-

-

marți, 29 mai 2012

In memoriam...



                  
                

                  

Spunem deseori ca lumea este mica... Atunci cum se explica ca reusim sa ne indepartam atat, uneori la distante siderale, de oamenii care ne-au fost dragi candva, tovarasi cu care am impartit un crampei din calatoria noastra spre necunoscut? Cum se face ca ne ajung din urma doar vestile nenorocirilor, prin emisari ocazionali? Daca lumea e mica, de ce pe zi ce trece locuim atat de aproape de atat de cunoscuti straini? Iar din amestecatura grea ca un mâl de conventionalism, pudori, orgolii sau vanitati, interese, nesimtire si pragmatism, amnezie, de ce, totusi, doar ATUNCI zabovim o clipa pe frunza unui nufar pudrat de regrete? Pe cine evocam de fapt, pe ei sau pe noi insine?...


Odihneste-te in pace, draga prietena! Ar trebui sa inclin capul si sa pastrez o viata de reculegere in amintirea persoanei tale solare. Dar sunt un neputincios si stiu ca voi aluneca curand de pe frunza curata, inapoi, in mâlul frenetic...
                        

marți, 22 mai 2012

Imanenţă sau conspiraţionism?

                
                       
"Incerc sa focalizez noile caracteristici cu care despotismul se poate prezenta in lume. Primul lucru care frapeaza este viziunea unei nenumarate cantitati de persoane - toate asemanatoare- care se zbat pentru a-si procura tot soiul de placeri meschine si ieftine cu care sa isi umple propriile existente, fiecare dintre acesti oameni traind separat si strain de destinul celorlalti; fiii si prietenii sai cei mai apropiati reprezinta pentru el intreaga umanitate. Cat despre restul concitadinilor sai, sunt langa el dar nu ii vede, ii atinge dar nu ii simte; el exista in sine insusi si doar pentru el insusi; daca ii ramane propria familie, nu-l va interesa daca si-a pierdut tara. Deasupra acestei populatii umane se afla o imensa putere tutelara care isi aroga dreptul de a-i asigura gratificari si a-i controla destinul. Aceasta putere este absoluta, capilara, regulata, chiar grijulie si delicata. Ar putea fi asemanata autoritatii unui parinte asupra copilului sau daca obiectivul ar fi acela de a pregati copiii pentru maturitate; din contra, acesta face tot posibilul sa il mentina intr-o copilarie perpetua si este multumit daca poporul este fericit, cu conditia ca acesta din urma sa nu se gandeasca la nimic altceva decat la cum sa fie fericit."


La o prima lectura, citatul de mai sus poate fi perceput fie ca o fidela ilustratie a societatii contemporane, fie ca ultima - deliranta si negativista - teorie conspirationista; in functie de eresurile si credintele fiecaruia. Dar daca unul isi doreste sa fie obiectiv, nu poate sa nu tina seama ca autorul frazei si-a exprimat viziunea in anii 30 al secolului al XIX-lea, in timpuri, daca vreti, non-suspecte. Este vorba despre Alexis de Tocqueville, iar lucrarea se numea "Democracy in America". Daca mai consideram si faptul ca in perioada postbelica SUA si sistemul lor social au devenit sablon indiscutabil si aspiratia oricarui individ (inclusiv ai celor din tarile ex sau actual comuniste) - toate acestea ducand la un masiv "import" al numitei democratii, poate ca am privi cu alti ochi toata sleatha aia de catastrofisti care ne tot bazaie pe la urechi tocmai cand dam sa ne scufundam, cu disperare, in onirica lume a fericirii.
         
                  

joi, 3 mai 2012

Hedonism?

                                  
Da' de unde... Un tip care isi permite sa plateasca fara a clipi 120 de milioane de dolari pentru un obiect, fie el si o opera de arta dintre cele mai notorii, va pare cumva un adept al filozofiei hedoniste? Mie imi aduce mai degraba a autolezionist, un masochist dintre cei mai rafinati. Pai, "iupta" si liciteaza, castiga si.... nici macar nu iti dezvalui numele? Unde este placerea? Bun, sa admitem ca respectivul, om subtire, este mai presus de anumite vulgare tendinte care, se pare, caracterizeaza societatea moderna. Putem sa ne gandim si la un alt aspect, cel al sigurantei, pur si simplu omului ii este frica ca toata floarea interlopilor specializati in furturi de arta (si la propriu, si la figurat) se va ingramadi la usa/fereastra/tunelul-de-acces al pinacotecii sale private. Care, foarte probabil, este un buncar subteran, dotat cu cele mai sofisticate sisteme anti-intruziune, basca o mica armata de supraveghetori si "stuff-guarzi". Ca doar nu va imaginati ca tabloul cu pricina va trona la loc de cinste, intr-o rama din acelea cu pompoane si floricele de gips aurit, deasupra caminului in stil rococo din sufrageria hedonistului...
Nu's de ce, mie imi face impresia ca misteriosul nabab este de fapt un seic. Sau, ma rog, un arab. Din cei traditionalisti, hiperconservatori, care, dupa ce a cheltuit cins'pe turme de capre, opt dromaderi si o panoplie care ar putea foarte bine sa figureze drept manual de istorie a armamentului din neolitic pana in zilele Ariei 51, cu unicul scop de a-si adjudeca cea mai plina de nuri nevasta disponibila pe piata, o obliga sa iasa din casa doar imbracata ca un Ninja si scalambaindu-se ca si cum ar fi schioapa, lalaie si balcaza. (Trebuie sa recunoastem, oricum, ingeniozitatea sa, menita sa economiseasca tot hi-tech -ul detinatorului de tablouri.) Nici macar tatal nefericitei, in calitate de "autor", nu va mai avea dreptul sa vada integral fata "operei" sale! Ramane faptul ca, in schimb, se va bucura de capre, dromaderi si tot restul. Nu sunt un expert in materie, dar imi apare clar ca in acest caz, hedonismul scuza mijloacele. Si consecintele.

Dar, intorcandu-ne la... caprele noastre, ei bine, da! "Strigatul", care mie imi pare mai mult un urlet, faimoasa pictura a faimosului Edward Munch, a detronat “Nude, Green Leaves and Bust” a nu mai putin celebrului Picasso din suprematia celei mai scump platite opera de arta. Scorul: 119.922.500 la 106.482.500. In dolari, evident. Dorind a fi de buna-credinta, presupunand ca norocosul (fara nici un fel de ghilimele si mi-ar trebui o pagina pentru a reusi sa insir toata motivatia epitetului) si-a adjudecat opera din motive pur hobbystice si nu speculative - drept investitie, ar trebui sa imi rezulte o persoana de o fina cultura, ceea ce atrage dupa sine si prezumtia unei elevate nobilitati, morale, bineinteles. Un puternic indiciu in sprijinul acestei presupuse nobilitati de spirit l-ar putea reprezenta insasi faptul ca nu a dorit sa isi trambiteze in cele patru zari identitatea. Iar acest fapt este in flagranta cu spiritul epocii in care vietuim, vremuri in care omul comun in plina iarna, la minus 15 grade, umbla cu cojocul si camasa descheiate pana la buric doar de dragul de a-i fi admirat pandantivul in aur masiv, se indatoreaza la trei banci doar pentru placerea de a savura ochii , cat hubloul masinii de spalat si arzand de invidie, ai vecinilor si a cunoscutilor. Da, da, cel care a cumparat tabloul este, fara indoiala, un om fin, discret. Gestul sau lasa sa se intrevada posesia unei averi fabuloase. Dar sigur nu este un hedonist. Pentru a putea acumula aceste bogatii, astazi ca si ieri, tinand seama de etica si context social general, ma indoiesc ca personajul cu pricina traieste cu seninatatea - ingredient fundamental al hedonismului - in suflet. Si nici nu vreau sa ma gandesc la mijloacele prin care acei 120 de milioane au fost pusi "ban pe ban". Las aceasta piatra de moara in seama sa si sunt linistit ca nu va atenta la seninatatea noastra, oripilandu-ne cu amanunte. L-ar impiedica, sa zicem, discretia...

Cata clarviziune a putut sa aiba Munch! Si cum a tinut el sa fie prezent de fiecare data cand opera sa, creata in scopuri hedonistice, si-a ratat mesajul. De pe piedestalul fiecarei sali de licitatie pe care a vizitat-o si pe care, in mod sigur, o va mai vizita, dinaintea figurilor lacome din public, el va avea mereu aceeasi expresie, de oroare premonitorie...
               

                    

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)