Saluturi cordiale si retele wireless (2)

                        
                 
Salutul care pe mine ma intriga cel mai mult este scoaterea palariei. M-am documentat o gramada dar nu am reusit sa gasesc o ipoteza convingatoare a originii acestuia. Mai ales ca multi istorici au fost mai preocupati de aparitia si de evolutia in timp strict a articolului de "imbracaminte" respectiv, decat de gestul in sine. Oricum, fata de salutul de care am vorbit la inceput - cel al strangerii mainii, acesta se pare ca are origini mai apropiate de zilele noastre, pe undeva prin evul mediu european. Sau cel putin, atunci a devenit o moda. Pentru ca eu, dupa indelungati ani de gandire profunda si beneficiind de cunostintele oferite-ne noua, tuturor, de noile curente spirituale, am elaborat o teorie. Care, pe cat de bine reuseste sa explice multe lucruri, pe atat de bine ar putea sa imi distruga pentru totdeauna reputatia de om serios si realist. Nefiind o somitate in lumea stiintei si prin urmare neavand nici o cariera de aruncat la caini, ma hazardez sa imi fac publica teoria. Si imi fac curaj, gandindu-ma la acel ilustru necunoscut de acum 30-40 de ani, numit Erich Von Daniken. (Doamne ajuta!)


Ca sa intelegem mai bine ce si cum, va trebui sa ne intoarcem in trecut ceva mai mult decat evul mediu si anume in Grecia antica. Aici, intr-o gradina luxuregianta plina de statui minunate, asezat la o masa de marmura, gasim un tip barbos ocupat sa scrie de zor pe un papirus folosindu-se de un betisor ascutit muiat in cerneala. Aplecandu-ne peste umarul sau, am zari scris in capul paginii "Critias". Iar mai incolo, pe masa, ce ne vad ochii? Un alt papirus cu titlul "Timeus"! Desi nu cunoastem greaca veche, este clar ca e vorba de omonimul lui "Times" din zilele noastre. Pacat ca n-are coperta, ar fi fost interesant de vazut cine era si cum arata "omul anului" de atunci. Da, pacat ca nu stim greaca... dar nu-i nimic, facem o poza cu celularul si ne intoarcem in zilele noastre sa dam un search pe net-ul cel atoatestiutor, mai ales ca spre masa asezata la umbra se indreapta un tip imbracat in toga, plin de zorzoane si cu un negru buzat care ii tot fataie pe deasupra capului niste pene de strut. Mai apucam sa auzim doar "Venerabile Platon, poporul atenian te saluta prin mine, Icsulescuvios.....". Gata, suntem in fata monitorului. Ia sa vedem, Platon, Critias, Timeus - search - more than eight billion results... Aaaa, Platon si vestitele sale "Dialoguri", fir-ar sa fie! Atlandida, da... O similitudine cu istoricii-filozofi moderni insa are si nea' Platon asta al nostru. Caci ce povesteste el acolo cica s-ar fi intamplat nu cu mult, doar cu vreo noua mii de anisori inaintea domniei-sale, iar Critias asta auzise povestea de la tata-su, care la randul sau o auzise de la tata-su, care o auzise de la Solon, caruia ii fusese povestita de un preot egiptean... Ce mai, Napoleon Savescu in persoana! Totusi, experienta ne invata ca in orice legenda, un sambure de adevar exista. In plus, daca as povesti aceeasi istorie ca si Platon, ma mai trezesc si cu vreun proces de plagiat, fara sa mai socotim potentialele zeci de mii de carti pe care editorii m-ar putea ruga plangand sa le permit sa le editeze. Asa ca eu am sa imi insusesc doar Atlandida si cativa Atlanti si am sa fac o poveste nou-nouta, protejata cu ISBN si tot ce trebuie. Sa speram doar ca Google nu mai intra in crizia inexplicabia ca deunazi, facand sa imi dispara postarea cu valoare de document. Gata, iata ipoteza:

Dupa cum stim, o gramada de arheologi renumiti si-au petrecut o mare parte din viata cautand vestigiile continentului scufundat. Periodic, in revistele de specialitate, apare stirea bomba care anunta lumii mult ravnita descoperire. Pacat ca niciodata nu se poate dovedi cu certitudine ca aceea ar fi adevarata Atlandida. Pentru ca respectabila comunitate stiintifica mondiala vrea sa vada, ce stiu, o insigna, o amfora, o tablita de lut, un papirus, un indicator stradal, o unealta cu marca AT... Orice ar fi, dar sa fie scris pe el Atlandida, ca doar nu se poate crede ca o civilizatia atat de avansata era analfabeta. Uita-te la noi, astazi, pana si pe zgarda pisicii sta scris "I -inimioara- Europa"... Eh?! Asa-s savantii, sceptici. Pot eu sa le spun ca e de presupus ca Atlantii sa nu fi avut absolut deloc nevoie de un limbaj scris si nici macar fonetic pentru a comunica intre ei? Nu pot. Dar cine se oboseste?... Cateodata trebuie sa mai asculti si de intuitie. Cum fac eu acum. Drept pentru care afirm ca Atlantii nu scriau si nu vorbeau. Cel putin intre ei. Atlantii, in virtutea originii lor, sa zicem mai "nobile", posedau cunostinte si tehnologii avansate, atat de avansate incat si sa fi vrut nu ar fi avut cum sa le explice contemporanilor lor. Atlandida era, de fapt, Olimpul de care vorbesc popoarele antice. Ceva-ceva se aflase, dar nimeni din afara nu il vazuse. Vazusera in schimb o parte din locuitorii sai care, nu se stie daca voit sau intamplator, erau considerati fiinte supranaturale. Ganditi-va doar la efectul pe care l-ar avea (si in unele cazuri chiar s-a intamplat) o trupa de cercetatori incarcati cu echipamente de ultima generatie asupra unui trib amazonian rupt de lume. Se stie ca, desi le cam era interzis, unii dintre "zeii" olimpieni aveau viciul de a se amesteca printre "salbatici". Eu as asemana asta cu "turismul" practicat astazi de locuitorii statelor occidentale in tarile "exotice". Desi in locurile de bastina au de toate, din varii motive lesne de priceput, prefera sa se "recreeze" intre popoare pe care, dealtminteri, le considera inferioare. Iar popoarele respective nu pot intoarce "vizita" "nababilor". Nu au voie! Asa ca se multumesc cu ceea ce le este povestit si, la randul lor, povestesc mai departe, umfland amanuntele.

Acuma, eu nu stiu daca "zeii" aveau capacitati telepatice sau reuseau sa comunice intre ei fara a folosi sunete articulate doar gratie tehnologiei. Ce stiu, un cip implantat in creier, un amplificator de unde cerebrale... Dar stiu ca o faceau. Cand se duceau in "vacanta", insa, darul respectiv le era prea putin de folos, astfel ca trebuiau sa faca un efort si sa se adecveze formei de comunicare locale. Cate unii erau mai abili, alti mai stangaci. Daca cineva va cere sa mimati un personaj supranatural, ce faceti? Vorbiti rar cu glas cavernos, prelungind terminatiile cuvintelor. De unde provine aceasta obisnuinta? De ce nu mimam vorbind pitigaiat sau in alt mod? Bun. Iata explicat si echivocul din titlu. Intr-o anumita epoca, anumiti indivizi, dispuneau ori de capacitati telepatice, ori de o tehnologie care ii transforma in singulare componente ale unei uriase retele wireless. Mai mult ca sigur dispuneau si de mijloace eficiente de transport, lucru care le permitea sa faca dese incursiuni in randul populatiilor mai putin avansate tehnologic, unde nu de putine ori erau considerati drept fiinte supra-naturale. Ce si-ar fi putut dori mai mult cineva?

Pacat ca, intr-o buna zi (care numai buna nu s-a dovedit a fi), cateva sute sau poate mii de vacantieri descopera ca nu se mai pot intoarce acasa! Se pare ca in timp ce abuzau de credulitatea si ignoranta "salbaticilor" prin tari straine, la ei acasa cineva, nu se stie de ce sau cum, a scos dopul de la continent. Balbadac, balbadac... Disparut. Sters de pe harta, de nici Piri Reis nu l-a mai gasit! Vacantele s-au transformat in sejur fortat. Ok, asa este, mai bine un sejur fortat intre untermensch, decat unul pe fundul oceanului. Mai ales cand te-ai nascut, da, cu telepatie, dar nu si cu branhii... Incerc sa ma pun in pielea lor si sa imi imaginez ce le trecea prin minte in acel moment. Probabil ca primele sentimente au fost dureroase, familii, rude, prieteni, toti disparuti pentru totdeauna. Foarte multi insa, dupa primul impact, au inceput sa ii invidieze pe cei morti. Si sa se simta ca niste Robinsoni incarcerati pe o insula in care cunostintele avansate nu mai servesc la nimic in lipsa intregului angrenaj. Caci nu toti Atlantii erau savanti, nu toti erau specialisti in tehnica si nu toti erau indemanateci. Chiar sa fi fost, imaginati-va un post de zece pagini la care scrii de doua ore in momentul in care cade curentul si il pierzi. Imaginati-va un specialist programator constrans sa faca pe agricultorul. Cam asta era situatia Atlantilor supravietuitori din greseala... Totusi, nu aveau ce sa faca, trebuiau sa se organizeze cumva. Dar mai presus de toate, trebuiau sa dispara din ochii multimii. Un zeu e frumos si credibil cand ti se arat in sedinte scurte, cand incepe sa traiasca la tine in sat i se cam duce rangul. Sa faci un sat numai de zei cu puteri reduse, iarasi nu era indicat. Individual sau cel mult in grupuri mici, incognito, Atlantii au trebuit sa se integreze in comunitatile gazda, in asteptarea vremurilor mai bune. Probabil ca au incercat sa profite de avantajele cunostintelor lor, organizandu-se in societati si grupari secrete. Fiind astfel avantajati, e de inteles ca nu le-a fost greu sa escaladeze in graba ierarhiile vremii.

Dar ca sa poata ajunge sa se organizeze aveau nevoie sa se poata recunoaste unul pe altul. Cum reuseau asta, vazand ca de acum erau perfect camuflati in societate? Nu puteau, desigur, sa mearga pe strada intreband in stanga si-n dreapta "Buna ziua, esti cumva Atlant?". Ei bine, sa nu uitam de capacitatea lor telepatica. Aceasta, in primele faze i-a ajutat mult sa se identifice unul pe altul. Din pacate, au descoperit cu surpriza ca un procentaj neasteptat de mare de ne-Atlanti aveau incredibila abilitate de a sesiza aceste micro-retele wireless si chiar daca in majoritatea cazurilor nu reuseau sa isi explice ce se intampla, reprezentau un risc. Desi dispusi la orice pentru a se proteja, Atlantii nu erau inca suficient de puternici si de organizati pentru a recurge la eliminarea fizica a potentialilor demascatori. Cele cateva cazuri in care fortati de imprejurari au facut-o, le-au adus o gramada de complicatii nedorite. Nu puteau sa riste deocamdata nici sa incerce sa ii racoleze. Singura solutie de moment ar fi fost sa inhibe emisiile de unde telepatice din propriile lor capete. Nu o facusera niciodata caci in lumea lor nu era nevoie de asa ceva. Si nu era simplu , era nevoie de o specie de antrenament anevoios si indelungat. Asa ca au adoptat o solutie, au creat un soi de acoperitoare pentru cap, ceva mai deosebita de cele ce se foloseau in mod comun. Aceasta avea rolul de a masca o retea metalica, un ecranaj pe cat de elementar pe atat de eficace. O cusca Faraday portabila. La inceput, in afara rolului protector, nou-inventata palarie functiona si ca semn de recunoastere dar a durat putin. In scurt timp, fiind confundata cu o noua moda, mai toata lumea a tinut sa se impodobeasca cu o asa minunatie. Cand doreau sa verifice daca persoana intalnita era un "initiat" Atlantii isi scoteau palaria, permitand undelor sa se propage. Celalat isi demonstra disponibilitatea facand acelasi lucru. Inutil sa mai adaug ca si acest gest a fost emulat in timp de catre toata lumea buna, la inceput ca o distractiva mondenitate, mai apoi transformandu-se in eticheta.