-

-

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Virtual (6)

Femeia era imbracata sumar, camasa de noapte din dantela fina parea croita mai degraba sa sublinieze decat sa acopere formele armonioase ale trupului tanar, blocat acum intr-o pozitie nefireasca. Doar sucul de fructe din paharele inalte, simple, pe care le tinea in ambele maini, unduind nervos trada natura insufletita a celei ce ar fi putut fi luata drept o frumoasa statuie greaca, o reprezentare magnifica a profundei uluinte. Incet, incet, ca intr-un exercitiu de mimica, ochii, pana atunci mari si rotunzi de uimire, prinsera a se ingusta pana a deveni doua fante taioase care se miscau cu repeziciune si masurau in detaliu silueta intrusei ce parea, la randul sau, un stop-cadru a celei mai totale surprize. Doua sageti suieratoare se desprinsera simultan de pe buzele fiecareia si se ciocnira sec, undeva la jumatatea celor trei metri ce le despartea:
"Cine esti TU?!!!"
Si de o parte si de cealalta, ca intr-un dans sincron, urma aceeasi miscare, picioare usor departate, sumetirea bustului si inaltarea mandra a capului. Priviri sfidatoare. Un curent sideral umplu brusc intimitatea calduta a micului apartament, tensiunea era practic palpabila.
"TU sa-mi spui!" fu mai rapida Giulia.
"Nu, spune-mi tu, draguta, neglijezi un mic amanunt, aceasta este casa MEA!"
"Casa TA?!"  Uluirea isi relua locul pe chipul sau iar umerii se aplecara imperceptibil, fara insa a abandona pozitia defensiva.
In acel moment, prin usa intredeschisa a dormitorului se auzi un glas barbatesc, somnoros:
"Iubire, ce faci acolo? Vino, ai sa racesti! Si eu la fel..."
Tresarira amandoua, dar niciuna nu isi schimba pozitia.
"Doua secunde, motanel, vin imediat."
La cuvantul "motanel" ochii femeii devenisera feroce, plimbandu-se cu inteles dinspre directia vocii spre silueta Giuliei. Aceasta insa, parea brusc mult mai relaxata, fapt ce provoca o oarecare neliniste adversarei sale. Reusi insa sa isi pastreze tonul taios atunci cand spuse:
"Astept, inca, un raspuns!"
Giulia schita un suras jenat, alura corpului sau se schimbase radical, mainile sale nervoase framantau inconstient un capat al esarfei pe care nu apucase sa o azvarle in urma mantoului.
"Mi-e teama ca suntem in mijlocul unui mare echivoc..."
"Desigur, cum de nu... un echivoc al naibii de mare!" veni replica ironica a celeilalte. "Abia astept sa fie clarificat!"
Desi inca incordata, lasase paharele pe tablia micului bar si isi incrucisase mainile pe piept, ostentativ. Dupa o secunda de gandire, fara a o slabi din priviri pe Giulia, facu cativa pasi si inchise fara zgomot usa dormitorului. Cand se intoarse la locul sau, aprinse si un lampadar cu picior al carui lumina desi nu prea puternica, scurta umbrele provocate de lampa de veghe a antreului. In picioare, sprijinita cu spatele de bar, facu un scurt semn cu barbia catre divanul putin ravasit:
"Te rog!"
Dupa o scurta sovaiala, Giulia se conforma. Se aseza timid, pe marginea cea mai indepartata, cu picioarele stranse si cu mainile in poala, jucandu-se inca inconstient cu esarfa. Observa ca cealalta femeie nu se aseza la randu-i, mentinand voit acea pozitie care o punea in postura de superioritate, dar ii concese aceasta mica victorie, din ce in ce mai convinsa de propria-i vinovatie. Ii sustinu totusi cu seninatate privirea grea, incarcata de intrebari si prezumtii.
"Ascult."  rosti aceasta de la inaltimea situatiei.
"Stiu ca pare absurd... dar cred ca este vorba de o greseala. O greseala de-a mea..." se grabi sa completeze, taind replica de pe buzele celeilalte. "Cred ca, pur si simplu, am gresit usa apartamentului... pe cat de incredibila poate sa para ca si scuza. Stii... aaa, stiti, e pentru prima data cand vin aici" continua incurajata de licarul de disponibilitate intrezarit in ochii amfitrioanei, "mai mult ca sigur nu am inteles bine indicatiile iar aceasta incredibila coincidenta a cheii care se potriveste a facut restul... inteleg perfect si imi cer mii de scuze, sunt atat de jenata incat nici nu mai stiu ce sa spun..."
"Hmmm, facu cealalta, dap, cheia ar putea fi o explicatie... Ar putea fi. As reusi sa cred fara rezerve, pana la urma e vina noastra ca, in doua luni de cand ne-am mutat, nu ne-am invrednicit sa schimbam broasca usii. De fapt, vina administratorului care tine mortis ca toate usile exterioare ale apartamentelor sa fie riguros identice si a smecherului aluia de mosneag, lacatusul, care profita de faptul ca acest tip de incuietoare nu se mai fabrica de multi ani... o lungeste ca sa poata sa ceara cat mai multi bani! Da, da, ar putea fi..."
Giulia o privi cu speranta, desi rationamentul acela, relevant pe o parte, complica propria sa realitate, nascand o gramada de temeri si intrebari. Ceea ce urma insa, repuse situatia in straiele echivocului:
"Spuneam, ar putea fi cea mai logica explicatie. DACA nu ar fi acel mic, marunt, insignificant amanunt: in seara aceasta, intamplarea face ca eu sa nu fi trebuit sa fiu acasa! Ci undeva la cateva sute de kilometri departare, la un simpozion la care, teribila coincidenta, desi de regula e total impotriva acestor 'pierderi de timp', dumnealui, motanelul, a insistat calduros ca eu sa particip! Si unde m-as fi aflat fara greseala, daca nu ar fi intervenit aceasta blestemata, sau poate providentiala, greva a transporturilor aeriene!"
Inceputul de zambet timid al Giuliei se stinse ca sub actiunea unui dus rece. Insa, in ciuda situatiei deosebit de jenante, nu putu sa nu remarce finul simt al umorului, unit impecabilului rationament maigretian al "adversarei" sale. Paradoxal, mintea sa incepu sa se relaxeze, absurditatea momentului tragi-comic trecu in plan secund si se surprinse invadata de o bucurie imensa, pentru ca tot ceea ce auzea ii indeparta din ce in ce mai mult monstruoasa banuiala nascuta la inceputul acestui episod neasteptat. Pentru ea era totul destul de clar de acum, mai ramaneau de elucidat doar cateva mici amanunte. Si, desigur, de convins aceasta frustrata sotie ca totul este fructul unei serii de coincidente nefericite! Privi din nou, fara teama, in ochii interlocutoarei sale:
"Va inteleg perfect suspiciunea."
"Ah, cu adevarat?! Asta ar trebui sa ma consoleze?"
Sarcasmul era evident, iar ochii prinsesera sa arunce din nou sageti rele.
"Daca m-ati lasa sa va explic, poate ca ati fi de acord cu mine, veti vedea ca totul se poate explica, mai putin seria de coincidente..."
Neincrezatoare, femeia ii facu, totusi, semn sa continue. Surasul inghetat de pe buze nu parea sa promita insa prea multi sorti de izbanda pledoariei Giuliei. Aceasta, dupa un scurt moment de concentrare interioara, incepu cu o intrebare:
"Aminteati ceva despre o recenta mutare, in ce fel ati obtinut acest apartament?"
"O intrebare destul de nepotrivita, daca nu chiar impertinenta..."
"Nu, va rog sa nu va suparati, poate sa para astfel, dar are doar scopul sa ne ajute in clarificarea echivocului."
"Bine, sa zicem ca stau la joc... ei bine, apartamentul l-am obtinut la o licitatie publica, organizata de catre Fisc. Se pare ca vechiul proprietar, in afara faptului ca era plin de datorii, ar mai fi si disparut de o buna bucata de vreme. Dar nu vad legatura..."
"Ajung imediat... Stiti cumva numele acestui proprietar? V-a fost adus la cunostinta, in momentul vanzarii?"
"Desigur, fiind la mijloc o decizie judecatoreasca, cred ca nici nu se putea altfel si chiar de nu ar fi fost asa, se putea afla foarte usor la biroul cadastral..."
"Deci cunoasteti acel nume? E cumva Armand Legren?"
"Da, acesta este numele, dar asta nu demonstreaza nimic, nu crezi? "Motanelul" nu este deloc stupid, banuiesc ca a elaborat un plan B, in eventualitatea unei surprize precum cea de fata."
"Ceea ce nu ar exclude faptul ca, stiind ca urmeaza sa primeasca o "vizita", in conditiile unei situatii complet schimbate, ar trebui sa stea ca pe ace, la aceasta ora. Ba chiar sa fi incercat prin orice mijloace sa anuleze cumva. In schimb, pare ca a decis sa isi continue somnul, lasand destinul sa aiba grija de el... Ceea ce n-ar fi o miscare tocmai de asteptat din partea unui om asa cum il descrieti."
"Marturisesc ca asta este punctul care ma intriga cel mai mult. Ar insemna sa fi tinut ascuns extraordinar de bine talentul sau actoricesc, in toti acesti ani. Desi, as fi putut sa jur ca ii lipsea cu desavarsire, fiind un minunat instrument de "control" pentru mine, intre femei vorbind... Nu ar fi o prea buna reclama intuitiei mele, in care am avut mereu o mare incredere, practic netradandu-ma niciodata."
"Cred ca nu a facut-o nici in acest caz. Pentru ca eu si cu sotul dumneavoastra nici macar nu ne cunoastem. Mai mult, este pentru prima data cand pun piciorul in acest oras. Desi relatia noastra nu este noua, din motive obiective, eu si Armand nu ne-am intalnit niciodata la el acasa. Pot insa sa descriu cu lux de amanunte cum era mobilat apartamentul atunci cand el locuia aici: fara sa fie luxos, nu ii lipsea nimic, era mai degraba functional si oarecum sobru. Vad ca ati astupat semineul... draperiile erau albastre, grele, in coltul acela era o vitrina din lemn pretios, foarte veche, continea doua manuscrise antice si cateva cristale de stanca, neprelucrate, insa foarte similare unor figurine create de mana omului... Podeaua era veche si scartaia, observ ca ati inlocuit-o cu acest frumos parchet. Acolo era o pendula care nu mai functiona de multi ani, o amintire de familie, iar pe pereti erau multe tablouri cu rame masive, infatisand toate, peisaje sureale, in culori calde... Lampa din antreu este aceeasi iar in dormitor..."

"Cred ca este suficient." fu intrerupta de vocea femeii, acum masurata si nemaipastrand niciun semn din iritarea de mai inainte. " Cu exceptia manuscriselor si a cristalelor, ale caror urme se vedeau, totusi, in praful gros, totul este asa cum l-ai descris. Am cumparat apartamentul asa cum se gasea, cu toate mobilele si restul lucrurilor. Cred ca cei care au evaluat valoarea lor au decis ca i-ar costa mai mult sa le stocheze undeva, asa ca le-au lasat inauntru. Gusturile noastre fiind mai inclinate spre modern, am decis ca, provizoriu, sa inghesuim totul in boxa de la subsol, urmand sa decidem soarta lor mai tarziu."
"Sa inteleg ca ma credeti, in sfarsit?"
"Mai mult decat atat, te compatimesc sincer! Nu ar fi fost indeajuns de dureroasa vestea disparitiei prietenului tau, a trebuit sa mai suporti si tot acest proces... Ma simt oribil!"
"Nu, nu aveti de ce, eu sunt cea care v-am invadat intimitatea si, in locul dumneavoastra, probabil ca as fi reactionat mult mai agresiv... Va multumesc!"
"Nu ai pentru ce si, apropo, eu sunt Luisa, renunta la pronumele asta de politete care ma face sa ma simt batrana. Imi pare ca avem cam aceeasi varsta."
"De acord, eu sunt Giulia."
Isi stransera mainile zambitoare, ca si cum abia s-ar fi intalnit, in cea mai banala circumstanta. Apoi Luisa ii oferi unul dintre cele doua pahare si se aseza langa ea, pe divan, privind-o cercetator, dar fara acea neincredere de mai devreme.
"Acum, ca am facut pace, va trebui sa imi spui povestea de la capat, pana nu mor de curiozitate!"
Rasera amandoua eliberandu-se de incordarea istovitoare de pana atunci, glasurile lor continuara sa se intretaie pana tarziu in noapte, facandu-l din cand in cand pe barbatul ce dormea alaturi sa mormaie nemultumit, fara insa a se trezi...
              
                


14 comentarii:

Oana Marginean spunea...

Ai putea scrie o carte, stii?
Da... am inteles... sunt niste incercari, niste idei...
Dar ai putea!

"Motanelul" m-a amuzat teribil! :)))

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
Oana are dreptate... Cu mențiunea că ai putea să scrii multe cărți excelente... Ți-am zis-o de multă vreme... Stăpânești perfect toate registrele limbii...
Abia aștept să citesc primul tău volum.

Maria spunea...

Si pe mine m-ai convins in cateva randuri ca ai putea.
:)

SOmeONE spunea...

Dragi prieteni, va multumesc pentru incurajari! Pe prima pagina a primului meu volum, va fi, fara dubiu, o dedicatie voua adresata. :)

Ryanna spunea...

si eu,si eu....subscriu 100% celor din acest comentariu,iar Serban a punctat foarte bine..intr-adevar poti sa lansezi mai multe carti..esti un veritabil scriitor..
p.s.acum,poate ma treci si pe mine pe la coada listei cu dedicatii[macar asa sa-mi vad si eu numele scris pe o carte:)]..desigur am glumit,Sorin..tot ce spun este sincer si din tot sufletul;imi place tot ce scrii..

happyendstory spunea...

Eşti un autor talentat dar nemilos, bag eu de seamă.
:))))))))
Biata Giulia! Dacă şi-ar citi povestea, de orice s-ar putea plânge, mai puţin de lipsa întâmplărilor dure şi pline de suspans la care o supui prin acest scenariu sinuos, lipsit de menajamente.
:)

Ryanna spunea...

evident, vreau cat mai curand continuarea!:)...
..

SOmeONE spunea...

Ryanna, sigur ca am sa te trec... dupa ce ai sa depasesti cota de 100 de comentarii favorabile! :))))
Asa functioneaza! (Glumesc si eu, evident) Multumesc! :)

Iris, multumesc si tie! Pentru "nemilos"!! :)))
Inca nu ai vazut nimic... :))

Ryanna spunea...

sa stii ca deja m-am incadrat in conditie:))...am doua comentarii inainte de acesta,si dupa cum scria cineva pe un blog,intr-o insemnare despre o intreaga "filosofie matematica a nematematicii",solutia este simpla,adica;1+1=infinit[bine dupa ce prezinta mai multe metode,dar eu am tinut-o minte doar pe cea care imi convine:)]...deci am si depasit recordul fata de cele 100de comentarii ce ar trebui sa le las..prin urmare m-am lipit!:)))))..

SOmeONE spunea...

Bine, ridic stegul alb!!
Dar sa stii, nu e cinstit sa folosesti argumente atat de distrugatoare, precum matematica. :)))

hera mariana spunea...

Tot mai interesant si atractiv pentru o cititoare ca mine...

happyendstory spunea...

Păi, So', cu tot respectul, dar... biata Giulia!
:(

SOmeONE spunea...

Mariana: :)

Iris: :P :)

happyendstory spunea...

:)))))))))
Bine că ":P"!
Ce, io nu pot să ":P"?
Poftim: :P !
:))))))))))

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)