-

-

luni, 18 ianuarie 2010

Cusca fara zavoare

                                     
                                              
Se afirma despre OM ca este un "animal social". Acestei caracteristici ii datoreaza, in mare parte, uluitorul sau progres, fara precedent in istoria vreunei specii cunoscute. Comunitatile umane au evoluat continuu, ajungandu-se de la cei cativa indivizi care imparteau aceeasi pestera, la multe milioane, inghesuiti in perimetre inverosimil de aglomerate: marile metropole. Magnete irezistibile, promitatoare de viata comoda, taram al tuturor posibilitatilor, ideal de existenta. Desigur, sunt poluate si haotice, dar asta este un tribut necesar, progresul are exigentele sale. Apoi, n-o fi dracul chiar atat de negru, altminteri cum se face ca populatia lor continua sa creasca de la o zi la alta? Si ce este un pic de fum inhalat in comparatie cu rutina oraselului natal unde, iesind in strada, parohul se uita chioras la tine pentru ca stie ca ai saltat slujba de duminica, matusile de pe banca din fata unei porti nu te scapa din priviri, susotind frenetic despre ultimul tau flirt amoros, esti nevoit sa saluti pana si sperietoarea de paie din gradina lui nea' Tachita, postasul, iar bacanul gras si insolent te priveste cu suspiciune cand te prezinti la tejghea cu cosul mai plin ca de obicei? In metropola, daca iti vine pe chelie, faci foamea o saptamana, dar iti tragi un costum de blugi plin de efigii, iesi la plimbare si toata lumea va vedea in tine un tip trendy, sigur de sine, nu pe baiatul lui Ghita geamgiul, cel cu o casa de copii, care s-a gasit sa faca pe fudulul... Dar strazile pline de gropi, dar autobuzul care vesnic intarzie si pe cei cativa "prieteni" limitati si deja cu tabieturi de pensionari? Pe astea nu le pui la socoteala?

Daaa, putin fum nu poate sa acopere diferenta... Slujba-i slujba si plata-i buna, chiar daca iti ocupa mai toata ziua, cariera e fundamentala, in plus, cobori din bloc si gasesti o suta de magazine, ai net si televiziune prin cablu, dai un telefon si pizza sau mancarea aia in cutiute simpatice, de se mananca cu betisoare, iti soseste la usa si cate altele... Poti cere mai mult de la viata? Cei doi-trei vecini cu care te cunosti din intamplare, de cand s-a spart teava de la baie si au venit la usa sa te atentioneze civilizat ca le-ai flescait tavanele si cu care ai ramas in relatii bune dupa ce asigurarea i-a despagubit copios, nu sunt invadenti, "buna-ziua", "buna ziua", "cam frigulet astazi, nu?", "iar n-a reparat administratorul usa de la casa scarii". Dupa cum te imbraci si dupa masina din parcare, presupun, probabil, ca esti antreprenor sau director pe undeva. Intelegi asta din privirile lor vag invidioase. Dar asta e un semn clar de respect la care nu ai renunta doar pentru a bea o bere impreuna si a-i cunoaste mai bine, fiind nevoit sa te deconspiri. E adevarat ca vreunul ar putea sa iti devina chiar prieten, dar asta ar comporta prea multe complicatii, obligatii si parca nu iti vine sa sacrifici asa usor putinul timp liber. Iti ajung traditionalele seri de vineri, in compania colegilor de munca, oarecum obligatorii si carora cu greu te sustragi, uneori.

Ok, trecuta euforia primilor ani, poti admite ca, in fond, viata in metropola si-a mai pierdut din acea tenta idealistica de la inceput. Nu ca regreti babele barfitoare, cu memorie de elefant si priviri pe baza de raze X, sau duminicile in care te plictiseai. Poate prietenii, asa limitati cum erau, dar fara intentii ascunse, poate harmalaia vesela din casa parinteasca, simpla dar decenta, poate conversatiile cu cunoscutii, lejere, fara neologisme, in autobuzul hodorogit si nepunctual, dar pe care il simteai cumva ca pe o proprietate... De-a dreptul primitiv, daca ar fi sa-l compari cu metroul impetuos cu care faci naveta zilnic, acum. Monument al tehnologiei moderne, scaune si bare ergonomice, harta traseului digitala, cu led- uri frumos colorate, aer conditionat, lume civilizata si discreta... Chiar asa, poate putin cam prea discreta. La inceput, era fascinanta calatoria cu metroul, fet(z)e noi, niciodata aceleasi. Ce placere ca rezemat intr-un colt, sa studiezi cate un chip, sa incerci sa ghicesti povestea posesorului sau. Iata, acesta cu castile pe urechi, probabil e un student, dezinvolt si flegmatic.Sau cel de pe scaun, care picoteste, se vede de la o posta ca a iesit din tura de noapte, probabil se duce sa doarma cateva ore in patul sau, in vreo mansarda cu grinzi crapate, dar garnisita de tehnologie. Uite si o batranica care a refuzat mandra locul oferit de o femeie mai tanara si sta dreapta, eleganta si cocheta, in ciuda varstei pe care o are, dar din care arata cu siguranta mai putin. Expresia ei e pur si simplu fascinanta. Ops, se pare ca te-a surprins fixand-o! Da, da, iata ca incepe sa te masoare banuitor. La fel si tipul care credeai ca motaie... Studentul iti adreseaza de-a dreptul un gest intrebator! Uff, ce jena! Zambesti stingherit si privesti in intunericul punct si linie de pe fereastra. Iti da o usoara senzatie de ameteala, asa ca iti intorci privirile in vagon, tintind catre podea. In treacat insa, constati ca batranica inca te priveste, cu suspiciune. Te joci cu un nasture, dar degeaba, simti ca esti observat insistent. "Victimele" tale au renuntat, acum e randul femeii intre doua varste, simpatica, care sta in fata ta, aproape va atingeti. Ii surazi, fara nici o intentie. Expresia ii devine dura si se deplaseaza mai catre usa, intorcandu-se cu spatele. Hmm, oare aerul conditionat nu functioneaza? Ba se pare ca da. Totusi, ti-e mai cald ca in alte dimineti....

Ehee, orice inceput e greu, mai comiti si gafe. Acum, in acelasi metrou, la distanta de timp de atunci, zambesti... Fara frica de a fi suspectat de ceva, ai invatat sa iti porti alibiul mereu in buzunar. Acum odihneste in poala, deschis la o pagina la intamplare: e o carte. Nu prea iti vine sa citesti si chiar nu citesti, dar privirea nu se misca de pe slovele tiparite prost. Nu e o carte, e un scut. Te apara de gafe si de privirile altora. Ce sa vada? Borul palariei? In plus, de cand metropola a mai imbunatatit o zamislire de-a sa mai veche, din urechi atarna si firele IPhon - ului si merg sa se piarda undeva in reverele hainei. Aparatul in sine, l-ai uitat ieri la birou. Dar castile le porti, oricum. O completare a scutului personal. Cersetorului care se tanguie vehement trecand pe intervalul din mijlocul vagonului, nu vei fi nevoit sa ii sustii privirea atunci cand ii faci semn sa te lase in pace. Va trece fara sa insiste. Desi pare ca apartine altei lumi, pricepe codurile moderne...
                          
                       

31 comentarii:

tzugulea spunea...

Superlativul metropolei!
Frumos!
Imi place!
Ce-as mai putea adauga?
Poate o privire complice in plus adaugata acestui tablou.

DaenIris spunea...

"esti nevoit sa saluti pana si sperietoarea de paie din gradina lui nea' Tachita, postasul"

Hihihihi, asta a fost teribil de amuzanta! :D

Mda, cam asa facem toti. Stii cum e, parca cel mai bun prieten tot tu iti ramai. Cel mai comod, cel mai putin plictisitor sau stresant. Toata aceasta izolare in mijlocul civilizatiei se datoreaza lipsei de empatie si egoismului omului actual. Fiindca, vezi tu, daca am simti cand un om are nevoie de liniste, sau cand doreste prezenta dezinteresata a unui prieten, ne-ar fi tare simplu sa ne apropiem de celalalt, fara sa dam cu bata-n balta. Dar asa suntem de centrati pe noi insine si asa de putin ne pasa de ceilalti, incat mai mereu o sfeclim in relatii si atunci preferam sa ne izolam.

Si eu sunt la fel.

SOmeONE spunea...

Tzugulea, te salut, m-ai surprins, sa stii. Chiar nici o parere contrarie?! :))
Ma bucur ca ti-a placut. :)

SOmeONE spunea...

Iris, ce sa facem, mai luam in tarbaca necazul... Ai subliniat bine, izolarea in mijlocul multimii este un paradox, dar, din pacate, este tot mai acuta intr-o lume prea dinamica chiar si pentru cei mai buni alergatori...
Asa ca nu esti deloc o exceptie, esti in "tovarasie" buna. :)

scolareii spunea...

Mi-a placut! Am lecturat cu placere, cu destindere, cu un zambet in coltul gurii, dar si cu o oarecare tristete in suflet...
SI MIE mi-e dor de viata satului, de locul copilarie mele, la care acum nu mai am acces...ca au vadut casa bunicilor asta vara.
Dar viata in metropola merge inainte! Iar eu trebuie sa o ajung din urma :)

Oana Marginean spunea...

Tocmai am terminat o a doua lectura a articolului. Interesanta comparatie si mai ales, captivanta descriere! Promit sa nu folosesc IPhon-ul pe strada ori in mijloacele de transport in comun si promit sa ma comport frumos cu cersetorii! :)

hera mariana spunea...

Te-am citit, dar am fost aglomerata azi si nu ti-am scris.:)
Imi place articolul tau, te citesc printre rinduri, si imi trece prin minte ca ti-e dor de acasa.:)

SOmeONE spunea...

Va multumesc tuturor pentru aprecieri. :)
Alina, nu ramane in urma, cci e greu sa mentii deja ritmul, darmite sa mai trebuiasca sa si recuperezi...
Oana,sper ca a doua lectura a fost din placere si nu din vina mea ca m-am exprimat ambiguu. :)) Da, e indicat sa te comporti frumos cu cersetorii, chiar daca nu mereu le poti oferi cate ceva.
Mariana cea aglomerata... :))) Da, mi-e chiar foarte dor de casa, desi nici acolo peisajul nu e prea bucolic. :)

Administrator spunea...

Eiii, da ! Asa DA ! :)))
Ai uitat insa sa creionezi trendul metropolitan de redimensionare a inteligentei neaose.

SOmeONE spunea...

Maria, ma bucur sa te "vad"! :) Nu, nu am uitat, dar mai trebuie sa mai iau si cate o pauza, nu? :))

Administrator spunea...

Deci te bucuri. Sa insemne asta ca mi-am castigat dreptul de a te privi in metrou ? :)))
O binemeritata pauza. :)
Cand ne vorbesti despre smecheria metropolitana ?

SOmeONE spunea...

Dreptul? Bine ca n-ai spus privilegiul!! :) Aveai dubii?
Despre smecheria metropolitana, ma tem ca ar trebui sa scriu un roman sau chiar o trilogie... Dar promit sa incerc. :)

Administrator spunea...

Uitasem de conditia ta de inger. :)

Unii au dubii, altii texte ... :)

Trilogie ? Bine, SOfoCLE ! :)

Liviu Drugă spunea...

Eu nu citesc in metrou.
Poate si pentru ca il folosesc destul de rar - si nu o spun cu superioritate. Dar cand o fac, ma bucur ca am ocazia sa ii studiez pe cei din jur. O fac cu decenta si blanda curiozitate. Uneori imi amintesc de zilele in care, ca un provincial ce eram, ma entuziasmam de experienta calatoriei subterane.

Apoi a venit curiozitatea pentru cei care se scufundau alaturi de mine in tehnologia din pamant. De atunci, mai exact din studentie, mi-a ramas aceasta "pasiune" de a-i cerceta pe calatorii cu metroul.

Cum ziceam, eu nu citesc in metrou. :)

SOmeONE spunea...

Liviu, bun sosit! :)
Se pare ca avem acelasi "viciu", si eu profit de rarele dati cand folosesc metroul, pentru a studia expresii si aluri. Din pacate, ne salbaticim pe zi ce trece si nu mai ne privim in fata, ba chiar acest obicei a ajuns sa fie considerat o mare impolitete, daca nu chiar o perversiune...

tzugulea spunea...

Bun regasit!
:)

"Din pacate, ne salbaticim pe zi ce trece si nu mai ne privim in fata, ba chiar acest obicei a ajuns sa fie considerat o mare impolitete, daca nu chiar o perversiune..." spui tu, iar eu as adauga inca un aspect: si cand indraznesti sa imparti cate un zambet frumos, senin, ai uneori parte de priviri suspicioase, crancene pana la ... "ucigatoare"!

Insa castigul cel mare este cand zambetului tau i se alatura si alte zambete.

Oare care sunt cauzele acestei "salbaticiri"?

Dan Ioanitescu spunea...

Socializare mai mult decat conventionala. Iesi pe strada.... Socializezi din priviri... Te-am vazut, m-ai vazut... Te salut, ma saluti, putem sa nici nu discutam ca totuna-i. Alienare. Victorii clandestine.
Foarte frumos scrii.

Hai ca pana la urma tot mai bine e pe net. :)

Liviu Drugă spunea...

Someone, sa stii ca, nu de putine ori, cu cat le pare mai nepoliticoasa privirea mea, cu atat imi da mie mai multa apa la moara perversiunii. :)) Suntem in spatiu public, in consecinta, ma expun la fel ca ei. Sunt si ei o carte care poate fi "citita" (ca sa nu uitam de unde a pornit discutia)

Şerban Tomşa spunea...

Dragul meu Sorin,
scrii splendid, într-un stil cu o amprentă puternică, probând şi un indiscutabil talent literar. Ideile nu sunt expuse sec, ci sugerate cu ajutorul unor scene şi personaje, într-o retorică minunată. Mă simt mai bun şi aproape fericit când citesc rândurile tale. Am indubitabila revelaţie a descoperirii unui mare om. Te îmbraţişez.

SOmeONE spunea...

Radu, in mare, am incercat sa ating cauzele salbaticirii in post. Dar e doar partea vizibila a icebergului, restul poate ca etreaba de sociolog cu pregatire foarte serioasa.
Sunt perfect de acord in ceea ce priveste castigul. :)

SOmeONE spunea...

Dan, iti multumesc, a cata oara?... :)
Net- ul e un refugiu, oarecum nefiresc...

SOmeONE spunea...

Liviu, e chestiune si de "tupeu". Da, ideea era tocmai aceea de chipuri in loc de "banala" carte sau ziar. Nu spun ca am renuntat, doar ca o fac mai "subtil", la urma urmei, trebuie sa ne conformam "moravurilor", mai corect spus sa ne camuflam. In caz contrar, pedeapsa e o eticheta mare si grea... :)

SOmeONE spunea...

Ultimul, dar nicidecum cel din urma, Serban... Aprecierile tale ma onoreaza. Venind in acelasi timp si din partea Scriitorului si a Omului, au dubla valoare. Desi cred ca ai exagerat putin, din cauza celei de-a doua calitati...
Multumesc si sper ca intr-o zi sa putem sa ne intalnim la o sueta... literara. :)

Ramona spunea...

Intr-adevar, ai surprins minunat tabloul realitatii, atat in metropola, cat si in provincie, cum bine au subliniat ceilalti comentatori.
Am impresia ca ne cautam diverse refugii in situatiile mentionate de tine din teama de a nu ne citi reciproc gandurile...

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
aş fi foarte bucuros să ne putem întâlni într-o bună zi.

SOmeONE spunea...

Ramona, cu putina intarziere... multumesc pentru vizita. :)
"Teama de a nu ne citi reciproc gandurile", poti sa o ridici la gradul de certitudine, nu este o impresie...

hera mariana spunea...

Ce mai faci?
Nu te-am mai zarit...:)

Administrator spunea...

A fost rapit !
N-ar fi trebuit sa scrie despre UFO. Riscurile sunt mari. Devine din ce in ce mai clar !

SOmeONE spunea...

Dragele mele prietene, va multumesc pentru preocuparea voastra in legatura cu soarta subsemnatului. :)
Am fost rapit de fenomene mult mai prozaice si sunt aproape nevatamat... :)

Dan Ioanitescu spunea...

Offtopic,
Iarta-ma Sorine!
L-am rugat pe Feri sa scoata toate comentariile de la "cel mai mic copil".
Ideea ta a fost excelenta. Am dres busuiocul.
Multumesc pentru idee si pentru intelegere.

SOmeONE spunea...

Am priceput cand am vazut ca ai sters finalul. Cred totusi ca s-a cam dus efectul... :)

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)