Vânturile

          
            
Am sa plec de aici si am sa ma transform intr-un nai supendat deasupra oceanului, departe de rutele comerciale ale corabiilor pantecoase si negre. Voi vibra adanc in bataia brizei melodii pe masura dansului delfinilor, hipnotizandu-i si tinandu-i departe de coastele sterpe unde pescarii lacomi si egoisti nu ii vor mai putea harpona pentru a-si descarca frustrarile. Si daca, intr-un tarziu, nesatisfacuti, vor porni in cautarea lor la bordul a milioane de ambarcatiuni fumegatoare si muscate de rugina indolentei, voi permite ciclonului sa sufle in ultima tevusoara, cea mai subtire, cea pe care o tin mereu astupata cu degetul mic al credintei. Sunetul sau dureros de acut va ridica si va asmuti in goana nebuna, desfranata, colosalul val al tuturor nedreptatilor si marsaviilor acumulate de milenii pe fundalurile maloase. In desfasurare-ai concentrica, nemiloasa, va face un tur complet al sferei maturand insule si continente si se va intoarce, molcomit, la cenaclul delfinilor, omagiindu-i cu vestigiile imbucatatite ale civilizatiei. Peste macabrele trofee, cu buzele alizeelor, voi canta o ultima melodie apoi voi lasa naiul sa se inece. Blandele sageti de argint vor iesi din transa si nu isi vor aminti nimic in afara ultimelor acorduri, de bun augur. Se vor intoarce sa isi reia in stapanire lumea primitiva dar proaspata si etica. Iar ciclul se va repeta de cate ori va fi nevoie.