-

-

joi, 3 mai 2012

Hedonism?

                                  
Da' de unde... Un tip care isi permite sa plateasca fara a clipi 120 de milioane de dolari pentru un obiect, fie el si o opera de arta dintre cele mai notorii, va pare cumva un adept al filozofiei hedoniste? Mie imi aduce mai degraba a autolezionist, un masochist dintre cei mai rafinati. Pai, "iupta" si liciteaza, castiga si.... nici macar nu iti dezvalui numele? Unde este placerea? Bun, sa admitem ca respectivul, om subtire, este mai presus de anumite vulgare tendinte care, se pare, caracterizeaza societatea moderna. Putem sa ne gandim si la un alt aspect, cel al sigurantei, pur si simplu omului ii este frica ca toata floarea interlopilor specializati in furturi de arta (si la propriu, si la figurat) se va ingramadi la usa/fereastra/tunelul-de-acces al pinacotecii sale private. Care, foarte probabil, este un buncar subteran, dotat cu cele mai sofisticate sisteme anti-intruziune, basca o mica armata de supraveghetori si "stuff-guarzi". Ca doar nu va imaginati ca tabloul cu pricina va trona la loc de cinste, intr-o rama din acelea cu pompoane si floricele de gips aurit, deasupra caminului in stil rococo din sufrageria hedonistului...
Nu's de ce, mie imi face impresia ca misteriosul nabab este de fapt un seic. Sau, ma rog, un arab. Din cei traditionalisti, hiperconservatori, care, dupa ce a cheltuit cins'pe turme de capre, opt dromaderi si o panoplie care ar putea foarte bine sa figureze drept manual de istorie a armamentului din neolitic pana in zilele Ariei 51, cu unicul scop de a-si adjudeca cea mai plina de nuri nevasta disponibila pe piata, o obliga sa iasa din casa doar imbracata ca un Ninja si scalambaindu-se ca si cum ar fi schioapa, lalaie si balcaza. (Trebuie sa recunoastem, oricum, ingeniozitatea sa, menita sa economiseasca tot hi-tech -ul detinatorului de tablouri.) Nici macar tatal nefericitei, in calitate de "autor", nu va mai avea dreptul sa vada integral fata "operei" sale! Ramane faptul ca, in schimb, se va bucura de capre, dromaderi si tot restul. Nu sunt un expert in materie, dar imi apare clar ca in acest caz, hedonismul scuza mijloacele. Si consecintele.

Dar, intorcandu-ne la... caprele noastre, ei bine, da! "Strigatul", care mie imi pare mai mult un urlet, faimoasa pictura a faimosului Edward Munch, a detronat “Nude, Green Leaves and Bust” a nu mai putin celebrului Picasso din suprematia celei mai scump platite opera de arta. Scorul: 119.922.500 la 106.482.500. In dolari, evident. Dorind a fi de buna-credinta, presupunand ca norocosul (fara nici un fel de ghilimele si mi-ar trebui o pagina pentru a reusi sa insir toata motivatia epitetului) si-a adjudecat opera din motive pur hobbystice si nu speculative - drept investitie, ar trebui sa imi rezulte o persoana de o fina cultura, ceea ce atrage dupa sine si prezumtia unei elevate nobilitati, morale, bineinteles. Un puternic indiciu in sprijinul acestei presupuse nobilitati de spirit l-ar putea reprezenta insasi faptul ca nu a dorit sa isi trambiteze in cele patru zari identitatea. Iar acest fapt este in flagranta cu spiritul epocii in care vietuim, vremuri in care omul comun in plina iarna, la minus 15 grade, umbla cu cojocul si camasa descheiate pana la buric doar de dragul de a-i fi admirat pandantivul in aur masiv, se indatoreaza la trei banci doar pentru placerea de a savura ochii , cat hubloul masinii de spalat si arzand de invidie, ai vecinilor si a cunoscutilor. Da, da, cel care a cumparat tabloul este, fara indoiala, un om fin, discret. Gestul sau lasa sa se intrevada posesia unei averi fabuloase. Dar sigur nu este un hedonist. Pentru a putea acumula aceste bogatii, astazi ca si ieri, tinand seama de etica si context social general, ma indoiesc ca personajul cu pricina traieste cu seninatatea - ingredient fundamental al hedonismului - in suflet. Si nici nu vreau sa ma gandesc la mijloacele prin care acei 120 de milioane au fost pusi "ban pe ban". Las aceasta piatra de moara in seama sa si sunt linistit ca nu va atenta la seninatatea noastra, oripilandu-ne cu amanunte. L-ar impiedica, sa zicem, discretia...

Cata clarviziune a putut sa aiba Munch! Si cum a tinut el sa fie prezent de fiecare data cand opera sa, creata in scopuri hedonistice, si-a ratat mesajul. De pe piedestalul fiecarei sali de licitatie pe care a vizitat-o si pe care, in mod sigur, o va mai vizita, dinaintea figurilor lacome din public, el va avea mereu aceeasi expresie, de oroare premonitorie...
               

                    

40 comentarii:

DaenIris spunea...

:)
Interesant! Concluziile pe care le-ai tras sunt remarcabile şi neaşteptate.

Ai dreptate, e frustrant să ştii că anumite opere de artă devin mijloace prin care se spală bani şi, totodată, intră în colecţii particulare care le fac să fie inaccesibile marelui public.

SOmeONE spunea...

Frumusetea este ca, in cele mai multe cazuri, autorii operelor atat de hiperevaluate astazi, le-au vandut mai pe nimic sau, de-a dreptul le-au daruit. Multi dintre ei au trait in mizerie sau in permanenta criza existentiala.
Eu cred ca un om care inchide o opera de arta intr-un bunker accesibil doar siesi si eventual unui numar restrans de prieteni, are o grava problema psihica, in cel mai bun caz.

DaenIris spunea...

Da, majoritatea artiştilor au păţit aşa cum spui.

Dacă aş continua raţionamentul din postarea ta,
aş ajunge la concluzia că valoarea multora din operele de artă a fost dată tocmai de concurenţa iscată intre indivizi excentrici şi bogaţi, care au dorit doar pentru ei acel obiect. Iar asta a pornit şi de la aprecierile făcute unii critici de artă (unele din aceste aprecieri putând fi artificial umflate, contra cost).
Asta explică de ce artiştii au murit în mizerie, iar acum lucrările lor se vând la preţuri impresionante.

Dar, dacă obsesia pentru ceva care-ţi place ar fi de înţeles, ceea ce nu reuşesc să înţeleg este investiţia în opere de artă, ca modalitate de a păstra banii.

SOmeONE spunea...

Corect, asa s-a si intamplat! Sa ne imaginam ca Becali ar dori sa investeasca profitabil niste "cascaval" (ca sa priceapa si el, in caz ca citeste); ce ar face el pentru a se edifica in spinoasa materie a artei? Va lua la rasfoit tratate si albume sau va intra pe site-ul evaluarilor de arta? :))
Ca si investitie, obiectul de arta are avantajul ca este "mobil" si, indiferent de crize, conflicte, calamitati naturale, valoarea sa este permanent in crestere. Ceea ce nu se poate spune despre investitiile imobiliare, spre exemplu. In plus da si o aureola de Mecena. :)

DaenIris spunea...

Da, So', numai că mobilitatea e relativă atunci când ajungi să dai sume fabuloase pe un obiect de artă. Pentru că, ulterior, există posibilitatea să nu găseşti prea uşor un cumpărător căruia să i-l vinzi măcar la acelaşi preţ.
La sume mai modeste sau când autorii sunt excepţionali cotaţi, hai că mai merge, dar în cazul prezentat de tine...ştiu şi eu?!

DaenIris spunea...

Dar, de fapt, ce m-oi fi întrebând eu?! Poate pentru că aşa "se vede" situaţia, din locul unde mă aflu eu. Că altul poate că bagă tiparniţa de bani în funcţiune, face mintenaş 150 mil de dolari şi gata!
:))

SOmeONE spunea...

In cazul de fata, licitatia a inceput de la 80 de milioane si a durat... 12 minute! Au fost sapte competitori. Si, nu in ultimul rand, ne aflam in mijlocul unei crize economice dintre cele mai severe din istorie. E suficient ca sa te convinga sa investesti in tablouri? :))

DaenIris spunea...

:)
Da' cum nu?!

Ştii So ce am făcut eu mai bine de 2 ore?
Am recitit postările tale şi comentariile noastre, ale celor ce alcătuiam gaşca.
Sunt nostalgică.
Ce s-a întâmplat cu noi?
:(

SOmeONE spunea...

Cam acelasi lucru intreba si Ryanna, la postarea mai veche. Tot ea compara blogul cu o jucarioara care, dupa entuziasmul noutatii, isi pierde treptat din appeal. Cine stie?...

Administrator spunea...

Ce mai faceti, oameni buni ? :)

Licitati pentru un "Strigat" ? De bucurie.

DaenIris spunea...

Nu, So', nu-i vorba de jucărioară, pentru că blogul - în sine - nu-i vreo minunăţie dacă n-ar fi cei cu care interacţionezi prin intermediul lui.
Mda, acum am înţeles ce s-a întâmplat şi de ce nu mai pot fi ca înainte: m-am schimbat. Interacţiunea cu voi a provocat schimbări majore în personalitatea mea.

SOmeONE spunea...

Ciao, Maria! :)
De licitat, licitam, desi bucuriile costa din ce in ce mai scump. :)

Lu', sa inteleg ca interactiunea cu noi te-a schimbat in negativ?

DaenIris spunea...

Hai să lăsăm etichetele.
M-am schimbat şi atât.
Dar dacă vrei să afli cum mă simt, atunci pot să-ţi spun că-s nemulţumită de starea...de stările pe care le am.

SOmeONE spunea...

Etichete? De unde pana unde? :(

DaenIris spunea...

Mă refer la
Lu', sa inteleg ca interactiunea cu noi te-a schimbat in negativ?

Aceea era eticheta.

DaenIris spunea...

Şi nu te certam, doar avansam propunerea să lăsăm etichetele. La modul paşnic şi constructiv.
:)
Aşa că nu te... ":(".

SOmeONE spunea...

Am anticipat raspunsul,caci as fi putut sa intreb "In ce mod te-a schimbat?"
Iar din raspunsul tau "pot să-ţi spun că-s nemulţumită de starea...de stările pe care le am" rezulta acelasi adjectiv (eticheta). :)

DaenIris spunea...

:)
Bine, o să discutăm şi despre filosofia etichetelor.

Da, ai anticipat că schimbarea mă nemulţumeşte, dar odată ce aş eticheta-o aşa cum ai scris, aş antrena toate schemele logice cunoscute legate de eticheta respectivă. Lucru pe care prefer să-l evit. Pentru că încerc să fac tot ce se poate ca să mă repar mai repede. Şi am convingerea că renunţarea la unele etichete reprezintă un pas pe calea vindecării.

Mă rog, e ceva care aduce cu încercarea de a vedea partea plină a paharului.

SOmeONE spunea...

Eu cred ca daca o persoana isi schimba caracterul, chiar si in urma unor experiente traumatizante, nu poate fi incadrat in categoria suferinzilor de o oarecare patologie. (Asta pentru ca tu ai folosit expresia "vindecare")
Mai degraba poate fi vazuta ca o adaptare la mediu sau ca o evolutie. Ceea ce incerci tu sa faci este sa elimini efectele fara a tine seama de cauza. Chiar daca vei reusi, ele se vor repropune intr-un moment ulterior si uite asa, te invarti intr-un cerc vicios. :)

DaenIris spunea...

1. Depinde de schimbare. Doar că în cazul meu nu se poate numi o schimbare de caracter.

2. O schimbare adaptativă este capabilă să-ţi ofere o stare de confort psihic. De aceea se şi iniţiază schimbarea: ca să te armonizeze cu mediul şi situaţia în care te afli. Altfel - în loc de adaptare se cheamă că te-ai dezadaptat.

3. Evoluţia, dacă cumva faci parte dintre exemplarele princeps, poate fi dezadaptativă. Oamenii din "linia întâi" nu sunt acceptaţi cu uşurinţă de ceilalţi. Şi cum propria lume încă nu s-a construit, ei ajung să se simtă ai nimănui.

4. Dacă îmi arăţi care ar fi beneficiile acestei schimbări, sunt de acord să n-o mai privesc ca pe o boală şi să accept efectele.

DaenIris spunea...

So', începi să semeni cu un psiholog.
:(
Ţi-am spus deja că detest psihologii?
Dacă nu, atunci îţi spun acum. Dacă ar fi după mine, i-aş stârpi pe toţi, fără milă.

SOmeONE spunea...

:)

1. Tu ai spus "personalitate". Imi pare ca este sinonimul caracterului.

2. Ai dreptate. Dar asta se intampla la final. Tranzitia poate fi foarte disconfortanta, mai ales pentru nostalgici si rutinieri. "Ad augusta per angusta"

3. Aici discursul este mai complicat. Evolutia psiho-sociala, in functie de bagajul etic si cultural al fiecaruia, nu duce neaparat la confort. Tot atat de adevarat este ca adaptarea nu poate fi considerata in toate cazurile drept evolutie.

4. Dupa cum vezi, beneficiile sunt foarte subiective si au mereu efecte colaterale. Nu pot fi standardizate, astfel ca nu as putea sa ti le indic drept sigure si gratificante in ceea ce priveste "cazul" tau. Dar ca nu e boala, sunt sigur. :)

SOmeONE spunea...

Bine, las-o balta. As putea sa spun si eu ca incepi sa semeni cu un procuror, e a doua acuzatie pe ziua de astazi. Nu e vina mea daca subiectul propus de tine atinge domeniul si incercam doar sa expun problema din punctul meu de vedere. :)

DaenIris spunea...

:))
După răspunsul de la punctul 1 m-am liniştit: nu eşti psiholog!
>:D<

SOmeONE spunea...

:)

DaenIris spunea...

1. Personalitatea include caracterul, dar nu se rezumă doar la el.
Eu nu cred că mi-am schimbat caracterul ci doar insight-ul. Şi mă refer în special la cel emoţional.

2. Mda. La cum se desfăşoară lucrurile cu această presupusă tranziţie, curând o să spui că operaţia a reuşit, dar pacientul a decedat.
:))

3. De acord cu ceea ce spui.

4. Nu-ţi ceream să enumeri nişte beneficiile - în general, atâta minte am şi eu, deh!, ci pe acelea pe care le-ai vedea tu în cazul meu. Fiindcă, dacă ai reuşit să anticipezi nemulţumirea mea faţă de schimbarea în discuţie, e clar că ai informaţiile şi capacitatea de a specifica şi beneficiile.

DaenIris spunea...

Erată: fără "nişte" înainte de "benefiiciile"... înţelegi tu!

Administrator spunea...

Ciao, Sorin !
So You, So One. :)

Pentru voi licitatia e cu zambete, d'apai cum doara, Doamne-iarta-ma ? :)

Administrator spunea...

Ciao, Irisa ! Ti-am raspuns si "dincolo".

DaenIris spunea...

Ups, e grav!
Cică "a doua acuzaţie pe ziua de astazi."
:))
"Prima" a fost de fapt o invitaţie (hai să lăsăm etichetele), iar "a doua" era o comparaţie (spuneam că începi să semeni cu un psiholog.)
Dar, da, cu ceva sunt de acord: ar fi un lucru foarte grav dacă ai fi psiholog, dpmdv.
:))))))))

Administrator spunea...

Ca sa va distrati (si inchei cu off topic-ul):

Haiku despre coborâtul din pat dimineața:

Nu nu nu nu nu
Nu nu nu nu nu nu nu
Nu nu nu nu nu

:))

DaenIris spunea...

Salut, Maria!
Trec acum şi pe acolo.

DaenIris spunea...

:)))))))))
Da, Maria, e grozav. Se potriveşte!

SOmeONE spunea...

Informatii? Bine ar fi daca as avea suficiente despre mine insumi, darmite despre altii! De aceea ma feresc sa dau sfaturi si solutii. Cat timp discutam in mod general e ok, pot sa expun niste pareri si convingeri personale. Pot sa incurajez dar nu pot sa "vindec". Daca tu preferi sa o vezi ca pe o boala, la urma urmei e decizia ta. Pana la urma, oricum ai numi-o, important este sa reusesti sa individuezi o motivatie valabila pentru a o corecta. Asta tine de vointa. Teritoriu pe care e mai bine sa ti-l administrezi singura. :)
>:D<

SOmeONE spunea...

:)
Haiku nu nu nu!

Administrator spunea...

Aku nu ! :)

DaenIris spunea...

:))
Păi, aştept un argument care să susţină că nu e boală. Dar eu nu văd niciunul.

Pe de altă parte nici nu cer cuiva să mă vindece.
Din două motive.
1. Fiindcă sunt conştientă de faptul că fiecare se vindecă singur. (Toţi dispunem de această capacitate.)
2. Pentru că singurul vraci care cunoaşte "cazul" şi care poate adapta "tratamentul", în funcţie de evoluţie - sunt eu însămi.

Ceea ce aş cere, dacă ar fi să cer ceva, ar fi să fiu lăsată să mă vindec. Că, multeori, cei care se amestecă - chit că-s mânaţi de cele mai bune intenţii, reuşesc să încurce lucrurile.

DaenIris spunea...

Bine, hai să fiu politically correct şi să spun că "procesul" mi-a adus şi beneficii. Prin intermediul unei alte persoane.
:))

SOmeONE spunea...

Persoana a treia, singular. :)

DaenIris spunea...

:))
Aham.
>:D<

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)