Plugusor in metru antic (un cot si doua schioape). Revizuit si adaptat cerintelor.

Aho, aho, copii si frati
(dupa 1989, acest cuvant suna prea bombastic. Si ipocrit...)

Stati putin si nu manati
(hmm... seamana cu un apel al politiei rutiere...)

Langa boi v-alaturati
(!!!... gazda ar putea-o lua ca pe un apropo la preferintele sale politice)

Si cuvantu-mi ascultati :
(versul asta vine eliminat complet! Seamana a campanie...)


S-a sculat mai an
(bifat!!)

Badica Traian
(Aoleu!! Mai intelept sa nu dam nume...)

Si-a incalecat
(ma rog, daca am sters numele, ar putea fi acceptabil)

Pe-un cal invatat
(?!!)

Cu saua de aur,
(neaparat!)

Cu nume de Graur,
(asta nu era un comentator sportiv?!)

Cu frau de matasa
(bifat, ca se poarta)

Cat vita de groasa.
(dezacord gramatical pe care nu reusesc nicicum sa il incadrez la categoria "licenta poetica". Da' de groasa, e groasa!)

Si in scari s-a ridicat
(scarile seii, desigur - o inventie diabolica...)

Peste campuri s-a uitat
(n-am nimic de comentat)

Sa aleaga loc curat
(iata de ce se mai uita si acum...)

De arat si semanat.
(anacronic si injositor. Practica, din fericire, demult abandonata - mai precis de la inventarea dulcelui termen de "import". Pe credit, fireste...)

Si s-a pornit intr-o joi
(eh, asa erau week-end-urile odata...)

C'un plug tras de dois'pe boi
(bou-putere este echivalentul romanesc al occidentalului cal-putere)

Boi-boureni
(hybrid, unpatended - unfortunatetly...)

In coada codalbeni
(pleonasm)

In frunte tintatei.
(iata de unde provine preferinta noastra pentru o anumita marca de automobil nemtesc...)


Ia mai manati mai flacai, haii, haiii!
(asta imi place, dar cum ramane cu rutierii?)


Si-n curand s-a apucat,
( in curand, nu imediat...)

Campul neted de arat,
(ok)

In lungis
Si-n curmezis
(aici sunt putin perplex... dar poate fi din vina ignorantei mele in ale aratului)

De urat, as mai ura, dar desi exista o gramada de variante, cum ii sta bine unei autentice piese de folclor, in substanta cam acolo bat toate. Tratand subiecte plictisitoare, tip procese agro-tehnologice:

"Ei cu stanga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan inaintau
De parea ca inotau.
Manati mai: hai, hai!


Altii in urma lor legau
Si clai mandre ridicau,
Apoi carele-ncarcau
Si pe toate le carau
In capul pamantului,
In bataia vantului.


Arie pe loc faceau
Si graul il treerau;
Harabale incarcau
Si la moara le porneau.


Si turnau deasupra-n cos
Grau maruntel de cel ros,
De sub piatra in covata
Curgea faina curata."

sau mistice, care ar putea ofensa filozofia sau, in cel mai bun caz, smulge un zambet ironic gazdei din ziua de astazi:

"Si prin brazde-a semanat
Grau marunt si grau de vara,
Sa dea Domnul sa rasara".

" Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mandre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi......"

M-am decis sa "cenzurez" aproape tot restul plugusorului, mai cu seama dintr-un motiv cu mult mai important, un motiv izvorat din indelungata analiza - strict personala - a tendintelor social-politice a majoritatii potentialelor "gazde" din arealul romanesc. Puternic marcata de dorinta de a beneficia la maxim de efecte (a se citi "beneficii"), repudiind in acelasi timp, cine stie, poate doar din inertie, cauzele (a se citi "modul", "sistemul") care le fac posibile. Nu credeti? Iata:

"Si-a strans fine si vecine
Si vreo trei babe batrane,
Care stiu randul la pane;
Si pe camp i-a dus
Si pe toti i-a pus,
La lucrul pamantului in racoarea vantului.


Ei cu stanga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan inaintau
De parea ca inotau.
Manati mai: hai, hai!


Altii in urma lor legau
Si clai mandre ridicau,
Apoi carele-ncarcau
Si pe toate le carau
In capul pamantului,
In bataia vantului.


Arie pe loc faceau
Si graul il treerau;
Harabale incarcau
Si la moara le porneau.


Si turnau deasupra-n cos
Grau maruntel de cel ros,
De sub piatra in covata
Curgea faina curata.


Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Si voios se inturna."

Sa ma trazneasca daca asta nu e capitalism de cea mai pura speta! Ce oroare! Auzi colo: "Si pe camp i-a dus - Si pe toti i-a pus - La lucrul pamantului in racoarea vantului"!
Intelegeti acum de ce oricare urator care-si cunoaste interesul trebuie sa omita cu desavarsire acest pasaj... Daca e destept, sare direct la:

"Iara mandra jupaneasa
Auzea tocmai din casa
Chiotul flacailor
Scartaitul carelor.
Manati mai: hai, hai!


In camara ea mergea
Si din cui isi alegea
Sita mare si cam deasa
Tot ca panza de matasa


Si cernea, mare, cernea,
Ninsoare se asternea;
Apoi pane plamadea
Si-o lasa pana dospea;


Colacei ca invartea
Pe lopata mi-i culca
Si-n cuptor mi-iarunca;
Apoi iara cu lopata,
Rumeni ii scotea si... gata!


Atunci ea-mpartea vreo cinci,
La flacaii cei voinici
Si-mpartea trei colacei
La copiii mititei.
Manati mai: hai, hai!


Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mandre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi
Ca s-avem parte si noi.
(In acest caz specific, char si cei mai ferventi atei sau exponenti ai unor religii antagonice, vor inchide un ochi, condescent...)


Sa va fie casa, casa;
Sa va fie masa, masa;
Tot cu mesele intinse
Si facliile aprinse.
Si la anul sa traiti,
Sa va gasim infloriti,


Ca merii,
Ca perii,
In mijlocul verii,
Ca toamna cea bogata
De toate-ndestulata."

Lasand la o parte desuetul limbaj traditional, ultimele doua strofe s-ar putea, cu major succes, rezuma in "Fara numar, fratilor!
Ce mai, un plugusor de reconciliere nationala! La multi ani tuturor celor care, chiar si asa, nu s-au indignat!




(Sursa variantei: http://www.rightwords.ro/folclor/detalii-folclor/3542/plugusorul-aho-aho-copii-si-frati-stati-...)

Virtual (8)

Giulia tresari si se trezi din somnul framantat. Ramase cateva secunde nemiscata, cu privirea tintuita in tavanul afumat si patat de muste, incercand sa fixeze in memorie ultimele secvente ale visului. Storurile rarite lasau sa filtreze dungulite fine de soare, imprumutand un aer oarecum intim odaii de hotel ieftin si decadent. De la etajul de jos, unde se afla, pesemne, spalatoria, razbatea huruitul surd al unei masini de spalat industriale si vocea ragusita a propietaresei care facea instructie cu o toanta de slujnica, accesoriu nelipsit al oricarei afaceri respectabile.
"Acu o sa miroasa lenjeria trei luni de zile a sanepid, iar tu ai sa dezinfectezi baile cu balsamul de rufe... ca sa nu ramaie nefolosit! C-asa imi trebuie daca imi fac mila si tin in slujba boiereasca ultima analfabeta ramasa in urbea asta si nu m-apuc sa marchez produsele cu codul culorilor! Daca le-o cunoaste si pe alea..."
Giulia zambi amuzata, imaginandu-si scena si gandind ca, oricum, chiar fara ca slujnica sa fi incurcat recipientele, lenjeria tot a sanepid mirosea. Cearta se muta in alta dependinta a stabilimentului, iar in camera ramase sa ii tina companie doar zgomotul centrifugii dezaxate si uneori cate o bufnitura de usa. Si acea senzatie grea, de neliniste, rau prevestitoare, pe care nu reusea sa o focalizeze. Devenea pe zi ce trece tot mai acuta si ii provoca o stare de sfarseala. Se ridica infiorandu-se usor in racoarea camerei prost izolate, cu un calorifer atat de mic incat fusese construit, desigur, pe comanda, de catre un miniaturist japonez. Apa dusului cu sifon direct in pavimentul din gresie tocita era doar cu doua-trei grade mai calda decat temperatura corpului si limpede doar dupa cateva minute bune de curs. Isi aduna tot curajul si pasi sub jetul vag aburind si anemic din cauza presiunii reduse...


In plina zi, atriul vechi, desi nu stralucea de opulenta, nu mai avea acel aer sinistru de gang. Parca nici scarile de lemn aproape pietrificat nu mai scartaiau atat de indiscret. Iar ea, de asta data, apasa civilizat pe butonul soneriei cu eticheta scrisa caligrafic.
"Imediat!" se auzi din spatele usii si dupa cateva momente un barbat isi arata fata in deschizatura sa, stergand cu un prosop ultimele urme de spuma de pe obraji.
"Ah, Giulia, ce placuta surpriza! Intra, intra te rog! Luisa, avem musafiri."
"Vin imediat" se auzi din baie, "fa-ti datoria!"
"Buna dimineata, Matteus, sper ca nu deranjez prea tare, sunt cam matinala, stiu, dar ma temeam ca nu va mai prind acasa si mi-ar fi fost imposibil sa astept pana deseara, cand va intoarceti de la slujba..."
Matteus era numele "motanelului", un om admirabil si echilibrat. El si sotia sa, dupa echivocul initial, devenisera niste prieteni minunati si atat de saritori de parca s-ar fi cunoscut de o viata si nu abia de cateva zile. Le povestise despre Armand aproape totul, omitand doar acele parti care i-ar fi putut soca, neintelegandu-le, sau cele care le-ar fi pus integritatea in primejdie, iar ei nu ezitasera o clipa sa ii acorde tot sprijinul lor. Se oferisera chiar sa o gazduiasca, se putea dormi grozav de comod pe divanul din salon, dar Giulia nu dorise sa le invadeze intimitatea, asa ca dupa prima seara gasise acel hotel care, desi nu era Ritz si nici macar cele doua stele arborate nu si le merita, era ieftin si nu prea departe de locuinta noilor sai prieteni.
Proaspata si cordiala, aparu si Luisa, deja machiata si cu parul in perfecta ordine:
"Amore, (facand aluzie la originile lor comune), de ce nu dezbraci paltonul, sper ca vei lua micul dejun cu noi, te rog sa lasi la o parte figura asta de fetita jenata, nu ne deranjezi defel, stii doar ca esti oricand binevenita!"
Se pupara tocaindu-si cu buzele pe langa urechi, atente sa nu isi compromita make-up -urile de rigoare...
"Desigur, stiu asta, totusi..."
"Aaah, prostii, Matt, vrei, te rog, sa iei tu haina Giuliei? Asta ca sa te iert pentru ca ai tinut baia ocupata toata dimineata! Nu stii tu, draga mea, cat de simandicos e dumnealui la facut toaleta, mai ceva ca o duduie de opt'spe ani, draga Doamne! Daca pierd startul si mai lenevesc 10 minute la caldurica, in pat, dimineata, adio ajuns la timp la serviciu..." Mima gestul unei pisici pusa pe zgariat in directia consortului care, cu o figura fals umila si spasita, fugi cu paltonul musafirei spre cuierul din hol.
"Sunteti o pereche minunata, surase Giulia, imi face o nespusa placere sa va privesc. In acelasi timp insa, ma cuprinde o nostalgie de nedescris..."
Figura Luisei deveni serioasa si ii puse o mana pe umar, cercetandu-i ochii cu atentie:
"Te rog, nu face asa, trebuie doar sa ai putina rabdare si vei vedea ca totul se va sfarsi cu bine, presimt eu asta, iar intuitia mea este proverbiala. Deja Matteus a luat legatura cu cativa amici, unul din ei este functionar la comisariat, asteptam informatii din cateva locuri si sunt sigura ca nu peste mult timp vom avea ocazia sa dam o grandioasa petrecere in cinstea voastra chiar aici, la noi acasa! Dar asta nu se va intampla pana nu imi vei arata din nou zambetul tau de zile mari si curajul pentru care te admir sincer. Unde s-au ascuns?!"
O imbratisa afectuos si isi uscara amandoua ochii luciosi cu delicate tamponari de servetele, spre evidenta usurare a fondurilor de ten care pentru cateva momente traisera clipe de panica. Se asezara cu totii pe taburetele inalte ale mini-barului si servira sporovaind vesel un frugal mic dejun acompaniat de cate o sanatoasa cana de cafea tare si neagra.


"De ce spuneai ca nu ai fi avut rabdare pana deseara, Giulia? redeschise discutia Matteus. "Ai aflat ceva pe cont propriu?"
"Da si nu", ezita Giulia si le povesti despre seria de vise si despre senzatia aceea de iminenta pe care o resimtea, trecand sub tacere originea certitudinii ca nu se insela. "Stiti, de cate ori trec prin atriu am mereu acel simtamant ca ma apropii de ceva care are o puternica legatura cu el, cumva ca in jocul acela "cald-cald, rece-rece"... Stiu ca pare ilogic si ar trebui ca senzatia de "cald" sa o am aici, in apartamentul unde prezenta sa ar fi lasat mai multe urme, totusi, pe masura ce ma indepartez de acea zona pare ca caldura se disipa... M-am tot gandit la asta si am hotarat sa va rog sa ma ajutati, a cata oara... mi-ati spus ca toate lucrurile sale sunt depozitate in boxa de la subsol... aceea este aproape de atriu, nu-i asa?"
"Intradevar", spuse Matteus ganditor, "este, practic, chiar prima din sir si se afla chiar sub podeaua atriului."
"Inteleg ce ai dori, dar nu cred ca este o idee prea buna, interveni Luisa, ma indoiesc ca vederea tuturor acelor obiecte ar putea sa iti aduca vreun beneficiu... te-ar face doar sa suferi si mai mult."
"Sunt pregatita sa imi asum acest risc, draga prietena, chiar tu pomeneai mai departe curajul meu." Zambi si cei doi soti vazura in ochii sai o lumina darza. Pricepura ca nu era un simplu capriciu dictat de romantism, asa ca Luisa il mangaie afectuos pe Matteus pe mana si incuviinta din ochi. Dupa o jumatate de ora isi luara ramas bun in atriu si Luisa se grabi catre statia de autobus. Matteus, insotit de Giulia, transfigurata, descuie grilajul greu si cam ruginit care bara accesul catre sirul boxelor coproprietatii, apasa un intrerupator si introduse o alta cheie in broasca de moda veche a a primei usi de pe coridorul cu miros de mucegai si aer statut. Dadu sa o rasuceasca dar Giulia il atinse pe mana:
"Multumesc, Matt, prefer sa continui eu."
"Esti sigura ca te descurci?"
"Da, nu iti fa griji, multumesc mult inca o data", ii zambi, "am sa trec deseara sa va innapoiez cheia si sa va povestesc."
"Ok, atunci eu fug, sunt usor in intarziere. Ne vedem deseara!"
Iesi, nu inainte de a mai arunca o privire in urma, clatinand usor din cap, neconvins pe deplin de justetea actiunii. Giulia ramase in sfarsit singura si putu astfel sa isi dea frau liber trairilor ce o incercau. Caci acel sentiment de "cald", inca de la depasirea grilajului coridorului, devenise din ce in ce mai marcat. Acum era sigura ca nu gresise , ba chiar era furioasa pe sine insasi ca ezitase atata vreme. Atinse cheia lasata in usa de Matteus si i se paru fierbinte chiar si aceasta. Cu miscari tremurande o rasuci o data, apoi din nou si inca o data, fiecare lament al mecanismului ruginit parandu-i-se tot atatea lovituri de ciocan in masa destinului. Usa se deschise neasteptat de silentios, rasucindu-se cuminte in balamalele brute, inca bine ancorate in lemnul masiv. Lumina coridorului facu o bresa in intunericul dusmanos din interiorul boxei, lasand sa se intrevada un talmes-balmes de mobile si obiecte de tot felul. Fusesera duse acolo, probabil, de catre cei tocmiti de Luisa si Matteus sa renoveze apartamentul, prin urmare nu avusesera parte de prea multa gingasie. Se vedea asta dupa felul in care erau stivuite pe langa pereti, mai-mai sa se pravaleasca la cea mai mica atingere. Iata de ce Matteus nu fusese chiar atat de convins de capacitatea Giuliei de a-si pastra, daca nu integritatea fizica, in mod sigur pe cea a vesmintelor. Caci era atata praf peste tot, incat simplul curent de aer provocat de deschiderea usii avusese darul de a crea o pacla innecacioasa. Cu toate acestea, o data gasit comutatorul, pe care il rasuci cu hotarare, Giulia intra fara sa se gandeasca de doua ori si inchise usa in urma sa, incuind-o pe dinauntru. Batranelul care locuia de o vesnicie la parter si care avea si o mica curte interioara, innapoindu-se de la bacanie, observa grilajul intredeschis si, punand cu grija jos, intr-un colt al atriului, sacosa cu cele doua sticle de lapte, baga capul circumspect in coridorul plin de usi:
"E cineva?"
Vocea gajaita facu o cursa pana in fundul beciului si se reprezenta in urechea expeditorului, parca si mai tremuratoare. Acesta marai infundat o sudalma in dialect si stinse lumina.
"Pai da, ni se rupe de curent, doar e la comun... Iar grilajul, lasa-l asa, sa vina iara bagabontii si sa sparga boxele!"
Incuie grilajul cu dusmanie, nu uitase nici acum cele 20 de sticle de vin vechi, bun, din regiunea sa natala, de care fusese pagubit de catre pramatiile alea de bagabonti!

               
                     
        

Virtual (7)

"Minunata zi, nu-i asa, domnule doctor?"
Cel caruia ii fusesese adresata remarca, un barbat intre doua varste, scund, tresari si se intoarse stanjenit:
"Oh, buna dimineata, domnule Atkinsyn, iertare, nu te-am auzit apropiindu-te! Intradevar, o zi superba, cei care s-au grabit sa moara ieri au ce sa regrete, adevarat?"
Domnul Atkinsyn, un vlajgan ciolanos, cu o alura rigida, studiata, isi dezveli dantura impecabila intr-un zambet , desi mai auzise de cateva zeci de ori gluma doctorului.
"Tocmai de aceea mi-am permis sa te intrerup din adanca dumitale meditatie, temandu-ma ca mica noastra comunitate sa nu aiba prilejul de a face aceeasi remarca la adresa dumitale, maine. Am observat ca stai periculos de aproape de marginea falezei, iti amintesti desigur nefericitul caz al tanarului pastor de anul trecut... Roca este destul de friabila prin partile acestea."
"Eh, ai dreptate si iti multumesc pentru grija! As fi chiar miscat de gestul dumitale daca nu as sti ca pe o raza de 60 de kilometri nu se mai afla nici un alt medic si ca si acela, desi o persoana admirabila, de un profesionalism de netagaduit, mai amesteca intre ele prafurile laxative cu chinina, complice venerabila sa varsta si un inceput de sanatoasa ramoleala..."
De aceasta data domnul Atkinsyn rase din toata inima, apreciind la justa valoare umorul subtire si promptitudinea replicii, desi putin rautacioasa. Nu era adevarat, in afara profesiei, doctorul Zumov avea multe alte calitati pentru care sa i se regrete eventuala disparitie. O cultura fina si un altruism pe care, personal, Atkinsyn nu il impartasea, dar stia sa il aprecieze. Un om, practic, fara dusmani, de o demnitate si integritate impecabile, de a carui prietenie se bucura inca de pe vremea cand, tanar absolvent si fiu de imigranti, doctorul fusese repartizat in acest orasel strans intre coline si ocean, al carui populatie parea ca ramasese de caruta in ceea ce priveste ritmul tot mai alert al vietii. Aici, chiar daca se dispunea de toate minunile tehnologiei moderne, zilele aveau un curs aparte, ancestral, molcom si desuet. Astfel de locatii erau privite de-a dreptul ca un surghiun de toti bugetarii, de altfel mereu exista cate o functie vacanta, ba dirigintele postei, ba comisarul-sef, ba zapciul comunal... Pana la venirea lui Zumov, singurul care facuse "cariera" fusese preotul, dar, avand in vedere vocea afona si exprimarea cvasi-ininteligibila (enoriasii trebuisera sa se resemneze si acum invatasera vrand-nevrand amestecatura de dialect nordic si cel al locului), acesta avea un serios motiv de a nu face nazuri.
"Uiti ca sanatatea mea de fier, daca ar fi o caracteristica generala a distinsilor nostri concetateni, te-ar aduce la sapa de lemn, draga doctore. Daca tot vrei sa imi gasesti un interes in preocuparea pentru pretioasa dumitale viata, ai putea face trimitere la formidabila echipa pe care noi doi o facem la biliard. Si ca veni vorba, frumos iti sade sa imi tragi plasa tocmai aseara cand nesuferitii aceia de Zeemans si Wermnenn erau in vena teribila! Am fost constrans sa apelez la serviciile preotului care, insa, loveste cu tacul inca si mai trunchiat decat cu pildele din Scriptura... prin urmare, iata-ma aici, incercand sa ma reculeg dupa o teribila lovitura suferita de vajnicul meu orgoliu breton."
"Ah, ai din nou dreptate dragul meu prieten, mea culpa! Desi este o slaba consolare pentru spiritul dumitale razboinic, trebuie sa stii ca dispun de atenuante puternice... au de-a face cu anumite precepte ale unui venerabil domn, Hypocrates pe numele sau si, mai pe intelesul firii dumitale pragmatice, cu anumite indatoriri inamovibile dictate de slujba, acest corn al abundentei, desi destul de auster, inteles aici ca fundament si sine qua non al tuturor celorlalte placeri si vicii lumesti."
"De acord, de acord, obiectiune admisa! Si eu care iesisem sa imi limpezesc bunatate de creier, in sanul primitor al naturii, departe de ideologii, teorii si sufisme! Macar de data asta lipseau "oéu" -urile finale si vocalele alungit-cantate ", se lamenta Atkinsyn imitand graiul preotului. Apoi, facand sa dispara licarul malitios din ochi, intreba serios:
"Sa inteleg ca este vorba de strainul gasit fara simtiri acum cateva zile chiar in aceste locuri?"
Fruntea doctorului se cuta din nou. Privirea i se pierdu in spuma laptoasa a valurilor clocotinde si lasa sa treaca un rastimp inainte de a incuviinta. Celalalt veni mai aproape si ii puse o mana pe umar:
"Stiu cat inseamna pentru dumneata oricare pacient, te-am admirat totdeauna pentru sufletul pe care il pui in munca dumitale. Din pacate si asta nu trebuie sa ti-o spun eu, de multe ori nici asta si nici stiinta nu reusesc sa faca miracole... Mai devreme sau mai tarziu, fiecaruia ne vine randul."
"Asa este, stiu toate acestea, dar este atat de tanar... In plus, totul este extrem de ciudat, ca o sfidare adusa stiintei mele, stiintei in general: omul acela nu are NIMIC, este perfect sanatos din punct de vedere clinic, nu are absolut nici o leziune, encefalograma releva o activitate puternica a creierului... Cu toate acestea si in ciuda hranirii artificiale, organismul sau refuza sa asimileze, se stinge practic din pricina inanitiei. Exista cazuri de oameni in coma tinuti in viata de catre aparate chiar zeci de ani, poate chiar impotriva vointei lor... Acesta insa, ori este tartorul catarilor, ori corpul sau face parte dintr-o alta lume de care a fost in oarecare mod despartit si din care nu isi mai poate trage seva. Nu stiu si nu reusesc sa ma capacitez..."
"Hmmm... alta lume, zici?... Hai, Zumov, privindu-te imi dau seama ca ai dormit putin sau deloc asta seara. Cateva ore de somn nu iti vor strica si, vei vedea, cu mintea odihnita vei gasi negresit solutia. Te insotesc catre casa si, de imi vei permite, dupa-amiaza am sa-l vizitez si eu pe pacientul dumitale, intentionez sa scriu un scurt articol in ziarul meu, despre el, nu se stie niciodata, poate cineva il recunoaste si aflam si sursa bolii sale. Curaj, vei vedea ca totul se va sfarsi cu bine!"
Coborara agale catre oraselul frumos desenat in vale. Ajunsi in fata casei doctorului, se salutara strangandu-si mana iar doctorul urca cele patru trepte care duceau catre micuta si cocheta veranda, dupa care disparu indaratul usii grele, sculptate. Atkinsyn ramase un moment privind in urma sa, apoi se indeparta grabit. La coltul strazii se opri ca sa formeze un numar pe tastiera telefonului sau mobil, dupa care isi relua mersul. Apelul ii fu refuzat, totusi el zambi multumit si se grabi sa stearga numarul tastat din memoria telefonului. Cand, intrand, facu sa sune clopotelul agatat de usa barbierului, cei aflati inauntru il intrebara cordiali daca nu cumva a nimerit numerele castigatoare la loto, intr-atat de joviala ii era figura.
"V-as putea spune motivul bunei mele dispozitii, drag prieteni. Da, da, as putea chiar sa vi-l si spun! Dar ar trebui sa va ucid, dupa aceea."
Cuvintelor sale ii urma un hohot de ras general, ca dupa o gluma buna... Doar barbierul, devenit de acum un fin psiholog, intrezari un licar ciudat in ochii ciolanosului aferat, dar ridica din umeri in sinea sa si continua sa caute cea mai potrivita pozitie meshei rebele care nu voia nicidecum sa acopere integral chelia exuberanta a clientului aflat in scaun...

Decembrie...