Ultima frontiera a paranormalului

                                                   
Daca pe coperta unei carti sau pe genericul unui film intalnesti cuvantul " PARANORMAL ", interesul iti este luat de guler, zguduit bine si eventual primeste drept in fata-i adormita o cana de apa proaspata si rece. Puteam sa zic simplu: trezit. Sau desteptat. Ma rog... Prin urmare, chestia te incita, lucru dealtfel, absolut NORMAL. Cumperi cartea, o citesti, vezi filmul, meditezi, mai discuti cu vreun amic... Ce mai incoace si incolo, misterele si ciudateniile fac toata sarea si piperul vietii!

Ce intelegem prin paranormal? Cineva spunea ca fenomenele de acest tip sunt coordonate spatio-temporale pe a caror raza se pare ca legile fizicii, asa cum o cunoastem noi, nu se aplica. As putea sa fiu rautacios si sa observ ca, la cata fizica cunosc eu, aproape toate fenomenele la care asist sunt inexplicabile, inaplicabile si ciudate. Ca, spre exemplu, restaurantele cu meniu pe baza de peste, unde in carticica sta scris "salmone alla griglia - 13 €", in final platesti 35, cica nefericitul avea mai mult decat cele 250 de grame standard, dar in farfurie te regasesti, dupa decapitarea si dezosarea facuta cu maini experte, cu o gramajoara informa de carne rosiatica peste care a fost asezat savant un "pizzico" de patrunjel si ditamai foaia de salata verde, evident cruda! Mai paranormal de atat... Sigur ca legile fizicii nu se aplica, actiunea ar fi - "mananci", reactiunea ar trebui sa fie - "te saturi". Din cate am putut sa imi dau seama sunt un medium de prima clasa, avand in vedere ca soiul asta de fenomene se tin scai de mine... La cata fizica mi-a intrat mie in cap, printre doua caricaturi facute profei si trei ochiade catre Marilyn Monroe a clasei, am retinut o lege, pare-se inderogabila: NIMIC NU SE CREEAZA, NIMIC NU SE DISTRUGE; TOTUL SE TRANSFORMA! Iar daca-i lege, nu-i tocmeala! Mai-mai ca mi-as revizui si parerea in legatura cu pestele...

Facand o socoteala simpla si plecand de la premiza ca pestele a fost cantarit proaspat, adica incastrat intr-un cub de gheata, care mai apoi s-a transformat, dar e inca acolo, in canalizarea restaurantului; tinand seama ca solzii, capul si tot sistemul osos al respectivului eu nu le-am mancat, dar exista, se pot inca pipai, undeva prin spate, pe la tomberon (daca nu le-a infulecat vreo pisica), insumand toate acestea cu cantitatea infima ajunsa in sistemul meu digestiv, unde a fost la randu-i transformata in energie si... nu are importanta in ce altceva, ei bine, legea se aplica si se demonstreaza. Mai putin costul exagerat, dar aici intervin alte tipuri de legi, cu care e mai bine sa nu avem de-a face... Din tot rationamentul incalcit (asa sunt legile fizicii, ce credeati?) de mai sus, deducem ca nu tot ce inoata e paranormal! Asa ca mai bine ne intoarcem la alte domenii in care acest fenomen poate fi intalnit mai cu usurinta. Carti? Documentare? Internet? Sigur. Pe alese. Unicul dezavantaj ar fi insa, ca va trebui sa ne incredem in ceea ce ni se relateaza. Iar asta ne cam sacaie. Ar mai fi si problema timpului si chiar a banutilor. Ce facem deci, murim ignoranti? Hai sa va dau eu un pont. Sigur suta la mie! Cel mai inexplicabil si paranormal fenomen, verificabil fara a cheltui nimic. Adica fara a mai cheltui nimic, caci mai toti ati participat deja cu obolul personal, vrand-nevrand. Sa mai zica cineva ca lui nu i s-au intamplat chestii paranormale!

 Despre ce vorbim? Ei bine, despre Dracul in persoana. Mai precis, despre una din partile sale anatomice: ochiul. Ochiul Dracului. Si ca sa nu fim prea academici, vom folosi termenul popular vulgar: Banii. Ii tin demult sub observatie. Va spun cu mana pe inima ca astia nu se supun defel legilor fizicii. Nici macar a celor de bun-simt, dar sa nu intram pe taramuri abstracte... Si nu ma refer la binecunoscuta lor capacitate de a se scurge printre degete. Asta poate fi explicata, de ajuns sa ne gandim ca in limbaj economic banii sunt denumiti... lichiditati. In limbaj de profan am sa incerc sa definesc notiunea de bani: toate acele hartiute frumos colorate si toate monedele sunatoare cu care suntem atat de familiarizati, sunt expresia echivalentului lor in aur. Niste chinezi, acum vreo mie de ani, se vede ca aveau cam prea mult din acest pretios metal si ii cam apasa prin buzunare, in lungile ore pe care sotiile lor cu ochi oblici ii obligau sa cutreiere magazinele pentru a face shopping. Ma rog, ei il chemau sho - pyng, dar asta nu schimba mare lucru... Asa ca, mintea lor cea isteata a nascocit ideea ca aurul sa stea acasa, sub cheie si in locul sau negustorul sa primeasca un soi de angajament scris, cu care era indeajuns sa se prezinte la usa celui ce l-a emis, pentru a-si ridica drepturile. Mai apoi, un italian care nu prea avea ce face, s-a apucat sa vagabondeze prin lume, a ajuns pana in China si a importat ideea. Marco Polo, blestemat sa fie! Camatarii din toata "lumea civilizata", au mirosit imediat avantajele pe care noul sistem le-ar aduce, astfel ca au inceput sa faca lobby pe langa regi si guverne, in favoarea adoptarii sale generalizate. In acest scop, si-au schimbat pana si numele, devenind bancheri. Schimbarea s-a rezumat in exclusivitate la nume...

Sistemul s-a mondializat si s-a perfectionat in timp, fiind reglementat de legi precise si severe. Una dintre acestea si cea mai importanta, a fost si este inca cea care decreta ca un stat care emite propria-i moneda, adica tipareste bucatele de hartie, sa nu depaseasca valoarea aurului pe care il detine efectiv. Nu am sa ma apuc acum sa vorbesc despre inflatie si alte maruntisuri, important este ca si din punct de vedere al legilor fizicii, sistemul parea cu totul si cu totul viabil. Mai apoi, camatarii care isi schimbasera parul, au incercat sa faca ceea ce facusera chinezii cu aurul, inventand un nou produs financiar: actiunile si titlurile bancare. Acestea ar fi trebuit sa simplifice si mai mult circulatia fostelor bucatele de aur, lasand si mai libere buzunarele umanitatii. Si la propriu si la figurat! Ochiul Dracului a inceput sa fie din ce in ce mai mult un concept si nu ceva fizic, palpabil. Numai prostimea il mai folosea in forma sa rudimentara, tipii mai destepti si mai evoluati, crema societatii, elita, il tranzactionau fara ca macar sa il atinga, prin intermediul bancilor si, mai ales, prin intermediul acestui adevarat templu numit Bursa. Poate v-ati plictisit si o sa spuneti: ce ma intereseaza pe mine daca aia invart cifre pe ecrane mai degraba decat pachete de bancnote sau tone de lingouri? Si unde sta in toata afacerea asta fenomenul ala paranormal?

 E simplu: banii mei, daca ar fi inca din aur si mi-ar trage in jos nadragii cu greutatea lor, daca nu i-as cheltui, mi-ar ramane tot mie si tot aceeasi greutate ma va "impovara". Nici nu ar creste si nici nu s-ar micsora, deci legile fizicii sunt respectate intocmai pana acum. In cazul in care i-as cheltui, as obtine ceva in schimb, deci i-as transforma si iarasi imi da cu plus in ceea ce priveste realitatea. Dar eu aurul l-am dat statului sa mi-l pastreze. Acesta, in schimb, mi l-a transformat in bucati de hartie. Mi-am tinut cateva, de cheltuiala, iar cele ce imi prisoseau le-am dat bancii, prietena statului, sa mi le pastreze. Si se produce pe nepusa-masa acest pardalnic fenomen numit CRIZA. Se darama templul Bursei mai ceva ca cel a lui Solomon, pe vremuri. Eu insa sunt linistit. Hartiutele mele de la banca sunt acoperite de lingourile pe care mi le pastreaza statul. Nimic nu se pierde, eventual se poate transforma, ce mama naibii, suntem oameni realisti, cu picioarele pe pamant! Firma la care lucrez, un colos cu sufix de S.A , cedeaza. Criza. Ok, sunt somer, nu e placut dar nici o tragedie. Am ceva rezerve, am sa supravietuiesc o perioada, pana gasesc altceva de lucru. Ma duc la banca sa scot niste bani. Banca sta sa inchida: Criza. Bine-bine, va compatimesc, acum dati-mi ce e al meu, am sa tin banii sub saltea, sau imi cumpar un seif, nu e o problema. Ba da, este. Banii mei nu mai sunt! Banca i-a transformat in cifre, pe un ecran din sala Bursei. A investit in actiunile S.A.- ului care tocmai m-a pus pe liber. Nu-i bai asa mare, inversam procesul de transformare si ajungem la bucatelele noastre de metal galben lucitor, sanatoase si palpabile pe care Statul, garantia noastra de stabilitate si pazitor al legilor fizice, il pastreaza in beci. Dar Statul ridica din umeri! In beci nu e nimic care sa imi apartina. Cum asa? Nimeni nu poate sa explice. Triunghiul Bermudelor este o gluma nevinovata pe langa aceasta afacere... Ma gandesc serios sa iau un ParAnormal de mare si sa ma duc sa scot ochii Dracului! Si sa-mi dau demisia din armata ingerilor care intorc si celalalt obraz, ba chiar si partea dorsala, caci mi-a ajuns la urechi o vorba: "precum in Cer, asa si pe Pamant"! Cine il mai judeca pe Faust?!