Retele wireless si saluturi cordiale

                 
                  
Una dintre cele mai vechi forme de salut este, se pare, cea in care doua persoane isi strang mana. Istoricii ne spun ca aceasta uzanta isi are originea pe undeva prin paleoliticul tarziu, in zorii formarii primelor nuclee ale societatilor umane. Atunci cand un humanoid hirsut si barbut, intr-o dimineata cu un cer foarte diferit de cel de astazi, cotind pe dupa o stanca pe care isi pusese in minte mai demult sa deseneze un OZN, dadu nas in nas cu un necunoscut, latos ca si el, ocupat cu plimbarea-i matinala, agale si cu mainile la spate. Desi inca nu se inventase limbajul, cel cu inclinatii artistice isi spuse in mintea sa: "Hait! am uitat bata ghintuita cu pietre acasa... Iar tipul asta se pare ca a reusit sa rafineze tehnologia miniaturizarii armelor inaintea mea, probabil ca ascuns in palma are ultimul model de lama silex-cuartz de 3 toli (ce dracu or fi "tolii" astia?!). Am pus-o!" Tocmai se vedea frumos jupuit si invartindu-se lent intr-un protap - precursor al tuturor rotisoarelor - cand un anumit instinct, definit mai apoi cu termenul de "bluf", ii sari in ajutor. Iar cand celalalt, intrerupt din meditatie il zari, tresarind, hominidul nostru avea si el mainile la spate! Basca o figura care prevestea orice dar numai placerea intalnirii nu. Rezulta evident ca limbajul vocal, creat mult mai tarziu, ca sa nu mai vorbim despre cel scris, este un apendice fitzos al comunicarii si nicidecum o componenta esentiala. Pentru ca cei doi stramosi ai nostri, folosindu-se doar de maraituri, mimica si atitudine corporala au reusit un lucru extraordinar. Istoricii nu precizeaza adancimea santurilor sapate de picioarele celor doi in timp ce isi dadeau tarcoale, dar exista certitudinea ca, in final, unul dintre ei si-a dovedit bunacredinta intinzand mana, cu palma deschisa, la control. Se vede ca celalalt era un soi de Toma primitiv caci, neincrezator in capacitatile sale vizuale, a tinut sa se convinga pipaind. Astfel insa, poate chiar intentionat, s-a deconspirat si el, linistindu-l pe cel de dinaintea sa. Acesta, nu se stie din care cauze, renunta la planul B, anume acela de a-i plasa un cap in gura in momentul contactului dintre cele doua maini.
Nu am nimic sa le reprosez istoricilor. Ipoteza lor este cat se poate de logica. Mai putin logica mi se pare evolutia in timp a acestei stravechi uzante si anume faptul ca, nu se stie precis de cand, se practica strangerea de mana nu intre necunoscuti ci taman viceversa. De ce unul ne este mai apropiat, de ce ii strangem mana mai abitir! Si zau, nu stiu care a fost mai atins de geniul intelepciunii, primitivul hirsut sau relativ contemporanul care a "adaptat" semnificatia acestui gest...

P.S.
Va intrebati desigur care este legatura din titlu. Beh, la fel si eu... :))
Nu e adevarat, explicatia ar fi ca intentionez sa mai "tratez" despre cateva dintre cele mai comune moduri de a ne saluta. Nu pot spune acum decat ca "dezvaluirile" vor fi senzationale, in baza celor mai moderne canoane publicistice.