-

-

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Momâia

                 
                          
Un arhitect prea tributar matematicii a trasat candva, sec, diagonalele pietii si exact in punctul de intersectie a dispus plasarea statuii. Rareori locuitorii urbei in trecerea lor grabita isi mai ridicau ochii catre figura nu prea expresiva imortalizata in bronz. Cred ca de vina era si soclul, mult prea inalt, aproape dublul statuii insesi - un bloc de beton ordinar, cu muchiile fierastruite de ingheturi. O adevarata binecuvantare a providentei numai pentru batranul vanzator abuziv de seminte care, in arsita verii, profita de umbra generoasa urmand-o credincios in circulara-i peregrinare. Nici macar el nu ar fi stiut sa spuna pe cine reprezinta silueta in postura usor inaturala, cu proportii prost alese. Tablita de alama fusese furata si inlocuita de mai multe ori, astfel ca in final fu montata aproape de marginea superioara a soclului, la o inaltime prea mare pentru a mai fi lizibila. Drept marturie si cronologie a odiseei catre inalturi stateau grupurile de cate patru gauri din beton, pe care nimeni nu se obosise sa le mai astupe. O singura data, un fotograf profesionist facu cateva cadre cu statuia, determinandu-i pe cei cativa prezenti sa isi arunce curiosi privirile catre tinta unui atat de inconsuet gest. De regula putinii turisti, mai toti straini, preferau sa se fotografieze pe fondul fatadei vechii sinagogi aflata pe latura de sud a pietii, singura cladire cat de cat restaurata si lipsita de firme si panouri publicitare. Nici ochiul expert al fotografului-artist nu fusese capturat de reprezentarea viziunii sculptorului si nici de identitatea celui imortalizat. Pur si simplu fusese atras de un contrast "norocos". Reusi sa "ia" cateva imagini sugestive, cu complicitatea luminii specifice orei matinale si a unghiului in care se gasea. Dar principalii artizani al interesantului efect obtinut erau de fapt porumbeii. Acestia, in decursul anilor, isi marcasera desele popasuri pe crestetul statuii, incaruntind-o. Artistul publica fotografiile pe un site strain, de profil, la rubrica "funny", unde se bucurara de o multime de "like". Avu parte de un singur comentariu peiorativ, din partea unuia care se semna cu pseudonimul "Un pensionar indignat" si care bolborosi ceva in legatura cu un "sacrilegiu" si cu o presupusa lipsa de scrupule in atingerea notorietatii. Urmau cateva detalii despre personajul infatisat de catre monumentul respectiv si o retorica la adresa contemporanilor atinsi de catre o "acuta lipsa de valori si recunostinta". Paradoxal, comentariul intrecu de departe postarea prin numarul de "like" incasate, fapt care il determina pe fotograf sa stearga imaginile incriminate si sa isi aleaga in viitor cu mai multa grija si mai putina spontaneitate subiectele.


La cativa ani de la "incident", aceeasi piata anosta, de provincie, se trezi intr-o buna dimineata de Gerar intr-o haina inedita. Cenusiul exasperant al ultimelor zile, in care plouase "mocaneste" si instigator la sinucideri, fusese inlocuit de o sclipitoare si pufoasa rogojina de zapada atat de aderenta, incat se asezase in egala masura fie pe suprafetele orizontale cat si pe cele verticale a oricarei forme, modificand radical geometria colturos-agresiva a locului. Uimiti, primii trecatori matinali se opreau cateva secunde pentru a-si stabili noile repere intre mogaldetele diforme, pana mai ieri atat de familiare. Cei mai ursuzi nu vedeau in asta decat o ulterioara frustrare, de adaugat nemasuratului sir ale celor deja prezente. Altii insa, in special cei foarte tineri, treceau in revista cu incantare, indicandusi-le unul altuia, toate elementele pe care in zilele obisnuite incetasera sa le mai si constientizeze, limitandu-se la a le ocoli in mod mecanic. Iata tomberoanele, seamana acum cu cei sapte pitici! Da, da, iar Alba Ca Zapada nu e nimeni alta decat vechea cutie postala, cocotata pe catalige, ca sa nu ajunga copiii la gura sa, sa o umple de pietre si de bete! Iar parcarea seamana cu un sat de eschimosi! Un barbat nebarbierit si incruntat, grabindu-se catre cine stie ce incert loc de munca, priveste aproape fara sa vrea in directiile indicate si, miracol, rictusul desenat pe fata-i obosita se destinde pentru cateva secunde. "Eh, copiii", mormaie doar pentru el, "dar stalpii? Nu seamana ei cu niste cocostarci carora le-a crescut pe neasteptate barba?" Acum rade de-a dreptul si parca drumul nu i se mai pare atat de neplacut.
Catre seara, intorcandu-se catre casa, aproape ca regreta picioarele ude de asta dimineata. Acum paseste, fara efort, pe o alee umeda flancata de gramezi de zapada murdara. Satul eschimosilor a disparut si in locul sau se afla, inghesuite, aceleasi masini de totdeauna. Alba Ca Zapada a imbatranit, nu mai este decat o zgripturoaica rosie, slaba, plina de zgarieturi adanci, ranjind din fanta-i neagra, fara dinti, la adresa piticilor care au mai crescut de-o schioapa de pungi, cartoane si peturi labartate. Un om de zapada a fost transat in doua de lama unui utilaj care a redesenat scuarul, jumatatea intacta este tinuta in picioare de inutila pancarta "Nu calcati iarba; Nu rupeti florile!". Privita de sus, piata pare acum o tabla de sah desenata de cineva fara simt armonic, cu prea multe patrate cenusiu-umede in raport cu cele albe. Un tanar isi distreaza iubita lovind puternic cu piciorul stalpii inalti si subtiri, iar fata, prefacut indignata dar chicotind, se fereste in ultimul moment de livreaua cazatoare a fostilor cocori. A mai ramas putin, foarte putin intact din magia diminetii. Se afla acolo unde, un arhitect prea tributar matematicii, a hotarat sa aseze o statuie, a cuiva important, al carui nume si merite si le mai amintesc putini, dar se bucura de solidarietatea celor ce le-au uitat sau nu le-au stiut vreodata. Exact la intersectia diagonalelor pietii, pe soclul sau inalt, de beton zgrunturos, se afla o imensa momaie alba. Nimeni nu si-a amintit sa o curete de zapada groasa, poate nici nu a observat-o nimeni. Doar un sugubat anonim care, cine stie cum, poate cu un bat lung, a gravat, acolo unde ar fi trebuit sa fie capul, doua puncte si, ceva mai jos, o larga linie curba. Cine stie daca uriasa fantoma alba, zambitoare, va fi fotografiata de cineva. De "funny", e "funny".
                 
            

2 comentarii:

Scorchfield spunea...

Fain!

SOmeONE spunea...

Multumesc, Scorchfield! :)

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)