-

-

miercuri, 31 martie 2010

De Felicitate

                                                                
Nu se poate! O alta disertatie pe aceasta tema tocita si rastocita, sucita si rasucita?
Asta cam asa este, numai daca as copia aici toate vorbele de duh si consideratiile emise de-a lungul timpului pe marginea subiectului, as umple cam cincizeci de pagini bune de lap-top. Pe de alta parte, zic si eu: mai stii de unde sare iepurele? Pune ca m-a lovit asa, o inspiratie geniala si ii dau de cap? Pot eu sa privez posteritatea de rezolvarea celei mai abitire dileme? Nu mi-as ierta-o niciodata...

Citeam un comentariu al unui tiz de-al meu unde respectivul insinua ca tot spilu' ar sta in capacitatea organismului unuia de a sintetiza serotonina. Cu cat mai harnic si priceput iti este "laboratorul" cu care te-a inzestrat Madre Natura, cu atat vei beneficia mai mult de aceasta ambra numita fericire. Destul de prozaic, nu-i asa? Eu zic ca nu-i frumos sa ii tai craca pe nepusa masa idealistului romantic incurabil si sa-i spulberi sperantele folosindu-te de niscai formule chimice si nitica anatomie si fiziologia omului... Drept pentru care, am sa ii vin eu in ajutor cu o remarca de bun simt: pai crezi dumneata ca daca asa ar fi stat treburile, in aceste vremuri dominate de consumism, nu s-ar fi gasit unul sa puna la lucru trei alambicuri in garaju' lu' soacra-sa, sa amestece ce iesea la tuturoi cu niscai praf de creta si sa stanteze o seama de pilule pe baza de serotonina, pe care sa le ambaleze in tipla pe-o parte si staniol pe ailalta, tot cate doua'spe, dupa care sa le bage in cutiute frumos colorate pe care sa fie scris, nu stiu, de pilda... Felicimol?! Sau Beatitudex?! Parca il si aud pe ala la televizor, in pauza publicitara, cum se da de ceasu' mortii: "acestmedicamentsepoateeliberafaraprescriptiamediculuiincazulaparitiilordereactiiadverse
adresativadacamaiputetivedetivoicui..ihi..ihi..ihi"! Dar ce zic eu?... N-ar avea el nevoie de reclama! Asa ca, sa stea linistit idealistul romantic! Deocamdata. Ca n-am terminat...

O alta posibila explicatie a fenomenului ne-o ofera Cartea Cartilor. Pe care nu este necesar sa o fi citit; vrand-nevrand, toata lumea a auzit macar o data, rostit grav si cu talc, faimosul citat: "Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi imparatia, etc, samd". La o privire superficiala, la fel ca si in prima teorie, unul ar putea sa aiba o extraordinara revelatie, asemeni anticului savant - iubitor de bai fierbinti si sa se dezlantuiasca intr-un strigat eliberator, tot dupa pilda aceluia: " Bah, da' prost mai sunt, cum de nu m-am ginit?!!" Tradus in greaca veche: "Evrika!". Are pret fericirea? Sigur ca nu, deci fuga la cel mai de incredere prieten si, dupa generoasa impartasire a proaspetei intuitii : "Te rog eu, vreau sa fiu fericit mereu! Exista doar o cale, da-mi vreo doua indesate cu paru' asta-n cap! Da' ai grija sa nu ma omori, doar sa ma lasi sarac cu duhul!".
"Bine frate, daca insisti... Desi se pare ca si fara par, ar trebui sa fii un monument de fericire...".

Hai sa vedem putin: chimie - nu ; religie - nici. Hmmm! Stiam eu ca nu va fi simplu... Sa vedem si niste tendinte mai moderne, de fapt doar mai exotice, mai new-age, daca vreti. Cel mai des intalnim expresia: "Fericirea ti-o faci tu!". Mai pofteste de da vina pe ghinion sau pe organism, pe curvaru' ala de barbata-tu sau pe sfanta de soacra! Sau si mai rau, pe societate!
"Tu n-auzi ca vina-i toata a ta? Oamenii e prosti? E marlani? E moftangii?! Ia-te fratioare si te du in codru, sa stai singur si sa n-ai de platit taxe, de mirosit transpiratie in metrou si de suportat mitocanii! Ce-i asa de greu?! Ca nu indraznesc macar sa iti sugerez sa te cobori la nivelul lor, ca seamana cu solutia aluia de-si cerea parul in cap... Vrei sa fii fericit? Fii fericit! "
"Da' tu, esti fericit?"
" Da, dom'ne, sunt! Ca asa mi-am impus! Sa nu mai las pe nimeni sa-mi impuna! Urasc pe cei care impun!"
"Ahaa..."

Sa va mai spun si de "Carpe diem"? Aproape ca nu exista blog, profil de utilizator sau antet care sa nu aiba acest motto. Voi nu il aveti?!! Nefericitilor!...

Iac'asa am distrus, punct cu punct mitul fericirii! Mai exact, reteta sa. Pentru ca, dupa umila mea parere, fericirea exista. Intr-un oarecare fel, este cate putin din tot ce am expus mai sus si multe alte lucruri. Procentajele sunt top-secret si, oricum, variabile de la om la om. Chiar daca le-as detine, fiti siguri ca nu le-as divulga. Pentru ca nu exista om mai egoist decat cel fericit. Si nici mai prapastios, mai prezumtiv. Poate ca n-ar fi asa daca ar accepta faptul ca fericirea nu este o stare permanenta si nici macar ciclica. Ca exista mai multe feluri de fericire si ca este inutil sa o etalonezi, chiar si pentru uz strict personal. Da, eu cred ca fericirea este un privilegiu si nicidecum un drept. Cine sunt eu ca sa il reclam?...
                               
                                       
                                  
                          
   
   
                               
                                                                       

miercuri, 24 martie 2010

Final de cariera

                               
                
Trofeul cand l-a castigat,
Colegii, stransi in ceata,
De doua ori, in sus l-au aruncat!
L-au prins numai o data...


By Some1
              
                      

vineri, 19 martie 2010

Bis dat, qui cito dat !

      
        
Nu a fost sa fie...

Pierdu si arvuna!

Minte o sa tie,
    
Pentru totdeauna!

 
 
                                               By Some1
                     
                              

miercuri, 17 martie 2010

Ab absurdo

                                     
                           
Cred ca-i stiu secretul!

I-a spus cineva:

"De faci pe desteptul,

Vei ramane asa!"


By Some1
                        
                    

duminică, 14 martie 2010

Leapsa lui Serban

                                                             
Cu putina intarziere dau curs invitatiei lui Serban , pentru simplul motiv ca nu este vorba despre obisnuita leapsa ci de un subiect remarcabil si provocator. Imi voi lua doar libertatea de a ignora regulile si de a nu pasa nimanui "magareata". Subiectul suna asa:
"Pe cine ar alege nenea Iancu - sosit azi cumva de la Berlin - pentru
a-l portretiza cu prioritate in comediile sale? Ce politician, analist,
politruc, diva s.a. ar merita un rol principal in opera bardului (sic!) din
Haimanale( intrebarea apartine lui Dan Voiculescu)."






Dupa cum remarca acelasi distins prieten al nostru, moravurile "elitei" s-au conservat aproape intacte in ciuda trecerii timpului, prin urmare, ne-voind sa se repete, Caragiale ar putea sa fie pus in serioasa dilema in ceea ce priveste gasirea unei figuri noi pentru o eventuala comedie. Totusi, spre satisfactia geniului inimitabil al maestrului, o adevarat mina de aur asteapta doar sa fie prospectata. Pentru aceasta insa, va trebui sa ne dezlipim privirea de pe scena puternic luminata, unde evolueaza de mai bine de un secol aceleasi personaje - acum aclamate, acum huiduite - si sa observam putin galeria. Candva populata de spirite simple, fara pretentii si fasoane prea notabile, astazi ofera un spectacol in grad de a-l eclipsa cu mult brio pe cel "oficial". Va mai aduceti aminte de moftangiu? Moftangiul era o specie de parvenit, dar nu neaparat din punct de vedere economic ci, cu precadere din perspectiva "spirituala". Ghilimelele sunt obligatorii pentru ca de fapt, moftangiul era pur si simplu un "mocofan" mai oportunist decat media, foarte bun imitator, impachetat intr-o serie de concepte si dogme carora reusea sa le intuiasca valoarea, dar nu le pricepea esenta. Pentru a proteja acest invelis facea uz generos de cel mai pur snobism, ridicat la rang de concept irevocabil. Desi l-a creionat magistral, Caragiale nu a gasit de cuviinta sa ii dedice nici o opera majora acestui component al societatii romanesti din acele timpuri. Motivul este simplu, aceasta categorie era abia "in fasa" si cu atat mai mult se impune a elogia inca o data extraordinara acuitate si flerul socio-psihologic al marelui nostru clasic. Cu toate acestea, cred ca el insusi ar fi uimit de amploarea pe care fenomenul a luat-o, devenind fara nici o indoiala caracteristica principala a societatii de astazi.


Ar fi gresit insa sa credem ca moftangiul nu si-a rafinat in timp personajul. De un imens ajutor i-a fost asa-zisa revolutie a drepturilor cetatenesti, in virtutea carora e suficient sa platesti impozitele sau - in eventualitatea ca nu o faci - sa reusesti sa nu fii descoperit, pentru a fi egalul tuturor. Din acel moment, cu complicitatea desantatei propagande populiste a defunctului regim comunist, moftangeala a devenit tabù, iar criticii sai proscrisi. Satira romaneasca a intrat in vrie iar astazi mai poate fi intalnita doar o palida umbra a sa, stereotipa si anemica, cu precadere la adresa politicii, facand deliciul unei multimi tot mai interesate de paiul din ochiul ciclopului. Moftangiul a devenit extrem de sensibil la schimbarile de registru, si-a dezvoltat un hiper-simt care ii permite sa sesizeze si cel mai infim atentat la dreptul sau sacrosant. Da, Nenea Iancu ar putea umple tomuri intregi, dar ma tem ca operele sale ar fi refuzate de editorii locali. Daca ne merge bine, ar putea sa aiba succes peste 150 de ani. Da' n-avem noi norocul asta...

                                                                             
  
                                               
                                          

joi, 4 martie 2010

Claca

Dragi prieteni, am un mare necaz... Am ramas in pana de inspiratie! Ma gandeam ca poate veti pune mana de la mana si, adaugand fiecare cate o strofa, dupa puteri, ma veti ajuta sa finalizez povestioara. Contez pe voi! :)


Ce galceava e pe balta!
Niste rate, agitate,
Stranse toate laolalta,
Vor sa se faca dreptate!



Rata Frosa, de manie,
A uitat ca e leseasca
Si ca muta ar fi sa fie -
Macane sa te surzeasca!



Trei boboci cu pene rare,
Sunt cam dezorientati;
Tot privind la adunare
S-au pierdut de ai lor frati.



Papura ce-o suna vantul,
Ii streseaza peste poate,
Ar fugi mancand pamantul,
Dar abia de stiu sa-noate...



De pe mal o capra alba,
Priponita cu o sfoara
Si pazita de o baba,
Carcotasa si avara,



Se intreaba cu mirare:
"Oare ce s-o fi-ntamplat?"
De asa preocupare,
S-a oprit din rumegat.



Intre timp a luat cuvantul
Respectabilul ratoi;
Dar cum bate oleaca vantul
Nu se aude pan' la noi.



Doar din mimica aprinsa
Cineva atent ghiceste
Ca persoana sa distinsa,
Pare, se cam... ratoieste!



Precauti, broscoii negri,
Dat acest climat incert,
Hotarasc, demni si integri,
Sa amane al lor concert.



Toata lumea curioasa
De acest eveniment,
Ar plati o spaga grasa
Sa se puna la curent.



Un biban, in imersiune,
Niste vesti ar fi aflat...
Dar nu are cum le spune,
Fiindca... e emotionat!



Intr-o ultima instanta,
Domnul castor, avizat,
Face uz de-a sa prestanta;
"Doar c-am fost solicitat!..."



De distinsa-i intruziune,
Comitetul revoltat,
Adancit in reuniune,
Nu prea pare deranjat.



Dupa oarecare vreme,
Mustaciosul imblanit,
Lopatand apa alene,
Se intoarce, plictisit...



Fonfaind ca-ntotdeauna,
Insa calm si aferat ,
Pana sa rasara luna
Poate spune ce-a aflat...
            

                        
                                     In van incerca s-alunge                                
Momentul mult asteptat;
Nestiind pe un-s-apuce
Renunta la amanat.


Ce va spune regnul oare
Cand va auzi povestea
Din lumea cuvantatoare?
Caci, de acolo vine vestea!


Cică-n baltă, prin noroi,
A adus o ştiucă zvonul
Că mult iubitul bărzoi
Va sosi cu avionul.

 Îşi pregătiră valiza
Toţi bibanii şi brotacii :
"Fraţilor, a venit criza !
Ce vom face noi, săracii ?



Alergara toti, in pripa,
La jupanul sturion
Si ii povestira-n clipa
Ce teribil ghinion!


Il rugara pe-ntrecute
Sa isi faca ranita;
Iar la noapte, pe tacute,
Sa ii treaca granita.


Ii fu lesne melcului
Cu a sa casuta bruta,
In urma gandacului,
Ce-nnota pe-un dop de pluta.


Toti agale, mai la vale,
Il zarira pe Martin.
Patriot fara scapare,
"Asta nu e clandestin!"


De si-ar fi vazut de cale
Nici nu i-ar fi observat,
Dar mireasma "plutei" sale
Pe gandac l-a imbatat.


Si cuprins de veselie,
Inceta sa mai ofteze.
Se porni, fara sa stie,
O manea sa fredoneze!


"Doamne, iarta-ma, ce faci?!"
Il interpela in graba
Un tantar pe post de vraci
Ce parea chiar pus pe treaba.


Care treaba, se-ntelege,
Nimeni nu o pricepea,
Dar dup-o nescrisa lege
Actionau asijderea.


Intrerupt din reverie,
Cu ochi tulburi il privi;
Si fiind rau la betie:
"Ia' nu ma mai bazai!"


Buburuza cea pitita
Deodata sari sa-nsface
O comoara aurita
Din a broastei carapace.


Roscovana si pitica
Se vazu pe un tron inalt;
Ursul ii va sti de frica,
Leul nu-i mai imparat.


Se trezi ca palmuita
Din visu-i cel aurit,
O furnica mititica
Profita cat a dormit.


Trista ramase buburuza
Visand la a ei "succesuri"
Dar o consola meduza:
"Astea-s numai interesuri!"



Cu un ton convingator
Se impune-ntre fartati
Un batlan conservator:
"Trebuie sa incetati!


La asa vremuri nu se poate
Fara fond, prea multa forma...
Cu ALEGERI ANTICIPATE
Balta intra in reforma!


Unde vreti sa emigrati,
Va e frica de nevoi?
Sunteti destul de bogati
Si v-asteapta timpuri noi.


Zice-o rata cu mirare:
"Eu sunt fata din popor,
Ce tot spui ca vrei schimbare
Daca esti conservator?"


Clampanind in gol, saracul,
I-a stat cuvantarea-n cioc
Si, facand pe suparatul,
Hotari s-o ia din loc.


Ignoranta populara
Rau l-a deziluzionat,
Din fasa facand sa moara
Geniul sau neconsacrat!


S-a retras in pustnicie
Cu al sau aer ascet;
N-a fost scris lider sa fie,
Nici in balta sa profet...


Profitand de intamplare,
Un tzipar oportunist
Trambita dintr-o suflare
Un discurs mai populist.


Intarind cu elocventa
Ce in caracter ii sta
Si abate concurenta -
Il sustine o gaita.


Amintindu-si un favor
In vechime acordat,
Corbul, recunoscator,
La partid a aderat.


Mai lipsea un element
Ce influenta poporul,
Astfel ca, in mod urgent,
A fost cooptat dihorul.


Vulpea ar fi ideala,
Insa numele-i patat,
Poate naste indoiala;
Deci, l-au reabilitat!


Explicara comitivei,
Care dubii mai nutrea
La adresa respectivei,
Ca... asa-i politica.


Cum apelul providentei
Dadu iarasi faliment,
Datorita concurentei,
Se-nfiinta... un parlament!

Iar tiparul, orator,
Din a lui Caesar peroratie
Cu promisiuni de viitor,
Starni iar reactie:


"Iar ne-mbeti cu apa chioara?"
Vorbi Frosa cu rasfat,
"Ai uitat ce-ai zis aseara
Ca politica-i dezmat?"


Peste firea framantata
Prinde-a cerne roua fina
Si la orizont se-arata
Un cliseu de luna plina.



Umbrele, inexorabil,
Cotropesc intinderea.
Cu accentu-i deplorabil
Prinde glas o cucuvea.



Grupuri-grupuri, adunarea
Se retrage, obosita.
A primit marea cu sarea -
Pe moment, e multumita.



Doar o bufnita batrana,
Docta si putin bigota,
Savurand cel clar de luna,
Imbracata-n redingota,



Ii priveste condescent
Si clipeste, inteleapta,
Constienta de moment,
Si de ceea ce-i asteapta.



Amintirea baltii care,
Ieri era un lac curat,
Cu mii de vietuitoare,
Din trecut s-a desteptat.



Astazi, plina de gunoaie
Si nu doar la figurat,
N-are apa, are zoaie,
Si miroase a... (cenzurat)



Chiar si balta, ca acum,
O iubim, ni-i bastina,
Insa, trebuie s-o spun:
Se transforma-n mlastina...


By SOmeOne & Friends



Legenda culorilor:

- Grosso Modo (Oana)
- Ramona
- Serban Tomsa
- SOmeOne


Multumesc calduros tuturor colaboratorilor, a fost o adevarata incantare si un mare privilegiu aceasta ocazie de a-mi impleti slovele si fantezia cu ale voastre. Promit solemn ca atunci cand, la varsta senectutii, imi voi publica "operele", vom imparti juma'-jumi' (si nu frateste :)) ) copioasele drepturi de autor!  :)))
 Cu stima, Sorin. 
                    
                   





 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)