Enciclica laica

              
        
Pentru noi, oamenii, nu conteaza atat binele in sine cat gradul sau comparativ. In plina era glaciala, am sti sa deosebim primavara de premergatoarea sa, chiar daca acel "mai cald" ar avea o valoare situata in jurul a 25 de grade sub zero. Aceasta minunata insusire cu care am fost daruiti ne-a ajutat mereu sa trecem prin momentele grele si sa vedem partea plina a pocalului. Sa ne multumim, stiind ca poate fi si mai rau. Ca toate cele pamantesti, insa, si aceasta calitate s-a perimat. In numele progresului, s-a trecut de la gradul comparativ de superioritate la cel superlativ. "Mai bine" nu mai satisface pe nimeni decat in conditiile in care este tranzitoriu, catre "cel mai bine". Pe moment. Caci odata atins superlativul absolut, nu ne vom opri in mod sigur acolo. Trebuie sa fie ceva care sa-l depaseasca si pe "foarte bine"! Sau nu?
Ma gandeam la frumoasa poveste "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Oficial, ii apartine lui Ispirescu. Dar el este doar un culegator, basmul, in realitate, are autori anonimi. Cine stie de ce...