Dumnezeu face chemioterapie!

"Pai daca Universul este mental, de ce pana la urma eu,(cand zic "eu" ma refer evident la mintea mea, parte a mintii universale, care in ultima instanta ma defineste si ne defineste pe toti) trebuie sa renunt la minte, atata vreme cat o am si nu stiu de ce am capatat-o de la Mintea Universala sau de aiurea si mai ales ce rol joaca ea in toata povestea cu Spiritul... Un rost trebuie sa aiba. Daca nu are rost atunci consider omul o boala a Spiritului, un cancer menit sa-l distruga. Poti accepta asa ceva? "



O replica desprinsa dintr-o discutie de pe blogul inconfundabilului Dan Ioanitescu, ma grabesc sa adaug lynk- ul, pentru a nu contraveni legii dreptului de autor. ( http://buriculpamantului.blogspot.com/2010/09/locul-unde-se-ascunde-spiritul.html )
Pentru ca, dupa parerea mea, isi merita cu brio acest apelativ. Citind-o, pot spune ca am avut o revelatie care a oferit brusc multe explicatii unor chestiuni care imi turmenteaza mintea uneori. Nu am strigat "Evrika!", in primul rand pentru a nu profana prin minima comparatie spiritul celebru care a consacrat-o si in al doilea, din ascunsa speranta ca ceea ce voi insira mai departe sa poata sa fie demonstrat drept fara temei.


Intr-adevar, iata un posibil raspuns obsesivei intrebari filozofice "Cine sunt eu, Omul?": "Tu, Omule, nu esti altceva decat un cancer al Spiritului, o tumoare scapata de sub control intr-un organism odata atat de armonios." Lasand la o parte sensul metaforic, este tulburatoare multimea de analogii dintre tumoarea canceroasa si societatea umana. Daca consideram Spiritul Universal (in sensul de Dumnezeu) drept un organism viu, cu precise functii destinate a mentine si prolifera Viata, observam ca aceasta masa de celule cu nume generic de Oameni pare sa nu aiba un rol bine stabilit. Mai mult decat atat, structurile sociale in care sunt agregate aceste celule, seamana izbitor cu definitia stiintifica a tumorilor: "Tumoarea, numita si neoplasm sau cancer, este o neoformatiune de tesut de tip autonom,progresiv si ireversibil. Tumorile sunt compuse din celule care pierd capacitatea de control al proliferarii, nemairaspunzand la inhibitia de contact cu alte celule."! Uimitor, nu?!


Toate acestea ma conduc la a da o cu totul alta interpretare conceptului de "bine - rau" caruia, in ciuda diverselor teorii, atat religioase cat si laice, nu reusisem sa ii inteleg pe deplin rolul. Si ca sa nu cad in pacatul generalizarii sau al cucuvelismului de senzatie, am sa temperez oarecum, citand tot din marea carte a stiintei: "Tumorile pot fi benigne si maligne. Tumorile benigne sunt mase de celule bine delimitate, inconjurate de o capsula de tesut conectiv, incapabile de a se infiltra in tesuturile vecine si de a genera metastaze, fiind in general bine diferentiate. Tumorile maligne sunt diferite fata de cele benigne doar prin capacitatea de a se infiltra in tesuturile inconjuratoare si de a genera metastaza." Insa, atentie! "Cea mai mare parte a tumorilor maligne se formeaza din evolutia tumorilor benigne care achizitioneaza capacitatea de a se infiltra in alte tesuturi si a genera metastaze." Uimitor, in acest caz, e putin spus...


Coincidentele ar putea sa mearga inainte pe pagini intregi. Nu am sa inchei insa inainte de a cita o alta analogie care nu se abate nici macar cu un centimetru de la teoria prietenului nostru: originea genetica a tumorii: "tumoarea are mereu origini monoclonale, adica se dezvolta plecand de la o singura celula care, expusa unui agent mutagen, sufera o alterare ireversibila al propriului ADN. Tumoarea nu se dezvolta intr-o unica faza, sunt necesare in general mii de mutatii care lovesc in genele responsabile cu controlul anumitor functii celulare." (Cultura, "traditii" si prejudecati - NA)


In concluzie, suntem, da, creatia Spiritului, in Spirit, insa din motive destul de vag definite, suferim influenta "agentului mutagen". Este astfel deturnat insasi fundamentul motivului nostru de a exista, prin urmare Organismul, in fata falimentului oricarei tentative imunitare de a rezolva "problema", se vede nevoit de a apela la masuri extreme si, oarecum, externe. Noi il iubim pe Dumnezeu, insa, prin insasi natura noastra ii facem rau. Paradox? Poate, dar in lumina semnalelor de zi cu zi, ramane cea mai acreditata teza.