EshantiOn

                                  

"Psst, pssst!"
"Mhmmm?"
"Psst!"
"Care mama naibii esti acolo?!" marai eu iritat, inca pe trei sferturi adormit. Apoi, brusc, imi aduc aminte ca sunt in patul meu, acasa si ca nu ar trebui sa am companie, intrucat cand m-am dus la culcare eram singur, cu usa casei incuiata. Sar ca muscat de sarpe in capul oaselor si incerc sa strapung intunericul din camera cu ochii carpiti. Recunosc standby- ul televizorului, cel al decoderului si inca vreo douazeci de leduri diferite, care rosu, care verde si, in ciuda momentului, imi aduc aminte de tipul ala de la tv. care, dojenitor, imi face un calcul rapid al curentului anual, apoi decenal, centenar, kylowatti papati de minusculele luminite in asteptarea comenzilor. Il dracuiesc si ma intind din nou, minunandu-ma de straniile mecanisme ale viselor nocturne. Din atatea imagini care iti afecteaza inconstientul, tocmai p'asta au ales sa o dezvolte, ba inca mai parea si atat de reala! De acum, cand am sa mai vad spotul respectiv, am sa-l gadil cu telecomanda pe "Domnul Psst", schimband programul. Mitocanul, invazor oniric!
"Nu este el vinovatul si, oricum, gasesc ca are dreptate."
Hait, mai lipsea vocea constiintei acum! Strang ochii cu putere si incerc sa nu ma gandesc la nimic, poate-poate reusesc sa adorm din nou, trebuie sa ma trezesc devreme... chiar, cat o fi ceasul? Imi arunc privirea catre noptiera cautand cadranul fosforescent al desteptatorului de moda veche. Cel putin asta nu are leduri, nu este alimentat nici la priza si nici la baterii, o fi multumit cornutul ala de "Psst"... In locul noptierei insa, sta o specie de halou albastrui, aducand vag cu o silueta. Ba chiar e o silueta, caci ridica alene ceva ce seamana cu un brat, in semn de salut!
"Eram eu cel care vorbea, nu era vocea constiintei tale, un nume destul de pretentios dealtfel, daca pot sa imi permit..."
Cu o miscare de care nu m-as fi crezut capabil, ma rostogolesc fulgerator catre marginea cealalta a patului larg, tasnesc in picioare si, complet treaz de acum, insfac scaunul al carui speteaza tine loc de umeras pentru camasile necalcate. Cu el ridicat ma rastesc, incercand sa imi compun o mimica cat mai feroce, la spectrul intrusului: "Ramai unde esti si nu fa miscari bruste! Te previn ca, in copilarie, am fost centura oranj de shotokan si inca nu am uitat nimic!" Iar in gand: "De asta se va convinge chiar maine, la prima ora, bicisnicul ala de mi-a montat simulacrul asta de alarma "inexpugnabila, pe onoarea mea!"... arsice il fac!"
Spectrul nu pare prea impresionat de performantele mele auto-declarate, dar ramane acolo unde se gaseste, mereu cu apendicele acela ce seamana cu un brat ridicat impaciuitor. Profit de moment ca sa incerc sa imi controlez bataile haotice ale inimii si sa il studiez mai atent. In semiobscuritatea camerei se prezinta ciudat, nu ca o umbra neagra ci mai degraba ca o silueta fosforescenta, cu contururi nu prea bine definite, oarecum baleiante. Forma sa pare umana, de inaltime medie, nu se observa detaliile articolelor de imbracaminte si nici ale figurii. Imi vorbeste din nou si constat ca are o voce melodioasa si ponderata, cu un vag accent, indefinibil:
"Nu intentionez sa iti fac nici un rau."
"Pai nici nu prea ti-ar conveni, vorbeam serios mai inainte... Totusi, daca esti atat de pasnic, care ar fi motivul pentru care te gasesti in toiul noptii in dormitorul meu? De sonerie nu ai auzit?"
"Intr-adevar, imi dau seama ca nu este modul cel mai nimerit si imi cer scuze, dar daca vei avea bunavointa sa ma asculti iti voi explica totul."
"Sunt numai urechi, pentru scuze imi mentin rezerva, nu stiu daca sunt suficiente, va trebui sa fii foarte convingator cu explicatiile!", fac eu pe intransigentul. Cobor putin scaunul, mai mult pentru ca mi-au amortit mainile decat pentru a destinde atmosfera, desi ceva imi spune ca nu ma ameninta nici un pericol imediat. In acelasi timp, pe bajbaite, caut sa aprind lumina de la unul din intrerupatoarele aflate la capul patului care continua sa faca de baricada intre mine si oaspetele nepoftit.
"Cred ca e mai bine sa nu aprinzi", imi spune acesta, ghicindu-mi intentia.
"Deh, stiu ca trebuie sa am o figura teribila - sa nu uitam ca pana acum doua-trei minute imi striveam fata pe o perna - dar as avea placerea sa vad mai bine cu cine am onoarea. Daca nu o fi avand tras pe cap vreun niscai ciorap..."
"Nu, nu este acesta motivul, doar ca, aprinzand lumina, nu ai reusi sa mai vezi nici macar putinul de acum. Pe lumina sunt, practic, invizibil ochilor vostri."
"Invizibil?! Si apoi, de care "vostri" vorbesti? Dupa cum bine observi, in aceasta incapere ne aflam doar noi doi."
"Ochilor vostri, ai oamenilor, voiam sa spun."
"Iar tu vei fi fiind Spiritul Sfant, sau efractorii au inceput sa se considere supraumani?"
"Nici una, nici alta. Eu sunt doar un extraterestru, destul de asemanator rasei umane dar, totusi, neapartinandu-i."
"Sigur ca da! Si ai intrat aici animat de cele mai nobile intentii, preocupat de binele umanitatii si al meu in particular, ca dovada, nereusind sa ma ucizi prin provocarea unui atac de cord, incerci acum sa ma faci sa ma tavalesc de ras pana la epuizare! Auzisem eu ca nu mai sunt spargatorii de altadata, dar parca e prea de tot, scuza asta nu ar inghiti-o nici nepotu-meu ala micu'... Eu aprind, totusi, lumina, nu ca sa te vad eu pe tine ( fiind invizibil...) ci ca sa ma vezi tu, poate iti vei schimba parerea cu privire la inteligenta mea!"
Zis si facut: actionez brusc intrerupatorul si, concomitent, iau o pozitie defensiva, cu scaunul strans bine intre maini. Stupoare! Dinaintea mea nu se afla nimeni! Ocolesc precaut patul, lungindu-mi gatul ca sa descopar daca individul nu s-a intins cumva pe jos. Nu e! Sub pat nu avea cum sa alunece, este tip lada, fara picioare, dupa sifonier nu ar fi incaput... Variantele sunt numai doua: ori asta chiar este invizibil, ori eu am nevoie foarte urgenta de un psihiatru al naibii de calificat!... Mai mult asa, de amorul artei, liberandu-mi o mana, o flutur in stilul orbilor prin zona ocupata mai devreme de presupusul invizibil, gandindu-ma deja cam cine mi-ar putea recomanda un medic discret. In secunda urmatoare sunt din nou in celalalt capat al camerei, cu genunchii tremurand copios, inima-n gat si scaunul-bata inaltat. Mana mea s-a izbit de o masa amorfa pe care ochii, desi stand sa iasa din orbite, nu reusesc sa o localizeze! Senzatia a fost atroce, dar, cel putin, perspectiva psihiatrului s-a indepartat nitel. Prinde contur insa, din ce in ce mai mult, cea a exorcistului. Din coltul cu pricina, nici o reactie. Invizibilul o fi ramas socat de fata mea descompusa, sau, poate, incearca sa-si dea seama care figura din shotokan este cea cu scaunul. Strivesc cu un sold intrerupatorul, de maini am nevoie. Clipesc des incercand sa ma acomodez cat mai rapid cu intunericul. Rasuflu aproape usurat constatand ca silueta fosforescenta s-a rematerializat si ca nu si-a schimbat locul.
"Aaa, spune-mi, tu citesti si gandurile?", intreb jenat.
"Da, dar numai cu consimtamantul celui in cauza."
"Aha, deci, dat fiind ca eu nu mi-am exprimat acordul..."
"Nu, stai linistit, nu am patruns in mintea ta. Oricum, esti foarte previzibil."
"Gasesti? Puteam sa te ranesc, stii? Totusi, am preferat sa nu o fac. Nu sunt adeptul violentei, desi, daca este neaparat necesar, ma descurc admirabil", tin eu sa preiau din nou controlul.
"Si eu as fi putut face acelasi lucru si inca dispunand de un mare avantaj", imi raspunde, insensibil. "Asta ar trebui sa te convinga sa accepti declaratiile mele de mai devreme. Si sa te relaxezi, nu ar trebui sa irosesti atata energie pretioasa."
Iete-te, Domnul Psst in versiune martiana! In fond, are totusi dreptate. Extraterestru sau pamantean, daca avea intentii belicoase, cu abilitatile pe care le-a dovedit, eram demult la podea. Hmm si sa fiu chiar atat de previzibil? Va trebui sa lucrez serios la aspectul asta... Las usurel scaunul pe podea si ma asez pe el, invers, cu speteaza pe post de scut, gata sa fie insfacata din nou daca s-ar dovedi necesar. In semn de apreciere a gestului, haloul creaturii se intensifica lejer, dandu-mi posibilitatea sa intrevad in interior un profil ceva mai intunecat si mai bine desenat. Reusesc chiar sa disting o pereche de ochi, destul de inexpresivi dar, cel putin, nu compusi ca cei ai insectelor, dupa cum sunt ilustrati in general prin filmele si cartile de anticipatie.
"Ia zi repede, la ce ma gandesc acum?"
"Sa inteleg ca imi permiti sa iti sondez mintea?"
"Da, dar numai tura asta, dupa aia continuam sa discutam conventional."
"Pai te cam apostrofai in gand pentru dezordinea din sufragerie si mai ziceai ceva de casa nematurata care asteapta...."
"Ok, ok, e suficient!" il intrerup eu. "E adevarat, voiam sa te invit sa continuam dincolo, ar fi loc sa te asezi si tu, oi fi obosit dupa atatia si atatia ani-lumina. Sa stii, oricum, ca este o exceptie si nu o regula, sunt un tip destul de ordonat altfel."
"Am fost informat despre asta, deci nu trebuie sa iti faci complexe si nici sa te justifici."
"Lasa, nu fa pe condescentul, sigur ca si tu ai fi putut sa ma anunti inainte. Pe la noi se obisnuieste a considera vizitele nepoftite in case la fel de invazive ca cele in neuroni. Si ma mai nelinisteste teribil acest "am fost informat"! Deduc ca, in afara faptului ca am fost spionat, acest lucru a fost facut ca la carte si ca ar exista ceva asemanator cu o organizatie in spatele executorului, adica al tau."
"Afirmativ. Ai fost ales in urma unei acurate munci informative, dintre mai multi potentiali subiecti."
"Banuiesc ca asta ar trebui sa ma faca sa ma simt mandru, am promovat un soi de examen in detrimentul altor cativa. Ei bine, m-as simti, daca nu ar fi acest cuvant sinistru si rece, "subiecti". Te previn ca apuc iarasi scaunul daca ai minima intentie de a ma trata ca pe vreun cobai sau alte chestii de genul asta!"
"De ce la cel mai mic inconvenient voi oamenii incercati sa va intimidati interlocutorul? Dupa cum am mai explicat, daca aveam intentia de a iti face rau aveam nenumarate instrumente la dispozitie si nu ti-as fi lasat nici o sansa de a reactiona in felul vostru caracteristic."
"Iar voi, martienii, de ce trebuie mereu sa ne vorbiti asa de de sus si sa folositi expresii atat de seci? Daca e sa ne criticam, hai sa o facem. Sau crezi ca numai tu ti-ai facut temele pentru aceasta intalnire? Ehee, de cand v-astept eu sa va chestionez asa cum se cuvine..."
"Tocmai asta a fost punctul determinant in alegerea noastra, faptul ca tu ne asteptai."
"Serios? Iti par eu cumva un exaltat care propavaduieste teorii contactiste, paleoastronautice, complotiste si altele asemenea? Ti-am spus eu ca voi o luati prea ad litteram, cand am spus ca va asteptam era o figura de stil, un eufemism. Vrei sa-ti fac o schema?"
"Multumesc, nu. Stiu ca nu ti-ai manifestat niciodata explicit convingerile, nici macar in constientul propriu. Dar mai stiu ca interior ai fost mereu favorabil ipotezei si mai stiu si ca ai acumulat o mare cantitate de informatii, ca reactie fireasca a curiozitatii tale. Ai sa te superi iarasi, dar in cazul de fata tu reprezinti un prototip al milioanelor de oameni care gandesc si actioneaza in acelasi mod ca si tine, drept pentru care ai fost ales ca un soi de reprezentant in acest contact."
"Hah! Pana acum eram "number one" confruntat cu altii, dintr-o data ai decis ca mi-a crescut nasul cam tare! Am fost retrogradat la functia de "esantion reprezentativ". Stii ceva? De ce naiba nu v-ati dus voi direct la David Icke sau la Danniken, ha? Aia-s si constienti si "indoctrinati" gata, ce atata munca de lamurire cu mine?"
"Tocmai pentru ca sunt "indoctrinati" si sa stii ca de data asta am priceput eufemismul. Dar, fara sa vrei, ai nimerit perfect conceptul."
"Fara sa vreau?! In schimb, dumnealui a preceput! Asa, deodata, a-nceput sa le priceapa! Bah, amice, poti tu sa zici ce vrei despre primitiva agresivitate a speciei mele, da' io daca te bunghesc ca imi scotocesti prin "cutiuta"... scaunul ti-e nasul, crede-ma!"
                          

(To be continued, maybe...)