Virtual (2)

Isi ridica in mod reflex gulerul sacoului, prea subtire pentru acel anotimp, atunci cand aerul rece al strazii il sfichiui necrutator. Reusi astfel sa piarda definitiv si ultima senzatie de blanda briza marina ce ii mai persista in nari. Intoarse din nou privirea catre spelunca jegoasa si lugrubra, care insa, ii parea cel mai ademenitor loc de pe lume. De pe ACEASTA lume! Dincolo, eh, dincolo... Nici o comparatie nu si-ar fi gasit locul. Poate... poate daca s-ar intoarce si l-ar ruga frumos... Gino nu este un om chiar asa de rau, se vede treaba ca a avut si el o zi mai proasta, deh... Cu siguranta ca acum i-a trecut si daca ar insista putin...
O izbitura seaca aproape ca il intinse la pamant, intrerupandu-i siragul gandurilor.
"Ce mama dra... Aaa, Armand, pentru numele lui Dumnezeu, incearca sa fii atent pe unde calci! De data asta ti-a mers bine, m-ai gasit pe mine in cale, dar ce te faceai daca in locul batranelor mele oase intalneai caroseria vreunei masini in cursa?!!"
Ridica ochii, buimac, si vazu o figura hirsuta, cu atat de multe riduri incat parea construita din fragmente. Bagui spasit:
"Va cer scuze, domnule, eu, aaaa..."
"Ha, ha, ha, auzi colea, domnule! Ultima persoana care m-a chemat asa a fost comisarul Beauguin, acu' trei saptamani, dupa razia lunara. Dar ticalosul ala, iti spune domn si te trateaza ca pe un caine, mama lui de zbir! Armand, Armand, sunt eu, batranul DouaSube, ce naiba, nu ma mai recunosti?!"
"Doua ce? Aaaa, cine?... Comisar?..."
"Ehei, vad eu bine ca iar ai fost pe la sacalul ala de Gino, blestemat sa fie el si toata tagma lui de distrugatori de suflete! Hai, vino, asaza-te colea, pe mormanul asta de cartoane, sunt uscate, le-am strans sa imi fac o cosmelie pentru la noapte, chiar si cu cele doua sube ale mele, oscioarele astea vechi nu se mai incalzesc ca altadata..."
Batranul vagabond il ajuta sa se aseze si, din caruciorul de supermarket plin cu tot felul de lucruri vechi, dibui o patura zdrentuita pe care i-o petrecu pe dupa umerii aplecati. Tzatzai de cateva ori dezaprobator, se mai foi nitel si, din buzunarul parca fara fund al unuia din cele doua paltoane groase si terfelite pe care le imbraca, scoase la iveala o sticla camuflata intr-o punga de hartie cu care il imbie:
"Hai, ia o dusca zdravana de aici, o sa-ti fie mai bine!"
Armand bau, se ineca si incepu sa tuseasca, dar lichidul tare, dupa arsura brutala, ii dadu o senzatie de confort si de caldura care se extinse incet, incet, in tot corpul.
"Vezi?", facu triumfator batranul. "Licoarea asta e mai buna decat o mie de masinarii cu cabluri de pus in cap!" "Si costa doar cativa centi, atunci cand nu o capeti gratis, de pe la vreo vaduva milostiva..."

DouaSube, da... isi amintea, acum. Prietenul sau mucalit, vagabondul, cel pe care il omenea mereu, candva, ATUNCI... Singurul care nu uitase...
"Multumesc, prietene, sunt in regula acum."
Zambi fortat si isi indrepta umerii pentru a-si intari spusele.
"Daca vrei, poti sa ramai, am cartoane destule si pentru tine."
Zambi din nou, de data aceasta sincer: "Iti multumesc dragul meu amic, reusesc sa ajung fara probleme pana acasa. Pana cand voi mai avea una... Din contra, asa cum ti-am spus mereu, mi-ar face placere sa fii tu invitatul meu."
"Apreciez! Insa, dupa cum ti-am raspuns mereu la randu-mi, prefer sa raman in gangul meu, nu as vrea sa ma obisnuiesc prea mult cu binele... stii, dupa aceea mi-ar veni greu... In plus, pune ca oarecare din nenorocitii astialalti are ideea sa puna stapanire pe coltisorul meu... iar am sa fiu nevoit sa ma incaier cu el, ca ultima data, cu parsivul ala de Ludwig-Acordeonistul... Nu ca mi-ar fi frica, dar simt ca puterile ma cam parasesc in ultima vreme si as vrea sa evit orice neplacere."
"Te inteleg, prietene si respect alegerile tale. Am sa plec, atunci, ne mai vedem..."
"Noapte buna, Armand, Domnul sa te aiba in paza sa!"
Se indeparta cu pas sovaielnic, incercand cu disperare sa se abtina sa intoarca capul catre vitrina aceea... Chiar si asa, o simtea acolo, ca pe un magnet puternic, ca pe o Sirena a odiseii sale. Doar un sfert de ora, cateva minute chiar, daca ar putea face cumva...


Evita in ultimul moment o noua coliziune, de aceasta data cu un domn bine imbracat ce tocmai cobora dintr-un automobil parcat la firul trotuarului. Acesta il masura circumspect in timp ce incuia portiera.
"E totul ok?", intreba formal, observand descumpanirea celuilalt.
"Aaa, da, va rog sa ma scuzati..."
"Bine, noapte buna!", mai spuse si se indrepta ostentativ, fara a se indeparta de masina. Il fixa cu privirea, asteptand, evident, sa il vada indepartandu-se.
Armand insa ezita. Dadu sa faca un pas, apoi se intoarse din nou:
"Domnule, imi cer iertare, nu cumva, din intamplare, va prisoseste ceva maruntis?... Stiti... eu, adica..."
"Imi pare rau, nu te pot ajuta!" tonul taios si hotarat ii inmuie si ultima bruma de curaj. Cobori umerii inca si mai jos si incepu sa paseasca in directia opusa. Din urma il ajunse lovitura de gratie:
"Cartierul asta a devenit o cloaca! Betivi, drogati si vagabonzi! Gunoaie!"
Se intoarse brusc pe calcaie. Umerii i se indreptasera ca prin farmec,lasand sa se ghiceasca prin stofa subtire a hainei o constitutie de invidiat. Cu ochii scaparand, il ajunse din doua salturi feline, tocmai cand portonul greu dadea sa se inchida. Domnul cel plin-de-sine era acum ridicol, inghesuit in coltul de langa ascensor, gafaind strident sub apasarea bratului care ii cuprinsese gatul invelit intr-o eleganta esarfa de matase. Ochii injectati i se roteau nebuneste in cautarea unui ajutor, dar luxosul atriu al coproprietatii era pustiu la acea ora tarzie.
"Te roggg!... Uite, iti dau portofelul, ia si ceasul... cheile masinii", horcai neajutorat. "Nu ma omori!"
Rugamintile sale parura sa sorteasca exact efectul contrariu. Individul de deasupra sa emise un soi de urlet animalic, inabusit si il lovi sec, repetat, intre ochii ingroziti. Picioarele prinsera sa ii cedeze iar corpul i se rostogoli moale pe pavimentul frumos lustruit...