-

-

miercuri, 29 iunie 2011

Rondelul menestrelului orb

                           
                            
In marele oras, la colt de stradà,
Un menestrel vioara isi struneste
Cu glas melodios, recità o baladà
Si trecàtorilor gràbiti o dàruieste.


Iar pàlària-i, pe o veche ladà,
Asteaptà un obol, nàdàjduieste...
In marele oras, la colt de stradà,
Un menestrel vioara isi struneste.


Cu stoicism rusinea-si rabdà
E doar o pàlàrie si vorbi nu poate;
De càsti, urechile ce trec sunt astupate
Stàpanul orb nu poate sa le vadà.
In marele oras, la colt de stradà...

by Some1                   
                          
                          

18 comentarii:

Anonim spunea...

So', bine ai revenit!
Trist tare, însă foarte frumos rondelul tău.
Vezi cât de importantă e o pălărie?? Şi asta nu doar pentru salut.
Din ea, So' a scos un rondel inspirat.
:)

SOmeONE spunea...

Macar sa fi fost asa! Dar nu e scos din palarie ci a trebuit sa ma cam "invart" pe langa el o bucata buna. Probabil de aceea se si numeste "rondel", desi a iesit cam colturos. :))
Multumesc pentru vizita! :)

Anonim spunea...

Io nu-i văz colţurilii!
:))
Ba e fain, că mie-mi place. Am zis!
:)))

SOmeONE spunea...

White flag! :))

Anonim spunea...

Ok, ai scăpat!
:))

Liviu Drugă spunea...

Frumos!

SOmeONE spunea...

Bun venit, Liviu!
Doi la unu,deci... Bine, renunt la colturi. E numai vina voastra daca am sa ma apuc de umplut net- ul de rondele!
:))

Anonim spunea...

Mie-mi plac rondelele.
Şi legumele tot "rondele" le tai de obicei.
:P
(Te tachinez puţin.)

SOmeONE spunea...

De fapt, pluralul rondelului, in cazul nostru, este "rondeluri". Cineva a avut inspiratia asta, probabil tocmai pentru a evita... supele. :))

Anonim spunea...

:))))))))))))
:P
Io n-am greşit cu nimic, căci n-am specificat decât rondelele, fără să menţionez nimic altceva care să facă legătura cu specia literară.
Deci, reiterez: îmi plac rondelele! Se supără cineva?
:)))))))))

SOmeONE spunea...

Evident: carotele si pastarnacii! Iar eu, din solidarietate, am sa le folosesc ca personaje in urmatoarea creatie, daruindu-le imunitate rondelistica. Deci domnia ta se va multumi cu o fiertura de... şaibe (in italiana, rondelle)!
:))

SOmeONE spunea...

Rondelul... rondelelor


“In lumea asta nu-i dreptate!”
Se lamenta un pastarnac
Unei carote imbujorate
Si unei frunze de spanac.

(De gospodina abia spalate,
Se ascundeau sub un capac.)
“In lumea asta nu-i dreptate!”
Se lamenta un pastarnac.

“Caci nu pricep de ce, mai frate
Nu pot sa fierb cu demnitate
In ciorbe, supe strecurate,
Decat in felii, mici taiate!”
“In lumea asta, nu-i dreptate!”

:)

Anonim spunea...

Bravooooo!
Da, aşa era la rondel, o repetiţie - ceva...nu-mi mai aminteam eu bine.

Minunat, So'! Sunt impresionată cu adevărat. Tu poţi scrie "aşa" la comandă??!
E... remarcabil, serios!
>:D<

SOmeONE spunea...

:)
Multumesc, nu e chiar asa de greu. Imi place poezia "clasica" si in special genurile fixe, sunt oarecum o incitare, aproape o provocare la adresa creativitatii. Versurile "albe" care, dealtfel, au invadat literatura contemporana, imi par oarecum scontate si lipsite de eleganta pe care o rima bine aleasa o poate conferi cuvantului. :)

Anonim spunea...

Te felicit.
Pentru mine obligaţia rimei, ca şi simetria căutată cu orice preţ, funcţionează ca o limitare şi-mi displace. Mă simt mult mai confortabil în proză unde pot să fac aproape orice, din punct de vedere stilistic.
Sigur, poate că limitarea pe care o resimt vine dintr-un neajuns intelectual care nu-mi permite să găsesc cuvintele care să satisfacă deopotrivă forma impusă de specia literară, dar şi extravaganţa unora din ideile pe care vreau să le exprim.
Am mai spus undeva, pentru mine, proza e ca pictura, pe când poezia îmi pare desen tehnic.
:))

SOmeONE spunea...

:)))

Iata o mostra de "desen tehnic":

"Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania uşoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuieşte; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câini la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Saltă-o veveriţă mică pe o creangă de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie.
Iată-o gingaşă mlădită cu şirag de mărţişori...
Tu o rupi?... Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori."

(din "Sania" lui Alecsandri)

hera mariana spunea...

:)am trecut sa te salut!si citesc!:)

SOmeONE spunea...

Aaa, MamaHera! :))
Te salut si eu Mariana, sa-mi spui daca ti-a fost pe plac ce ai citit! :)

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)