Perpetuum mobile

                  
              

Ufff! Da' stiu ca a fost greu! Insa am trecut-o si de data aceasta. Cumpăna... Cumpăna anilor, se-ntelege. Ce, nu asa se spune? Mai mare cumpana de atata nici nu poate fi: sa trec sau sa nu trec in noul an? E obligatoriu? Se merita?

Sigur ca e obligatoriu, desi, dupa o anumita varsta, tare ne-ar mai placea sa mai ramanem si "repetenti"... Si la o adica, ce sa regreti din anul proaspat incheiat? Sumedenia de probleme si de ganduri negre, catastrofe, atentate, razboaie si cate altele? Dar criza? Eh?

Recunosc, au fost si momente placute, nunta lui Borcea, a lui Willy, a Printului de Monaco... Moartea lui Osama, a lui Gheddafi... Pe de-o parte, triumful iubirii, pe de alta, triumful justitiei. Basca inaltatorul sentiment de a fi asistat la asemenea irepetabile pagini de pura istorie! Chiar uitasem de astea, acum parca stau in cumpana cu privire la arhivarea cu rezolutie negativa a lui 2011. Mai ales ca...

Pai da! Sau credeati ca sunt suficiente doua urari de "La multi ani" si traditionalul "Si-alta data, si-alta data, o s-o facem si mai si mai laaataaa" ca sa sconjure teribila spada ce ne atarna amenintatoare deasupra capetelor?! Eh, bine ar fi, da' uite ca nu-i asa! Va imaginati cumva ca macar unul dintre sutele de milioane de petrecareti cu pahare de sampanie in mana si cu largi surasuri fericite tiparite pe fete, in fatidica secunda de la miezul noptii, intre pupaturi si sincere sau conventionale urari, ar fi uitat? Sa fim seriosi, insusi apostolul Toma, de ne-ar fi fost contemporan, nu cred ca si-ar fi putut reprima usoara strangere de miocard atunci cand pe ecranul televizorului ar fi citit, printre stelute colorate si confetti, teribila contradictie: "La multi ani, 2012"! Desi, natural, nici un muschi nu i s-ar fi clintit pe fata. Apoi, ce figura ar fi facut in ochii invitatilor, primo - stricandu-le toata distractia, secondo - compromitandu-si statutul de persoana respectabila , cu picioarele bine ancorate in realitate? Sunt atat de convins incat as indrazni sa sfidez pe cine afirma ca, pe undeva prin adancurile tainice ale paradigmei sale de om modern, nu ar avea si acest mic, micut, minuscul viermusor care, ireventios, isi vede de galeria sa. Mi-e greu sa-mi inchipuiesc ca, de acum, pana si cel mai sepentrional eschimos sa fi fost ocolit de stirea teribilei profetii, parvenita umanitatii din tenebrele istoriei sale. Ehee, lumea a devenit mica, iar focile vorbesc vrute si nevrute...

Cate unul, mai spiritual, face pe viteazul: "Salut, cum mai merge? Tu unde te-ai gandit sa-ti petreci Sfarsitul Lumii?" "Ha, ha, ha! Te vad eu pe tine..." il admonesteaza cel mai slab de inger, fara prea mare convingere insa. Adevarul este ca mai toata lumea oscileaza intre cele doua extreme, intr-un echilibru foarte precar. Care mai declarat, care mai in secret, a incercat sa se documenteze cat mai mult in privinta nelinistitorului subiect. In mod paradoxal insa, in epoca super-informatiei, cu cat te documentezi mai mult, cu atat esti mai departe de a reusi sa ai o viziune pertinenta asupra realitatii. In disperare de cauza, ca sa nu fii luat drept unul care moare cu painea in mana, va trebui sa te decizi: pro sau contra. Nu exista neutralitate in acest domeniu, risti sa fii luat drept ultimul ignorant. Asa ca iti iei la examinat conditia: statut social - nesatisfacator; statut fizic - deplorabil, statut psihic - deprimat, frustrat, hiperlabil. Ce-am avut si ce-am pierdut! Ada-l, Doamne! Evident, variabilele din ecuatie sunt mai multe si nu au aceeasi greutate pe balanta deciziei. De pilda, unul cu aceleasi valori negative in curriculumul personal, poate fi gasit in tabara lui "Puschea pe limba-ti!", doar pentru simplul fapt ca are o frica bestiala de moarte. Sau, ma rog, pentru ca are un unchi foarte bogat si foarte batran care, intr-o zi, cine stie...

Acu', io ce sa zic?... Nu ca as fi mai destept ca altii, nici mai curajos si cu atat mai putin profet, dar am gasit un sistem simplu pentru a ma edifica. Acesta se bazeaza pe un concept ajuns pana la noi tot de la stramosi, chiar daca nu atat de indepartati ca eruditii Mayasi: in caz de naufragiu, sobolanii sunt primii care parasesc corabia. Si atunci, ma uit in jur: bancherii sunt la locul lor, mai avizi ca niciodata; cartelul de la Medelin face afaceri infloritoare; Guta se pregateste sa scoata un nou album; NATO priveste chioras la Iran, peste barna siriana iar Vaticanul mai are putin si include pedofilia in rechizitele fundamentale pentru a putea fi hirotonisit. M-am linistit. Tot aici ne vom vedea si la sarbatorile viitoare. Din pacate...