-

-

vineri, 6 ianuarie 2012

Cupola

                                        

De-a lungul anilor am oscilat mereu intre cele doua explicatii ale fenomenului oniric, fiind pe rand partizanul cand a teoriei "oficiale", stiintifice, cand a celei metafizice, empirice. Nu pot explica cauzele unei astfel de inconstante ideologice, probabil sunt strict legate de perceptualitati de moment sau, de ce nu, de o oarecare doza de labilitate psihointelectuala. O entitate minuscula, ascunsa in urechea mea stanga, imi sopteste insa ca toata aceasta fraza sofisticat-dialectica s-ar putea condensa intr-un singur cuvant: ignoranta. Ignoranta primordiala, vazuta ca o foaie alba din carnetelul unui reporter iesit in lume sa adune informatii despre un subiect anume. Pe masura ce afla cate ceva isi noteaza. Uite asa ucide entitatea, din fasa, entuziasmul meu de auto-analist psihologic. Si cred ca am gasit si vinovatul inconstantelor mele... Dar sa vedem cum suna

Teoria stiintifica

In linii mari, aceasta dictatoare rece si rationala - Stiinta, ne invata ca visele altceva nu sunt decat reziduuri ale Subconstientului, acumulate in stare de veghe si "reciclate" in timpul somnului. O imagine, un sentiment, o dorinta, reprimate prin trecerea intr-un plan secundar de catre asa zisa Logica. Fiind aceasta o foarte mare consumatoare de resurse, pe parcursul procesului de "reincarcare", numit somn, va fi prima comutata in stand-by. Ocazia este prompt exploatata de tenebrosul Subconstient care, avand evidente veleitati de aspirant regizor, se apuca sa distribuiasca toate aceste personaje marginalizate intr-o multitudine de filmulete care de care mai fantastice si mai neverosimile. In cazurile de exceptie, in care clipurile au totusi un minim de coerenta, Stiinta, in afara dezarmantului "exceptia confirma regula", ne mai ofera si o alta explicatie: in anumite imprejurari, Logica, afectata de o partiala insomnie, incearca sa remedieze situatia si se apuca sa "traduca" reprezentatiile cabotinului. Pentru a realiza aceasta performanta, se va alia cu un alt protagonist pe care, de regula, il dispretuieste si il combate: Fantezia. Recapituland, am putea spune ca visul este un soi de proces fiziologic prin care mintea isi curata filtrul, dejectand elementele nefolositoare. Acceptand aceasta teorie, va trebui sa acceptam si ca Fantezia altceva nu este decat un banal laxativ. Imaginea nu este dintre cele mai placute si constituie un generator de circumstante atenuante pentru cei care prefera

Teoria metafizica

care, substantial, foloseste cam aceleasi elemente: Subconstient, Logica, Constiinta, aceasi dualitate a cadrului de actiune: somn, trezie - stare de veghe. Dar redistribuieste valentele fiecaruia, rasturnand complet ecuatia. Astfel realitatea isi pierde rolul de matrice si devine doar un apendice, un soi de rau necesar. Iar somnul, din proces fiziologic regenerativ, se transforma in portal intradimensional permitand adevaratei naturi a psihicului sa zburde liber pe Campiile Elisee sau prin sumbrul Tartar, dupa caz. Caci nu trebuie sa uitam ca visele nu sunt numai trairi idilice ci, destul de des, sub numele generic de cosmare, adevarate torturi. Contrariu oricarei asteptari, Metafizica, spre deosebire de Stiinta, tinde sa suprime tocmai elementul Fantezie, de care se teme ca dracul de agheazma!

Ca om de bun simt si in virtutea inteleptului dicton "in medio stat virtus", m-am intrebat daca nu ar fi posibila o conciliere, o teorie unificata a oniricitatii. Si am fost tentat sa o identific in ceea ce obisnuim sa numim "vis cu ochii deschisi", in acele confabulatii - amestec de idealuri, dorinte si fantezie carora pana si cel mai riguros om de stiinta li se abandoneaza din cand in cand. Mi-am dat seama la timp ca sunt pe un drum gresit. Din cauza fanteziei, aici are un rol prea important pentru a putea satisface cele doua parti care, am vazut, care mai bland, care mai drastic, tind sa o repudieze. Nu, pentru a putea realiza o dogma solida ar fi nevoie de ceva mai consistent, o manifestare mai "palpabila". O stare in care cele doua "realitati" se intrepatrund si coexista fara a avea nevoie de hotarul somnului sau al veghei. Singura care ar putea sa corespunda cerintelor este ceea ce obisnuim sa numim alienatie mintala. Maria Sa, Delirul! Evrika!!

In concluzie, realitatea poate fi identificata printr-o camasa de forta realizata, nu se stie de ce, in talie unica. Astfel, cei maruntei si agili reusesc sa se elibereze cu facilitate, iar celor supraponderali nici macar nu le este pusa. Si unii si altii s-ar putea considera norocosi. Daca ar ignora usa balamucului, capitonata gros, care ramane ferecata...
        
               

4 comentarii:

Anonim spunea...

So', mă faci să mă gândesc la filmul Kill Bill. :))

Părerea mea sinceră este că e înţelept să le tratăm cu acelaşi respect şi consideraţie pe ambele, adică şi ceea ce numim realitate şi lumea visului. Ele fac parte din existenţa noastră şi dacă ne-au fost trecute în manualul de funcţionare, este clar că sunt la fel de importante. Avem prostul obicei să dăm mai mare atenţie stării de conştienţă, considerând real ceea ce experimentăm în această stare. Dar, să nu uităm că jumătate din viaţă... o dormim.
Şi ignorăm faptul că fără somn şi fără vise am muri. Eu cred că asta ar trebui să ne dea de gândit.

SOmeONE spunea...

:)
In realitate, considerand o medie de opt ore de somn/zi, dormim doar o treime din viata si nu jumatate. Ar mai fi si mica problema a majoritatii persoanelor care foarte rar si absolut sporadic reusesc sa isi aminteasca ceea ce au visat. Din numarul infim al "norocosilor" mai trebuie sa ii scadem si pe cei care se rezuma la a-si aminti si eventual povesti ceea ce au visat. Raman extrem de putini cei care ar putea sa interpreteze si sa afirme ca adevarata realitate este "acolo" si nu "aici". Ceea ce, dupa canoanele "realului" s-ar putea numi minoritate.
Un termen care, personal, imi repugna, dar care este considerat drept indice fara echivoc de catre oameni.
Nu intamplator am adus vorba despre "nebuni", o alta minoranta care, poate, este nedreptatita prin statutul care i se acorda. Insa, daca am putut avea ocazia sa experimentez fie starea de "constiinta", fie cea onirica, cea a delirului, pana acum, imi este necunoscuta. Era cat pe ce sa specific "din fericire", in virtutea unei prejudecati. :)
Asa ca "teoria" mea unificata s-ar putea sa ramana fara demonstratie. De fapt, este foarte sigur caci, admitand ca maine as putea sa o experimentez in persoana, iar poimaine sa imi "revin" si sa o povestesc, cine dracu' l-ar crede pe unul cu asemenea "antecedente"? :))

Anonim spunea...

Omul modern este cel care a ajuns să doarmă numai 1/3 din viaţă (şi uite ce urmări neplăcute are acest lucru!!). Că, înainte-vreme, ne culcam cu găinile şi ne trezeam odată cu cocoşul, dar mai trăgeam un pui de somn şi la prânz.
:))

Nu-i vorba de amintit visul. Ce importanţă ar avea? Adică, dacă eu nu îmi amintesc cum e într-un loc anume, înseamnă că n-am fost acolo niciodată? Am fost, dar am uitat.
Sunt 2 lumi care au unele lucruri în comun, se reflectă parţial una în cealaltă, dar dacă e să fim cinstiţi, nici când eşti în starea de vis nu-ţi aminteşti totul din starea de veghe. Adică, şi reciproca este valabilă. Eul din vis, construieşte realitatea onirică cu ajutorul a ceea ce-şi aminteşte din "realitatea curentă" dar, aşa cum bine ai subliniat, în vis intervin multe elemente pe care nu le regăseşti în realitate. E vorba despre acele fiinţele şi întâmplările fantastice şi pentru care "învinovăţim" imaginaţia sau fantezia.

Teoria ta e destul de bine susţinută cu dovezile oferite prin şi de artişti.
Cu nebunii... e simplu: un om e considerat nebun atunci când încurcă planurile între ele atât de grav, încât devine un pericol pentru el şi pentru ceilalţi. Altfel, dpadv, toţi suntem mai mult sau mai puţin "nebuni".

Uite, io acum încep să fac pe nebuna, nah!
:))

SOmeONE spunea...

Asa este, exista atat de putini nebuni autentici! Caci artistii nu sunt defel asa, nu sunt nebuni ci doar niste oportunisti, la urma urmei. Acestia au inteles perfect cam cum se invarte lumea si stapanesc secretul de a face nebunia "digerabila". Adica, percep acel hotar subtire dintre "normal" si "folìe" si evita sa il depaseasca. Pot fi considerati la fel de bine "normali care fac pe nebunii", dar si "nebuni care fac pe normalii". :)

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)