap!", recitau caracterele desucheate, tip grafitti stilizat, de sub poza inchenaruita cu ramuri de maslin. Mai incolo, pe terasa barului, cateva persoane de toate varstele, imbracate lejer si nonconformist, dansau sau se delectau cu cate o bautura, intr-o perfecta armonie, fete surazatoare si senine, gesturi exuberante si palme amicale pe spate. Purtata de vant, la rastimpuri, muzica vesela se suprapunea celei ce izvora din statia politistilor, prinsi acum intr-o discutie insufletita.
"... si gandeste-te, catelul acela, care initial nu mi se parea deloc o buna idee de cadou pentru ziua fetitei mele, a devenit mascota casei! Pana si bunicul l-a indragit, cine ar fi putut crede?", spunea cel asezat pe locul din dreapta, un barbat masiv cu o figura radioasa si ochi scanteietori.
Celalalt, mai tanar cu cativa ani, parea ca ii sorbeste efectiv cuvintele de pe buze. Statea relaxat, sprijinit cu cotul stang de volan, pe jumatate intors catre partenerul sau si era atat de prins de povestirea acestuia incat uitase sa mai soarba din paharul mare din carton.
" Parca il si vad inaintea ochilor! Sigur ca tu, Angelo, ai o familie minunata, ce si-ar putea dori mai mult cineva?... "
" Da, asa este, nu imi lipseste nimic, decat poate... Eh, dar asta e in curs de rezolvare..." zambi privind siret pe sub cozorocul sepcii impodobita cu multicolora stema a orasului.
O mica umbra trecu pe fata celuilalt, fapt ce ii starni ilaritate. Se decise sa nu il "fiarba", asa ca dezvalui, ritos:
" Dimineata, la intrarea in serviciu, am vorbit cu Don!"
" Cu comandantul?!"
" Da, domnule, da, chiar cu dansul..."
Izbucni din nou in ras privind ochii rotunjiti a nerabdare a celui tanar.
" Am cerut, oficial, ca, comanda acestei patrule sa treaca la cel care, desi mai putin experimentat, este mai indreptatit sa o detina! Da, da, chiar domnia ta, sergent Benedict F.!"
Rasul i se transforma intr-un zambet larg si bun la vederea emotiei ce il cuprinsese pe cel mai tanar care, incapabil sa articuleze un cuvant, se multumi sa ii caute mana pe care i-o stranse barbateste, cu putere. Bucuria si recunostinta iradiate de chipul sau, aproape ca faceau concurenta girofarurilor multicolore. Nu apuca insa sa isi continue manifestatia de afect catre colegul sau. Muzica relaxanta din difuzoarele statiei fu intrerupta de glasul placut al dispecerei de serviciu :
" Catre toate echipajele, cod 3-3-8, barbat de rasa caucaziana, banuit de tulburarea armoniei publice, in strada Saint Thomas. Suspectul nu este inarmat."
Se privira amuzati:
" Cat e ceasul?"
" Am mai fi avut doar 15 minute de serviciu, Angelo..."
" Da, te inteleg perfect Ben, tocmai de aceea iubesc si eu aceasta meserie si nu voi putea fi niciodata destul de recunoscator Cerului! Deci, pe cai, cow-boys, datoria este o placere sublima!"
Isi stransera mainile incantati, pocnira portierele si Benedict facu sa scartaie cauciucurile masinii in timp ce partenerul si prietenul sau apasa butonul sirenei care porni sa improaste aerul cu acordurile prelucrate ale lui "Ode to joy". Ocupantii terasei salutara cu urale si fluturari amicale de maini mica demonstratie de virtuozitate atunci cand masina executa un derapaj controlat in coltul strazii, apoi se intoarsera fericiti la indeletnicirile lor.


----------------------------------------------------------


Din gangul din apropierea afisului cel desucheat se desprinse o silueta care inainta pana sub cercul luminos al felinarului. Acolo se opri, scotocindu-se prin buzunare dupa tigari. O alese pe cea mai putin botita, o aprinse si trase cu sete doua fumuri adanci inainte de a scutura scrumul cu un gest exagerat, tinand mana intinsa departe de corp, la inaltimea ochilor. Arunca o privire scurta catre terasa ca sa se convinga ca semnalul fusese observat, dupa care, zugravindu-si un zambet urias si fals pe chipul negricios, se prefacu ca isi continua plimbarea si se indrepta agale catre o zona mai intunecoasa. Un tanar se desprinse dintre petrecareti si traversa strada incercand sa-si ascunda anxietatea intr-un mers teapan ce s-ar fi dorit nonsalant. Dadu sa intoarca capul dar un gest autoritar de-al celui ce il astepta in penumbra ii ingheta intentia la jumatate. Luandu-si seama, repeta miscarea catre partea opusa, apoi isi scutura umerii, bratele, prefacandu-se ca isi destinde muschii si-si continua mersul agale. Icni sec cand, depasita zona luminata, fu insfacat de revere si tras cu brutalitate la adapostul unei stive de lazi.
" Mai devreme sau mai tarziu, tu ai sa ma bagi in belea! Te-ar bunghi dupa stil si unu' pe jumatate orb..." scrasni negriciosul. "Si sterge-ti naibii de pe fata expresia asta tampa de om fericit, ca imi provoci greata!"
"Iertare sefu', stii, deformatie profesionala..."
"Deformatie profesionala un corn! Ca sa ai asa ceva ar trebui sa fii profesionist, iar tu esti o jignire adusa acestui concept!"
" Da' de ce, sefule..."
"Gura!" i-o reteza celalalt, "sunt deja cu nervii intinsi ca o coarda de pian, daca mai stateau mult zbirii aia nu stiu ce se intampla! Zi mai bine, ai plasat ceva?"
" Aaaa, sa vezi, stii si dumneata ca nu e o perioada tocmai... Ichh!.."
Lovitura il nimerise abia la doi centimetri de "bijuterii", dar reusise oricum sa ii taie respiratia cu durerea crancena. Ramase acolo unde cazuse, in genunchi, fara a indrazni sa ridice privirea asupra agresorului sau. Acesta, cu un gest scarbit, ii arunca dinainte o mana de pliculete stravezii, umplute cu un praf cenusiu si fin.
"Ai doua zile sa distribui astea si cele de dinainte. Nici o ora in plus. Suntem intelesi?"
Disparu in gangul intunecos fara a observa privirea sumbra a subalternului care, tacut, aduna pliculetele risipite pe beton, isi ajusta tinuta si, reluandu-si surasul, se intoarse la petrecerea ad-hoc de pe terasa.In trecere privirile ii cazura pe un alt afis, mai mic si mai sobru, un comunicat al politiei. Nu se opri sa il citeasca, il stia pe de rost de acum, asa cum pe de rost stia si numarul verde din coltul de jos. Cand se aseza la masa la care il asteptau prietenii, zambetul pe care il afisa era veritabil, relaxat si fericit. Singurul regret era ca nu luase mai devreme aceasta hotarare eliberatoare. Din difuzoare rasuna o piesa veche, "Shiny happy people"...                                   

-----------------------------------------------------                                
                                  
"Sa tot fie ceva vreme de cand nu am mai avut placerea unei ture atat de prelungite si de palpitante, ce zici, Benny?"
Soferul isi desprinse o secunda ochii de pe panglica asfaltului si zambi in directia partenerului sau:
"Intr-adevar si, curios, nu simt minima oboseala."
"Asta se datoreaza adrenalinei, prietene, adevarul este ca suntem niste tipi exagerat de norocosi! Totusi, ca orice placere, si aceasta se apropie de final... In mai putin de doua ore soarele va fi sus, pe cer, iar noi in patucurile noastre, dupa un dus reconfortant. Iar tipul asta malefic va fi in desert, in afara zidurilor orasului, acolo unde nu mai poate sa faca rau nimanui!"
Benedict aproba din cap fericit, aruncand o scurta privire prin retrovizor individului incatusat din spatele ferestrei securizate ce despartea bancheta din spate de locurile pe care le ocupau. Acela sedea linistit, insa ochii sai rosii sustinura sfidator privirea politistului iar ranjetul sau sinistru nu parea a fi tocmai al unei persoane resemnate.
"Totusi, Angelo, asta este, cred, a cincea sau a sasea data cand il acompaniem la frontiera, fara a pune la socoteala de cate ori or fi facut-o colegii nostri... Ma gandesc ca poate ceva nu functioneaza tocmai perfect in sistem."
"As, prostii, tocmai asta este dovada ca sistemul e valid! Acesta este centrat nu atat pe "impermeabilitate" cat pe preventie, cumva ca o sita in urma careia raman gunoaiele. Asa se explica cum "prietenul" nostru, desi periodic reuseste sa se infiltreze printre noi, sfarseste mereu prin a fi deconspirat. Si asta se intampla fara nici un efort din partea noastra, de fiecare data putinii prozeliti pe care reuseste sa si-i faca, in scurt timp il tradeaza, oferindu-ni-l pe tava. "Tristetea cenusie" nu are suficienta putere de a crea dependenta intre locuitorii orasului nostru, singurul motiv pentru care mai are cat de cat succes este legat de pura curiozitate in a experimenta o noua senzatie. Succes care, dealtfel, este in continua scadere, pe masura ce tot mai multi oameni au gustat deja drogul si s-au edificat."
"Wow, acesta este un discurs demn de un teoretician de frunte si nu de un simplu sergent de politie! Iata unul din principalele motive pentru care nu voi accepta propunerea ta legata de comanda patrulei, in eventualitatea ca Don ii va da curs..."
Angelo rase din adancul sufletului: "Aici gresesti, dragul meu... Mi-e teama ca nu vei fi consultat, numirea te asteapta pe birou, proaspat semnata si parafata de Primar, imediat dupa ce terminam trebusoara aceasta!"
Cel tanar ramase fara replica, pus in fata faptului implinit. Arunca partenerului doar o pereche de priviri prefacut ucigatoare, batand darabana cu degetele pe volan. Celalalt, privindu-i mimica se puse si mai tare pe ras. Atmosfera de multumire si liniste din masina se reflecta pe chipurile celor doi politisti ca o lumina celesta si blanda. Desi nu putea auzi nici un cuvant din spatele geamului gros, securizat, negriciosul putea sa simta aproape fizic acea stare, acea legatura sentimentala ce ii unea pe cei doi colegi si prieteni. Ii venea sa se chirceasca, dar facu un efort supraomenesc si ramase calm si mandru, sfredelindu-i cu ochii aceia ciudati.


Lumina puternica a farurilor incadra acum o poarta grea, maiestuoasa, pe sub care doar drumul ingrijit asfaltat avea privilegiul de a-si continua parcursul. Din biroul vamal, care facea corp comun cu zidul masiv al orasului, iesi un functionar in varsta cu vestonul uniformei putin sifonat si descheiat la nasturi. Isi tinea mana streasina la ochi, incercand sa se apere de lumina puternica care facea sa straluceasca impozanta barba alba ce ii impodobea pieptul. Benjamin trecu pe luminile de pozitie, spre vizibila usurare a batranului.
"Buna aproape-dimineata, Peter, mereu la datorie, din cate vad! Stii, incep sa cred ca tu nu ai o casa ci iti duci viata aici, in vama, sa fi fost macar o singura data sa fi venit si sa gasesc pe altcineva in serviciu..." glumi Angelo care coborase cu cateva hartii sub brat, dupa care stranse calduros mana oferita de functionar.
"Eh, nu gresesti prea mult ", raspunse acesta cu un licar de siretenie in ochii limpezi. "Totusi, incep sa fiu foarte iritat de continuele tale vizite la ora cand orice binecuvantat suflet, printre care ar dori sa se numere si al meu, motaie fericit!", adauga, prefacandu-se incruntat si artagos.
"Si tu, tinere, nu zambi, caci este valabil si pentru tine!" decreta catre celalalt politist care se apropiase si el ca sa ii stranga mana.
Rasera impreuna, bonomia batranului le era de mult cunoscuta, ca si ascutimea mintii sale. Era pentru toata lumea un monument in viata si se bucura de cel mai inalt respect si consideratie pana si din partea celor sus-pusi.
"Oricum", continua in acelasi ton, intorcandu-se din nou spre Angelo, "vinovatul" principal esti tu, seful, iar ca dovada sta gramada de hartoage cu care ai venit sa torturezi bietii mei ochi si batrana mea mana, care va trebui sa le inregistreze in anostul acela de catastif, apoi sa le puna la pastrare in prafuita aceea de arhiva, unde isi vor face veacul fara ca nimeni sa le mai bage vreodata in seama..."
"Daca e pana acolo, in aceasta privinta pot sa te linistesc! De maine, tortionarul va fi dumnealui, predau stafeta. In ce priveste birocratia, sunt tot atat de revoltat si de neputincios ca si tine, Peter, dar ma consolez cu gandul ca, fara indoiala, are si ea un rost chiar daca total incomprehensibil pentru limitata mea inteligenta."
"Asa deci... si stam muti ca pestele... Oare domnul sergent Benedict avea intentia de a se fofila de la imperativa datorie de a oferi un pahar vechilor amici, in ocazia acestei importante ocazii?!!"
Expresia sa comica smulse un alt hohot de ras insotit de promisiunea ca datoria va fi onorata fara drept de apel.
"Si acum sa trecem la treburi serioase. Vad acolo, in masina, o figura pe care speram din toata inima sa nu mai am "placerea". Vino, Angelo, sa intram o secunda in birou pentru obisnuitele formalitati, cu cat ne grabim, cu atat ne eliberam cu totii mai repede de neplacuta companie."


----------------------------------------------------------


La mai putin de jumatate de ora de la ultimul episod, portile grele se inchideau scrasnind in urma fostului prizonier al politistilor, facand sa dispara scurta carare de lumina pe care orasul o proiecta. Intunericul il inghiti hulpav si ii trebuira cateva minute pentru a-si obisnui ochii. Profita de acest rastimp pentru a-si freca metodic incheieturile ce purtau inca semnele catuselor reci si pentru a respira aerul proaspat, binecunoscut, al noptii desertice. Desi sentimentul infrangerii il mai sacaia destul de mult, era bucuros ca totul se sfarsise si, cel putin, nu mai resimtea toata acea senzatie de greata si disconfort provocata de imediata vecinatate a acelor oameni a caror seninatate si bucurie avea o influenta deosebit de nociva asupra sa. Simti acut nevoia de a se indeparta si mai mult, asa ca facu cativa pasi, din ce in ce mai siguri, simtind solul prafos ca pe un covor placut atingerii. Ajuns in varful colinei incepu sa intrezareasca dinainte-i zorii ce colorau cu un rosu pal linia orizontului marcata de tusele decise ale reliefului salbatic. Zambi sardonic si se intoarse sa mai priveasca o data orasul scaldat in luminile sale multicolore destinate a muri cotropite de implacabila ascensiune a astrului, pentru a renaste apoi imediat ce intunericul isi va reintra in drepturi. Neputincios si ascuns pe timpul zilei, orasul facuse din cel mai aprig dusman o unealta, caci numai pe timp de noapte, daca erai suficient de aproape, reuseai sa il zaresti. Daca erai suficient de aproape...
In lumina din ce in ce mai puternica, ajunse la locul unde multimea de carari ce se intersectau pareau bratele unui calmar schitate cu rosu pe fondul ierbii aspre si decolorate. Un indicator de lemn proaspat rindeluit parea ca l-a luat la tinta, de departe, cu sageata-i ascutita. Inciudat, il smulse si tocmai se pregatea sa il sfarame calcandu-l in picioare, blestemand obscen incompetenta cuiva care ar fi trebuit sa faca asta pe timpul lipsei sale. Se opri insa la timp si ranji incantat ideii ce tocmai ii venise. Culese prajina de lemn din praf si si-o puse pe umar, dupa care isi continua drumul bine dispus.
Cand ajunse la urmatoarea rascruce de carari, soarele era deja sus si aerul dansa haotic. Negriciosul insa, nu parea prea afectat de caldura arzatoare. Doar praful rosiatic de pe haine trada lungul drum parcurs, in rest ai fi putut jura ca abia se pornise, intr-atat de proaspata si fara urma de sudoare ii era fata. Se opri si privi circumspect in jur. Nemultumit, lasa prajina cu sageata la pamant si se indrepta spre o mica movila stinghera si pletoasa. Agatandu-se de somoioagele lungi de iarba uscata, se urca pe gramada de pamant ciudat de moale si instabil si scruta cu atentie imprejurimile. Satisfacut de rezultat, dadu sa coboare cand, brusc, intelese natura ciudata a movilei: mii de furnici mari, rosii, cotropisera intimitatea pantalonilor sai si, deloc respectuase, isi foloseau mandibulele pe post de piolet in tot mai rapida lor ascensiune. Cu riscul de a-si frange gatul, se arunca ca un bolovan tocmai din varful furnicarului insa contactul dur cu solul nu rezolva problema. Asa cum nu o rezolvara nici teribilele injuraturi si strigate de durere cu care isi insotea disperata incercare de a se scutura de nemilosul inamic. Fura nevoie de mai bine de 15 minute pentru a reusi, cat de cat, sa se elibereze din teribila inclestare. In comparatie cu durerea crancena de dinainte, sporadicele muscaturi ale cate unui razlet supravietuitor al poporului roscat erau doar o gluma si o actiune de tip kamikaze. Caci, punctuala, cobora si pedeapsa sub forma unei palme rasunatoare peste zona agresata. Vazut de departe, omul parea un patimas al dansurilor populare din estul europei, urmand o muzica doar de el auzita...


Chiar astfel gandea si barbatul marunt si saracacios imbracat, care privea intrigat scena de vreo cateva minute, din mijlocul cararii ce il purtase pana acolo. Era una dintre cararile laterale, alta decat cea pe care o urma negriciosul. Acesta, avertizat de un soi de simt, se opri la jumatatea unei noi expeditii punitive si intoarse capul, jenat, catre noul-sosit.
"Aaaa, bb...buna ziua! Furnici, ehmm, blestematele..."
Celalalt zambi compatimitor:
"Da, din pacate aceasta pustietate este plina de furnici si de viespi, insa oameni nu gasesti aproape deloc... Sunt mai bine de trei zile de cand ratacesc fara a intalni un suflet. Nici nu stii cat ma bucur de aceasta intalnire!"
"Da, sigur, furnici si viespi, aaa... da, si eu ma bucur sa intalnesc pe cineva, in sfarsit... aaa, da, da."
Fara sa observe incurcatura pe care o provocase brusca sa aparitie, sau poate punand-o pe seama neplacutei ipostaze in care fusese surprins, maruntelul dadu sa se apropie mai mult de ciudatul sau interlocutor insa ceva in privirea aceluia il facu sa renunte la idee. Ramase acolo unde se gasea si intreba cu umilinta:
"Esti de pe aici?"
"Eu?" facu prosteste negriciosul. "N-nu, adica nu tocmai... dar de ce?"
"Ma gandeam ca ai fi putut sa imi oferi o cana de apa si, poate, un colt de paine, ceva de ale gurii si sa ma indrepti, caci ratacesc fara noima prin acest pustiu."
"Pai, incotro te-ai pornit?"
"Poate o sa-ti par nebun, dar nu sunt... trebuie sa ajung Acolo, atata stiu, iertare... Simt asta in suflet, nu mi-a spus-o nimeni, si mai stiu ca Acolo am sa aflu multe raspunsuri..."
"Da, asta e cea mai mare problema, una pe care nu stiu daca o vom putea rezolva candva... ei toti STIU, e ceva ce face parte din ei, nimeni nu ii invata, totusi STIU si sunt atrasi inexorabil catre Acolo... scrasni in sinea sa negriciosul, nelasand ca fata sa il tradeze. Apoi, cu voce tare:
"Ah, Acolo... nuu, stiu ca nu esti nebun... uite, de baut si de mancare nu am nici eu, asa ca... Dar cu directia cea buna te pot ajuta, cum sa nu, adica ai nimerit tocmai peste cine trebuia!"
"Adevarat? Slava Do..." dadu sa adauge dar fu intrerupt de un violent acces de tuse al celuilalt, asa ca renunta.
"Scuza-ma, stii, praful asta... ziceam ca ai nimerit bine, eu sunt chiar cel care se ocupa cu intretinerea drumului... Uite, inainte sa ma napadeasca furnicile, ma pregateam sa instalez acest indicator, e nou, caci cel vechi a fost distrus de rau-voitori..."
Zicand acestea, ridica din iarba prajina cu sageata si o infipse cu putere in pamant. Apoi, privind piezis catre directia orasului, orienta sageata exact in partea opusa.
"Vezi, incolo trebuie sa o apuci si linisteste-te, aproape ca ai ajuns!"
"Nici nu stiu cum sa iti multumesc, straine, acum imi dau seama ca drumul meu era gresit, iata de ce, desi am calatorit si ziua si noaptea, nu mai reuseam sa ajung la un liman!"
"Eh, trebuie sa iti spun ca ai facut o mare greseala! Niciodata sa nu calatoresti noaptea! Noaptea este cel mai periculos, cel mai usor sa pierzi drumul! Pentru nimic in lume sa nu o mai faci!"
"Pai eu, cu mintea mea cea proasta, o faceam in speranta ca, cine stie, noaptea e mai usor sa observi vreo lumina care sa iti arate calea..."
"Nuu!" il intrerupse aproape strigand negriciosul. Inmuie insa din nou vocea, atunci cand isi dadu seama ca a exagerat:
"Adica, din partea mea, uite, n-ai decat, era doar spre binele tau... dar daca nu vrei sa ma crezi, desigur, eu nu te pot obliga, ba chiar nu am niciun interes."
"Te rog sa-mi ierti nerecunostinta, straine, de vina este doar, dupa cum spuneam, mintea mea cea proasta. Iertare, rogu-te!..."
"Ehm.. bine, bine, lasa... nu trebuie. Nu mai pierde timpul, curand se lasa noaptea, grabeste-te sa strabati cat mai mult din drum, apoi, aminteste-ti, opreste-te si nu privi nici macar in jur, pe timpul noptii, nu e nici o lumina nicaieri, doar ziua este lumina, ziua poti urma tot ceea ce cunosti, ceea ce ai invatat singur... Luminile din noapte sunt inselatoare, mincinoase... uita-te la stele, mai degraba, da, da, la stele te poti uita, la zodii, la planete... acolo e scris totul despre tine! Nu asculta vocile interioare, nu esti tu cel ce vorbeste, aminteste-ti mereu... exista doar un stapan si acela esti tu, omule! Du-te acum, in pace si nu mai repeta greseala!"
Isi insoti tirada cu un gest teatral ce se voia maiestuos si se apostrofa in gand pentru ca, prins in jocul emulatiei, era cat pe ce sa spuna "pacat" in loc de greseala. Privi multumit in urma omului ce se indeparta pe cararea prafuita. S-ar fi urcat din nou pe movila sa il poata petrece pana mai departe, dar isi aminti de inversunatele insecte si renunta, gandindu-se ca e mult mai usor cu oamenii... Fusese o zi fructuoasa cum nici nu ar fi sperat, aproape ca uitase de felul neplacut in care incepuse si acum picotea savurandu-si succesul. Un gand il facu sa tresara si sa sara in picioare:
"Dar daca se pierde?!!"
Da, da, gresise, pacatuind de prea multa incredere... Ar insemna din nou o treaba facuta doar pe jumatate.
"Hmmm, poate nici macar pe jumatate... Samanta aceea... da, poate reincolti oricand!"
Batatori bine pamantul in jurul prajinii indicatorului si, dupa ce se asigura ca e bine infipt, o porni in directia in care disparuse omul cel umil. Un vant sec, fierbinte, se starni si prinse a dantui cu praful rosiatic, in urma sa, pe carare, stergand putin cate putin atat urmele de picior lat, descult, ale omului, cat si cele ce le urmareau, mici, cu despicatura pe mijloc...
                                         





                                                                    Apa si nisip


- Mai pune nitelusa apa aici, nu vezi ca s-a uscat si se darama?
- Unde?
- Aici'sa, pe coada, tolomacule, da' usurel ca se duce tot la vale!
- Aaaa, de ce ma faci tomolac, lasa ca te spui io lu' mami... Si sa-ti pui apa singur, bineee? Ca io nu ma mai joc!
Soarele puternic al amiezii toride imprumuta reflexe aurii ciufului saten al baietasului care, cu botisorul tuguiat a dispret, tranti galetusa de plastic rosu. Apa revarsata din aceasta fu absorbita instantaneu in nisipul fierbinte al plajei unde desena o mica harta de culoare inchisa. Se lasa sa cada in fund de pe piciorusele marcate ici si colo de cate o zgarietura in diverse stadii de vindecare si isi cuprinse genunchii cu mainile, privindu-si fratele mai mare piezis. Acesta era bronzat ca un corsar si obligat de mama-sa sa poarte nesuferita aceea de canotiera, alba la origini, dar acum de un gri foarte asemanator cu a nisipului din care facea sarguincios un soi de turte umezite cu apa, pe care le adauga movilei diforme dinaintea caruia statea inghenuncheat. Tiparind concentrat cu palmele mici, facu o strambatura elocventa, "ie-te fleosc!", dupa care indica cu un scurt semn din cap galetusa abandonata unei fetite abia-abia mai rasarita decat tancul cel suparat. Aceasta deja trepida si, cu rasuflarea taiata, insfaca galetusa fara sa mai astepte alt indemn, tasnind ca o zvarluga catre valurile lenese aflate la doar cativa pasi. Se intoarse triumfatoare, tinand cu atentie toarta de plastic pentru a nu risipi nici macar un strop din pretiosul lichid. Era atat de serioasa si concentrata incat multimea vilegiaturistilor ce treceau in sus si in jos, plimbandu-se si savurand mangaierea valurilor pe picioarele desculte, trebuia sa o ocoleasca cu grija, ocrotind-o cu bratele intinse si zambind amuzata. Aseza cu si mai mare grija recipientul plin ochi la indemana negriciosului cu maieu, dupa care se ciuci cu coatele sprijinite de genunchi si barbia in pumnisori la doi pasi distanta, suficient cat sa nu il deranjeze in miscari pe "sef". Nu inainte de a-l sageta cu o privire malitioasa pe micutul rebel care sapa nervos cu calcaiul un sant in nisipul pe care sedea. Acesta, demn, isi sterse nasul umed cu dosul palmei pline de graunte de nisip si se prefacu interesat de o hidrobicicleta aflata in larg, aproape de geamandurile burticoase si saltarete.
- Cristinuca, inca o galetusa si suntem gata.
Fetita tresari placut la auzul diminutivului si zbura sa indeplineasca ordinul atat de delicat exprimat, lovindu-se in treacat de doua-trei persoane care, nu's de ce, tocmai in dreptul lor se oprisera, parca nu ar mai fi fost si alte locuri de admirat marea! Intra in apa racoroasa pana la genunchi, infiorandu-se si avand grija sa nu isi ude chiloteii de aceeasi culoare cu galetusa, nuanta ei preferata. Intorcandu-se catre mal se vazu nevoita sa impinga cu o manuta umeda cateva pulpe, unele fine, altele musculoase si paroase, apartinand curiosilor de mai devreme, intorsi acum catre plaja, pentru a razbate catre locul unde o astepta Maria Sa. Apropiindu-se, intelese ce trezea curiozitatea trecatorilor care se opreau zambind admirativ. Din gramada informa de nisip umed, mainile mici ale "mesterului", agitandu-se cu repeziciune, aici adaugand, aici inlaturand, netezind si mangaind, facusera sa se nasca un delfin, destul de stangaci modelat dar foarte sugestiv. Daca te indepartai putin, aparea chiar veritier si atragea privirile tuturor, creand un soi de eveniment in platitudinea dupa-amiezei lenese. Vazand interesul pe care toti acei adulti - de obicei mai degraba aplecati spre a ignora persoanele de "talia" lor - il aratau pentru mica sculptura la care, la urma-urmei, contribuise si el, ba mai suferind si insulte nedrepte! piticul cel ciufulit si cu fata spoita de nisip uita de suparare si isi facu de lucru si el pe langa nou-nascutul delfin, bomband micutul sau piept si privind cu aer complice cand catre multime, cand catre fratele sau cel ocupat cu ultimele retusuri. Oricum, chiar sa fi vrut sa-si duca la capat intentia paracioasa de mai devreme, uitase cuvantul acela complicat, duca-se incolo de suparare!
Grupul de spectatori ad-hoc devenise destul de consistent iar echipa celor trei copii avea parte de un nesperat si nepremeditat moment de glorie. Multi dintre cei in trecere se simteau datori sa isi manifeste simpatia prin mangaieri sau chiar ciufuliri amicale ale micutelor capete. Celui maricel, in special, ii straluceau ochii intr-un mod ciudat, era prima sa "baie" de notorietate! Sentimente nedeslusite ii traversau mintea si il faceau sa se simta chiar si mai bine ca acea data cand luase un premiu fruntas la un concurs scolar. Oarecum fastacit, isi facea de lucru ajustand inutil pe ici pe colo silueta de nisip. Cel mai mult il tulbura un tinar atletic, cu ochelari de soare fumurii si bandana legata smechereste, putin pe sprancene. Venise aproape de tot si la rastimpuri pufnea dispretuitor, mai ales la auzul comentariile mai elogioase. Parea singurul care nu aprecia defel vremelnica sculptura de nisip. Baiatul se stradui sa il ignore si isi vazu in continuare de treaba, stropind cu palma facuta caus nisipul care, sub soarele fierbinte, incepea sa-si piarda din omogenitate. Cand se hotara se ridice privirea, tanarul cel arogant disparuse, asa ca se mai relaxa si incepu sa ii inghionteasca amical pe mai micii sai tovarasi, fericiti de asa nesperata atentie din partea sa. Curiosii devenisera atat de multi incat aproape ca nu se mai putea intrezari marea prin furnicarul de picioare si corpuri bronzate. Dar dintre ei, doar cativa mai priveau la micul delfin, in treacat, apoi si acestia se grabeau sa se intoarca cu spatele, atentia fiindu-le captata de ceva ce se petrecea la doar cativa pasi mai incolo, chiar pe fasia pe care valurile o mentineau mereu umeda. Descumpaniti de brusca scadere a popularitatii, copiii se strecurara si ei prin multime, incercand sa vada mai bine ce se intampla de cealalta parte. Dadura cu ochii de nimeni altul decat tanarul cel cu bandana si ochelari de soare care, in mijlocul acelui semicerc uman, din cateva miscari ale bratelor sale mari si puternice, ridicase o movila alungita de nisip umed pe care, cu gesturi sigure si experte si cu o rapiditate incredibila, o modela plasmuind ca prin minune o magnifica sirena cu coada de peste si sanii goi. Era atat de expresiva incat, la inceput sporadice, apoi din ce in ce mai dese, se pornira aplauze din multime. Un domn mai in varsta, blazat si alb ca branza, recunoscu in tanarul, care acum poza unui grup de turisti straini, alaturi de creatia sa, un notoriu artist plastic bucurestean. Intr-adevar, a doua zi in presa locala aparu o stire care confirma, publicand si o fotografie, identitatea sculptorului care, din mijlocul persoanelor dornice sa ii stranga mana, se intoarse si zambi sarcastic pustiului negricios cu maieu de culoare nedefinita. Acesta, luandu-si de mana cei doi fratiori, iesi cu greu din gramada umana si o porni catre sirul de umbrele de pe plaja. Vru sa mai arunce o ultima privire micului delfin, dar cand il cauta nu reusi sa vada decat nisip rascolit de picioare si o galetusa de plastic, rosie si turtita, ca o idee proasta...






                                                 Ameno


<< Te salut, preafericitul meu vecin de pe norisorul de sus, cum o mai duci cu viata eterna? >>

<< Ohooo, ce ma bucur de intalnire, a trecut ceva nontimp de cand nu ne vedem! Bine, multumesc, putin cam ocupat dar plin de extaz, oricum. Preasenina ta sotie ce mai face, sper ca a trecut cu bine peste acel necaz!>>

<< Da, multumesc, de intrebare, acum si-a recapatat linistea, sigur, nu i-a fost usor. Tocmai ei trebuia sa i se intample, auzi dumneata, sa mostenesti coscogeamite mosia si tot acel patrimoniu, asta iti poate pune cruce...>>

<< Intr-adevar... Si cum ati scapat de belea, in final? >>

<< A, am fost putin josnici, dar alta solutie nu aveam... Am donat totul unor orfelinate si case de batrani, acolo jos... >>

<< Hmm, lasa ca se putea si mai rau... Sa daruiesti la saraci, spre exemplu - ar fi fost pierduti iremediabil! Dar sa lasam lucrurile triste, spune-mi mai bine, am vazut ca ti-ai "tras" un nou Dostoievsky, complet in piele, cu titluri aurite... complimente! Cu toate ca ceva nontimp inainte am avut si eu un Esenin, parca as prefera marfa greceasca, nu stiu, poate un Aristotel, asa cum are un preaimpacat coleg de odihna de-al meu....>>

<< Eh, natural, comparatia nu rezista, insa eu sunt multumit, raportul pret-calitate este mai mult decat satisfacator. La cate pacate l-am platit, as putea spune ca am facut o afacere grozava! Cu diferenta pana la un Aristotel sau chiar un Hemingway, mi-am mobilat si norisorul cu cateva piese de Bach si Shostakowich, iar copiilor le-am luat cate o pereche de aure de cea mai buna marca. >>

<< Daca as putea, as fi invidios, preacuratul meu prieten! Insa stiu ca frumusetea dumitale de cont, doldora de pacate sunatoare, nu ti-a picat din aaa... supracer, ci ai platit un pret greu... E drept ca acum sa te bucuri de el! >>

<< Multumesc, multumesc, mi-a facut placere sa te revad insa acum trebuie sa fug, am un colocviu la biroul de personal al unui mare concern. Poate ai auzit de el, produce cele mai bune snacks- uri - anecdote, epigrame, tablete... Vreau sa schimb postul actual, m-am plictisit de aceasta fabricuta de mici bucurii, sa mai se ocupe si altii de timp insorit, flori si tablouri, simt ca pot sa fac mai mult. Am aici curriculum-post-vitae, cred ca vor fi impresionati! >>

<< Nu ma indoiesc de asta si iti urez succes! Ne mai vedem, poate iesim intr-o seara la nectar-bar- ul din colt, mai schimbam doua vorbe si mai punem vesnicia la cale... >>

<< Negresit, te salut si iti doresc o zi normala! >>




                                                        Clochard




Pana si primavara imprumutase ceva din caracterul duplicitar al oamenilor... In anul acela, parea hotarata sa ofere doar iluzii efemere intrerupte de lungi perioade de gri murdar, uneori umed si bolnavicios, alteori sec si ascutit ca un brici nemilos. Natura se zvarcolea in somnu-i agitat, framantat de cosmare. Avea gripa... Dar o gripa severa, necunoscuta, iar savantii epuizasera toate numele zoomorfe. Reuniunile guvernamentale, actiunile belice, instituirea legii Shari'a, nu reusisera a imbunatati defel situatia, pe nicaieri. Dimpotriva. Tot ce se nastea purta imprimat adanc in gene acest sindrom enigmatic, aceasta slabiciune agresiva, fara precedent. Istoricii ridicau nestiutori din umeri si se dedicau cu furie frustrata cercetarii descendentei lui Oswald Lee si a lui Mehmet Ali Agca. Prezicatorii mestecau pucioasa si lava, iminente si implacabile, niste smecheri se imbogateau predand cursuri de supravietuire. Dumnezeu zacea sub moluz, la Ground Zero...


Profetul sedea pe o banca in micul scuar ce parea o oaza in desertul asfaltat al strazii largi si plina de forfota matinala. Privea linistit cum se disipa fumul aproape imperceptibil lasat in urma sa de cate un automobil mai inaintat in varsta, poate fara catalizator sau filtru antiparticule, grabit sa mai adauge vietii sale cativa kilometri. Doua vrabii sprintene se intreceau care sa acapareze cat mai multe firimituri din cornul pe care omul il maruntise pentru un porumbel costeliv, cu o gheruta mutilata. Acesta, inexpert si lacom, alegea bucatile mai mari, pierzand apoi timp pretios pentru a le lovi de pamant cand in stanga, cand in dreapta, in incercarea stangace de a le micsora suficient pentru a le putea inghiti. In ciuda zgomotului citadin, Profetul putea auzi cum keratina galben-rosiatica tacane asfaltul la fiecare stradanie a pasarii si aceasta ii provoca o stare de detasare. Tresari cand din boxele unui automobil decapotabil oprit la cativa metri mai incolo, la marginea trotuarului, tasni brusc o cacofonie de sunete, spre satisfactia celor cativa tineri stransi in jurul sau. O trecatoare in varsta ii admonesta ursuz, fluturand catre ei umbrela demodata si decolorata de atata folosinta, cu curajul unei muste care stie ca oricum, taurul se va multumi sa isi zvacneasca de doua-trei ori muschiul greabanului, neostenindu-se sa loveasca cu coada. "Pierde-vara de bani gata, ar trebui sa fie la munca nu sa bata strazile de dimineata!" - il lua ea martor pe un alt trecator cu care se incrucisa cativa pasi mai incolo. Omul zambi oarecum ironic, totusi facu in asa fel sa nu treaca prea aproape de grupul care radea zgomotos, maimutarind gesturile batranei. Basul provenit din instalatia acustica a masinii era atat de puternic, incat Profetul il simtea fizic, trecandu-i prin stomac ca o serie de convulsii, deranjandu-i echilibrul si dandu-i o subita stare de agitatie. Totusi, nu urma exemplul porumbelului si a celor doua concurente ale sale, care se facusera nevazuti. Ramase impasibil, evitand sa priveasca in directia tinerilor care acum plimbau de la unul la altul o sticla plina de un lichid incolor si care sigur nu era apa, judecand dupa plescaiturile si grimasele care insoteau fiecare dusca.


Aflat la cateva zeci de metri, in mijlocul intersectiei, un agent de politie arunca priviri din ce in ce mai dese catre masina zgomotoasa, nelasand de sub observatie nici traficul, pe care il dirija cu gesturi ferme. Cand nota ca sticla poposi si in mana celui care ocupa locul soferului, isi puse paleta in tureatca uneia din cizmele de motociclist pe care le purta, trecu strada si cu o cheita descuie o mica cutie fixata pe unul dintre semafoare. Apasa butonul care repuse in functiune sistemul automat de dirijare a circulatiei, incuie la loc cutia si, dupa o prealabila privire pentru a se incredinta ca masinile circula fluent, fara graba se indrepta in directia grupului, neslabindu-l din priviri. "Pssst, pssst!" se auzi intre tineri, urmat de o tuse subita, foarte semnificativa. Sticla fu palmata cu dexteritate de catre unul din cei de pe trotuar iar masina se puse in miscare fara graba, cu fluturari de mana intre ocupantii sai si cei ramasi. Tinerii, fluierand aparent nepasatori, se indreptara catre scuar ignorandu-l pe politist atunci cand se incrucisara. Acesta ii privi sever insa nu le spuse nimic, matura cu cizma cele cateva chistoace care marcau locul adunarii, facandu-le sa cada in gratarul canalizarii, se intoarse in intersectie si oscila o secunda intre a reprinde activitatea intrerupta sau a rezolva doua trebusoare comisionate de mult-prea sacaitoarea sa consoarta. Vazand ca traficul e fluent, se hotari pentru a doua varianta, incaleca motocicleta impozanta cu girofar albastru cocotat in varful unei tije metalice si demara tarand un picior pe jos, in dauna incaltarii statului.


"Hi, hi, hi, ai vazut zbiru' cum se uita chioras?" - se amuza unul dintre cei trei baieti care acum stateau tolaniti, cu fundul pe spatar si cu picioarele pe sezut, pe cea de-a doua si ultima banca din micul scuar. Tovarasii sai clipira plictisiti si raspunsera facand cate un gest obscen in directia intersectiei.
"Sa fi poftit sa se ia de noi, ca atunci cand eram minori!... Eheee, a fugit puiu' cu ata, acu' nu ne mai suceste nimeni. Cunoastem si noi Constitutia si drepturile cetatenilor in tara asta, nu numa' babalacii care se vaicaresc toata ziua!"


"In fond, ce am facut? Nu mai poate omul sa iasa pe strada, sa isi salute un tovaras, sa asculte o muzica in masina?"


"Eh, lasa, nu mai fa pe niznaiul, daca il bunghea pe Grasu', avea dreptul sa il toarne... O fi tat'su mahar, da' condusul cu vodka nu i se lipesc bine nici macar lui. Noroc ca a sters-o la vreme!"


"Uite cine vorbeste! Da' tac'tu ce-i mai, postas? Si cand te-a "rezolvat" luna trecuta, de ai distrus bunatate de motocicleta si era cat pe ce sa omori copilasul ala, ce bausesi matale? Laptic?"


"Ba nu bausem nimic. D'aia l-am si convins pe al batran, ca stii ca ii place sa faca pe onorabilul... Doar un Red-Bull si trei pilule, ca marocanul ala jegos le cam umbla pe la concentratie. Cam slabute, cu doua nu reusesti sa te "faci" ca lumea... Saptamana asta iese si "calul" de la mecanic si nu ma mai vedeti sa ma plictisesc p'aci cu doi idioti ca voi!"


"Ca bine zici, plictiseala dracului! Da' peste 10 minute trebuie sa va las, fug acasa ca e ziua maica-mii, daca lipsesc de la pranzul festiv in familie pot sa zic adio la tabara din iulie si la toate puicutele ce se fataie pe acolo!"


"Du-te, alearga degraba, sa ii canti 'La multi ani' mamicutei, vezi sa-ti schimbe si pampersul, dragalasul de tine! Frumos iti sade!"


"Stii bine ca am deja un "cartonas galben" si nu mai fa pe viteazul tocmai tu, care inca ii mai spui, in public, babacului tau 'taticule'!..."


"Asa, de asta imi esti? Vipera, Brutus! Daca-i p'asa, sa afle toata lumea cum te-a fugarit in suturi Mina, prostituata, hoasca si nu ti-a dat nici cascavalu' inapoi. Hi, hi, ho, ho, mor, nu mai am aer!! Cica sa te intorci cand mai creste... somnoriciu'!! Hi, hi, hiiiii!"


Razand cu lacrimi si busind cu picioarele in scandurile bancii, cei doi isi dadeau coate aratand cu degetul catre fata devenita pamantie a tovarasului ramas fara cuvinte. Veselia il parasise subit si aproape ca ii dadusera lacrimile de necaz, nu s-ar fi asteptat la o asa miselie din partea celui pe care il considera un prieten. Se hotari sa plece fara ca macar sa salute, oricum trebuia sa ajunga acasa, era deja in intarziere. Dadu sa se ridice, frustrat si aproape turbat de manie cand dadu cu ochii de omul aflat la doar cinci pasi distanta, pe banca opusa. In mod normal nici nu l-ar fi observat, unul din multii vagabonzi zdrentarosi si murdari care ziua isi faceau veacul prin parcuri sau pe strazi pentru a se aciua noaptea te miri prin care cotlon, in cosmelii de carton construite ad-hoc. Poate l-ar fi ignorat si acum, insa il surprinse privindu-l fix, culmea, cu un ranjet enorm pe fata-i nebarbierita si ridata de ani. O clipa, ramase hipnotizat de acei ochi in fata carora se simtea pur si simplu dezbracat, pareau ca citesc in strafundurile celor mai intime secrete ale sale. Dar descumpanirea fu inlocuita imediat de furia care, in sfarsit, gasea un mod de a fi refulata. Intr-o fractiune de secunda disparu orice alt gand si ramase doar acel imens suras batjocoritor, venit din partea unei fiinte inferioare, abrutizate care trebuia sa afle, aici si acum, care ii este locul! Se inalta cu un calm fortat si se planta, cu picioarele usor departate, in fata cersetorului care nu il slabea din priviri. Glasul sau ar fi trebuit sa fie un suierat taios insa, atunci cand iesi era ragusit si aproape ininteligibil: "Tu de cine te amuzi, scursura?!"
Cei doi prieteni ai sai devenira brusc atenti, distractia se dovedea a fi mult mai pe cinste decat sperasera.


"He, he, somnoriciu'..."


Surasul sau tamp era in neta contradictie cu ochii, vii, inteligenti, plini de o misterioasa putere. Tanarul insa, nu parea sa observe acest lucru. Muschii sai de animal tanar, infierbantat, se crispasera sub impulsul adrenalinei, instinctual simtea superioritatea pe care toate acestea i le confereau. Isi aminti de sticla ascunsa la spate, in centura pantalonilor si, cu miscari lente o cauta. Ii apuca strans gatul in palma si o scoase la lumina tinand-o lejer departata de corp, asa cum vazuse intr-un film, pe cablu. Degetul aratator al celeilalte maini se apropie tremurand de incordare de fata cersetorului care ramase sezut si relaxat.


"Batrane, te sfatuiesc sa iti ceri scuze!"


Cel citat nu schita nici minimul gest ca ar fi inteles gravitatea momentului. Continua sa ranjeasca dispretuitor. Degetele baiatului devenisera albe pe gatul sticlei care prinse a se ridica incet, insa fara sovaiala.


"Ha, ha, haaaa, iaca-l pe viteazul Skywalker, uitand de papucul mamicii, inarmat cu vesttita sabie Stalynskalibur, aparandu-si onoarea contra intunecatului si salbaticului... Stapan al Inelelor, travestit in vagabond!! Lume, lume, apropie-te, spectacolul e gratis, din partea casei!"


Cei doi tovarasi ai sai se tavaleau literalmente pe jos, dimineata fusese atat de seaca si plictisitoare, nimic nu ar fi prevestit acest episod care va ramane in analele cartierului, povestit si raspovestit in mica lor lume de zvanturati.
Interventia lor avu darul sa il dezmeticeasca. Brusc, isi aminti ca trebuie sa fie acasa, figura reprosatoare a mamei se suprapuse oricarei alte imagini. Privi scarbit la cei doi "prieteni" si dadu sa plece, hotarat sa nu le mai vorbeasca in veci. Nu mai era furios, o adanca lehamite il cuprinsese si dorinta de a disparea cat mai repede din acel circ care incepuse sa atraga atentia trecatorilor. Uitase complet de batranul cersetor si se indrepta deja catre iesirea din scuar cand, o voce joasa insa clara, incarcata de provocare, il ajunse din urma: "Da, da, somnoriciu' trebuie sa mai creasca, asa, ca al unui barbat adevarat, chiar si cersetorii il au mai dezvoltat!", urmat de hohotele demente a tovarasilor.


Din doi pasi uriasi fu inapoi, langa el. De data aceasta sticla o tinea de la mijloc, dopul sari odata cu prima scuturare, lovind fata brazdata inaintea suvoiului de lichid care impregna parul si barba, apoi un alt jet, un altul... Pana ce sticla, goala de acum, sa se faca tandari pe asfaltul punctat cu farame de paine, gasi si aprinse bricheta pe care uitase sa i-o inapoieze, odata cu tigarile ce nu trebuiau descoperite de mama, tovarasului sau. Isi feri instinctiv fata cu mana atunci cand flacara izbucni violenta, aproape invizibila, cu palpairi albastrui. Se dadu buimac inapoi, privind cu stupoare la torta umana de pe banca, neverosimil de impasibila, din mijlocul careia doi ochi blanzi, atat de adanci, il tineau sub puterea lor. Dupa care, neantul...


-------------------------------------------------------------------------------


In salonul luminos era cald si liniste. Una dintre ferestrele mari lasa sa intre aerul cu miros de iarba proaspat taiata, proiectand pe peretele de langa pat un trapez de lumina, varstat de umbrele dese si uniforme ale gratiilor robuste. In patul de vizavi, cufundat intr-un somn profund, un barbat de varsta mijlocie parea sa fi suferit un accident destul de serios. Un picior infasurat in gips avea atasata o suspensie grea. Mainile nu pareau sa aibe rani sau fracturi, totusi erau legate de pat cu curele solide. La fel cu ale sale! Ce e asta? Un vis, un film? Zmunci hotarat, convins ca totul va disparea ca prin farmec. Durerea ii confirma insa realul fara echivoc al situatiei. Tocmai cand era pe cale sa incerce mai temeinic sa se elibereze se auzi un sunet sec, de zavor tras. Usa salonului se deschise si isi facu aparitia un ins imbracat in halat alb care, imediat ce realiza ca tanarul este treaz se intoarse la usa si invita printr-un semn o alta persoana sa intre. Aceasta i se paru cunoscuta, o mai vazuse sigur pe undeva si nu doar o data. Inainte de a se inchide usa, intrezari un coridor bine luminat si o silueta in uniforma.


"Buna ziua, domnule, eu sunt medicul X. , va aflati in clinica penitenciarului, ati suferit un colaps dar acum situatia este sub control, veti putea parasi salonul maine de dimineata. Pe acest domn banuiesc ca il cunoasteti deja, este avocatul familiei dumneavoastra."


Verifica un aparat, se apropie de pat si ii lua pulsul dupa care dadu multumit din cap.


"Domnule avocat, va reamintesc ca aveti doar 20 de minute la dispozitie, ma gasiti in biroul meu."


Iesi, dupa care se auzi scrasnetul incuietorii.






"Buna tinere, dupa cum a spus si domnul doctor, probabil ma cunosti, sunt avocatul A. , dat fiind ca esti major de cateva luni, mi s-a acordat dreptul de a te putea vizita pentru a concorda impreuna planul apararii dumitale......"


"Aparare?!"


"Da, din pacate si tin sa clarificam de la inceput ca trebuie sa fii foarte cinstit si sincer cu mine, in momentul de fata sunt unicul dumitale prieten. Contez pe deplina dumitale colaborare, vom incerca sa limitam dezastrul, chiar daca dinamica evenimentului ne da prea putine portite de......"


Avocat, aparare... eveniment... Brusc, memoria ii proiecta un film terificant, cateva momente ce pareau suspendate in timpul care curgea nefiresc de incet. Un film mut, dar cu un zgomot de fond agasant, un continuu fasait. Ca prin vis il auzea pe avocat insirand articole si legi in timp ce isi aranja mansetele impecabile, dadea bobarnace unor imaginare fire de praf de pe reverele costumului la moda. Accident, provocare, raptus... Ce naiba vrea asta de la mine?!


"Domnule, va rog sa ma iertati, parintii mei nu au venit? Stiti, as vrea sa vorbesc cu tatic.... aaa, cu tata, inainte, cred ca intelegeti..."


Avocatul tuseste vizibil jenat, se apleaca pentru a a potrivi o manseta rebela a pantalonilor pe pantoful cu bot patratos... Spaima il cuprinde pe baiat: "Sunt suparati pe mine, nici n-au vrut sa vina..."


"Din pacate, tanarul meu prieten, o nenorocire nu vine niciodata singura. Sunt dezolat ca tocmai eu trebuie sa aduc toate vestile rele... va trebui sa iti faci curaj, tatal dumitale nu va veni..."


"Cum? Nici mama? Nici macar la proces?!"


"Mi-e teama ca nu..."


"Dar nu este drept, sunt totusi fiul lor, unicul, stiu, am facut o fapta teribila, am comis o greseala, nu se poate sa ma abandoneze astfel!"


"Te asigur ca nu acesta este motivul si sunt sigur ca ar fi fost alaturi de dumneata, daca... daca....."


"Daca?"


"Daca nu ar fi intervenit acel teribil accident, o tragedie, tocmai in momentele in care se consuma cealalta, a dumitale..."


"Accident? Sunt raniti?!"


"Nu domnule... nu sunt raniti... sunt morti. Iar dumneata, in nenorocul dumitale, esti de fapt un ales al zeitei Fortuna! Daca ai fi fost acasa, cu ei, viata dumitale care acum pare compromisa, nu ar mai fi existat nici macar astfel. A fost o explozie... instalatia de gaz... se pare ca a fost o scurgere. Lumanarelele de pe tort au facut restul... Nu au suferit, insa. Legistul a constatat ca au fost ucisi de explozie, instantaneu si nu de catre incendiul ce a urmat. Imi pare teribil de rau, mai ales ca eram un priet..........."


Neant. Bezna si mereu acel fasait, fsss, fsssssssssss...


----------------------------------------------------------------------------------------


"Liniste! Linisteee! Onorati colegi, va rog! Uneori imi pare rau ca ciocanelul acela de lemn cu care se batea in masa a fost abolit... Cu toata tehnologia de care dispunem, se pare ca tot acela ar fi fost mai eficient. Va rog frumos, inteleg ca sunt pareri contrarii, sa lasam totusi ca fiecare sa-si expuna argumentele fara sa fie intrerupt. Va rog, stimate coleg, continuati-va ideea."


"Va multumesc, domnule presedinte! Inainte ca distinsii mei colegi sa ma intrerupa spuneam, deci, ca este intolerabil ca de fiecare data acest domn sa iasa basma curata. Repetatele sale incalcari ale deontologiei profesionale au fost posibile doar prin acest partizanat de care, inexplicabil, se bucura in randul unora dintre componentii acestei comisii de reglementare si control, intre ai carei membri onorati se numara si subsemnatul. Actiunile sale iresponsabi......."


"Dovezi! Dovezi! Nu se poate dovedi nimic!"


"Linisteee! Colega QHS, ma puneti in situatia de a va intrerupe colegamentul audio! Va rog, va rog...."


"Prin urmare, reiau: actiunile sale iresponsabile risca sa compromita insusi Marele Plan, laudat fie geniul sau, prin modificarea fortuita si abuziva a unei cantitati de parametri superioara marjei de eroare admisibile. Desigur, detractorii mei vor obiecta, pentru a cata oara, ca in afara faptului ca pana acum, in absolut toate cazurile incriminate, probabilitatea ca evenimentele sa fi fost provocate in mod deliberat este la limita si ca Sistemul are destule carente, absolut in toate ocaziile noul curs al istoriei a dus doar la beneficii, prin corijarea unor vadite erori si prevenirea unor deznodamanturi dezastruoase. In acest sens, antevorbitorii mei argumenteaza ca personaje ca Platon, Leonardo, Bach, Einstein si multi altii de acelasi calibru, au aparut tocmai in urma unor asemenea "accidente". As putea sa fiu de acord daca, in absolut toate aceste "intamplari" nu ar fi fost amestecat acelasi si mereu nelipsitul personaj: Observatorul YHW! Este reprobabila tendinta sa, mai ales ca, la fel ca si celorlalti Observatori, in trecut i-a fost data deja posibilitatea de a interveni direct si a facut-o atat de "eficient", incat influenta sa se resimte foarte puternic chiar si astazi, la mai bine de 2000 de ani de atunci! Am sa fiu gentleman si nu voi discuta numele, in opinia mea - pueril, sub care a facut toate acestea: Iisus, zis si Profetul!! Va multumesc pentru rabdare!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)