Iata un pasaj din " Suferintele tanarului Werther" a lui Goethe, care mi-a atras atentia:
"Soarta omului este de a suferi pana la urma si de a sorbi pana la fund cupa vietii? De ce eu ar trebui sa ma arat puternic si sa spun ca e dulce, daca insusi Dumnezeul din ceruri o simti prea amara pentru buzele sale omenesti? Ar trebui oare sa ma rusinez cand, intr-un moment teribil, toata existenta mea tremura intre a fi si a nu fi si trecutul este asemanator unei clipiri asupra tenebrosului abis al viitorului, in timp ce totul se scufunda in jurul meu si cu mine naufragiaza universul?"
Jules Massenet - ''Pourquoi me reveiller'' din opera Werther
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
luni, 23 noiembrie 2009
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Poveste
"Eheee, ce credeati voi? Oile nu mai sunt atat de oi ca odata. Nooo!! Ajunge cu jaful lanii, oile nu mai intra la tuns, nici cei mai fiorosi dulai nu le mai pot constrange. Ia-n te uita cata vehementa se simte in behaiturile lor, s-au strans gramada si nu, nu vor sa fie date la strunga, nu mai vor exploatare ciobaneasca! Sa va vad acum, dragi pastorei!"
"Hmmm" - face unul dintre bacii mai tinerei. Scoase din chimirul lat un ciot de condei si se apuca sa mazgaleasca ceva pe o scandurica. La urma, o pironi cu doua cuie ruginite, sus, deasupra strungii. Behaiturile incetara brusc. Dupa cateva secunde, oile prinsera a se calca in picioare, care mai de care mai grabita sa intre prima la strunga. Ridicai privirea. Sus, pe scandurica, cu litere strambe, era scris: Hair stylist!
Ca un magar ce sunt, plecai ingandurat sa-mi iau un dictionar.
Orfani
A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?
Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.
Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-răieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.
Noi – parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.
Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.
Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.
Adrian Paunescu
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
Noi si Bula
Premiza: cu putin timp in urma, explorand aceasta vasta preerie chemata Blogosfera, atentia mi-a fost atrasa de un articol in care autoarea, cu o luciditate intelectuala demna de un mare gazetar, facea o scurta analiza a politicii romanesti actuale. Cu o frumoasa figura de stil aducea in discutie un vechi, dar mereu nou, cunoscut de-al nostru : Bula. In final, se intreba retoric : " Care o fi pluralul de la Bula? O fi oare BULE, de apa si sapun?UN BULA, DOUA BULE...S-o intrebam pe d-soara Elena ca ea sigur stie...sau daca nu pe Vanghelie, ca sigur ne spune..." ( http://heramariana.blogspot.com/2009/11/un-bula-doua-bule.html ). Imi permit sa dezvolt aici ideea inceputa in comentariul pe care il faceam acolo.
Bula nu are plural. Si nu pentru ca ar fi unic, ci pentru ca Bula, Pacala, Nastratin Hogea sau Till Eulenspiegel nu sunt nume proprii. Sunt concepte, teorii ale reducerii la absurd. Exista insa si un mare paradox. Creatorul acestui personaj, regasit aproape fara exceptie in mai toate culturile lumii, este nimeni altul decat poporul. In cazul nostru poate ar fi mai potrivit termenul de "intelepciune populara", insa tinde putin sa depersonalizeze. Si mai este un motiv, dar toate la randul lor.
Bula nu are plural. Si nu pentru ca ar fi unic, ci pentru ca Bula, Pacala, Nastratin Hogea sau Till Eulenspiegel nu sunt nume proprii. Sunt concepte, teorii ale reducerii la absurd. Exista insa si un mare paradox. Creatorul acestui personaj, regasit aproape fara exceptie in mai toate culturile lumii, este nimeni altul decat poporul. In cazul nostru poate ar fi mai potrivit termenul de "intelepciune populara", insa tinde putin sa depersonalizeze. Si mai este un motiv, dar toate la randul lor.
Bula este o specie de nume in cod. Originile sale se pierd in istorie, probabil este o expresie a timpurilor cand libertatea cuvantului era doar o mare utopie. Geniul popular a gasit acest mijloc de a putea derade moravurile si desertaciunea "elitelor", dar nu numai. Bancurile si povestioarele cu talc, in combinatie cu acest personaj universal, au fost dintotdeauna un mijloc de dizidenta. Stiuta, dar imposibil de dovedit . Bula sau cum l-or fi chemand alte popoare, este un ALIBI perfect. Nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase! Cineva ar putea spune ca este perfect de inteles din punct de vedere uman.
Ajungem acum si la paradox. Acelasi creator prolific, inexplicabil, a inzestrat personajul sau cu o dubla personalitate. Intr-un banc, Bula este prostia intruchipata. Duplicitar, las, lingau, depravat. In altul insa, situatia poate fi diametral opusa: amicul nostru este atat de inteligent incat, contrapus altor personaje, iese mereu pe locul intai. Utilizand, de cele mai multe ori, trucuri sau jucand pe sensurile duble ale cuvintelor. In concluzie, Bula este si fraierul, de criticat si luat in deradere, dar si smecherul, de admirat si de dat pilda.
Ajungem acum si la paradox. Acelasi creator prolific, inexplicabil, a inzestrat personajul sau cu o dubla personalitate. Intr-un banc, Bula este prostia intruchipata. Duplicitar, las, lingau, depravat. In altul insa, situatia poate fi diametral opusa: amicul nostru este atat de inteligent incat, contrapus altor personaje, iese mereu pe locul intai. Utilizand, de cele mai multe ori, trucuri sau jucand pe sensurile duble ale cuvintelor. In concluzie, Bula este si fraierul, de criticat si luat in deradere, dar si smecherul, de admirat si de dat pilda.
Intrebarea se naste spontan: l-am creat noi pe Bula, sau este el creatorul nostru? Raspunsul nu ar schimba nimic, probabil in ambele cazuri, aplicand axioma Creatiei, unul este dupa asemanarea celuilalt...
Dupa cum aminteam, toate popoarele au un Bula. Toate au bancuri. Intamplarea face ca eu sa fi avut contact cu o buna parte a culturilor populare ale lumii, avand sansa de a intalni exponenti de toate tipurile. Va asigur ca, in domeniul bancurilor, am putea fi o super-potenta mondiala. Ca si cantitate pro capite. Unii ar tinde sa fie mandri, dar eu cred ca ar trebui sa se gandeasca putin inainte. Tot intelepciunea populara ne spune ca "Un popor are conducatorii pe care si-i merita". Poate ca in cazul nostru sa fie eronat. Dar poate ca ar fi cazul sa producem mai putine bancuri. E putin cam demodata aceasta forma de curaj...
joi, 12 noiembrie 2009
miercuri, 11 noiembrie 2009
Clepsidra digitala
Aud de multe ori sintagma: "Foloseste Timpul in favoarea ta. Fa-ti-l aliat!". Sigur. Bine ar fi daca si el ar fi de acord.Unde s-a mai vazut alianta unilaterala? Iar Timpul, cine este tipul asta? Sau ce este? Si unde-l gasesc, poate bem o cafea impreuna si, cine stie, dam la pace. O punem de vreo alianta, asa ma lasa in pace toti desteptii...
Fiecare are in casa o sumedenie de orologii, analogice, digitale, cu arc, cu cuc. Le gasesti peste tot, pe strada, la mana, pe telefon, pe displayul computerului. Nu ai cum sa-l ignori, Timpul. Dar ceasurile sunt nimic pe langa alta diavolerie: Calendarul! Cu ceasul o mai potrivesti cumva, face o tura si apoi o ia de la inceput. Ora trei de astazi era trei si ieri. Si in toate zilele. Cu zilele nu te intelegi asa usor, astea au nume. Bine ca nu s-a gandit nimeni sa dea nume si saptamanilor, un scurt chatarsis care te ajuta sa mai respiri. Dar cu lunile nu mai este la fel. Si astea au fost botezate. Marinimos fata de saraca noastra memorie chinuita, inventatorul calendarului nu a pus nume si anilor. I-a numerotat. Marinimos pe naiba! Aici e pacaleala! Orele se repeta, la fel si zilele. Lunile insa, incep sa faca diferenta. Zici: "noiembrie, deja... cum a mai trecut anul...". Instinctiv - ba nu - mecanic, cand ai zis vorba asta, vizualizezi un numar din patru cifre.
Ce poate fi rau in asta? Dupa parerea mea, aici e cuiul lui Pepelea: nu este un simplu numar, este numarul unui fisier. Simpla sa constientizare echivaleaza cu un dublu-click. Totul se petrece, natural, in sub-constient , un soi de reflex conditionat. Nu credeti? Faceti o proba si incercati sa retineti flash-urile care se succed intr-o milionime de secunda. De azi-dimineata si de ieri, imaginile sunt mai clare; poate si de acum doua saptamani. De ce se indeparteaza, zilele, lunile sau anii vor fi inlocuite de un soi de jaloane: douamiisi - cand s-a nascut ala micu', omienouasutesi - cand am luat diploma, omienouasutetoamna - cand m-a muscat dalmatianu'... O scurta retrospectiva personala care, aparent, nu poate dauna cu nimic. Aparent.
Analogia cu fisierul nu era intamplatoare , traim intr-o epoca in care cuvantul stress face parte din lexicul oricarei limbi. Suntem stressati deja din primele zile de viata, iarasi papica, iarasi baita?!!... Rutina, incet, incet , ne intra in obiceiuri. Tindem sa aranjam totul uniform spre a detine controlul, incercam sa mecanizam pentru a reduce efortul intelectual. Numerotam si arhivam. Astfel, economisim TIMP. Obsesia suprema.
Nu numai amintirile sunt numere. Viitorul este indexat si el: pe 8 - dentistul, pe 15 - rata la banca, pe 20 - salariul, 18/12 - asigurarea la masina, 2010 - nunta de argint a lu' matusa, varuitul casei, vaccinu' lu' Grivei... Astora de ma tot piseaza cu alianta, morometian, le-am pus intrebarea: "Pe ce te bazezi?". Cica ar fi spus unul, om important : "Timpul e relativ", adica "E = MC2" ! Pai nu tot la numere ajungem?...
Delete file
Are you sure to want delete the file?
Yes
The file was deleted at 03:00 PM/ 11.10.2009
Fuck you too!
Fiecare are in casa o sumedenie de orologii, analogice, digitale, cu arc, cu cuc. Le gasesti peste tot, pe strada, la mana, pe telefon, pe displayul computerului. Nu ai cum sa-l ignori, Timpul. Dar ceasurile sunt nimic pe langa alta diavolerie: Calendarul! Cu ceasul o mai potrivesti cumva, face o tura si apoi o ia de la inceput. Ora trei de astazi era trei si ieri. Si in toate zilele. Cu zilele nu te intelegi asa usor, astea au nume. Bine ca nu s-a gandit nimeni sa dea nume si saptamanilor, un scurt chatarsis care te ajuta sa mai respiri. Dar cu lunile nu mai este la fel. Si astea au fost botezate. Marinimos fata de saraca noastra memorie chinuita, inventatorul calendarului nu a pus nume si anilor. I-a numerotat. Marinimos pe naiba! Aici e pacaleala! Orele se repeta, la fel si zilele. Lunile insa, incep sa faca diferenta. Zici: "noiembrie, deja... cum a mai trecut anul...". Instinctiv - ba nu - mecanic, cand ai zis vorba asta, vizualizezi un numar din patru cifre.
Ce poate fi rau in asta? Dupa parerea mea, aici e cuiul lui Pepelea: nu este un simplu numar, este numarul unui fisier. Simpla sa constientizare echivaleaza cu un dublu-click. Totul se petrece, natural, in sub-constient , un soi de reflex conditionat. Nu credeti? Faceti o proba si incercati sa retineti flash-urile care se succed intr-o milionime de secunda. De azi-dimineata si de ieri, imaginile sunt mai clare; poate si de acum doua saptamani. De ce se indeparteaza, zilele, lunile sau anii vor fi inlocuite de un soi de jaloane: douamiisi - cand s-a nascut ala micu', omienouasutesi - cand am luat diploma, omienouasutetoamna - cand m-a muscat dalmatianu'... O scurta retrospectiva personala care, aparent, nu poate dauna cu nimic. Aparent.
Analogia cu fisierul nu era intamplatoare , traim intr-o epoca in care cuvantul stress face parte din lexicul oricarei limbi. Suntem stressati deja din primele zile de viata, iarasi papica, iarasi baita?!!... Rutina, incet, incet , ne intra in obiceiuri. Tindem sa aranjam totul uniform spre a detine controlul, incercam sa mecanizam pentru a reduce efortul intelectual. Numerotam si arhivam. Astfel, economisim TIMP. Obsesia suprema.
Nu numai amintirile sunt numere. Viitorul este indexat si el: pe 8 - dentistul, pe 15 - rata la banca, pe 20 - salariul, 18/12 - asigurarea la masina, 2010 - nunta de argint a lu' matusa, varuitul casei, vaccinu' lu' Grivei... Astora de ma tot piseaza cu alianta, morometian, le-am pus intrebarea: "Pe ce te bazezi?". Cica ar fi spus unul, om important : "Timpul e relativ", adica "E = MC2" ! Pai nu tot la numere ajungem?...
Delete file
Are you sure to want delete the file?
Yes
The file was deleted at 03:00 PM/ 11.10.2009
Fuck you too!
luni, 9 noiembrie 2009
duminică, 8 noiembrie 2009
Astia suntem...
Un site cu "rating" bun, sa zicem un "YouTube" romanesc. Mi se intampla de multe ori sa caut cate o melodie si sa gasesc o seama de erori a celor care fac upload, pornind de la scrierea gresita a titlurilor, pana la confuzii grosolane in ceea ce priveste autorii si interpretii. Fiind un fan al informatiei corecte, uneori imi permit sa postez cate un mic comentariu unde, fara malitie, atrag atentia asupra echivocului creat. Din 10 astfel de tentative, 7 au rezultatul pe care il puteti vedea in imaginea de mai jos. Acesta este ultimul si jur ca cel care l-a "emanat" este un domn fata de ceilalti...
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
vineri, 6 noiembrie 2009
duminică, 1 noiembrie 2009
Cascina Gobba
Publicam aceste randuri acum mai bine de un an, pe un forum. De atunci, nu am mai avut ocazia sa mai trec prin zona descrisa, ieri, insa, am avut curiozitatea de a "verifica" daca relatarea mai este de actualitate. Din pacate, este... :(
Cascina Gobba este o periferie a orasului Milano, capatul uneia din liniile de metrou, a catorva linii de autobus si un fel de mica autogara pentru liniile autostradale.
Pana aici, nimic neobisnuit afara de aerul dezolat, de lasare in paragina, accentuat poate si de apele urat mirositoare ale raului Lambro care curge la doi pasi. Seamana putin cu multe zone din Romania si, poate din acest motiv, in spatele acestui complex, bine ascuns de ochii ignorantilor, se afla un imens tarc strans intre tangentiala si campuri necultivate.
Este faimosul "targ", cu valente de club, loc de intalnire a tuturor vorbitorilor de limba romana, inclusi "maldavanii", ucrainienii si bineinteles rromii. Aici vin si pleaca zeci de microbuze, unele se opresc pentru doua- trei zile pentru a strange pachetele destinate celor de acasa; intre timp, pe tarabe improvizate, soferii vand produse alimentare, bautura, tigari si nelipsitele c.d- uri cu stim care faimosi interpreti. Evident, totul riguros de contrabanda, cat despre calitate si conditii igienice, prefer sa nu ma exprim. Daca ai noroc, poti gasi si ziare, integrame, dar nu carti, ca nu "merg"...
In parte, asta ar fi decorul, dar nu este asta ideea principala. Cum am mai spus, locul s-a transformat intr-un fel de "club" unde multi conationali merg cu placere, in special la sfarsit de saptamana, chiar daca nu au de trimis pachete sau de facut "cumparaturi".
Veti intreba unde este problema, veti spune ca fac pe desteptul sau ca am ceva cu biata lume... Este si normal, mare parte din voi nu a fost acolo si probabil cuvintele mele sarace nu vor reusi sa zugraveasca nici pe departe atmosfera in loco. Totusi, voi incerca:
Primul lucru care te izbeste cand ajungi in marea rotatorie de dinaintea intrarii, este prezenta catorva echipaje de politie si "vigili urbani", foarte des cu girofarurile in functiune. Asta te duce imediat cu gandul ca ceva s-a intamplat, cu timpul vei sti ca e ceva normal in zona, tin "de ochi" situatia si stiu ei ce stiu... La fiecare sfert de ora, una dintre masini face un tur de rotatorie incercand sa convinga soferii celor mai variate tipuri de vehicole de a le muta in imensul parcaj acoperit din imediata apropiere. Cu rezultate foarte slabe dealtfel, parcajul e cu plata, nu costa mult, dar cu banii aia "mai bine beau o bere" , de la ucrainieni. Amenda? "Las' sa-mi dea, cine o plateste?"
Inca de afara se poate percepe un mix de manele, muzica ruseasca si Gigi D'Alessio, punctat de cate o neaosa injuratura, oricum italieni nu sunt in preajma... cine sa se ofenseze? Dau sa intru dar imi atine calea o tiganca, foarte civilizat se prezinta : "Hai sa traiesti fhrumoshule, eu sunt fata bulibashei din Sibiu (?!!), stiu trecutul, prezentul si viitorul, pa bune, nu ca tiganii hastialalti!" Chiar daca foarte flatat de atentia acordata de ditamai exponenta "sangelui albastru" ( pai ce-i de colo sa-ti ghiceasca o fata de bulibas?!), multumesc politicos si ma indepartez, foarte curios de ce ar putea sa insemne "az morocar"- ul ce-mi vine strecurat printre dinti. Nu ca nu as banui, intonatia e elocventa...
Intrarea in tarc e libera, platesc taxa doar masinile care au si autorizatie, exista o ghereta cu gardieni publici, astia iau banii si... cam atat, nu prea intervin ei in distractiile din interior. Acum ar trebui sa va reamintiti schita nemuritorului nea' Iancu, "La mosi", veti avea putin idee de ceea ce se poate vedea inauntru, adaugand cateva siruri lungi de microbuze cu numere de inmatriculare romanesti, ucrainiene si moldovenesti. Totul condimentat cu gramajoare de gunoi, ambalaje, nelipsitele sticle de plastic si cutii de bere turtite care se revarsa din putinii saci "negri", de preferinta sparti. Cate unul mai intreprinzator, deasupra tarabei cu un picior lipsa, a agatat si o prelata cu culorile obosite, innodata de usile posterioare ale masinii, iar pentru amici are chiar si o lada veche pe post de taburet si votca d'aia buna, nu de pe tejghea.
Dar adevaratul soc urmeaza doar cand, ridicandu-ti privirea, intalnesti adevaratii protagonisti ai locului: oamenii. S-ar putea scrie o carte pe seama fiecaruia, multora li se citeste pe fata si in ochi povestea, nu ca vreau eu sa fur meseria si painea fetei bulibasei din Sibiu...
Oameni - puzderie, in orele ce varf efectiv e ingramadeala (atentie la posete si portofele, celulare si alte maruntisuri), un continuu dute-vino dar si grupuri- grupulete incepand de la statia de metrou, in parcare si bineinteles in tarc. Se mananca in aer liber la terasele singurelor doua "restaurante-bar" ramase dupa ce, fiind atins apogeul, autoritatile au fost nevoite sa intervina. Drept sa spun, nu stiu care a fost criteriul de selectie, dar daca cele doua sunt considerate "igienice", zau ca nu doresc macar sa-mi imaginez cum aratau celelalte...
Se mananca, dar mai ales se bea, romaneste, aproape ruseste. Nu numai pe terase, grupurile de care vorbeam inainte, organizate in cerc, au ca centru cateva sticle de votca, care se "stinge" cu bere. Vinul are putina cautare. Foarte curand, limbile se descalcesc, iar spiritele se aprind, cu complicitatea catorva decolteuri indraznete si a niscai pantaloni bine mulati, purtati cu demnitate in sus si in jos, mai mult sau mai putin provocator. Se stie ca romancele sunt femei ingrijite, nu ies din casa cu te miri ce zdreanta pe ele, iar ucrainiencele is chiar mai date incolo. Asta nu era o critica, depinde totul insa si de context.
Barbatii insa, afara de cei tinerei, nu isi prea fac complexe in privinta vestiarului, si nu exagereaza nici cu toaleta personala, ca doar "suntem intre noi". Bineinteles ca nu e o regula, se mai vad si fete barbierite si cate o camasa calcata, dar acestia fac parte din poporul celor care sunt acolo strict cu treburi, pachete, bani sau scrisori de trimis in tara, la preturi "avantajoase" dar cu destul de putine garantii. Dar, daca sunt multumiti ei...
Dupa cum spuneam, se dezleaga limbile, se rememoreaza vechi rivalitati si datorii. Si incepe sa clocoteasca "barbatia" si testosteronul. Incepi sa regreti momentele in care te suparasesi ca se injura. Acum circul e garantat, dar mai discret, ca se prind gardienii si s-ar putea sa ii strici gheseftul consateanului care cara pachete si te-a ospatit pe langa taraba sa, deci, nu-i nimic, se amana pentru mai pe seara, pe camp sau pe drumusorul prost luminat ce duce la metrou. "Cum, zici ca "dusmanul" nu merge la metrou, e venit cu masina aia de 25.000? Pai eu care il credeam o carpa, asta da barbat, conduce dupa o sticla de tarie si nu mai stiu cate beri... Aaa...n-are nici carnet? Hai ca-l iert atunci, chiar ca e baiat la locul lui, lasa de la mine, ce daca m-a "lucrat" la italian de m-a dat afara de pe santier... Zi, mai bine, de aia maritata, iete aia de bea cu moldovenii aia, da-mi si mie numarul ei. Si striga-l pe ala de vinde calculatoare si celulare de furat, ca fii-mea imi toaca capul sa ii trimit o "scula" faina, e si ea domnisoara de acum, merge p'a treia..."
Da, da, ati inteles bine, o gramada de femei si jur ca nu pustoaice, beau de-a'npicioarelea, cot la cot cu barbatii si nu e lucru rar defel sa le vezi umbland clatinandu-se. Acestia sunt oameni care in marea majoritate, au lasat familiile acasa, foarte des doar copiii, pe la cine stie care ruda sau bunici, si au venit aici in speranta rezolvarii problemelor materiale. Sunt, in general, oameni trecuti de prima tinerete, care isi imaginau ca vor da rapid "lovitura" si se vor intoarce plini de glorie. Odata naruite aceste vise, se intra in promiscuitate, devine o obisnuinta aceasta viata "provizorie" care se prelungeste an dupa an, zi dupa zi. Acesti oameni isi refuza lor insusi un trai normal, continua sa urmareasca o himera care se indeparteaza din ce in ce, considera ca daca se intorc la familie sau copii fara sacul de bani, sunt niste ratati, ca lumea ii va vorbi si isi va da coate... Accepta aici un trai mizerabil, in adevaratul sens al cuvantului, inghesuiti cate 10-12 intr-o casa, cumparand de la discounturi si de la insasi "Gobba", acceptand munci scarboase si prost platite, totul pentru a "economisi".
In realitate, ei nu economisesc nimic, isi prelungesc doar agonia si isi distrug familiile, cresc copiii prin corespondenta, acei copii se pot lipsi de haine de marca, de celulare scumpe, de studii superioare pe la facultati nerecunoscute in lume. Dar nu se pot lipsi de un trai normal, alaturi de parinti normali, acum deveniti "trasgresivi", giovanili in purtari. Ca doar nu ii stie nimeni...
Precizez din nou, nu doresc sa fac un proces, nici sa generalizez, dar sunt cu adevarat putine familii care au avut curajul sa infrunte viata de aici impreuna, traind ca si inainte, in tara. Cei care, odata vazut ca provizoratul se prelungeste, au avut curajul fie sa se intoarca, fie sa aduca familia aici, la bine sau la rau. Iata de ce suntem perceputi ca si nomazi, nu doar din vina mult blamatilor tigani. Iata si de ce nu exista in ziua de astazi o adevarata comunitate romaneasca in Italia, suntem prea cu fundul in doua barci.
P.S.
Cascina Goba este reala, marturie a celor spuse pana acum... O singura data am mai vazut o situatie la fel de degradata, in anii '90, Tahana Merkazit- Tel Aviv... Din pacate protagonistii sunt tot romani, poate candva am sa va povestesc si asta.
Cascina Gobba este o periferie a orasului Milano, capatul uneia din liniile de metrou, a catorva linii de autobus si un fel de mica autogara pentru liniile autostradale.
Pana aici, nimic neobisnuit afara de aerul dezolat, de lasare in paragina, accentuat poate si de apele urat mirositoare ale raului Lambro care curge la doi pasi. Seamana putin cu multe zone din Romania si, poate din acest motiv, in spatele acestui complex, bine ascuns de ochii ignorantilor, se afla un imens tarc strans intre tangentiala si campuri necultivate.
Este faimosul "targ", cu valente de club, loc de intalnire a tuturor vorbitorilor de limba romana, inclusi "maldavanii", ucrainienii si bineinteles rromii. Aici vin si pleaca zeci de microbuze, unele se opresc pentru doua- trei zile pentru a strange pachetele destinate celor de acasa; intre timp, pe tarabe improvizate, soferii vand produse alimentare, bautura, tigari si nelipsitele c.d- uri cu stim care faimosi interpreti. Evident, totul riguros de contrabanda, cat despre calitate si conditii igienice, prefer sa nu ma exprim. Daca ai noroc, poti gasi si ziare, integrame, dar nu carti, ca nu "merg"...
In parte, asta ar fi decorul, dar nu este asta ideea principala. Cum am mai spus, locul s-a transformat intr-un fel de "club" unde multi conationali merg cu placere, in special la sfarsit de saptamana, chiar daca nu au de trimis pachete sau de facut "cumparaturi".
Veti intreba unde este problema, veti spune ca fac pe desteptul sau ca am ceva cu biata lume... Este si normal, mare parte din voi nu a fost acolo si probabil cuvintele mele sarace nu vor reusi sa zugraveasca nici pe departe atmosfera in loco. Totusi, voi incerca:
Primul lucru care te izbeste cand ajungi in marea rotatorie de dinaintea intrarii, este prezenta catorva echipaje de politie si "vigili urbani", foarte des cu girofarurile in functiune. Asta te duce imediat cu gandul ca ceva s-a intamplat, cu timpul vei sti ca e ceva normal in zona, tin "de ochi" situatia si stiu ei ce stiu... La fiecare sfert de ora, una dintre masini face un tur de rotatorie incercand sa convinga soferii celor mai variate tipuri de vehicole de a le muta in imensul parcaj acoperit din imediata apropiere. Cu rezultate foarte slabe dealtfel, parcajul e cu plata, nu costa mult, dar cu banii aia "mai bine beau o bere" , de la ucrainieni. Amenda? "Las' sa-mi dea, cine o plateste?"
Inca de afara se poate percepe un mix de manele, muzica ruseasca si Gigi D'Alessio, punctat de cate o neaosa injuratura, oricum italieni nu sunt in preajma... cine sa se ofenseze? Dau sa intru dar imi atine calea o tiganca, foarte civilizat se prezinta : "Hai sa traiesti fhrumoshule, eu sunt fata bulibashei din Sibiu (?!!), stiu trecutul, prezentul si viitorul, pa bune, nu ca tiganii hastialalti!" Chiar daca foarte flatat de atentia acordata de ditamai exponenta "sangelui albastru" ( pai ce-i de colo sa-ti ghiceasca o fata de bulibas?!), multumesc politicos si ma indepartez, foarte curios de ce ar putea sa insemne "az morocar"- ul ce-mi vine strecurat printre dinti. Nu ca nu as banui, intonatia e elocventa...
Intrarea in tarc e libera, platesc taxa doar masinile care au si autorizatie, exista o ghereta cu gardieni publici, astia iau banii si... cam atat, nu prea intervin ei in distractiile din interior. Acum ar trebui sa va reamintiti schita nemuritorului nea' Iancu, "La mosi", veti avea putin idee de ceea ce se poate vedea inauntru, adaugand cateva siruri lungi de microbuze cu numere de inmatriculare romanesti, ucrainiene si moldovenesti. Totul condimentat cu gramajoare de gunoi, ambalaje, nelipsitele sticle de plastic si cutii de bere turtite care se revarsa din putinii saci "negri", de preferinta sparti. Cate unul mai intreprinzator, deasupra tarabei cu un picior lipsa, a agatat si o prelata cu culorile obosite, innodata de usile posterioare ale masinii, iar pentru amici are chiar si o lada veche pe post de taburet si votca d'aia buna, nu de pe tejghea.
Dar adevaratul soc urmeaza doar cand, ridicandu-ti privirea, intalnesti adevaratii protagonisti ai locului: oamenii. S-ar putea scrie o carte pe seama fiecaruia, multora li se citeste pe fata si in ochi povestea, nu ca vreau eu sa fur meseria si painea fetei bulibasei din Sibiu...
Oameni - puzderie, in orele ce varf efectiv e ingramadeala (atentie la posete si portofele, celulare si alte maruntisuri), un continuu dute-vino dar si grupuri- grupulete incepand de la statia de metrou, in parcare si bineinteles in tarc. Se mananca in aer liber la terasele singurelor doua "restaurante-bar" ramase dupa ce, fiind atins apogeul, autoritatile au fost nevoite sa intervina. Drept sa spun, nu stiu care a fost criteriul de selectie, dar daca cele doua sunt considerate "igienice", zau ca nu doresc macar sa-mi imaginez cum aratau celelalte...
Se mananca, dar mai ales se bea, romaneste, aproape ruseste. Nu numai pe terase, grupurile de care vorbeam inainte, organizate in cerc, au ca centru cateva sticle de votca, care se "stinge" cu bere. Vinul are putina cautare. Foarte curand, limbile se descalcesc, iar spiritele se aprind, cu complicitatea catorva decolteuri indraznete si a niscai pantaloni bine mulati, purtati cu demnitate in sus si in jos, mai mult sau mai putin provocator. Se stie ca romancele sunt femei ingrijite, nu ies din casa cu te miri ce zdreanta pe ele, iar ucrainiencele is chiar mai date incolo. Asta nu era o critica, depinde totul insa si de context.
Barbatii insa, afara de cei tinerei, nu isi prea fac complexe in privinta vestiarului, si nu exagereaza nici cu toaleta personala, ca doar "suntem intre noi". Bineinteles ca nu e o regula, se mai vad si fete barbierite si cate o camasa calcata, dar acestia fac parte din poporul celor care sunt acolo strict cu treburi, pachete, bani sau scrisori de trimis in tara, la preturi "avantajoase" dar cu destul de putine garantii. Dar, daca sunt multumiti ei...
Dupa cum spuneam, se dezleaga limbile, se rememoreaza vechi rivalitati si datorii. Si incepe sa clocoteasca "barbatia" si testosteronul. Incepi sa regreti momentele in care te suparasesi ca se injura. Acum circul e garantat, dar mai discret, ca se prind gardienii si s-ar putea sa ii strici gheseftul consateanului care cara pachete si te-a ospatit pe langa taraba sa, deci, nu-i nimic, se amana pentru mai pe seara, pe camp sau pe drumusorul prost luminat ce duce la metrou. "Cum, zici ca "dusmanul" nu merge la metrou, e venit cu masina aia de 25.000? Pai eu care il credeam o carpa, asta da barbat, conduce dupa o sticla de tarie si nu mai stiu cate beri... Aaa...n-are nici carnet? Hai ca-l iert atunci, chiar ca e baiat la locul lui, lasa de la mine, ce daca m-a "lucrat" la italian de m-a dat afara de pe santier... Zi, mai bine, de aia maritata, iete aia de bea cu moldovenii aia, da-mi si mie numarul ei. Si striga-l pe ala de vinde calculatoare si celulare de furat, ca fii-mea imi toaca capul sa ii trimit o "scula" faina, e si ea domnisoara de acum, merge p'a treia..."
Da, da, ati inteles bine, o gramada de femei si jur ca nu pustoaice, beau de-a'npicioarelea, cot la cot cu barbatii si nu e lucru rar defel sa le vezi umbland clatinandu-se. Acestia sunt oameni care in marea majoritate, au lasat familiile acasa, foarte des doar copiii, pe la cine stie care ruda sau bunici, si au venit aici in speranta rezolvarii problemelor materiale. Sunt, in general, oameni trecuti de prima tinerete, care isi imaginau ca vor da rapid "lovitura" si se vor intoarce plini de glorie. Odata naruite aceste vise, se intra in promiscuitate, devine o obisnuinta aceasta viata "provizorie" care se prelungeste an dupa an, zi dupa zi. Acesti oameni isi refuza lor insusi un trai normal, continua sa urmareasca o himera care se indeparteaza din ce in ce, considera ca daca se intorc la familie sau copii fara sacul de bani, sunt niste ratati, ca lumea ii va vorbi si isi va da coate... Accepta aici un trai mizerabil, in adevaratul sens al cuvantului, inghesuiti cate 10-12 intr-o casa, cumparand de la discounturi si de la insasi "Gobba", acceptand munci scarboase si prost platite, totul pentru a "economisi".
In realitate, ei nu economisesc nimic, isi prelungesc doar agonia si isi distrug familiile, cresc copiii prin corespondenta, acei copii se pot lipsi de haine de marca, de celulare scumpe, de studii superioare pe la facultati nerecunoscute in lume. Dar nu se pot lipsi de un trai normal, alaturi de parinti normali, acum deveniti "trasgresivi", giovanili in purtari. Ca doar nu ii stie nimeni...
Precizez din nou, nu doresc sa fac un proces, nici sa generalizez, dar sunt cu adevarat putine familii care au avut curajul sa infrunte viata de aici impreuna, traind ca si inainte, in tara. Cei care, odata vazut ca provizoratul se prelungeste, au avut curajul fie sa se intoarca, fie sa aduca familia aici, la bine sau la rau. Iata de ce suntem perceputi ca si nomazi, nu doar din vina mult blamatilor tigani. Iata si de ce nu exista in ziua de astazi o adevarata comunitate romaneasca in Italia, suntem prea cu fundul in doua barci.
P.S.
Cascina Goba este reala, marturie a celor spuse pana acum... O singura data am mai vazut o situatie la fel de degradata, in anii '90, Tahana Merkazit- Tel Aviv... Din pacate protagonistii sunt tot romani, poate candva am sa va povestesc si asta.
