-

-

luni, 13 decembrie 2010

Virtual (7)

"Minunata zi, nu-i asa, domnule doctor?"
Cel caruia ii fusesese adresata remarca, un barbat intre doua varste, scund, tresari si se intoarse stanjenit:
"Oh, buna dimineata, domnule Atkinsyn, iertare, nu te-am auzit apropiindu-te! Intradevar, o zi superba, cei care s-au grabit sa moara ieri au ce sa regrete, adevarat?"
Domnul Atkinsyn, un vlajgan ciolanos, cu o alura rigida, studiata, isi dezveli dantura impecabila intr-un zambet , desi mai auzise de cateva zeci de ori gluma doctorului.
"Tocmai de aceea mi-am permis sa te intrerup din adanca dumitale meditatie, temandu-ma ca mica noastra comunitate sa nu aiba prilejul de a face aceeasi remarca la adresa dumitale, maine. Am observat ca stai periculos de aproape de marginea falezei, iti amintesti desigur nefericitul caz al tanarului pastor de anul trecut... Roca este destul de friabila prin partile acestea."
"Eh, ai dreptate si iti multumesc pentru grija! As fi chiar miscat de gestul dumitale daca nu as sti ca pe o raza de 60 de kilometri nu se mai afla nici un alt medic si ca si acela, desi o persoana admirabila, de un profesionalism de netagaduit, mai amesteca intre ele prafurile laxative cu chinina, complice venerabila sa varsta si un inceput de sanatoasa ramoleala..."
De aceasta data domnul Atkinsyn rase din toata inima, apreciind la justa valoare umorul subtire si promptitudinea replicii, desi putin rautacioasa. Nu era adevarat, in afara profesiei, doctorul Zumov avea multe alte calitati pentru care sa i se regrete eventuala disparitie. O cultura fina si un altruism pe care, personal, Atkinsyn nu il impartasea, dar stia sa il aprecieze. Un om, practic, fara dusmani, de o demnitate si integritate impecabile, de a carui prietenie se bucura inca de pe vremea cand, tanar absolvent si fiu de imigranti, doctorul fusese repartizat in acest orasel strans intre coline si ocean, al carui populatie parea ca ramasese de caruta in ceea ce priveste ritmul tot mai alert al vietii. Aici, chiar daca se dispunea de toate minunile tehnologiei moderne, zilele aveau un curs aparte, ancestral, molcom si desuet. Astfel de locatii erau privite de-a dreptul ca un surghiun de toti bugetarii, de altfel mereu exista cate o functie vacanta, ba dirigintele postei, ba comisarul-sef, ba zapciul comunal... Pana la venirea lui Zumov, singurul care facuse "cariera" fusese preotul, dar, avand in vedere vocea afona si exprimarea cvasi-ininteligibila (enoriasii trebuisera sa se resemneze si acum invatasera vrand-nevrand amestecatura de dialect nordic si cel al locului), acesta avea un serios motiv de a nu face nazuri.
"Uiti ca sanatatea mea de fier, daca ar fi o caracteristica generala a distinsilor nostri concetateni, te-ar aduce la sapa de lemn, draga doctore. Daca tot vrei sa imi gasesti un interes in preocuparea pentru pretioasa dumitale viata, ai putea face trimitere la formidabila echipa pe care noi doi o facem la biliard. Si ca veni vorba, frumos iti sade sa imi tragi plasa tocmai aseara cand nesuferitii aceia de Zeemans si Wermnenn erau in vena teribila! Am fost constrans sa apelez la serviciile preotului care, insa, loveste cu tacul inca si mai trunchiat decat cu pildele din Scriptura... prin urmare, iata-ma aici, incercand sa ma reculeg dupa o teribila lovitura suferita de vajnicul meu orgoliu breton."
"Ah, ai din nou dreptate dragul meu prieten, mea culpa! Desi este o slaba consolare pentru spiritul dumitale razboinic, trebuie sa stii ca dispun de atenuante puternice... au de-a face cu anumite precepte ale unui venerabil domn, Hypocrates pe numele sau si, mai pe intelesul firii dumitale pragmatice, cu anumite indatoriri inamovibile dictate de slujba, acest corn al abundentei, desi destul de auster, inteles aici ca fundament si sine qua non al tuturor celorlalte placeri si vicii lumesti."
"De acord, de acord, obiectiune admisa! Si eu care iesisem sa imi limpezesc bunatate de creier, in sanul primitor al naturii, departe de ideologii, teorii si sufisme! Macar de data asta lipseau "oéu" -urile finale si vocalele alungit-cantate ", se lamenta Atkinsyn imitand graiul preotului. Apoi, facand sa dispara licarul malitios din ochi, intreba serios:
"Sa inteleg ca este vorba de strainul gasit fara simtiri acum cateva zile chiar in aceste locuri?"
Fruntea doctorului se cuta din nou. Privirea i se pierdu in spuma laptoasa a valurilor clocotinde si lasa sa treaca un rastimp inainte de a incuviinta. Celalalt veni mai aproape si ii puse o mana pe umar:
"Stiu cat inseamna pentru dumneata oricare pacient, te-am admirat totdeauna pentru sufletul pe care il pui in munca dumitale. Din pacate si asta nu trebuie sa ti-o spun eu, de multe ori nici asta si nici stiinta nu reusesc sa faca miracole... Mai devreme sau mai tarziu, fiecaruia ne vine randul."
"Asa este, stiu toate acestea, dar este atat de tanar... In plus, totul este extrem de ciudat, ca o sfidare adusa stiintei mele, stiintei in general: omul acela nu are NIMIC, este perfect sanatos din punct de vedere clinic, nu are absolut nici o leziune, encefalograma releva o activitate puternica a creierului... Cu toate acestea si in ciuda hranirii artificiale, organismul sau refuza sa asimileze, se stinge practic din pricina inanitiei. Exista cazuri de oameni in coma tinuti in viata de catre aparate chiar zeci de ani, poate chiar impotriva vointei lor... Acesta insa, ori este tartorul catarilor, ori corpul sau face parte dintr-o alta lume de care a fost in oarecare mod despartit si din care nu isi mai poate trage seva. Nu stiu si nu reusesc sa ma capacitez..."
"Hmmm... alta lume, zici?... Hai, Zumov, privindu-te imi dau seama ca ai dormit putin sau deloc asta seara. Cateva ore de somn nu iti vor strica si, vei vedea, cu mintea odihnita vei gasi negresit solutia. Te insotesc catre casa si, de imi vei permite, dupa-amiaza am sa-l vizitez si eu pe pacientul dumitale, intentionez sa scriu un scurt articol in ziarul meu, despre el, nu se stie niciodata, poate cineva il recunoaste si aflam si sursa bolii sale. Curaj, vei vedea ca totul se va sfarsi cu bine!"
Coborara agale catre oraselul frumos desenat in vale. Ajunsi in fata casei doctorului, se salutara strangandu-si mana iar doctorul urca cele patru trepte care duceau catre micuta si cocheta veranda, dupa care disparu indaratul usii grele, sculptate. Atkinsyn ramase un moment privind in urma sa, apoi se indeparta grabit. La coltul strazii se opri ca sa formeze un numar pe tastiera telefonului sau mobil, dupa care isi relua mersul. Apelul ii fu refuzat, totusi el zambi multumit si se grabi sa stearga numarul tastat din memoria telefonului. Cand, intrand, facu sa sune clopotelul agatat de usa barbierului, cei aflati inauntru il intrebara cordiali daca nu cumva a nimerit numerele castigatoare la loto, intr-atat de joviala ii era figura.
"V-as putea spune motivul bunei mele dispozitii, drag prieteni. Da, da, as putea chiar sa vi-l si spun! Dar ar trebui sa va ucid, dupa aceea."
Cuvintelor sale ii urma un hohot de ras general, ca dupa o gluma buna... Doar barbierul, devenit de acum un fin psiholog, intrezari un licar ciudat in ochii ciolanosului aferat, dar ridica din umeri in sinea sa si continua sa caute cea mai potrivita pozitie meshei rebele care nu voia nicidecum sa acopere integral chelia exuberanta a clientului aflat in scaun...



10 comentarii:

Blue Freedom spunea...

:)
Povestea continuă?
Credeam că ai abandonat-o.

SOmeONE spunea...

Sigur ca continua. I'm a donkey, remember? :)

Blue Freedom spunea...

Un ochi îmi râde şi altul îmi plânge.
:)
Cu tot ce mi se întâmplă în ultima vreme, încep să cred că asta e "starea de normalitate".

Mă bucur că ai revenit.

SOmeONE spunea...

Pai chiar este normal. Si eu mai imi dau cu fumul de la tigara intr-un ochi. Daca eram ciclopi, era mai simplu... :)

Blue Freedom spunea...

Poate. O să te cred abia după ce-mi defineşti normalitatea ocul(t)istă.
:)
Dap, era mai simplu dacă eram ciclopi. Şi ochelarii ar fi fost mai ieftini.
:)

SOmeONE spunea...

Nu am nici o definitie. Stiu doar ca in tara orbilor, chiorul e ... mogul!
Da, avantaje ar fi, monoclu in loc de ochelari, vedere in 1,5 D, 1/2 cantitate (capacitate, deh) lacrimi... Ca sa nu mai vorbim de rimel. :)

Blue Freedom spunea...

Cui îi mai trebuie rimel cu atâtea lacrimi? Risipă zadarnică de cosmetice! Un ochi (sau mai mulţi) plâns îşi pierde din frumuseţe.
:)

Dan Ioanitescu spunea...

Ioi Sorine! :)
Bine te-am gasit!

Te-ai ascuns si te-ai apucat serios de scris... Acesta nu-i un lucru rau... pentru ca harul tau este evident, doar daca...

Nu cumva te-am suparat eu cu ceva? Te-am suparat? Chestia cu "iti respect parerea.." nu am reusit s-o citesc niciodata. Nu mi s-a deschis.

SOmeONE spunea...

Dane, :)

Nu e adevarat ca:
- m-am ascuns
- m-am apucat serios de scris (adica ce, pana acum scriam la misto?)
- m-ai suparat, tu sau altul(pentru data aceea cand mi-ai furat boul din stanga de la bicicleta, sa stii ca te-am iertat...) :P

Chestia cu "iti respect parerea.." si care nu ti s-a deschis... imi scapa. Dar te cred pe cuvant. :))

Auzi, da' de ce te travestisi in chinez??? :)))

Dan Ioanitescu spunea...

Draga Sorine,
Am ramas putin incurcat de faptul ca ai inchis o vreme dialogul. Nu stiu daca eu am fost motivul, daca fara sa vreau am calcat in strachini ca de obicei sau daca... DUMNEZEU a fost Cel care te-a motivat. :))

Chestia cu "iti respect parerea" a fost incercarea mea de a intra pe o fila de-a ta care se obstina sa nu se deschida si care imi ramasese afisata pe blog in dreptul linkului blogului tau. Neputand deschide acea pagina, desi am incercat de mai multe ori si doar din cele cateva cuvinte care apareau acolo, eu am inteles ca ai tras obloanele. Acum inteleg ca am gresit. Retragerea din dialoguri am presupus - vezi, vezi ce face mintea noastra in lipsa de informatii? - ca iti petreci timpul cu scrisul, fara sa te mai risipesti in dialoguri.

Nu sunt chinez. Poate vreun strabunic de-al meu sa se fi ratacit prin Hoarda de Aur si-apoi sa-i fi placut de fo muiere autohtona... Nu port barba. E o poza de asta primavara, de pe cand purtam doliu dupa tata. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)