Virtual (5*)

Proceda întocmai cum o învăţase. Se furişa cu paşi mărunţi şi repezi, uitându-se mereu peste umăr. Se oprea din loc în loc, în dreptul vitrinelor, pandind în oglinda lor orice posibil urmăritor. Ocolea cu mare grijă străzile principale şi, în general, locurile unde ar fi putut fi recunoscută. Schimba mereu traseul, uneori se întoarcea ca s-o apuce pe rute care o depărtau de destinaţie, zigzagând oraşul aproape fără noimă, astfel că drumul pe care ar fi putut să-l facă în câteva minute, îi lua uneori chiar şi o oră.
“Să n-ai încredere în nimeni, pricepi?!”, îi spusese.
“Iar dacă ajungi în impas, gândeşte-te intens la mine. O să te simt, cumva. De fiecare dată o fac. Voi veni să te ajut.” Asta o făcuse să zâmbească putin ironic, dar îi mărise increderea şi curajul de a merge până la capăt.

Mereu fusese atrasă de aventură şi îi plăcuse să trăiască periculos, sfidând regulile absurde, impuse oamenilor. Nu le contesta defel pe cele cu sens, dar faţă de celelalte avea un dispreţ aristocratic. Oricum ar fi fost, era clar că iubea să simtă cum adrenalina îi pulsează in vene şi-i stârneşte fiori amestecaţi, de teamă şi încântare. De aceea, când împlinise şaisprezece ani, se înregimentase în Congregaţia Călătorilor, spre disperarea familiei, uluirea cunoscuţilor şi iscand un adevarat scandal la Curte. Acestora din urmă, curtenilor - indeobste - gestul sau le păruse o sfidare. Cum era posibil ca o prinţesă de rangul ei să adereze la tagma aventurierilor, a ciudaţilor de vântură-lume? Uite că era, na! Călătorii erau fiinţe care deţineau atribute ieşite din comun, oameni de o forţă şi o dibăcie rar întâlnite, capabili de lucruri greu de imaginat. Dar totodată, erau destul de nebuni şi nestatornici încât să umble ca nomazii, din lume-n lume, fără căpătâi şi trăind de azi pe mâine, dupa cum se zvonea. Unii aveau nenumărate reşedinţe, alţii apăreau şi dispăreau ca fantomele, bulversând comunităţile în care lăsaseră impresia că s-ar fi stabilit. Pe lângă plăcerea călătoriilor, a aventurii, aveau insa obligatii stricte, să joace diverse roluri participand la activităţi speciale, de la misiuni de civilizare la comerţul cu mărfuri neobişnuite sau chiar să îndeplinească funcţii diplomatice, atunci când li se solicita. Acţionau ca nişte pârghii, ca nişte catalizatoare, mai dărâmând un guvern autocrat, mai salvând ecologic o lume, mai aducând un leac ascuns care punea capăt vreunei epidemii, sau, pur şi simplu, se plimbau la bunul lor plac atunci când aveau un "gol", ramanand insa la dispozitia superiorilor. Mai târziu însă, avea să afle că aceşti Călători erau cu mult mai mult decât atat. Însă secretul era păstrat cu străsnicie, chiar si in interior si multi, deşi erau membri ai Congregaţiei de-o viaţă, nu fuseseră inca făcuţi părtaşi la marele secret. Nu era deci de mirare ca aceasta "adunatura" nu se bucura tocmai de cea mai buna faima. Dar lor aceasta situatie le convenea de minune si, departe de a incerca sa se disculpe in vreun fel, pareau chiar dispusi sa adauge tonuri si mai cenusii imaginii lor publice.

Străbătea străduţă după străduţă, tot mai repede, privind pe ascuns dar cu mare atenţie fiecare trecător. Obrajii îi ardeau iar inima-i bătea nebuneşte, dar continua să alerge trăgând cu greu de mica valijoară burduşită cu nimicuri. La rastimpuri ducea mâna la piept ca să atingă cheia pe care o purta ca pe o bijuterie, atârnată de un lanţ din argint. Îi simţea fiecare pendulare sub corsaj şi asta-i mărea nerăbdarea de a ajunge la destinatia de atatea ori imaginata pana la ultimul amanunt. Acum insa, lucrurile încetaseră să mai fie la fel de simple. Congregaţia aflase şi câţiva dintre Călătorii mai experimentati, de rang înalt, o căutau prin toate lumile cu care se stia ca avusese de-a face. Înstinctul care îi funcţionase mereu fără greş o avertiza că situaţia lua o întorsătură mai puţin fericită. Prea clar nu-i era, dar presupunea că modificase nepermis nişte parametri spaţio-temporali. Se parea ca încălcase o regulă nescrisă, veche cat insasi Congregatia şi viciase una dintre lumi. Nazuise la o relatie imposibilă. De dragul Lui! Plus că se arătase în trup, cu înfăţişarea ei reală, făcând abstracţie de legile conspirative. Dar cum să faci dragoste cu bărbatul iubit din postura de hologramă?! Ar fi fost imposibil! Spera să-l găsească acasă şi să-i explice cumva, apoi să se gândească împreună la cea mai bună soluţie de urmat. Hopul cel mare era că trebuia să-i spună tot adevărul, pana atunci ocolit, evitat in discutii. Cine e ea de fapt, cu ce se ocupă… Erau multe informaţii secrete care, odata deconspirate, ar fi pus în pericol însăşi existenţa Congregatiei. Mai presus de toate insa, ar fi pus in pericol viata Lui! Pe a sa nici nu o mai socotise, in cel mai fericit dintre cazuri ar fi fost exclusa si exilata cine stie prin care periferie dimensionala. Ceea ce ar fi fost totuna, ba chiar mai rau decat moartea, o existenta din care sa lipseasca El... Insa cea mai mare temere, careia nu reusea sa ii intrevada deznodamantul, era alta: va inţelege el, oare, natura lumii careia ii apartinea ea? Ar fi fost de acord s-o urmeze? Nu, nu asta! Ştia că o iubea şi ar fi urmat-o, dar era onest că-i ceară asta?

Tresari, intrerupandu-si gândul si se răsuci brusc. Privi în jur. Nimeni... Strada era pustie de la un capăt la altul. Se strecură în gang şi-l străbătu pe vărfuri, încercând să facă cât mai puţin zgomot. Nimeri intrarea scărilor mai mult pe bâjbâite. Se sprijini cu palma de peretele mirosind a mucegai şi începu să urce blestemand în gând lemnul vechi care scârţâia îngrozitor la fiecare pas. Coti pe culoarul din stanga, se opri la cea de-a doua uşă, ascultand incordata, apoi scoase cheia de sub corsaj şi descuie cu aceeaşi grijă de a face cât mai puţin zgomot. Pătrunse rapid în micul antreu placut luminat de o slaba lampa de veghe, încuie uşa pe dinăuntru şi abia atunci îşi permise, cu pleoapele stranse, să respire uşurată. Lăsă valijoara jos, zvarli nonsalant pe cuier mantoul cu glugă, se întoarse spre sufragerie şi… înlemni!