-

-

luni, 12 aprilie 2010

Visul

                                          
A fost una din foarte rarele dati cand nu am avut porniri sadice la adresa bietului desteptator... Din contra, in aceasta dimineata l-am privit cu gratitudine si chiar i-am admirat silueta high-tech. Daca nu era el, cine stie cu ce complex psihic ma alegeam, drept urmare a visului absurd care m-a tot invartit si rasucit ca pe sarmanele rufe in cuva masinii de spalat. Cand sa zici Doamne-ajuta - am scapat! programul automat emite un tacanit sau bip, dupa caz si te trezesti cu un nou jet de apa rece, trei tumbe in sensul acelor de ceasornic, trei viceversa. Niscai balsam si doua minute de pace... centrifuuugaaa! Cateva zile, probabil, nu am sa il mai bombanesc. Daca nu altceva, m-a salvat de la placerea de a sta, sifonat si picurand, pe vreo sarma, fixat cu trei carlige...

Cana asta mare de cafea o sa ma ajute sa derulez filmul si sa incerc sa pricep cate ceva. Se facea ca, naiba stie cum, ma gaseam intr-un imens mall, impingand un carucior ale carui roti nu se puneau de-a curmezisulea si aproape ca luau curba numai prin puterea gandului, fara a-mi provoca obisnuitele contractii musculare in zona soldurilor si coapselor. Cred ca, deja de acolo, am inceput sa banuiesc ca ceea ce se intampla nu era tocmai din domeniul realului. Am pierdut insa sansa de a ma trezi, deoarece am dat cu ochii de un sector in ale carui rafturi stateau frumos aranjate garsoniere, apartamente si vile care mai de care mai cochete, complete de termopane, piscine, barbecue (ca sa vedeti cat poate fi de veridic un vis atunci cand vrea sa te insele...), gazoane si tot felul de alte accesorii. Unele mergeau pana acolo ca erau dotate pana si cu sperietoare de ciori facute din materiale reciclate! Totul era, bineinteles, in marime naturala si chiar daca un afis stingher interzicea alegerea marfii cu mana, nu am putut rezista tentatiei de a bocani peretii, sa vad a ce suna, lemn, caramida, boltari, sa probez daca usile se inchid bine sau daca e apa la robinete. Toata lumea face asta cand merge sa viziteze o casa pusa in vanzare, sub privirile indulgent-rutinate ale agentului imobiliar cu costum ultimul racnet, putin cam tocit pe la coate si cu genunchi ca tampoanele de tren... In mall, insa, nu era nimeni sa ma supravegheze. Nici macar o amarata de telecamera, nimic. Si ce prost obicei sa nu pui preturile la marfa!... Doar cate un banner tipator cu obisnuitele slogane: "Reducere!", "Afacere de aur!!", "Ocazie!!!", "Aproape gratis!!!". Daca-i mall, mall sa fie! Prudenta imi dicteaza sa nu ma arunc chiar la cea mai opulenta vila, asa ca aleg ceva mai de mijloc, o casuta simpatica cu etaj si mansarda, completa de garaj, o palma de gazon si, natural, barbecue. O ridic fara efort din raft, ma uit bine sa nu aiba oarece defect si o asez dezinvolt in carucior. Sa nu uitam ca totul se petrece in vis, sau poate caruciorul era construit din guma... a incaput!

Hmmm... Da' stii ca-mi place mall- ul asta? De toate gaseai si in altele, dar astia au fost singurii care sa se gandeasca sa iti ofere asa o comoditate. Adio mica-publicitate, comisioane de agentie, dureri de cap... Motive sa tot amani! Acuma nu, vazut, placut, cumparat. Ca doar traim in mileniul al treilea, nu? Oare unde o fi casieria?... Parca se vede ceva, in departare, in celalalt capat. Mare al naibii mall- ul asta!... Da' nu mai pun nimic in cos, deocamdata, pana nu vad la cat ajung cu casa asta... prost obicei sa nu afisezi pretul la raft, sa nu uit sa ii spun casieritei. Ia te uita colo, in stanga, ce minunatie o mai fi si asta?! Sectorul auto-moto! Doar n-o sa trec ca gasca prin balta, fara ca macar sa arunc o privire. Nu e obligatoriu sa cumperi, nu? Ia te uita la burtosul asta ce Jeep- alau si-a pus in cos! Fir-ar sa fie, nici aici nu sunt preturi! Risti sa pierzi notiunea timpului p'acilea, fratioare! Totul e pe marci si clase, cromajele iti iau ochii... ia te uita la asta ce jante are asta, maiculitaaa!! Scaune in piele... de Alcantra(?)... xenoane, navigator cu televizor si DVD... cat naiba poa' sa coaste, la urma urmei?!... Colo zice: "Chilipir", "Rate infime"! Uite-l si pe amaratul ala, ce Audi duce in carut, la o adica n'oi fi eu mai fraier... Iau si eu un sedan mai fara fite, da' sa aiba toate optionalele... ca n-o fi o avere! Ce fac, las garajul ala gol sau pe post de magazie?... Dupa aia, drept la casierie, al naibii sa fie ala de se mai lasa ispitit de ceva!

Ma intriga numele raionului urmator... "Pozitie in societate". Si ce de cutiute, frumos ambalate si cu zorzonele! Numai marfa de calitate, fara chinezarii... Wow, administrator! Manager! Liber intreprinzator!! Unde mai gasesc eu asa oportunitate? Daca nu iau nimic de la sectia asta pot sa las caruciorul cu marfa de pana acum si sa plec, pe la "Iesire fara achizitii"! Si ia te uita ce aglomeratie! Te pomenesti ca nu mai apuc sa iau si eu ceva... "Stai domnule usurel, ce te imbulzesti asa?! Nu vezi ca am pus eu mana primul?!" Sa nu uit, la casierie, sa sugerez si infiintarea unui raion de buna-cuviinta... dar sa-l puna chiar la intrare! Ma uit eu acasa ce e in cutie, ca daca o las din mana s-ar putea sa nu mai prind alta. Pai cum, uite-l pe ala ca are caruciorul cu varf, ia-ti, frate, pentru tine, nu pentru tot neamul, ce, aia nu-s in stare sa se deplaseze pana la raft?! Eh, ce sa-i faci, are si mall- ul dezavantajele sale, dar cel putin e ieftin...

Ehee, pana la urma tot nu am rezistat. Am mai adaugat niscai maruntisuri, ba o casuta la munte, ca se poarta, ba o garderoba completa, totul riguros "de firma", ba un posticel in politica - sa fie acolo, ca nu strica pe langa casa omului. Putin obosit, iata ca ajung si la casa! Mergea repede, norocul imi zambea inca o data. Amabila, duduia de serviciu incepe sa scaneze codurile de bare, bip, bip, bip... Imi dreg vocea, poate - poate ma ia si pe mine in seama. Nimic. Nu ma invredniceste cu nici o privire. Ihm, ihmmm, repet o octava mai sus.
<< Pot sa va ajut cu ceva? >>

Cred si eu, era si timpul...

<< As avea o mica nelamurire si vreo doua sugestii...>>
<< Incepem cu nelamurirea. Va ascult.>>
<< Vedeti dumneavoastra, din pacate la rafturi nu erau afisate preturile produselor, asa ca eu...>>

<< Nu va faceti probleme, nu o sa va depasiti bugetul.>>

Hmm, cum face asta sa stie cat ma tine pe mine buzunarul?


<< Stiu eu?... Imi pare ca m-am cam intins putin si nu am nici cardul la mine...>>
<< Nu trebuie sa va preocupati, in orice caz, la noi nu se plateste nici cu cardul si nici cash.>>

Zambetul sau impasibil incepe deja sa imi dea la nervi! Auzi, nici card, nici cash! Unde naiba am nimerit? Alta modalitate de plata nu as vedea, ca doar nu o fi "in natura"!...


<< Ma scuzati daca am sa insist, totusi... in ce fel se plateste?>>
<< E simplu, dumneavoastra nu trebuie sa faceti nimic. Dupa ce voi termina de scanat produsele, va luati cumparaturile si mergeti linistit acasa.>>
<< Asa... Si nu trebuie sa platesc?>>
<< Nu, cel putin nu in felul in care intentionati dumneavoastra sa o faceti.>>
<< Domnisoara, nu vreau sa fiu nepoliticos, dar stiu ca 1 Aprilie a trecut si astazi e ziua libera a spiritului meu umoristic, deci v-as ramane indatorat daca mi-ati explica mai detaliat... Stiti, e prima data cand vin aici.>>
<< Ati mai fost, ati mai fost... Si dupa cum se pare, nu prea ati invatat nimica din precedentele experiente...>> zice, aruncand o privire semnificativa caruciorului doldora.


Tipa asta e antipatica la refuz! Ma face amnezic si isi permite sa ma si judece! Stai ca ti-o aranjez eu cat ai clipi!


<< Stii ce, dudu...>>
<< Lasati, lasati, menajati-va! Am sa va explic. De platit o sa platiti pentru toate, insa aici, la noi, banii nu au valoare. Contracostul obiectelor alese de dumneavoastra va va fi scazut din creditul pe care tot noi vi l-am acordat.>>
<< Un credit? Pai am cerut eu asa ceva? Si totusi, admis ca am acest credit... in ce valuta este? Si la cat s-ar ridica? Asa, de curiozitate.>>
<< Creditul dumneavoastra este egal cu a tuturor celorlalti clienti ai nostri, fara nici cea mai mica exceptie.>>

Aha, stiam eu ca e pacaleala... Asta crede ca m-am nascut ieri...

<< Cat despre valuta, aceasta nu este unica, creditul dumneavoastra se compune din sanatate, fericire, seninatate, libertate efectiva, intelepciune... Chestii de genul asta. Lamurit?>>
<< Fericire? Libertate? Vreti sa spuneti ca eu... casa aceea... pozitia sociala...>>
<< Desigur. Dupa cum vedeti, nu e vorba de nici o pacaleala. De platit, se plateste, cu varf si indesat. Iar creditul nu este nelimitat. Mai e si problema timpului...>>
<< A timpului?>>
<< Sigur, caci daca creditul este egal ca valoare pentru toata lumea, nu acelasi lucru se intampla cu timpul pe care acesta este acordat. Il folosesti sau nu, timpul expira.>>
<< Pai si cine stabileste toate aceste?>>
<< Ei, cine... Directiunea.>>
<< Ei bine, refuz toata marfa pe care am ales-o! O las aici, nu vreau sa o platesc! Si as mai dori sa vorbesc imediat cu Directorul! Dar imediat!>>
<< Imi pare rau, nici una, nici alta nu sunt posibile... Marfa nu se primeste inapoi, iar Directorul nu acorda audiente decat la expirarea Timpului. Va rog sa eliberati casa, se face coada!...>>
<< Ia te uita comedia naibii! Afurisit sa fie ala de se misca de aici pana nu vine Directorul!>>


De ne-unde apar doi zdrahoni si ma inhata de subsuori. Ma impotrivesc din toate puterile, dau din maini si din picioare, transpir... O alarma incepe sa sune strident, toata lumea din magazin se holbeaza curioasa...
Strang din ochi si dau sa imi astup urechile, sunetul a devenit de nesuportat! Cu un gest mecanic, apas pe "snooze". Ce usurare!


Sunt deja la a doua cana de cafea. Am hotarat ca astazi sa iau o pauza, nu ma duc la slujba. Am sa fac doua socoteli si am sa ma uit pe extractul de cont, sa vad cam cat mai am din credit. Cat despre Director, sper sa il intalnesc cat mai tarziu...
                                

                

                                
                                       

28 comentarii:

DaenIris spunea...

"Wake up, dear Muttley, you are dreaming again!"
:)))))
Scuze, dar mi-am amintit de acel desen animat şi n-am rezistat să nu postez expresia respectivă, care mă amuza teribil de fiecare dată.

Mare şi trist adevăr spui tu aici. O să revin, că sunt multe de zis, dar momentan am ceva treabă.

O zi frumoasă!

Ramona spunea...

He, he, esti un visator de categorie grea...:)
Produsele promotionale se pot plati si cu libertatea propriu-zisa, nu numai cea afectiva, cunosc cateva cazuri...au crezut ca au asigurare all inclusive, dar au semnat fara sa citeasca toate conditiile contractuale...

SOmeONE spunea...

Iris, astept... :)

Ramona, jur ca nu am corectat! Ai citit gresit. :)) La acelasi tip de libertate ma refeream si eu. :)
Pai ce, tie Directorul ti-a propus vreun contract? Mie nu... Oare sa fiu singurul care "lucreaza" la negru? :))

Ramona spunea...

:))
Chiar suna ciudat libertate afectiva! Pana acolo sa fi ajuns conditiile? Bine ca m-ai luminat!:))
Eu n-am decat un contract cu statul, cam dezavantajos pentru mine, ce-i drept, dar nici asteptari mari nu am avut, mi-am asumat conditia de bugetar de la bun inceput. Vorbeam de cei care vor sa acumuleze mult, repede si usor apeland la tot felul de compromisuri.

SOmeONE spunea...

Cu statul?... Mai lucru la negru de atat nici ca se poate! :))
De fapt, e teapa curata! :)

DaenIris spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
DaenIris spunea...

Morala acestei poveşti ar fi că cel mai înţelept e să nu-ţi doreşti nimic? Câtă vreme nu ai dorinţe şi iei totul aşa cum e, nimeni n-are ce să-ţi pretindă la schimb, nu?!

SOmeONE spunea...

:)
Morala am lasat-o la discretia fiecaruia.
La cealalta intrebare nu as sti sa-ti raspund. Parerile sunt impartite. In ultimul timp se aude tot mai des acest concept dar, din cate am putut eu sa observ, foarte putini din teoreticienii sai il si aplica pe pielea lor proprie si personala... :)
Probabil ca adevarul este undeva pe la mijloc, adica nu este gresit sa ai aspiratii si nici sa te zbati pentru indeplinirea lor. Important este sa fii constient si sa iti convina pretul.

Ramona spunea...

Poate vei fi surprins, ma multumesc cu foarte putin.:) M-am obisnuit (asta nu cred ca e de bine) ca drepturile castigate prin instante sa nu fie acordate niciodata in Romania. Dar intotdeauna privesc partea plina a paharului: avand slujba aceasta (nu prea imi place sa spun job:), am timp mai mult pentru copiii mei. Sotul castiga mai bine, dar nu e niciodata acasa, deci plateste cu varf si indesat:).

SOmeONE spunea...

Depinde ce intelegi prin "putin". Sau prin "mult". :)
Caci imi vine in minte bancul cu cel care castigase vreo doua milioane de euro la loto. Intrebat fiind ce va face cu ei, raspunde foarte serios:
"In primul si primul rand, imi voi achita datoriile!"
"Corect, dar cu restul ce vei face?"
"Ei, restul, imi pare rau, trebuie sa ma mai pasuiasca..."
:)

DaenIris spunea...

Bun. (adică... nu-i bun, dar asta e!) Dar să luăm în considerare şi o alte variante:
1. Îţi bate comisionarul la uşă şi-ţi oferă ceva, iar tu-l dai afară.
2. Te plimbi prin viaţă şi găseşti aruncat la un colţ de stradă un portofel doldora cu bani, sau proiectul pentru o inveţie colosală, sau... mă rog, fiecare ce-şi imaginează. Tu-l iei, te dumireşti ce e şi-l arunci cât colo.
3. Găseşti portofelul de mai sus, îl iei şi-l oferi unui alt trecător.
Ce se întâmplă in acest caz? Îţi rămâne datoare Direcţiunea?
:))))))))))

SOmeONE spunea...

1.Termenul "a oferi" nu include si gratuitatea. In plus, la comisionari si "Martorii lui Iehova" nu le (mai) deschid usa! :))
2&3. Lasand la o parte faptul ca Directiunea a omis sa ma baglosgoveasca cu un asemenea noroc... ei bine, daca as gasi un portofel de genul asta, probabil (si aici este numai si numai vina Directiunii) m-as uita pe cartea de identitate sau, dupa caz, pe antetul brevetului si l-as restitui proprietarului. Celelalte variante se exclud automat...
.......................................................................... Suna cam fals, nu-i asa? Ok, am sa fiu sincer: nu ma aplec dupa portofele, ca si-au ras odata niste copilasi de mine... era legat cu sfoara! Iar la usa... ei bine, la usa am citofon, caci sunt Homo Tehnologicus! :))))))

SOmeONE spunea...

Prin "citofon" trebuie sa se inteleaga, de fapt, "interfon". Se intampla sa le mai amestec...

DaenIris spunea...

Liliiiiiii, glumeam şi eu şi tu mi-ai călcat pe tubul de gaz ilariant cu "exactităţile" tale!
:)))))

1.E de inţeles că un comisionar nu-ţi dă nimic pe gratis. Nici nu am afirmat aşa ceva! Eu voiam să spun că nu mergi matale la Mall şi atunci vine Mall-ul la tine,prin comisionar. Oricum, ideea de "tranzacţie" se păstrează în ambele cazuri, cu specificaţia că în loc să selectezi tu dintr-o gamă largă de posibilităţi, ţi se "oferă" spre alegere doar ceea ce aduce comisionarul.

2&3 Ai introdus date suplimentare. Eu n-am zis că tre'i să fie un test de onestitate, ci că-ţi pică pleaşca şi n-o iei! Adică...eşti în junglă şi găseşti un portofel burduşit cu euroi autentici şi fără date de identificare pentru proprietar. (Nah, să văd acum ce scuză mai găseşti?!)
Era un exemplu ipotetic, în ideea că ne-am putea prinde ce-ar face Direcţiunea în astfel de cazuri. :))))

Păi nu erai homos oniricum, acu eşti şi tehnologicus! Schimbăciosule! :)

DaenIris spunea...

erată: oniricum =oniricus

SOmeONE spunea...

Da, dar, in finalul tiradei, am precizat ca de fapt onestitatea era ca sa ma dau "rotund". :))
Ramane varianta cu sfoara. Asa m-am ofticat pe copiii aia ca si daca as fi in cea mai salbatica jungla, croindu-mi drum cu maceta si as zari al' mai luxos portmoneu, din piele de crocozaur, cu strass-uri de diamante si cu euroii dand p-afara ca din Cornul Abundentei... l-as ignora. Am vazut eu, la zoo, ce le poate mintea si babuinilor... :))))
Directiunea sa-si bata capul singura si sa gaseasca alte metode de a ma purta in ispita... ca d'aia ia un sac de bani! :))
Ai dreptate. Ma declar Homo Cameleonticus! Howgh!

DaenIris spunea...

Am priceput.
Auzi, dar ce-ar fi să-ncepi să dai?
(hihihi, întâi cu pumnul, sau cu barda - dacă eşti grijuliu cu propria-ţi manichiură).
Şi uite aşa mai primeşti un nume: homos cameleonicus kaftangius.

:))))

DaenIris spunea...

Adică să dai tu Direcţiunii... (asta ca să mă exprim mai clar)

SOmeONE spunea...

No comment... Asta-i lezmaiestate!! :))))

Dan Ioanitescu spunea...

E frumos ca te-ai trezit inainte sa-nceapa dezastul. Foarte multi s-au trezit prea tarziu si mai sunt unii care nu s-au mai trezit deloc.

Dupa visul frumos cu bunastarea incepe cosmarul cu criza.

SOmeONE spunea...

Aoleu! Stai sa ma tin de-un nasture! (Napolitanii, care sunt unii dintre cei mai superstitosi oameni, se tin de alte alea...) :)))
Fratiorilor, ce aveti voi cu mine, vreti sa ma faceti cu ceasu'?!! :)))

Anonim spunea...

:)))))))))))))))
Aşa-ţi trebuie dacă m-ai făcut să plâng cu muzichia aceea.
(glumesc)

SOmeONE spunea...

Mai am una, in Tonomat... mai ceva! :)

Anonim spunea...

Foarte tare!
Uite şi o altă posibilitate de "interpretare" a textului lui Şerban, "Oamenii de Zăpadă Mor, Zâmbind Ploii Iubitoare":

Oamenii de zăpadă mor, zâmbind TRIS picăturilor de ploaie care îi topesc cu iubirea lor. Gesturile de ADIO rămân suspendate între ecranul alb al zilei şi o prăbuşire lentă în nimic.Se dizolvă ÎN LUMINĂ. Pe alocuri zăpada a fugit, surprinzând iarba în somn. E pace si lumină ÎN CERURI. E pace în adâncuri.
E PACE peste tot. Între filele cărţilor, TIMPUL A STAT. Nu mai ştiu ce vieţuitoare SUNT, ce fac şi unde mă duc. Peste tot este ACASĂ.Pe pământ şi în stele am numai prieteni.Copacii sunt fraţii mei cu care mă mândresc.
(Trist adio în lumină. În ceruri e pace. Timpul a stat. Sunt acasă.)
:D

Sper să nu se supere Şerban că ne-am jucat aşa cu textul lui.
:)

SOmeONE spunea...

:)
Eu ma gandeam ca va trece ne-bagat in seama, micul meu artificiu. Nedorind sa mutilez textul, am recurs exclusiv la culori. "Sinteza" ar suna astfel: "Oamenii mor zambind. Gesturile, suspendate, se dizolva. Pace si lumina e intre filele cartilor si in stele sunt fratii mei..."
Sper si eu ca Serban sa fie condescent. :)

DaenIris spunea...

M-am prins, dar cum eu nu stiu să scriu colorat în comentarii, am recurs la "mutilarea" convenabilă mie.
:)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
frumos vis... Şi minunat povestit. S-ar părea că, într-adevăr, totul se plăteşte. Necazul e că unii plătesc în avans, iar alţii foarte târziu, când nimic nu mai contează... Numai tu puteai imagina ceva atât de frumos ! :)

BlueIris,
cum naiba să mă supăr ? Chiar îmi face multă plăcere să constat că ne jucăm în culorile aceluiaşi curcubeu... :)

SOmeONE spunea...

Multumesc, Serban! :)
Eu sunt unul care prefera sa plateasca imediat, cu conditia sa stie exact care este pretul. In ceea ce ii priveste pe cei care, aparent, sunt exonerati de astfel de obligatii sau sunt pasuiti pentru cine stie cand, mai ca nu m-as culca pe urechea aceea. Am eu, asa, un presentiment... :)

Trimiteți un comentariu

Facem asa: tu combati ideea, eu raspund la fel. Ca pe orisicare, referirile la persoana mea au darul de a ma irita. Ma rog, cele defavorabile... :)

 
Sunt un copac paduret care incearca sa ofere fructe cat mai gustoase calatorului . Nu pretind nimic in schimb, am doar o mare rugaminte: sa facem astfel incat licentele si ISBN -urile sa devina niste chestii primitive, depasite. Multumesc! :)