In memoriam...

                  
                

                  

Spunem deseori ca lumea este mica... Atunci cum se explica ca reusim sa ne indepartam atat, uneori la distante siderale, de oamenii care ne-au fost dragi candva, tovarasi cu care am impartit un crampei din calatoria noastra spre necunoscut? Cum se face ca ne ajung din urma doar vestile nenorocirilor, prin emisari ocazionali? Daca lumea e mica, de ce pe zi ce trece locuim atat de aproape de atat de cunoscuti straini? Iar din amestecatura grea ca un mâl de conventionalism, pudori, orgolii sau vanitati, interese, nesimtire si pragmatism, amnezie, de ce, totusi, doar ATUNCI zabovim o clipa pe frunza unui nufar pudrat de regrete? Pe cine evocam de fapt, pe ei sau pe noi insine?...


Odihneste-te in pace, draga prietena! Ar trebui sa inclin capul si sa pastrez o viata de reculegere in amintirea persoanei tale solare. Dar sunt un neputincios si stiu ca voi aluneca curand de pe frunza curata, inapoi, in mâlul frenetic...