To be or not TU be ... schmecker

Ce simplu ar fi totul daca, prejudecati incluse, medalia ar avea doar cele doua clasice fete: binele si raul. De consecventa, just sau eronat. S-ar putea crea un magnific Codex, un indice fara putinta de echivoc, nu neaparat exhaustiv, re-editabil periodic, eventual. Cred ca nu ar lipsi din nici o biblioteca personala. Iar varianta digitala, on line, ar fi de departe cea mai click -ata in absolut, facand sa para Wikipedia un simplu site de divertisment. Ce magnific instrument...

De ce nu este posibil? Din cauza acelei blestemate proprietati a orisicarui obiect din sfera "realului", anume A Treia Dimensiune. Asta strica toate socotelile mereu. Mai precis, e vorba de cantul (dunga - var.) medaliei. Sau al monedei, daca vrem sa ne incadram in spiritul materialist-pragmatic al epocii contemporane. In dubiu, nestiind ce sa aleaga, unul ar putea recurge la ajutorul hazardului, lansand moneda catre cer, ca un arbitru impertinent, lasand cazualitatea sa decida. Teoretic, stand la litera legii probabilitatii, sansele monedei de a cadea pe una dintre fete este egala cu cea de a cadea pe cea opusa. Desi extrem de rara, exista insa si posibilitatea ca moneda sa cada si sa ramana pe cant. Nefiind matematician imi este cu neputinta sa postulez daca procentajul posibilitatilor ca acest caz sa se verifice trebuie sa fie scazut din procentajul uneia din parti, sau impartit in doua si sustras uniform din ambele cazualitati. (In schimb, uite ce frumusete de enunt am dat, mai cititi-l odata, ca sigur nu l-ati "digerat" din prima!)

Cineva se poate intreba "Bine-bine, in toata povestea asta care-i schmeckeria?". Explic: daca moneda ar avea doar cele doua fundamentale fete, in functie de cea pe care un om ar alege-o sau trage-o la sorti ( care, la urma urmei, tot o alegere este...), respectivul ar putea fi cu usurinta incadrat de o parte sau de alta a baricadei. X e bun! Y e rau! Iar noi am putea alege cu cine vrem sa "ne insotim" fara a mai cheltui atata timp pretios in a-l "descifra" pe celalalt, economisind si o gramada de deziluzii menite a ne scortosa (sic!) sufletele. E clar ca asta nu ne va scuti de epopeica lupta inter-conceptuala, dar, cel putin am avea sansa de a nu fi pumnalati pe la spate decat in caz de fuga, cand partile dorsale, se stie, sunt extrem de expuse. Caci rezolvarea problemei de apartenenta nu o atrage implicit si pe cea a curajului...

Altcineva ar putea sa spuna: "Pai, de fapt lucrurile chiar asa se si intampla. Cine se aseamana se aduna, unde este problema?" Ei bine, nu! Nu! Nu, nu, nu! (Ok, acum explic...) Pentru ca ar fi fost totul prea frumos, prea simplu, iar noi nu ne aflam pe acest pamant in calatorie de placere, A Treia Dimensiune ne-a facut cadou tagma smecherilor. Cantul. Sub forma unui frumos mar al discordiei. Iar noi, Parisi ingenui, orbiti de frumoasele reflexe ale liber-arbitrului, in loc sa declinam respectuos "onoarea" ce ni s-a facut, ne precipitam sa pasim pe nisipurile miscatoare. Ingenui, oare? Sau oportunisti care au aplecat urechea la dulcile promisiuni ale Afroditei?...
Da, stiu, nu e cazul nostru... altii au combinat toata aceasta perdea de fum, noi avem principii clare! Oare? Cine nu a pronuntat vreodata celebra "Bah, mi-e imi plac smecherii, dar cei destepti, nu prosti ca tine!"? Loc comun, simplu "limbaj de lemn"? Bine, nu zic ca nu poate fi. Dar de justificarile gasite propriei odrasle "Las', mai bine sa fie smecher decat fraier!", ce ziceti? E valabila (si inca cum!) si varianta in care justificarea devine incitament direct adresat beneficiarului. Aha, uite colo in fund, o mana ridicata... poate chiar doua! Va rog sa parasiti sala, despre ipocrizie vom vorbi cu alta ocazie!...