-

-

joi, 10 noiembrie 2011

Hah!

               
- Salut!

- Sal...

- Supărat?

- Eh...

- Probleme?

- Hâmm...

- Grav?

- Nah!

- Păi?

- Deh... Nţţ!

- Atunci?

- Aş!

- Totusi...

- Mhmm.

- Ok...



(Pauza...)



- A plouat ceva...

- Fiuuu...

- Mai e si frig...

- Îhî!

- Si noroi...

- Blehh!

- Toamna grea...

- Mmda!

- Pe langa criza...

- Ţţţ, ţţţţ!

- Plus guturaiul...

- Pfoah!

- Basca medicamentele...

- Câhh!

- Sa tot traieşti...

- Eheee...

- Sting veioza?

- Dap...

- Noapte buna, iubitule!

- .........

- ?????

- Hchorrrr... fiuuuu...

- Ah!   

            

duminică, 6 noiembrie 2011

Alambic

              
Plouà peste noi cu spirit, ar spune poetul. Iar cititorul, sugestionat, s-ar duce imediat cu gandul la o multime plinà de beatitudine, prosternatà sub o panzà finà, lichidà, cernutà din inalturi. Personajele ar fi complet nude, incercand sà acapareze prin intermediul fiecarui centimetru pàtrat de epidermà cat mai mult din binecuvantata manà...
Prozaicitatea imaginii reuseste a fi intrecutà doar de profunda sa falsitate, ca, dealtfel, mai toate sintagmele izvorate din congestia cerebralà, mai mult sau mai putin sporadicà, de care suntem afectati uneori si pe care obisnuim sà o numim "inspiratie liricà". Nu stiu sà và spun dacà poezia este o patologie, stiu doar cà poetii nu sunt deloc de invidiat, din contrà, ar trebui profund compàtimiti, ba chiar li s-ar cuveni recunoscutà o pensie pentru aceastà adevàratà maladie invalidantà. Càci exaltàrilor momentane le corespund atroce perioade de pràbusire, mai bine cunoscute in limbajul vulgar drept "luciditate", "càdere din nouri", "intoarcerea cu picioarele pe pàmant". Blestematà fie gravitatia, aceastà bestie neinduràtoare!


Stiu cà as putea fi luat drept cinic si insensibil pentru toate aceste afirmatii si, pentru cà tin la reputatia mea de persoanà "onorabilà" (in limbaj vulgar - "normalà", "in rand cu lumea"), am sà incerc sà dezvàluiesc intortocheatul mecanism care m-a purtat la monstruoasele concluzii, creand astfel premizele pentru o eventualà, fatalistà, circumstantà atenuantà. Totul a pornit de la un rudimentar alambic pe care bunica, in zilele copilàriei mele, obisnuia sà il puna la treabà in fundul gràdinii, aproape de gràmada de uscàturi rezultate in urma curàtàrii vitei de vie. Exploatand cu siretenie impulsul piromanic prezent in absolut oricare copilas, imi "permitea" sà mà ocup de intretinerea pàlàlàii de sub pirostiile cràcànate si negre, cu conditia de a imi asuma si sarcina - mult mai putin plàcutà - de a schimba la ràstimpuri apa din cazanul serpentinei. Desi gura fantanii imi stimula fantezia cu scenarii deloc linistitoare iar gàleata grea si dusmànoasa imi uda copios sosonii, mi se pàrea un pret destul de echitabil, astfel cà acceptam fàrà cracnire. Bineinteles, incercam sà aman cat mai mult fatidicul moment, in favoarea celui mult mai plàcut de fochist, astfel cà nu o datà am fost serios amenintat cu destituirea. Asta se intampla cand bunica, prin cine stie ce diavolesc instinct, se nimerea sà treacà prin zona mea de lucru taman cand apa din cazan ar fi fost mai potrività pentru o baie relaxantà decat pentru a condensa aburul din sarpele de aramà coclità. Bunica, cu ochi expert, privea dezaprobator la firicelul tot mai subtire ce iesea din tuturoi, apoi recurgea, fàrà milà, la proba supremà: muiatul degetului in apa din cazan! Nu mai asteptam si al treilea semn, anume o serie lungà te "tztztztztztz", insfàcam gàletoiul si alergam càtre fantanà, convins oricum cà termometrul din degetul bàtranei avea nevoie de o noua taraturà, al meu, cu doar jumàtate de orà inainte, indica valori mult mai joase! Dar nu puteam decat sà mà supun, mai ales cà infamul de cazan era si el impotriva mea si in mod vàdit de partea "puterii" càci, imediat ce ii improspàtam apa, pe teava retezatà piezis la capàt incepea sà curgà mai cu spor lichidul acela enigmatic pe care tata il numea ""tuicà" iar bunica, cine stie de ce, se incàpàtana sà spunà ca e "spirit". Mai exista si varianta bunicului care, ca si mine, se vede cà se ferea sà o contrazicà prea fàtis pe bunica, dar nici nu voia sà se supunà intru totul. Astfel cà el spunea "spirt". Dintre toate variantele, a sa mi se pàrea cea mai improbabilà; parcà nu stiam eu cà spirtul este albastru, se tine in sticlute mici, in dulap si usturà al naibii cand bunica mi-l aplicà pe juliturile proaspete de pe genunchi si coate... Dacà si bunicul ar avea de-a face zi de zi, ca mine, cu el, sigur nu s-ar mai imbàtosa atata!


Nici nu mai stiu dacà bunica a incercat vreodatà sà imi explice mecanismul care fàcea ca din combinatia gàteje uscate, prune, mere sau boascà de vin fermentate, acru-mirositoare si apà rece sà rezulte acel pretios elixir. Càci, judecand dupà grija cu care era dosit iar mai apoi cu zgarcenie oferit, in pàhàrele minuscule, asa trebuie sà fi fost! Chiar dacà in acea epocà eu nu reuseam sà imi explic motivul. Cate unul, dupà ce il arunca peste cap, obisnuia sà spunà: "Ahhh, medicament curat! Teribil de buun!" Stiam panà si eu, un copil, cà medicamentele sunt orice, numai lucruri bune, dupà care sà iti plescai limba cu incantare, nu. Dar mai stiam si cà lumea adultilor e plinà de astfel de contradictii pe care e inutil sà incerci sà le clarifici. Invariabil ti se ràspunde "Lasà, cà ai sà intelegi cand ai sà cresti mare". Iar unul ce poate sà facà decat sà accepte si sà astepte cu ràbdare... Acum, cà tot aud spunandu-mi-se "Ce, esti copil?!", m-am gandit cà ar fi timpul sà extind conceptul si sà incerc sà il aplic vremurilor. Si imi rezultà cà oamenii au similaritàti socante cu vechiul alambic al bunicii. Ca si acela, au capacitatea de a folosi càldura drept catalizator pentru a extrage din aparenta inutilitate si scarbosenie a amalgamului cotidian un produs rafinat, pretios. O esentà, un spirit. Mai bine zis, Spiritul. Asta cred eu, acum cà sunt "mare". Iar cu poetul nu sunt de acord pentru cà, dacà plouà peste noi cu spirit, inseamnà cà intre noi - multime de alambicuri, majoritatea au uitat sà treacà acel abur din serpentinà prin cazanul cu apà rece al realitàtii, astfel cà, in "efectul de serà" creat, condensarea spiritului se petrece deasupra noastrà, la inàltimi inaccesibile. De acolo, acesta plouà peste noi si peste lumea noastrà, arzand pàmantul, prelingandu-se pe nuditatea noastrà benevolà, chinuindu-ne rànile deschise. Si nu mai sunt bunicile, sà ne trimità dupà apa...     


             



               
 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)