Canicula cu patalama

                                            

Vazduhul s-a imbolnavit de alzheimer, tremura si se contorsioneaza, sovaie, se redreseaza si apoi o ia de la capat. Un copac cu urechi blegi s-a lansat intr-o coregrafie unduitoare dar umbra, partenera sa, bruneta si bondoaca, e cam neindemanatica si nu ii tine hangul cum se cuvine. I se tot ghemuieste la picioare, lenesa si somnolenta. Trece un caine comunitar si, in timp ce se spala pe ochi cu limboaca-i disproportionata, milos, uda la radacina cei doi dansatori, racorindu-i. Fara sa astepte aprecierile se strecoara plictisit pe sub gardul viu care, intrerupt din somn, tataie nemultumit. E gadilicios si usor de iritat, doar albinele ii respecta meteahna si, zumzaind in surdina, aterizeaza in varfurile picioruselor pe salbele de flori mici, alb-rozulii, cu care s-a gatit. De acolo de sus, privesc cu dezaprobare la pelteaua asfaltului aleii pe care un guster somer zace tolanit indecent. Il pandeste si un motanas de sub o frunza de brusture, adunandu-si sub el labutele incordate. Si-a incercat si mai devreme agilitatea cu un vrabioi teribil de prezumtios, ocupat sa joace un sotron in jurul unei bucati de chifla fosilizata, dar zburlitul acela nu a vrut sa il primeasca si pe el in joc, i-a masurat cu superioritate mustatile itite dintr-un smoc de iarba si, intorcandu-i coada, s-a indepartat topaind sfidator. Solzosul asta verde pare mai concesiv, poate e doar imprudent. S-a chitit sa ii aterizeze drept pe spinarea-i carnoasa, dupa care il va da de-a tumba cu labuta, il va arunca in sus, iar il va tintui cu burta pe pamant... Frunza de brusture are un spasm violent si priveste indignata la ghemul de blana care isi termina saltul fulgerator drept in mijlocul aleii. Matul, incredul, isi priveste gherutele negricioase sub care nu se afla nimic. Misca rapid capul in stanga si-n dreapta si, nefiind sigur daca au fost martori la stangacea-i tentativa, se aseaza pe coada prefacandu-se plictisit. Mai arunca pe sub sprancene cateva priviri cercetatoare, incercand sa ghiceasca cum o fi facut sa se dematerializeze atat de rapid creatura aceea verde si flasca... hmmm! Casca ostentativ scotand limbuta roz. Apoi, demn, cu pasi masurati, se strecoara din nou sub brusturele lat, sa-si faca toaleta departe de priviri indiscrete.

De undeva, de pe la vreo fereastra abandonata, se aude, vag, un post de radio. Notele sale strabat o bucata de drum decise, avantate, dar pana si pentru ele aerul este prea dens, le macina fortele si le face sa aterizeze sfarsite si razlete pe unde se nimereste. O Gura-leului confunda un fa diez, cazut in floarea-i cea mezina, cu un strop de ploaie si il digera satisfacuta. Vecina sa, o buruiana prospera, o masoara batjocoritor si isi realiniaza frunzele piezis pe directia soarelui, vaduvindu-le de si asa zgarcita umbra pe cele trei fire de menta timide, abia trecute de adolescenta. Parfumul lor incins ii creaza neplaceri unei tufe de mimoze alergice. Educate, se scuza privind cu repros la buruiana venetica si necioplita, nerecunoscatoare ca a fost primita fara rezerve in societate. Cineva ar trebui sa ii explice regulile de buna-simbioza! Poate corcodusul mladios si putin dandy, cel cu ochii verzi. Ar putea, sigur ca da, doar ca acela, toropit si el, nici macar nu a observat scena. Doarme un somn chinuit, visandu-se nobil, cand cires, cand visin. A aflat despre acestia din povestirile mentorului sau, teiul cel batran, respectat de toata lumea . Eh, cate plante de toate felurile si formele nu s-au perindat pe sub inteleapta si deasa-i coroana... Si pentru fiecare a avut un sfat, o incurajare, o farama de umbra oferita in cele mai nemiloase zile, ca cea de astazi. Fara de el, ar fi un desert parjolit in acele locuri. In mai putin de o ora, de acum, frunzisul sau bogat se va interpune intre discul acela de foc ucigator si poporul din aiuole. Sa-i vezi pe toti, cu mic, cu mare, cum isi ridica varfurile pleostite, cum isi infoaie bratele si cum isi recapata incet-incet culorile vii, un spectacol! In somn, corcodusul tanar se infioara simtind deja pe tulpina mangaierea vitala, racoroasa...

Batranul patriarh isi face siesta, maiestuos, tremurandu-si la rastimpuri abia perceptibil imensitatea frunzelor si lasand sa mai cada cate o fosta floare, uscata si fasaietoare, adaugand-o covorului de surate din iarba aflata dedesubt. Intr-adevar, a vazut atatea in seculara sa viata ca, practic, nimic nu mai poate sa il surprinda. De aceea nici macar nu se oboseste sa traga cu urechea la discutia celor trei barbati adapostiti sub el de urgia caniculei, ultimii din sutele sau miile care au facut-o in decursul anilor. Pacat, caci l-ar putea auzi pe unul dintre ei, intre doua varste, imbracat ingrijit, spunandu-le celorlalti doi, in salopete de lucru si cantarind din priviri trunchiul impunator:
"Ramanem intelesi asa, pentru maine dimineata?"

"Da, da, dimineata, ca e si mai racoare si sunt si mai putini curiosi care sa se indigneze, ca de obicei", aprobara cei doi cu priviri slugarnice la adresa sefului lor.

"Ce va intereseaza? Doar aveti autorizatie, v-am dat-o nu? Totul este legal, voi nu faceti altceva decat munca voastra."

"Da, asa este, dar stiti cum e omul, in special pensionarii astia care nu au niciodata nimic mai bun de facut..."

"Voi nu va preocupati de nimic. Responsabilul sunt eu! Mai degraba spuneti-mi, nu ati uitat adresa la care trebuie transportat trunchiul?"

"Nu sefu', vai de mine! La atelierul de tamplarie a domnului X, in strada Concordiei."

"Exact! Va recomand inca o data sa aveti grija ca lemnul sa nu se deterioreze, pana si ultimul centimetru conteaza. De cand asteapta domnu' Primar sa isi poata finisa scara interioara a vilei cu aceasta balustrada masiva, frumos sculptata! Teiu' si ochii din cap, ne-am inteles?"

"Da, sefu', lasati pe noi! Poate nu ne-o uita si domnu' Primar cu treaba aia, stiti dumneavoastra..."

"Nu va uita, n-aveti grija! Hai, ramaneti sa va faceti pregatirile, eu trebuie sa plec ca am si alte daravele. Va salut!"

"Sa traiti, sa traiti, mergeti sanatos!" se frang de mijloc cei doi, privind in urma autoritarului personaj care se indeparteaza facandu-si vant cu palaria pe post de evantai.




 "Pacat de mandretea asta de copac bai Vasile", face cel mai in varsta apoi, privind cu palma streasina la ochi catre coroana teiului.

"De parca n-as avea eu altceva mai bun de facut acuma decat sa plang de mila unui copac, bre, nea' Gica! Matale nu vezi ca mai am nitel si mor de caldura? Hai mai bine sa ne tolanim colea si sa tragem un puisor de somn pana s-o mai domoli cuptorul asta, cine dracu' e nebun sa se porneasca acuma prin soare, ce io n-am limuzina cu aer conditionat ca al'de sefu'", zice celalalt gonind cu mana un bondar care l-a luat in colimator. Acesta, deviat de curentul de aer provocat de miscarea energica, intra in vrie si se ciocneste cu un pocnet sec de coaja copacului care tresare. Bazaind inversunat, bondarul se reculege de sub o floare uscata, se incurca intr-un fir de iarba si, in sfarsit, reuseste sa se repuna in zbor. Da ocol de cateva ori coroanei verzi si apoi, fara a mai privi in urma, pe deasupra caselor care il improasca cu torpile de aer incins, ia directia centrului orasului cu speranta ca biroul din antreul caruia se aude neintrerupt tacanind o masina de scris are cel putin o ferestruica deschisa...