-

-

duminică, 17 aprilie 2011

Democratia falica

Nu sunt, totusi, chiar atat de indepartate acele vremuri in care cea mai teribila injuratura pe care puteai sa o auzi intr-un film romanesc era "Pastele ma'sii!". In rest, cate un "Ce mama naibii, mai tovarasi!", "Idiotule!" sau "Imbecili!", dar si acestea folosite extrem de moderat. Adevarate licente, ingaduite cu zgarcenie doar in cinematografie si beletristica. Nu stiu cat era propagandà socialistà in aceasta incercare de a zugravi o societate ideala, cel putin din punct de vedere lingvistic si moral si cat era, totusi, o incercare de a corija moravurile nationale. Stiu doar ca cenzura este un instrument reprobabil. Mai mult decat atat, functioneaza ca un veritabil bumerang. Tot ceea ce este interzis in mod expres sfarseste prin a atata si mai mult curiozitatea si poftele muritorului, in multe cazuri devenind o adevarata obsesie. Dar eu as fi ingaduitor cu responsabilii culturii nationale din acea perioada. In definitiv, Dumnezeu a facut aceeasi greseala, demult, in zorii Civilizatiei, nereusind sa anticipeze reactia a doar doua persoane, daramite a douazeci si doua de milioane, cu sarpe sau fara sarpe, ca tot acolo se ajungea mai devreme sau mai tarziu...

Oricum, comparatia este usor deplasata chiar si numai pentru faptul ca Dumnezeu s-a limitat la a se mania teribil si, spre deosebire de metodele posteriorilor sai "inlocuitori", celor doi pacatosi le-a pus fructul muscat in brate si... le-a daruit libertatea. Sa se sature de ea! Nu tu sedinte de demascare, nu marginalizare, nu canalul Dunare-Marea Neagra. Si a facut bine, dar pana la un punct. Caci, desi era Dumnezeu, se vede ca isi cunostea destul de putin creaturile. Si nu ma refer numai la Adam si la consoarta. Daca ar fi fost dupa mintea lor, pun pariu ca dupa trei zile s-ar fi prezentat spasiti la usa Edenului, eventual cu Eva putin deselata si cu un ochi tumefiat, fara mar dar cu un desen reprezentandu-l indicat cu o sageata rosie la capatul careia ar fi fost scris "Cahh, caca!". Nu, Dumnezeu a gresit in privinta sarpelui. Ce se astepta? Dupa ce faci un fruct asa de frumos si rosu pe care il asezi la indemana copiilor atentionandu-i doar verbal (!) ca e prohibit, in compania cui ii lasi?! A sarpelui, pe post de catalizator! Apoi ce faci? Ii fugaresti, tot pe ei, afara din casa, in fundurile goale si nu retii, macar, sarpele?! La ce sa te mai astepti? Dusi au fost...

Revenind la timpuri si locuri mai putin ancestrale, anul de gratie 1989, sub anumite aspecte, pare sa coincida in mod frapant cu nefastul episod din Geneza. Dupa ce au gustat din fructul democratiei, la indemnul unui nu prea bine identificat sarpe, Adamii si Evele mioritice au realizat, pe drept cuvant, ca goliciunea este rusinoasa. Mult mai rusinoasa decat toalele second-hand. Ba chiar si third, four-hand. Asa ca au recurs la acest compromis de moment, urmand ca mai apoi sa se revanseze facand din vesmintele "de firma" o adevarata obsesie. Dar asta este o alta poveste. Multe tabù -uri au cazut in acei ani. Politice, sociale si culturale. Morale... Romanul, se stie, de natura nu este un revolutionar fervent. Asemeni unui vulcan, are perioade mari de calm, uneori chiar si sute de ani. Dar cand erupe, o face in mod radical si daca lucrurile nu se schimba la 180 de grade se cheama ca s-a obosit degeaba. Asemeni vulcanului, parjoleste pantele pe care mai apoi trebuie sa creasca o noua vegetatie, mai luxuregianta si mai diversificata. De pilda, cultura: zicea ala "Pastele masii"? Nu-i bine! Trebuia sa zica "Bagami-as (bip!, bip!, bip!, bip!, bip!, bip!, bip!)"! Traiasca adevarata cinematografie! Nu se paruia nimeni la televizor? (Ce dracu' sa apuce in doua ore de program?!) Nu-i bai, remediem! O suta de vieti sa ai si tot nu ti-ar ajunge sa poti ingurgita tot ce ti se ofera pe "sticla", fara false pudori. Real-life. Si copiii? "Da ce, ei unde traieste? Lasa sa vada, ca si asa tot invata de pe Net..."

Cineva va spune "este legea pietei, o componenta fundamentala a democratiei". Adevarul e ca nici cinematograful si nici televiziunea nu s-au nascut ca si mijloace culturale apriorice. Primul si-a inceput cariera prin balciuri iar al doilea s-a nascut ca sistem informational si propagandistic, ambele facand uz (si) de cultura ca de un ulterior mijloc de a capta atentia unui public cat mai larg. Desi nu li se poate nega aportul destul de important - cateodata - in promovarea unor valori, gasesc ca se fac vinovate in mare masura de superficialitatea si de indiscutabilul declin cultural al societatii post-decembriste. Ar fi multe de spus in privinta acestui fenomen care are cauze mult mai adanci decat cea comerciala. In fond, pentru cine mai are timp si chef pentru a se respecta, ramane mereu la indemana un instrument pe cat de arhaic, pe atat de eficient: literatura. Desi ramura sa asa zis "clasica", confirmata din punct de vedere valoric, este un indiscutabil izvor, nimeni nu se poate considera cu adevarat "citit" daca nu a "gustat" si din literatura contemporana. Ar avea, cu siguranta, o viziune incompleta asupra lumii. Dar este oare literatura contemporana romaneasca daca nu la inaltimea calitatii, macar la inaltimea etica a celei vechi? Sa fi rezistat ea implacabilei tendinte catre comercial si, automat, catre trivializare?

Din nefericire, se pare ca raspunsul e departe de a fi afirmativ... In ziua de azi o carte care nu contine cel putin o data la cinci pagini o scena de alcov descrisa cu cuvinte tari si cu cele mai gretoase, inimaginabile amanunte, probabil ca nici macar nu vine editata. Dialoguri cinice si murdare, socante pe alocuri, sunt folosite drept mijloace artistic-realiste. O carte din care nu ai invatat cel putin o neologica injuratura, maiastru intortocheata, de adaugat infinitei colectii deja prezente in vocabularul romanesc, nu este reusita! Este apogeul voyeuristic al scrisului. Domnilor scriitori, pentru cine va iluzionati ca scrieti? Nu faceti altceva decat sa transpuneti in cuvinte, nici macar mestesugite, fanteziile dumneavoastra sado-masochistice. V-as putea ierta daca ati avea tiraje record, caci as gandi ca o faceti pentru Maria Sa Banul. Dar nu va cumpara nimeni, un film porno e mai ieftin si mai sugestiv. De un singur lucru pot sa va multumesc: ati reusit ceea ce nu a reusit mama in ani si ani de cicaleala si otarare: m-ati lecuit de viciul de a citi in timp ce mananc! Halal...

19 comentarii:

Ryanna Pop spunea...

foarte adevărat ce spui!...de aceea nu "gust" eu filmele şi romanele literaturii româneşti de după revoluţie.....
dar totuşi eu spun că nu ştiu cât aport are în conduita unui om interdicţia,atâta timp cât dacă privim mai atent marja procentuală a celor ce sunt tentaţi să facă exact ce le este interzis,e mai mică decât a celor din urmă...ştim că drogurile şi prostituţia sunt interzise..dar nu toată populaţia se droghează sau se prostituează..eu spun că dacă în caracterul unui om există o genă ce-i dictează să facă sau să vorbească tot ce-i interzis o va face în orice contest..restul sunt "victime" colaterale,care supuşi câştigării faimei sau a banilor fac compromisuri...iar cei care citesc cărţile sau vizionează filmele de acest gen o fac din curiozitate,fără însă a şi le însuşi ca model de viaţă..părerea mea!:)....

SOmeONE spunea...

Ryanna, intr-adevar, efectul cenzurii/interdictiei este unul de suprafata si nu de fond, totusi nu as arunca toata responsabilitatea nici asupra "genei". Sunt de acord ca este incorect sa generalizam, dar nu se poate sa nu remarcam cum proportiile au cote nelinistitoare. Am lasat intentionat deoparte consideratiile asupra trivialitatii omului "de rand" pentru ca vreau sa ma ocup de ea in alta postare. Ideea este ca artistul ar trebui sa fie constient de darul care i-a fost acordat si de responsabilitatea sa - la urma urmei - atunci cand lanseaza o pelicula sau innegreste foaia de hartie, incercand sa ramana, chiar si doar o palma, deasupra marasmului general.

Anonim spunea...

So', ai perfectă dreptate.
Joi mă hotărâsem să fac o postare cu acelaşi subiect. Am abandonat, de lehamite. Literatura română contemporană are gura plină de cărnuri zemuinde şi s-a pricopsit cu un ditamai şancru între amigdale.

E adevărat, autorii pot prezenta şi scene groteşti, orpilante, lucruri urâte etc. E dreptul artei de a oglindi şi frumosul dar şi abjecţia umană. Însă rămân la părerea că dacă eşti scriitor, arta ta constă tocmai în felul în care reuşeşti să foloseşti mijloacele stilistice pentru a le oglindi.
"Să-mi bag..." poa' să scrie oricine. Şi te întreb, literatura unde-i?! Că ăsta se numeşte "reportaj".

Da', vorba ceea, dacă "monseur se scrie, monseur se zice!".
:))))))))

Anonim spunea...

Sau invers!
:)

SOmeONE spunea...

E drept ca autorii sa poata dispune de instrumente variate intre care si scenele mai "horror", exact cat sa poata sa regleze putin contrastul. Insa abuzul, ca si in oricare alta sfera, sfarseste prin a ingretosa. Atmosfera generala din unele carti era cat pe ce sa imi provoace severe depresiuni, inchipuieste-ti efectul pe care il poate avea asupra unui adolescent "neharsit" prin ale vietii...

Oricum, ai "mana grea" si domnia-ta, "sancru intre amigdale" ma va urmari ceva vreme. :))

Anonim spunea...

Da, uneori am "mâna grea". Depinde de cât de tare reuşeşte să mă supere ceva/cineva.
Oricum, bine că n-am dat drumul acelei postări. Am ales să "spumeg" vreo 3 ore continuu, doar în gând.
:)
E adevărat ce spui referitor la un cititor adolescent. Uite, acum îmi amintesc despre unele lecturi ale mele din perioada respectivă şi fac o comparaţie.
De exemplu, Groapa lui Eugen Barbu, Decameronul lui Boccaccio sau romanele despre război ale lui Sven Hassel mi se par contraargumente sustenabile. Dar sunt multe exemple în literatură care atestă că poţi zugrăvi mizeria umană, moartea sau sexualitatea excesivă folosind cu totul alte mijloace decât excesul de "băgă-uri".

Da', ce ştiu eu?!

Anonim spunea...

În schimb, mi se pare interesantă această coincidenţă a reacţiilor noastre. E drept, eu n-am postat, însă domnia ta mi-a oferit ocazia să îmi spun părerea, la momentul oportun. Dar pentru că am "jucat în deplasare", am fost cât se poate de blândă. Să fii sigur de asta.
:)))))))))

SOmeONE spunea...

Empatie. Sau, poate suntem doar paranoici irecuperabili care nu inteleg trendul in arta. Caci daca drumul spre Iad e pavat cu intentii bune, reciproca ar fi ca cel spre Paradis este asternut cu straturi suprapuse de intentii proaste. :)

Anonim spunea...

:))
E nejustificat să numeşti paranoia o reacţie firească în faţa unor excese. Plus că, mai e şi o chestiune de gust. Îţi place sau nu. Mie- nu!

:)))
Ia vezi matale că ai fost "dezinformat". Drumul spre Paradis e pavat cu ispite şi tentaţii.
(Oh, Doamne! Şi ce ispiteeeee!)
Dacă te opreşti la vreuna, pierzi autobuzul. Iar următorul trece abia în viaţa următoare.

SOmeONE spunea...

Da' de ce, mersul pe jos s-a desfiintat? :P

Anonim spunea...

Nu. E chiar mai sănătos.
Doar că nimeni nu cunoaşte drumul, exceptându-l pe şoferul autobuzului cu pricina.
:)

SOmeONE spunea...

GPS, ceva? :))

Anonim spunea...

Măi, OM! Eşti de belea! Adică, suntem!
:)))))))))
Să-ţi explic de ce fac o astfel de afirmaţie: la comentariul precedent am vrut să adaug un PS în care să spun că "ne-am putea scoate cu ajutorul unui GPS", dar a intrat mama în încăpere şi a vrut să-mi vadă "buba". Aşa că am dat drumul la comentariu fără adăugarea respectivă.
Iar răspunsul matale a fo'...exact PS-ul ratat de mine!
:)))))

SOmeONE spunea...

:))
Socant! Si cand te gandesti ca nu am fi avut niciodata confirmarea empatiei daca nu ar fi intervenit un anumit episod creator de "bube"... :)
Deci cu GPS -ul ar mai fi o sansa. Caci mie, drept sa spun, nu prea imi plac mijloacele de transport in comun... :)

Anonim spunea...

Eh, când vrea Domnul cu săracu'...
:))
Nici mie nu-mi plac mijloacele de transport în comun. În plus, ador plimbările per pedes.
:)))))))))

Anonim spunea...

Iar draga mea mamă a ţinut să comenteze: eh, până te măriţi - trece!
:)))))))))))))

SOmeONE spunea...

Daca zice ea... :))

andreiraduM spunea...

:)
Salutare, man!
Pai daca suntem cu aproape 100 de ani in urma celorlalte tari civilizate...
:)
Se incearca recuperarea lor in ritm alert.
Suntem SPECIALI.
...
SARBATORI FERICITE!

SOmeONE spunea...

Mai stii?... :)

Multumesc de urare, Paste fericit si tie! :)

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)